Luna martie din calendarul Super Fete o are ca protagonistă pe Andreea Barangha (Twitter/Fb), cea care mi-a trimis, special pentru voi, nu un singur obicei sănătos ci … două (mulţumesc!), asta pe lângă cel din calendar, în care spune că nu poate adormi, seara, fără să citească măcar câteva pagini dintr-o carte, unul pe care, de altfel, îl practic şi eu.

Care sunt celelalte obiceiuri sănătoase ale Andreei? Ei bine, iată-le:

Un alt obicei sanatos este exercitiul sinceritatii. Cu cei din jur, dar mai ales cu tine. Observ oamenii si cu privirea mea umila vad cum in fiecare se creeaza iluzia existentei lui. Asa cum si eu bajbai in propia-mi realitate creata din ganduri, aparente si dorinte, mai mari sau mai mici. Si atunci incepi lupta cu tine insuti si cu insistenta, gasesti erorile din mintea ta. Usor, usor, vei renunta sa te minti si atunci nu-ti va mi fi teama nici de tine, nici de oameni sau de viata :)

Andreea Barangha from razvanbb on Vimeo.

Stii de ce e bine sa ascultam muzica clasica? Pentru ca cineva mi-a spus o poveste si am vrut sa o cred. Se pare ca s-a demonstrate stiintific ca sunetele create de instrumentele muzica, intr-o ordine geniala a notelor, fac ca moleculele de apa sa se miste foarte calm, lin, ordonat, in timp ce sunetele haotice genereaza acelasi haos in compozitia apei. Iar cum organismul uman este mare parte apa, se dovedeste a fi destul de simplu sa gasesti linistea pentru cateva momente :)

O explicatie foarte interesantă asta cu muzica clasică şi, de ce nu?, un argument pentru cei care ascultă doar muzica mai… zvăpăiată! Andreea e fana iaurturilor de băut şi, desigur, acesta este şi produsul ei preferat de la Activia.

Calendarul Super Fete este un proiect Cristi Şerb în parteneriat cu Activia şi F64.

Tocmai am văzut o reclamă la TV şi nu pricep foarte clar cui i se adresează, poate ştiţi voi. Se făcea, în spotul publicitar, că David Beckham, super tatuat şi îmbrăcat, dacă se poate spune aşa, doar în chiloţi, se mişca relativ lasciv pe Don’t Let Me Be Misunderstood, adică un “suflet cu bune intenţii, Doamne, ca să ne’nţelegem”!

Prim planuri pe piele, pe tatuaje, pe chiloţii fotbalistului care, bam!, sunt branduiţi, ghici cum!, chiar cu David Backham. Şi după aia mai aflăm că lenjeria costă 59,90 de lei şi se găseşte la H&M. Aaaaand… cut!

Nu m-a interesat detaliul şi n-am întrebat asta niciodată, dar plătesc bărbaţii echivalentul a cel puţin zece beri pentru o pereche de boxeri?

Şi, de fapt, cui se adresează reclama asta?! Domnilor? Adică sunt ei impresionaţi până la portofel de fizicul unui fotbalist dezbrăcat şi de chiloţii pe care acesta îi poartă?! Doamnelor? Impresionate de dans, piele, tatuaje şi chiloţi (eventual şi de… prim planuri :D), acestea ar trebui să dea iama la magazin pentru a cumpăra domnilor de la ele de acasă lenjeria cu pricina?!

Recunosc, mi-am clătit ochii, DB n-arată rău, reclama e bine filmată, dar finalul cu boxerii care se găsesc la H&M m-a descumpănit un pic, cred că mă aşteptam la alt produs. Sau poate nu se potriveşte cu codul portocaliu, nu ştiu!

Colecţia H&M by David Beckham se lansează mâine sub numele de Bodywear şi, mai are, pe lângă boxeri, şi ale variante de lanjuri masculine, pijamale, maiouri, izmene, bluze şi tricouri, fiecare în trei variante de culori: alb, negru, gri.

Aseară Heineken a prezentat listele cu cei mai “dateable” domni şi bloggeri de pe la noi, într-un eveniment care a avut şi aplauze şi magie şi doi prezentatori de soi: Cristina Bazavan şi Andi Moisescu. Şi, fireşte, Heineken la discreţie.

