Acum vreo trei ani, cred, am fost foarte tristă după ce am citit o ştire potrivit căreia ar fi fost fabricată – deja! – ultima maşină de scris. Evident că tastaturile legate la un computer au transformat în bine mecanica scrisului, economisind timp, energie, resurse. Una e să ştergi cu tasta si alta e să ştergi cu pasta! Cu toate astea, ştirea aia m-a întristat pentru că marca finele unei epoci. Şi n-am putut să nu mă gândesc la toate romanele şi scenariile uluitoare alcătuite la maşini de scris.

Între timp, însă, mai precis ieri, în LA Times a apărut o ştire scrisă de un robot (via).

Cazul Iuliei Ionescu a aprins spiritele:  unii dau vina pe părinţi, alţii pe duhovnic, sunt analizate tot felul de detalii care apar în presă  – apropo, în afară de o declaraţie de la PR-ul CFR (e o coincidenţă de nume, apropo) şi una de la BOR,  eu nu am văzut alte declaraţii oficiale pe tema asta, cam totul e “o sursă”.

Ce ştim, totuşi, este că o copilă de 15 ani a plecat de-acasă cu gândul de a se călugări şi că gândul ăsta, al călugăririi, nu era nou. Prima dată îl mărturisise duvovnicului ei când avea doar 12 ani.

Mintea omului e o treabă complicată, iar uneori facem ori spunem chestii care sunt din cu totul şi cu totul altă poveste decât logica. Unii gâdesc mai repede, alţii mai încet, unii procesează mai multă informaţie în timp record, alţii puţină şi chiar şi pe aia o procesează încet şi prost.

Zilele trecute a fost lansat site-ul oficial al alegerilor europarlamentare din 2014, o campanie de informare desfăşurată sub deviza “Acţionează. Reacţionează. Decide” şi întrucât şi România are nişte europarlamentari de oferit, cred că alegerile merită un minim efort de documentare.

Politicienii români au acest obicei drăguţ, de a da vina pe Uniunea Europeană pentru toate măsurile nepopulare pe care le iau, uitând, că, de fapt, alinierea la legislaţia europeană e una, iar incapacitatea lor de guvernare şi legile făcute ca să le servească mai bine interesele, ale lor, ale politicienilor, nu ale noastre, plătitori de taxe, n-au legătură cu Europa decât în măsura în care organismele europene îi trag de mânecă.

RIP, citate şi poze cu Morgan Freeman sau Idris Elba, cei doi actori care au interpretat – până acum – rolul lui Nelson Mandela în Invictus, respectiv Mandela: Long Walk To Freedom, fac paradă pe reţelele sociale. M-aş bucura să ştiu că toţi cei care postează aşa ceva ştiu cât de cât cine a fost Mandela şi de ce unii sunt îndureraţi la vestea – deloc neaşteptată, de altfel – a dispariţiei lui. Avea 95 de ani şi 27 dintre aceştia trăiţi la închisoare.

Sper că voi ştiţi sau că o să citiţi câte ceva, fie şi doar biografia oferită de Wikipedia. E mai mult decât nimic. Şi nu are neapărat legătură cu dispariţia lui Mandela ci cu racordul vostru la lumea contemporană. Iar dacă reţineţi măcar unul din gândurile lui, “Educaţia e cea mai puternică armă ce poate fi folosită pentru a schimba lumea”, zic că e bine.

Nu ne batem prea mult capul să-i cunoaştem pe cei de lângă noi dincolo de aparenţe. La cea mai mică depăşire a conturului, ca la cărţile de colorat, punem o etichetă şi, de cele mai multe ori, nu e un cuvânt pozitiv scris pe eticheta aia. La derapaje mai mari nici nu ne mai obosim să lipim hârtia cu pricina. Pur şi simplu întoarcem spatele.

Nu doar pentru că vin sărbătorile când cică tre’ să fim mai buni şi mai toleranţi ci pentru că lumea, cu totul, ar fi mai bună dacă noi am deveni mai deschişi.

