Sunt filme despre care aş scrie entuziast chiar în timp ce le văd – ei bine, Tatăl fantomă nu face parte din categoria asta! Tatăl fantomă e un film pe care trebuie să-l vezi (asta e clar!), dar trebuie să-l vezi pe tot, genul de film muncit ca o artisticărie culinară: dacă iei doar o înghiţitură n-ai cum să-i simţi complet savoarea, fiindcă aceasta e dozată meşteşugit în toată porţia!

Bineînţeles, totul ţine de ingrediente: povestea lui Barry Gifford, faină, pentru că e parte imaginată, parte trăită, şi, desigur, actorii: Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Mihai Constantin, Mimi Brănescu, Mirela Oprișor şi alţii, de… “bucătărie“: echipă, peliculă, sunet, editare, toate de o calitate ireproşabilă, fiindcă chef-ul, regizorul Lucian Georgescu, e tare atent cu detaliile astea, dar şi de inspiraţie, fiindcă mare parte din dialog este improvizat! Muzica este un personaj separat, distinct, şi ăsta e singurul “spoiler” de care o să aveţi parte în textul ăsta:

(HINT, apropo de asta: nu plecaţi la generic!)

Am zâmbit, pe toată durata vizionării în cerc restrâns la care am avut plăcerea să particip, pentru că e Iureş, care joacă într-un mare fel (cum altfel?!) şi nu poţi să nu zâmbeşti, iar partenera sa de pe ecran, Mihaela Sîrbu, îi dă replici pe măsură. Am zâmbit pentru că Mariana Mihuţ pune “tchorba” pe masă şi întrebări indiscrete, iar Victor Rebengiuc laudă calităţile ţuicii… “Sănătate curată!”, îi explică lui Robert Traum (Iureş), profesorul american venit să-şi caute strămoşii prin Bucovina, şi care nu pricepe o iotă româneşte! Wonderful, wonderful, yes, great, excellent, thank you! 

Râzi cu poftă încă de la prima scenă, una care are un racord perfect mai târziu, în film, tragi cu ochiul pe geamul autobuzului cu care se plimbă Iureş de la Cluj la Suceava, te distrează Mimi Brănescu cu planurile lui turistice şi îţi place Mihaela Sîrbu pentru că e pur şi simplu foarte mişto! Povestea în sine e o aventură dar firul roşu nu are legătură cu arhivele Bucovinei atât cât are cu descoperirea faptului că poţi pur şi simplu să te bucuri că eşti pe un drum, într-o motocicletă cu ataş, cu gâsca, cu fata, peisajele, uneori dezolante, alteori fermecătoare, şi cu prezentul.

Şi, pe tot drumul ăsta, nici o fantomă! Sau, mă rog, aproape nici o fantomă!

După vizionare mi-a făcut plăcere să-l cunosc pe Marcel Iureş şi, deşi cumva mă aşteptam să fie mai degrabă distant, deferent (să mă iertaţi, domnul actor, pentru prejudecată!), am avut plăcerea să descopăr o persoană caldă, atentă la detalii, cu mult umor şi care ne-a permis, elegant ca un majordom al propriei intimităţi, să trecem pragul personajului Robert Traum pentru a-l cunoaşte pe actor, pe omul care i-a dat viaţă pe ecran. Mi-au plăcut şi Mihaela Sîrbu, pentru că nu pare să-i piară zâmbetul de pe buze, dar şi Lucian Georgescu, fiincă e atât de pasionat de filmul pe care l-a făcut.

Tatăl fantomă este un film dedicat lui Ovidiu Bose Paştina, fiindcă Bose ar fi trebui să-l regizeze dacă nu se grăbea să facă nişte proiecte în altă lume…  Iosif, băiatul lui cel mic, apare în film, jucându-l pe copilul Robert Traum.

Mai multe detalii şi trivia găsiţi pe site-ul producţiei (să citiţi, fiindcă-s faine şi întregesc povestea) şi puteţi să-i daţi un Like (şi) pe Facebook. Filmul are premiera în această seară, de mâine e prin cinematografe iar eu zic aşa: mergeţi să-l vedeţi! Vă garantez că e o trataţie cinematografică gourmet.