Mi-a plăcut campania asta, fiindcă deşi e despre bere şi bărbaţi, Heineken nu uită că în ecuaţia asta contează şi părerea doamnelor. Care, da, aşa cum am mai scris, pot fi şi chiar sunt, şi ele, consumatoare de bere! WTG! Apropo de asta, de azi, berea cu serenadă!

Top trei vedete sunt Marius Moga (3) – serios?! Fetele vor să iasă cu Moga?! De ce?!, apoi Florin Piersic jr (2) – rebelul de serviciu care a anunţat că ţi-a făcut blog, îl găsiţi aici! şi, în fine, Horia Brenciu – the winner şi unul dintre puţinii aflaţi în topul autohton cu care chiar cred că ar fi funny o întâlnire. Fireşte, dacă-ţi mai rămâne timp (doar) cu el după ce se termină coada fanelor care şi-ar cere autografe şi “Horia, fă o poză cu mine!”

Mi s-a părut foarte tare că violonistul Alexandru Tomescu, ştiţi voi, muzică clasică, om serios, a ieşit pe locul patru, înaintea unor frumuşei gen Radu Vâlcan sau Răzvan “îţi mai aduci aminte” Fodor şi nu pricep cum de a intrat în topul ăsta un tip simpatic în realitate, dar căruia Pro-ul i-a rezervat mai degrabă roluri de poliţitul cel rău, adică Mihai Petre. Adică nu-mi dau seama dacă a fost votat pentru că e drăguţ şi elegant sau pentru rolul lui de jurat afurisit :) A! şi mi-a plăcut speech-ul lui Dragoş.

La bloggeri, clasamentul final a arătat aşa:

10. Cosmin Tudoran
9. Mircea Mester
8. Tudor Popa
7. Bogdan Epure
6. Razvan Dragos
5. Cristi Dorombach
4. Toma Nicolau
3. Adrian Monoranu
2. Ionut Bunescu
1. Andi Moisescu

şi, cu toate că, personal, aş mai fi schimbat ceva pe la clasament, pe ici, pe colo, e incontestabil, majoritatea a decis: aceştia sunt cei mai dateable bloggers! Restul e… trafic şi poziţionare, înţeleg, în funcţie de Bistriţa! :))

După asta, cine a mai avut rădare, a rămas să vadă Moneyball. Dar, despre cum joacă Brad Pitt ca să merite nominalizarea la Oscar, într-un post separat! Ah! Cristina spune că i-ar plăcea să iasă cu Bardem, locul 1 în clasamentul internaţional. Ei bine, dacă aş avea de ales, eu aş ieşi cu locul 3: Robert Downey jr. Rrrrrrr!

Luna februarie din calendarul Activia Super Fete cu obiceiuri sănătoase o înfăţişează pe Aleka Sarah Vlădăreanu (Blog/Twitter/facebook) o altă fată frumoasă pe care juriul a ales-o printre finaliste şi care, potriveală!, are un blog de beauty.

În calendar, Aleka recomandă râsul ca obicei sănătos: Primul obicei sănătos pe lista mea este râsul; pentru mine e foarte simplu, deoarece până şi soarele şi căldura lui mă fac să râd. Mi-am propus acum câţiva ani să fiu mereu cu zâmbetul pe buze, iar această decizie m-a făcut să devin mai ambiţioasă şi puternică în tot ceea ce fac.

Aleka Sarah from razvanbb on Vimeo.

Nu ştiu dacă frigul crâncen de zilele astea are, pentru ea, acelaşi efect cu soarele si căldura lui, dar, special pentru voi, am întrebat şi am aflat că Aleka preferă Activia cu musli şi căpşuni şi are şi obiceiuri sănătoase ce ţin de inimă, minte şi literatură:

Ceea ce-mi place să fac adesea, pentru a mă recrea sau a mă calma, este să citesc puţin Shakespeare în engleză în timp ce beau niste ceai rooibos cu măr şi scorţisoară sau negru cu vanilie; de cele mai multe ori se întâmplă să ascult şi muzica clasică sau smooth jazz în surdină. De asemenea, mi-am propus de ceva timp ca în fiecare săptămână să merg cel puţin la o piesă de teatru, la operă sau la un recital clasic, iar până acum m-am ţinut de cuvânt.

Bravo ei!

Calendarul Super Fete este un proiect Cristi Şerb suţinut de Activia.