Priviţi filmul de mai jos. Şi nu mai întoareţi capul data viitoare dacă standardele voastre de frumuseţe nu sunt atinse. Fiecare are o poveste.

Cele cinci modele sunt Jasmin Rechsteiner, Miss Handicap 2010, Alex Oberholzer, om de radio şi critic de film, Urs Kolly, atlet, Nadja Schmid, blogger, şi Erwin Aljukic, actor, iar creatorii campaniei sunt cei de la Pro Infirmis.

După ce acum un an anunţa încetarea ediţiei tipărite, Newsweek, una dintre cele mai cunoscute şi vechi reviste americane (lansată în 1933), revine la print, “în ianuarie sau februarie”, după cum spune redactorul şef al publicaţiei, Jim Impoco.

Noul Newsweek se anunţă a fi un produs premium care îşi va baza apariţia pe numărul abonaţilor mai degrabă decât pe publicitate, iar tirajul este aşteptat să ajungă la 100.000 de exemplare. Înainte de închiderea de anul trecut, revista avea tiraj de câteva milioane dar pierdea 40 de milioane de dolari anual.

Ei bine, să sperăm că de data asta vor fi ştiind mai bine!

Oricum, ideea de produs premium mi se pare viitorul în presa tipărită. Ştirea online circulă mai repede şi e mai potrivită cu felul în care trăim şi consumăm informaţii, însă pentru unii, plăcerea citirii unor reportaje şi analize bune pe hârtie va rămâne o experienţă care trebuie bifată.

Nu cred că mai e un secret pentru nimeni faptul că, în România, educaţia nu e prea performantă, iar tinerii sunt produsul unui sistem care nu le oferă un set de valori, instrumente pentru a gândi sau modele. Prin urmare, produsul sistemului, tineretul din ziua de azi, nu prezintă prea mare interes pentru angajatori: vax teorie + vax practică = vax oportunităţi. Şi dacă n-au job, şi aproximativ un sfert dintre ei nu au, costurile cu susţinerea lor sunt mari. Foarte mari: la nivel european se estimează (sursă) că aceasă cifră depăşeşte 150 de miliarde de euro pe an. 

Admirată şi contestată aproape în egală măsură, Margaret Thatcher a fost şi va rămâne un capitol important în istoria Marii Britanii şi unul dintre cei doi oameni de stat, alături de Reagan, care au dus la finalul Războiului Rece.

Sunt şi se vor scrie şi zilele astea pagini întregi despre Doamna de Fier, probabil că se va difuza şi filmul cu acelaşi nume (şi care e o istorie întrucâtva romanţată), iar preşedinţi şi premieri din multe ţări vor asista la funeralii, aşa cum se cuvine.

Indiferent dacă o admiraţi sau nu pe prima (şi singura, până acum) femeie care a devenit premier în Marea Britanie, vă recomand să citiţi măcar câteva articole despre cariera şi viaţa acestei femei remarcabile şi, de asemenea, să urmăriţi presa “de afară” pentru a vedea că se poate face jurnalism cu respect, responsabilitate şi bun simţ la dispariţia unei mari personalităţi.

De asemenea, pentru pasionaţi, aici găsiţi o colecţie impresionantă de documente din perioada în care Margaret Thatcher a fost premier.

foto

La nouă luni nu e chiar uşor să te deprinzi cu apa, îmi imaginez, dar să te mai şi scufunzi! Totuşi, când ai o mamă devotată care vrea să te înveţe să te descurci în viaţă, e foarte posibil să te ia bine de ceafă şi să te tragă după ea în apă. Probabil n-o să-ţi placă la început şi o să înjuri natura care nu ţi-a oferit una bucată iaht şi una bucată submarin dar mama ştie cel mai bine!, iar când o să începi să faci tumbe prin apă o să vezi ce bine îţi prind lecţiile ei.