CONCURS!!!

Fiindcă mie chiar mi se pare un film de văzut, vă trimit la vizionare… din partea casei. Astfel, am două invitaţii duble pentru voi, în săptămâna 2-8 martie, la Cinema City din AFI Cotroceni şiiiiiiiii… mai am şi două afişe cu autografele protagoniştilor (sunt de colecţie şi le puteţi avea doar de printre rânduri!), adică patru premii! Ca să mi le luaţi, fie îmi spuneţi de ce vă place oricare dintre actorii aflaţi în distribuţia filmului (unul, doi, toţi!), fie îmi povestiţi cea mai haioasă întâmplare pe care aţi păţit-o voi într-o călătorie în frumoasa noastră ţărişoară! Concursul ţine până mâine la ora 16. Succes!

UPDATE câştigători: Monica şi Andra, mergeţi la film şi primiţi şi câte un afiş! :)

(trimit email în seara asta către voi şi organizatori şi vă aştept cu comentarii să-mi spuneţi cum a fost!)

În noaptea asta are loc decernarea premiilor Oscar pentru filmele din 2011, eveniment urmat de câteva petreceri de după şi precedat, fireşte, de nelipsita defilare pe covorul roşu de la Kodak Theater – este pentru ultima dată când acest loc poartă acest nume, din pricina falimentului companiei.

Vă voi ţine la curent şi în acest an cu ce se întâmplă la noapte, dar până atunci mă gândeam să vedem împreună câţi dintre favoriţii voştri vor pleca acasă cu mult râvnitele statuete şi să premiez pe cei care ghicesc cei mai mulţi câştigători cu un exemplar din Totul despre Oscar, volum apărut la Editura All, în care găsiţi practic orice informaţie doriţi despre aceste premii, de la statistici interesante despre nominalizări şi câştigători, istorie, discursuri memorabile de acceptare… cum ziceam, un soi de enciclopedie în vreo 500 de pagini despre acest eveniment.

Vă redau, de acolo, extrase dintr-un scurt îndrumar pentru actorii nerăbdători să obţină un Oscar:

– joacă rolul unui excentric, al unui geniu sau chiar al unui nebun

– poartă haine ciudate

– joacă rolul unui alcoolic

– mori pe ecran într-o moarte tragică

– evită subtilitatea şi delicateţea

Mai în glumă, mai în serios, spune autorul, Emanuel Levy, dacă reuşeşti să faci toate aceste lucruri şi încă vreo câteva într-un singur rol, te poţi aştepta cel puţin la o nominalizare.

Aşadar, pentru a afla Totul despre Oscar din volumul cu acelaşi nume, iată nominalizările la principalele şase categorii, să vedem cine câte ghiceşte. Dacă e egalitate, o să suplimentez numărul premiilor cu maxim patru cărţi, ok?

BEST PICTURE
“War Horse???
“The Artist???
“Moneyball???
“The Descendants???
“The Tree of Life???
“Midnight in Paris???
“The Help???
“Hugo???
“Extremely Loud & Incredibly Close???

LEAD ACTOR
Demián Bichir, “A Better Life???
George Clooney, “The Descendants???
Jean Dujardin, “The Artist???
Gary Oldman, “Tinker Tailor Soldier Spy ???
Brad Pitt, “Moneyball???

LEAD ACTRESS
Glenn Close, “Albert Nobbs???
Viola Davis, “The Help???
Rooney Mara, “The Girl with the Dragon Tattoo ???
Meryl Streep, “The Iron Lady???
Michelle Williams, “My Week With Marilyn???

BEST DIRECTOR
Michel Hazanavicius, “The Artist???
Alexander Payne, “The Descendants???
Martin Scorsese, “Hugo???
Woody Allen, “Midnight in Paris???
Terrence Malick, “The Tree of Life???