Am mai spus, şi nu pentru că aş suferi de false modestii ci pentru că e chiar adevărat: sunt antialent la desen si la alte chestii similar artistice, cum ar fi… sculptatul, de exemplu. Vasul pe care l-am facut la Horezu, pe roata olarului, a ieşit suficient de şui ca să nu reziste în cuptor, iar ieri am dat măsura aceleiaşi “măiestrii” la şcoala de modelaj de lut de la Fundaţia Calea Victoriei, după cum o să vedeţi imediat!

Am ajuns ceva mai târziu, fiindcă n-am reuşit să găsesc taxi (care o mai asculta poveştile lacrimogene ale şoferilor de taxi care se plâng că nu câştigă suficient!), aşa că n-am prins introducerea despre tehnici şi aşa mai departe. Tema lecţiei, însă, era să realizăm o lucrare care să includă o scoică. Sau mai multe. Pe scurt, Alina, dăscăliţa noastră într-ale modelatului, ne’a adus câteva scoici şi ne-a spus să le realizăm “surori gemene”, însă din lut, şi nu de capul lor, ci într-o compoziţie.

Mi-am ales şi eu un model, cred că cea mai simplă variantă, şi am “trişat” un pic la realizarea lucrării, în sensul în care în loc să modelez scoica din lut, am făcut un mulaj după obiectul original. Fireşte, chestiunea a ieşit “în oglindă”, aşa:

Cu o scoică nu se face primăvară, însă, şi nici cu două peisajul ori compoziţia, aşa că mai trebuia ceva. Şi pentru că tot semănau scoicile mele cu nişte fotolii uriaşe, m-am gândit să adaug şi un personaj, şi ce altceva s-ar fi potrivit mai bine decât o sirenă?! Ah, doar dacă ar fi putut să iasă ceva mai drăguţă, dar, nu! A ieşit o sirenă demnă de Picasso, în perioada lui cubistă! E urâţicăăăă, vai de capul ei de sirenă, cu sânii brambura, cu părul vâlvoi şi nişte braţe de halterofilă! Dar am reuşit s-o lipsesc de fotoliu şi sper să reziste!

Şi pentru că tot mai trebuia ceva, am mai făcut una, care seamănă întrucâtva cu Medusa, tanti aia care te împietrea cu privirea ei. Ca să scap mai uşor, ăsteia i-am făcut doar bustul şi coada. Şi am mai pus şi o bărcuţă, un fel de canoe cu velă, mă rog, eu nu m-aş urca în aşa ceva!

Mai talentaţi decât mine, colegii au reuşit, ca de obicei, lucruri mai frumoase!

Dar ştiţi ceva?! Nu contează că sirenele mele arată ca Muma Pădurii, fiindcă lutul nu prea ţine la detalii fine, trebuie să construieşti chestii mari, cu tuşe groase, din care să faci detaliile, altfel se usucă şi se sfărâmă, cum s-a întâmplat cu funda şi cu una dintre mustăţile pisicii de data trecută.

Nu contează! Ce este important, însă, e faptul că pentru două ore viscolul de afară încetează să mai conteze, ştirile proaste şi toate celelalte lucruri care ne pot enerva, de asemenea! Mai mult, lipsa de talent dezvoltă o chestie demnă de obiceiurile sănătoase: îi zice autoironie! Iar când pleci de acolo, eşti zen, unul care rezistă. Şi rezistă… Şi rezistă…

Iar asta a fost lecţia despre fericire pentru astăzi! Găsiţi-vă un hobby. O dambla. Ceva care să vă bucure şi să vă placă, ceva doar pentru voi.

La finele anului trecut, twittosfera discuta apariţia unei cărţi cu un titlu pretenţios: “Tehnici de comunicare în social media“, apărută la Polirom sub semnătura lui Horea Mihai Bădău. După cum spune pe propriul blog, autorul este asistent universitar doctor la FJSC din cadrul Universitatii Bucuresti, Catedra de Presa, Disciplinele: Deontologie, Tehnici de investigatie, Social Media, Jurnalism online, si Presedinte al Asociatiei Consumatorilor de Media” – lipsa diacriticelor îi aparţine.

Primul capitol: Social Media, prezentare succintă

Din câte ştiu, aceasta este prima carte ce tratează pe larg subiectul Social Media de la noi, aşa că am fost destul de curioasă. Am parcurs cartea printre picături şi chiar am subliniat diverse chestii care mi se păreau discutabile pentru a le expune pe blog… atâta doar că la final sunt atât de multe sublinieri încât nu mai ştiu despre care să mai vorbesc!

Poate dacă n-aş fi avut nici cea mai vagă idee despre ce este social media şi cu ce se mănâncă, volumul lui HMB mi s-ar fi părut (mai) interesant, însă fiindcă fac parte din lumea asta şi mai fac şi campanii care au o asemenea componentă, n-am putut să nu observ lucruri care, în teorie, s-ar putea să fie ok, dar în practică nu sunt. De exemplu: Un blog cu greşeli de scriere nu va fi luat niciodată în serios. Riiight!

De asemenea, cele mai multe surse bibliografice online* citate sunt texte scrise cam până în mai 2011 şi doar foarte puţine spre finele anului, ceea ce face cartea un pic… învechită, chiar dacă a tocmai apărut. Conform primului capitol, “la această oră, Facebook are peste 600 de milioane de utilizatori activi în fiecare lună“, chestie cu care nu poţi începe o carte, fiindcă “la această oră”, deja sunt în jur de 750.000 de useri activi, aşa că, din start, oricine citeşte cartea, pleacă la drum cu informaţii greşite.

* funny thing, să citeşti url-uri în print! :)

În altă ordine de idei, din acelaşi motiv păcătos, şi anume că e o carte tipărită, am găsit menţiuni referitoare la Second Life, dar nu şi la Google Plus care a trecut, recent, de 90 de milioane de utilizatori. Adică…. hello! Nu poţi, în anul de graţie 2012, să (pro)pui pe rafturile librăriilor o carte despre Social Media care nu zice ceva despre Google Plus. De asemenea, sunt citate surse chiar şi din 2006! 2006?!

Subiectul cel mai amplu tratat este blogosfera.

Aici sunt chestii de bun simţ, de la lucruri de bază, cum ar fi alegerea numelui, platforma de blogging şi design, până la lucruri mai în detaliu, cum ar fi conţinut, titluri, stiluri de scriere, guest posting, interactivitate şi interacţiune. Cu mai multă curiozitate am citit despre influenţa în online (deh!) şi am aflat că dacă “ai fost perseverent, ai scris conţinut de calitate şi ai creat un blog social, care excelează în interacţiuni înseamnă că ai atins cel mai râvnit ţel online: ai obţinut influenţă online!” (treceţi peste repetiţie, lăsaţi un pic de la voi, haide!)

Iar influenţa, continuă autorul, “aduce mai multe venituri decât traficul (…) Dacă ai 2000 de unici pe zi, din care mare parte vin prin motoarele de căutare şi te citesc doar pentru amuzament dar nu vor urma nici una dintre recomandările tale, vei câştiga puţin. Dacă ai un număr mediu* de unici care urmează sfaturile tale, atunci vei primi o maşină de teren ca să te plimbi cu ea prin Europa, aşa cum i s-a întâmplat lui Bobby Voicu. Nu ştie nimeni, însă câte maşini au fost cumpărate de cititorii săi…”

* nu se specifică ce înseamnă asta în cifre

În ceea ce priveşte veniturile din blogging, e foarte simplu: dacă urmezi recomandările din carte, în doi ani ar trebui să ajungi la un net de 2.000 de euro pe lună! Pe lună, aşadar, 2000. Pe Marte nu ştiu exact! :))

Facebook şi Twitter, capitole egale ca număr de pagini

Mi-a plăcut faptul că Twitter primeşte un capitol destul de amplu (3) pentru că mie îmi place mai mult Twitter decât Facebook, dar acum, că m-am uitat la cuprins, văd că şi reţeaua lui Mark (cap. 4) a primit tot 35 de pagini în carte. Fireşte, nici o vorbă despre Timeline!

În fine, ultimul capitol este dedicat Strategiei de PR în social media, adică iar o bună parte de teorie gen “socoteala de acasă” pe care, mărturisesc, l-am citit mai degrabă în diagonală, fiindcă e scris stil bloc, fără prea multe intertitluri, cu fraze lungi, fără spaţii între paragrafe şi, deci, dificil de urmărit.