BEST SUPPORTING ACTOR
Kenneth Branagh, “My Week With Marilyn???
Nick Nolte, “Warrior???
Christopher Plummer, “Beginners???
Jonah Hill, “Moneyball???
Max von Sydow, “Extremely Loud & Incredibly Close???

BEST SUPPORTING ACTRESS
Berenice Bejo, “The Artist???
Jessica Chastain, “The Help???
Melissa McCarthy, “Bridesmaids???
Octavia Spencer, “The Help???
Janet McTeer, “Albert Nobbs???

Am şi eu, fireşte, favoriţii mei, dar despre asta voi avea vreme să scriu toată noaptea ce urmează! Restul nominalizărilor, aici. Mai jos, puteţi vedea care au fost favoriţii la Oscar, de-a lungul timpului, ai celor care sunt nominalizaţi la ediţia din acest an!

UPDATE: bravo, cetitori de printre randuri, sunt mandra de voi toţi şi, în special, de cei care au ghicit 6/6 căştigători la principalele categorii: Bogdan, Bloooo, Teo Năstase, Iulia C. Un mail e pe drum spre voi, imediat ce vorbesc cu cei de la Editura ALL, bine?

Felicitări şi mulţumiri tuturor pentru că aţi acceptat să ne jucăm de-a Oscarurile!

Îmi place mult seria “How It’s Made” de pe Discovery, mi se pare foarte tare să vezi procesul tehnologic prin care o materie primă se transformă în produsul finit pe care-l cunoşti, indiferent dacă vorbim despre jeleuri, păpuşi sau palarii de paie. Azi, însă, e despre iaurt, iar How It’s Made nu a fost înregistrat, ci live, chiar sub ochii mei, la fabrica Danone, pe care am vizitat-o ieri. Apropo, ăsta e un articol destul de tehnic, dar vă recomand să-l citiţi, mai ales cârcotaşilor şi celor care cred că ştiu ei mai bine deşi habar n-au ce vorbesc!

În primul rând, ne-am echipat cu halate, chestii de prins părul şi şoşoni de unică folosinţă, iar doamnele au fost rugate să renunţe la cercei şi alte podoabe pe care le-ar putea rătăci prin procesul tehnologic pe undeva. Ca să fiu onestă, la final asta mi s-a părut o precauţie cam mare, fiindcă nu-mi dau seama unde, în procesul de fabricare a lactatelor Danone, orice corp străin s-ar fi putut întâlni cu produsul, dar presupun că mai bine mizezi pe prevenire decât să-ţi pară rău apoi.

200 de tone de lapte intră zilnic în fabrică, pentru ca, la final de zi (se lucrează în trei schimburi), aproximativ un milion patru sute de mii de iaurturi şi deserturi să fie produse şi stocate apoi, nu mai mult de o zi jumate, până când pleacă spre magazine şi consumatorii finali.

Siguranţa şi prevenirea oricăror accidente par să fie printre cele mai importante aspecte în munca celor de aici şi încă de la intrare văd un afiş care spune că s-au scurs 804 zile fără nici un accident, iar în camera de control – una dintre ele, cel puţin – sunt o sumedenie de grafice cu lucruri care se întâmplă în fiecare zi cu masa albă – adică laptele pasteurizat, şi CPC-uri, adică “Cât Pe Ce”, un indicator de risc pe care angajaţii sunt preocupaţi să-l controleze şi reducă la maxim.

Rezervoarele (tanks) în care intră laptele sunt impresionante prin mărime, aflu că cele mai mari dintre ele au capacitate de 100.000 de litri, şi au pereţi dubli pentru a izola laptele de temperaturile exterioare. De aici, laptele merge la pasteurizare, la aproape 100 de grade, şi, în acelaşi timp, la separare, care se realizează pe bază de centrifugare. Totul e automatizat şi totul e curăţat, dupa fiecare ciclu de producţie. Un detaliu la care nu m-aş fi gândit este unghiul în care sunt făcute ţevile prin care se plimbă laptele, smântâna şi iaurtul, respectiv nu există unghiuri ascuţite, pentru ca să nu se înghesuie, în nici un loc de pe parcurs, grăsimi care ar putea fi, apoi, mai greu de curăţat. Pe bune?! Pe bune!