O declaraţie scurtă a autorului

Merită menţionat şi faptul că autorul cărţii nu este un “actor” în social media de la noi, contul său de twitter având sub 200 de urmăritori, iar blogul său fiind găzduit de wordpress, iar eu nu cred că SM este un domeniu pe care îl poţi învăţa de pe margine. De altfel, l-am întrebat pe autor cum vine asta şi iată ce mi-a răspuns:

“nu stiu daca ai citit pe blogul meu, eu sunt cel care “a scos la lumina” bloggerii, inca din 2007, adica i-am invitat la dezbateri impreuna cu personalitati, intr-un moment in care nu-i baga nimeni in seama si i-am ajutat, in acest fel, sa ajunga in atentia mass-media si sa devina lideri de opniei. am organizat aceste dezbateri prin intermediul asociatiei consumatorilor de media. lista lor: aici (…) asadar am fost activ in blogosfera, inca din 2007, pana in prezent, dar nu ca si producator de continut, ci mai degraba ca un vector de networking. ii cunosc pe toti de cand erau niste adolescenti fara bani si i-am ajutat sa devina lideri de opinie cu bani :)”

Tot ce se poate, dar promovarea cărţii are, pe facebook, până “la această oră”, următoarele rezultate: un grup cu 14 oameni şi o pagină, de autor, deşi se cheamă precum cartea, cu 37 de fani. Cam puţini, aş zice, pentru cineva care a scris o carte menită să te înveţe cum te promovezi în acest mediu…

Câteva concluzii după parcurgerea cărţii

Încă o chestie care mi-a displăcut este că HMB are, în mod evident, ceva de împărţit cu Zoso şi se foloseşte de cartea asta ca să împartă. Şi împarte, nene! Ba că Vali e plătit de PDL, ba că a procedat gen “aşa nu” când a zis că Petcu de la sindicate e tatăl lui (deşi Vali n-a zis asta), ba că nici o firmă serioasă nu-şi mai asociază numele cu blogul său şi evocă, în mod repetat, un episod cu o anumită piscină… De altfel, tot din cartea asta am aflat că bloggeri cum sunt Zoso (şi alţii) “au început să piardă teren şi vor dispărea de tot în curând”. Şi marmota..!

Una peste alta, cartea nu e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei persoane care nu a avut, până acum, nici o interacţiune cu acest mediu de comunicare şi vrea să afle, teoretic, ce-i aia. Sunt multe resurse acolo, inclusiv lucruri pe care poate aş fi vrut să le ştiu de la început, nu să le învăţ în timp. Problema – aşa cum o văd eu – este că această carte nu te face să-ţi placă mediul ăsta şi nu te convinge să intri în social media decât eventual, ca blogger, pentru ăia 2000 de euro sau ca să te plimbi cu maşina prin Europa ca Bobby, ori, ca PR, doar pentru că nu ai încotro şi, na, dacă tot există, tre’ să faci ceva.

Apropo, eu nu cred că e mai ieftină promovarea via SM, pentru simplul motiv că e un cost suplimentar care nu înlocuieşte (deocamdată nu poate şi cred că nici nu-şi propune s-o facă) alte costuri de publicitate, exceptând, poate, reclama în print – deşi am putea discuta şi pe marginea acestui subiect!

Am scris un text kilometric, sorry, dar mi s-a părut că e cazul: în definitiv, asta e prima carte despre Social Media de la noi. Aş fi preferat să fie mai bine scrisă şi să fie scrisă de cineva care nu are războaie de purtat dar care are, în schimb, experienţa utilizatorului. De asemenea, poate că era mai bine să fie în format electronic. Orice alte ediţii viitoare vor fi, de asemenea, depăşite în momentul în care vor apărea pe raft.

Până la urmă, SM a apărut tocmai pentru că noi am devenit mai dinamici şi ne place să ştim care e informaţia de mâine. Pe cea de anul trecut am disecat-o de multă vreme, deja, pe blog, twitter, facebook, google plus, flickr, youtube şi tot aşa…

PS încă o recenzie, cu mult mai multe citate comentate din carte, găsiţi la Auraş

Când eram copil, The Muppets Show era difuzat (în reluare) de TVR în fiecare sâmbătă pe la ora amiezii. Orice activităţi erau întrerupte şi toată familia urmărea aventurile păpuşilor şi pe cele ale invitaţilor lor dintre care îi aminesc pe Harry Belafonte, Shirley Bassey, Elton John, Diana Ross, Brooke Shields, Alice Cooper sau Steve Martin. Nimeni nu refuza invitaţia păpuşilor Muppets pentru că show-ul lor rupea audienţele.

Cu aceste amintiri şi cu nerăbdare m-am dus aseară la Cinema City în Sun Plaza pentru a urmări din nou aventurile păpuşilor, de data aceasta pe marele ecran. Aş fi vrut să vă spun că, la fel ca în copilărie, am fost sedusă, că am urmărit cu sufletul la gură aventurile lui Kermit & Co., că am râs şi aplaudat replicile celor doi moşulici simpatici, Statler şi Waldorf, şi câte şi mai câte, dar nu pot. Nu pentru că păpuşile s-ar fi schimbat ci pentru că producătorii au introdus nişte personaje umane, Mary şi Gary, un cuplu fără sare şi piper, şi încă o păpuşă, pe Walter, care, nu se ştie prin ce minune medicală, e fratele geamăn cu Gary. Gary, apropo, e interpretat de Jason Segel, yuk!

Se cântă muuuult prea mult pentru gustul meu, iar cântecele sunt de-a dreptul cretine, gen Ce frumoasă e viaţa! sau “Oare sunt o păpuşă sau un bărbat?”, şi ar fi ok dacă ar cânta păpuşile, dar nu! Cântă oamenii. Enervant! Totuşi, m-am bucurat când am revăzut genericul binecunoscut (încă mai ştiu cuvintele!)

N-a lipsit nici faimosul mana mana, chiar la final, dar şi ăla a fost întrucâtva stricat de intervenţia umană şi n-a sunat chiar ca-n varianta originală:

Deci nu, filmul nu m-a dat pe spate deşi cred că nostalgia anilor copilăriei era o premisă destul de bună. Mă întreb care e publicul ţintă, totuşi, în condiţiile în care copiii de azi nu au crescut cu Muppets, iar copiii de ieri vor afla destul de repede că filmul nu e chiar cea mai fericită continuare a poveştii păpuşilor iubite. Cu toate astea, studiourile Disney au făcut uz de toate şmecheriile de marketing pentru a promova filmul şi, cu un buget de 45 de milioane de dolari, au deja încasări duble!

Şi mai mişto e că firme celebre au creat produse speciale pentru a marca apariţia filmului. Astfel, Adidas are o colecţie specială de pantofi sport, OPI are un set de vreo 15 lacuri de unghii inspirate de personajele păpuşi, există cosmetice MAC by Miss Piggy, nOir are o colecţie de ijuterii din aur, perle şi pietre semipreţioase, iHome are, de asemenea, produse branduite cu Kermit, iar creatorul de pantofi Jeromme Rousseau a propus o pereche de pumps Miss Piggy style, încălţări al căror preţ sare de 550 de dolari.

Există, fireşte şi un app pentru iPhone, iar Google a avut, în septembrie anul trecut, un doodle special, animat, dedicat păpuşilor Muppets. De asemenea, s-au pregătit nenumărate parodii a la Muppets pentru filmele cu mare succes la public lansate anul trecut: Green Hornet,  Puss in Boots, Twilight Saga, The Hangover, The Girl with the Dragon Tatoo sau Piraţii din Caraibe.

şi filmuleţe speciale cu principalele personaje păpuşi pentru a promova pagina de facebook (care are aproape 1300000 de fani) dar şi pe a lor, cea mai populară fiind a lui Kermit. Toate astea, dimpreună cu reacţiile din social media şi încasările mă fac să cred că filmul rupe!, aşa că s-ar putea să fiu eu subiectivă când spun că nu m-a dat pe spate.

Una peste alta, filmul e urmăribil dacă puteţi găsi (alt)ceva de făcut în perioadele în care cântă oamenii. Măcar aşa, de dragul nostalgiei. Filmul intră în programul cinematografelor vineri, 13 ianuarie.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu n-aş putea trăi fără el. Suntem împreună tot timpul, mă ajută să fiu o persoană mai organizată, mai prietenoasă şi, dacă nu e lângă mine, mă simt pierdută şi nu am linişte până nu ne reunim. Într-o anumită măsură, s-ar putea spune că sunt dependentă de el, dar îmi accept dependenţa bucuroasă, ca un lucru despre care ştiu că nu-l pot schimba şi nici nu-mi doresc asta.

Şi totuşi, în decembrie l-am trădat: am umblat cu altul, ca într-un fel de căsătorie de probă. E vorba de unul mai zvelt, mai bine făcut, mai sensibil la atingeri, care reacţionează mai rapid la dorinţele mele, mai prietenos şi, nu în ultimul rând, unul care a atras mai multe priviri decât precedentul.

Cum, ziceau cei din jur cu oareşce invidie şi nedisimulată curiozitate faţă de detaliile vieţii noastre împreună, eşti cu Cutare? Arată bine, dar cum se mişcă? Eşti fericită cu el?

Ei, fericirea e un lucru mărunt, şi nu sunt sigură dacă fix ăsta e termenul care defineşte experienţa asta. Aş spune mai degrabă satisfăcută, dacă n-ar suna niţel arogant, mai ales pentru că el are şi câteva chestii care m-au nemulţumit.

În primul rând, mi se pare că are o rezistenţă ceva mai mică decât precendentul, ceea ce înseamnă că perioadele în care are nevoie de odihnă sunt mai frecvente, mai ales dacă abuzez de el… şi uneori fac asta, cu neruşinare, chiar! În al doilea rând, faptul că e mai zvelt îl face, îmi pare, şi mai sensibil la diverse accidente. În plus, are nişte chestii care nu-şi au rostul, cum ar fi felul, cam arhaic, în care setează alarma menită să dea trezirea dimineaţa. Mă rog, cât am fost noi împreună programul a fost relaxat, aşa că n-a fost nevoie să se ocupe prea des de trezirile-mi matinale. De asemenea, e mai puţin talentat la fotografii.

Cea mai plăcută însuşire pe care o are este faptul că se mişcă repede şi cu talent, aproape intuindu-mi dorinţele, şi felul în care reacţionează la atingerile mele. De fapt, cât am fost împreună, n-a spus niciodată nu, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, e o calitate rară, iar cel dinaintea lui ar trebui să procedeze şi el la fel! De asemenea, mi-a plăcut mult că mă ajută să fiu mai prietenoasă fiindcă se pricepe la reţelele sociale ca nimeni altul până la el.

Cu toate astea, am ales să rămân cu cel vechi. O să-mi fie puţin greu să mă readaptez, dar până la proba contrarie, îmi dau seama că-l iubesc cel mai tare dintre toţi. Dintre toţi de până acum! :D

*********

În caz că nu v-aţi prins, în decembrie am avut în teste un nou telefon, tot Nokia, fireşte, un N9. E tot ce spun mai sus şi chiar mai mult, dar îl plac, totuşi, mai mult pe N8, pentru camera de 12 MP şi pentru că are radio. Ştiu, poate sunt motive stupide, dar ambele sunt chestii cu care m-am obişnuit şi nu văd nici un motiv să renunţ la ele.

Totuşi, dacă nu vă interesează lucrurile cu pricina (N9 are cameră de 8MP, nu e deloc rea!), Nokia N9 e un aparat pe care îl recomand pentru o relaţie bazată, vorba aia, pe încredere şi respect reciproc! Pentru detalii tehnice, nu mă întrebaţi pe mine, eu doar v-am spus cum se simte utilizatorul (utilizatoarea!) cu el.

Dincolo de fotografia pe care a pus’o Bobby pe FB, si pentru care nu l-am putut suferi vreme de vreo opt secunde întregi!, mie imi e dor de mare. Încă nu e ăla care mă rupe şi mă pune, vreau – nu vreau!, într-un mijloc de transport şi mă duce la malul ei, nu, ăla vine de obicei pe la mijlocul lui ianuarie.

Acum vreo două săptămâni am fost invitată să decorez o pereche de căşti Canyon cu un desen la alegere. Aş fi vrut o pisică, dar îmi părea prea complicat, şi apoi am un motan pe cap toată ziua bună ziua, iar Domnul Sony e un motan vorbăreţ, uneori nu-i mai tace gura! Mihnea, de la UNART, ne-a ajutat un pic cu idei şi materiale, ba chiar cu punerea în practică, pe ici pe colo.

După ce-am eliminat din start ideea cu pisica, mi-am dat seama că pe căştile mele trebuie să fie marea. Aş fi vrut să desenez o scoică, ştiţi, cum le puneam pe cele mari la ureche ca să auzim marea, dar şi treaba asta cerea prea multă îndemânare, aşa că mi-a venit altă idee, aşa cum vedeţi mai jos, cu legendă cu tot, că sunt un antitalent total la desen!

Din păcate (sau din fericire!), a trebuit să plec înainte să pot pune în practică opera mea de artă, adică transferul pe autocolant, tăierea şi lipirea acestuia pe căşti. A făcut-o Mihnea pentru mine, iar acesta e rezultatul final:

Mişto, nu? De-acum să tot aud marea în căşti!

Marţi seara am văzut, printre picături, un film în care Adam Sandler avea o telecomandă cu care putea să-şi dea viaţa pe repede înainte pentru a ajunge la diverse momente pe care şi le dorea cu ardoare, cum ar fi promovarea, succesul în afaceri, propria lui firmă. Mă rog, majoritatea legate de carieră, lucrul care-l preocupa pe el cel mai tare.

Teoretic, o comedie, dar mie mi s-a părut trist pentru că atunci când cariera e principala ta preocupare, ajungi să ignori aspecte din viaţă ce nu ar trebui ignorate, familia, prietenii, dar şi locuri, experienţe la care pur şi simplu nu ai când să mai participi. Am fost acolo, ştiu cum e modelul birou-pat şi încerc să mă ţin departe de stilul ăsta, încerc să-mi ofer răgazul de a trăi altel decât aproape exclusiv între pereţii unui birou.

Fireşte, implicarea în campania Activia cu obiceiurile sănătoase se potriveşte de minune, fiindcă, tot scriind despre ce e ok şi ce nu, îmi urmez propriile sfaturi, dar şi pe ale voastre!

Şi pentru că zilele astea am destulă vreme (şi) pentru mine, ieri a fost ziua de alinturi. Manichiură, pedichiură, shopping de diferite produse pentru îngrijirea părului şi, mmm!, o oră de masaj, experienţă pe care mi-o ofer mult mai rar decât mi-ar plăcea fiindcă mereu se găseşte altceva prioritar în agendă! Dar de-acuş, vorba poetului, s-a isprăvit, fiindcă îmi propun să fac asta mai des şi am găsit şi unde (îmi e aproape de casă)!

Am fost la Glamour, în Piaţa Victoriei, curioasă şi chiar puţin intrigată, fiindcă, la o vizită anterioară, văzusem vreo şase diplome în cabinetul de masaj, şi mă întrebam cât de fermecate pot fi mâinile unei maseuze aşa şcolită! Ei bine… Sunt foarte fermecate!

Mi s-a făcut un masaj de relaxare, urmat de unul shiatsu şi unul reiki. Acestea din urmă sunt recomandate pentru relaxare şi eliminarea stresului, dar şi pentru o reechilibrare a energiilor fiecăruia dintre noi. Eu cred în aşa ceva, cred că tot ce există are propria energie iar oamenii cu atât mai mult, şi nu mă refer la ceva ce se poate suplimenta cu faimoasele băuturi energizante ci mai degrabă cu acel “ceva” evocat în filmul Avatar.

Trebuie să încercaţi şi voi! Şi de aceea, vă ofer un voucher de 150 de lei la Glamour, salonul din Piata Victoriei, pentru a experimenta masajul special de acolo sau alte proceduri menite să vă facă să vă simţiţi mai bine în pielea voastră, cum ar fi  electrostimularea, dar şi multe altele!

Pentru asta, conform obiceiului, vreau să-mi povestiţi care sunt rezoluţiile pentru 2012 în ceea ce priveşte obiceiurile sănătoase, timpul şi lucrurile pe care vreţi să le faceţi exclusiv pentru voi! Concursul se termină aproape odată cu anul, pe 31 decembrie vineri, pe 6 ianuarie, la ora 12.

UPDATE: trei răspunsuri, trei bileţele, o singură extragere. A câştigat Genoveva, de data asta. Dar, Lucia şi Roxana, apreciez mult comentariile voastre şi vă mulţumesc frumos pentru că mi-aţi împărtăşit obiceiurile voastre sănătoase. Vor mai fi concursuri din sfera aceasta, a lucrurilor care ne bucură şi relaxează, rămâneţi printre rânduri! :)