Tot ce văd e interesant, ok, fiindcă pricep că aici e lapte crud, aici se separă, aici se pasteurizează, aici se răceşte, dar nu vă imaginaţi că ţevile ori rezervoarele astea ar fi transparente sau asa ceva, încât să vedem laptele sau smântâna rezultată, nu. Vedem, în schimb, nişte ambalaje tetra pak în care au stat, la congelator, bacteriile lactice care se pun în lapte pentru ca acesta să devină iaurt. Sunt câţiva producători importanţi de asemenea culturi în toată lumea, aşa că ceea ce diferă, de la un producător de iaurt la altul, ţine de felul în care acestea sunt combinate pentru diferite grade de aciditate, textură şi consistenţă. Pentru iaurtul probiotic se adaugă în plus o cultură mixtă de bifidobacterii, Lactobacillus acidophilus şi/sau Lactobacillus casei. Toate, repet: toate!, aceste bacterii sunt obţinute din produse lactate şi mi se pare o dovadă de stupiditate chiar să-ţi imaginezi altceva!

După fermentare şi răcire, iaurtul clasic pleacă spre ambalare şi/sau amestecare cu gemuri sau cereale, iar cel “de băut” este mai întâi omogenizat.

Fructele care se pun în iaurt au trecut deja printr-un proces de fierbere, sau, mai simplu spus, sunt livrate fabricii sub formă de gem. Odată ce iaurtul este gata, se amestecă cu acesta în proporţii perfect controlate, şi apoi se ambalează. Din 20 în 20 de minute, câte un pahar cu iaurt pleacă la laborator pentru a se controla dacă produsul respectă specificaţiile şi, de asemenea, dacă maşinăria are orice problemă, procesul de fabricare se opreşte automat până la remediere. Şi, da, se adaugă şi zahăr, pentru că onor consumatorul nu doreşte să servească iaurturi acrişoare, le preferă pe cele dulci. Oricum, gustul variază de la o ţară la alta, iaurturile bulgăreşti, de exemplu, sunt mai acre, cele franţuzeşti mai dulci şi tot aşa.

La ambalare e cam aşa: paharul este uscat şi dezinfectat, apoi umplut, acoperit, sigilat, ambalat în baxuri. În cazul ambalajelor pe care maşinăria le produce acolo, în fabrică, în acest proces mai intervine şi o lumină ultravioletă, o formă suplimentară prin care producătorul se asigură că paharul sau sticla sunt perfect curate. Baxurile se “cuplează” în paleţi, iar aceştia merg într-un depozit uriaş, în care temperatura este, de asemenea, controlată, şi nu depăşeşte patru grade.

Văd un asemenea palet care are indicaţia “Brodus blocat. Nu se livrează”, aşa că întreb care-i problema lui. Nu e o problemă, e doar o precauţie: câteva mostre din acest iaurt sunt deja la laborator. Dar de ce?, insist. Pentru că în lotul ăsta produsul a ajuns în pahare cu întârziere de o secundă, mi se răspunde. Nu e absolut nici un pericol, dar maşinăria a mărturisit eroarea, iar aici, la Danone, nimeni nu vrea să-şi asume riscuri aiurea. Aşa că se verifică, pentru orice eventualitate.

Fiindcă mă bazez pe faptul că am cititori deştepţi, singura întrebare la care mă gândesc să vă răspund este cea legată de conservanţi: nu există aşa ceva. Secretul termenului extins de garanţie ţine de respectarea a trei indicatori de bază: ingrediente, igienă, lanţ de frig.

De aici, camioanele frigorifice duc lactatele Danone spre consumatori… Dar despre marketing şi Danone corporate, într-un episod viitor, curând. Întrebări?!

(fireşte, să vezi cu ochii tăi cum se prepară ce mănânci e, de bună seamă, un obicei sănătos!)

Invitat în redacţia Metro acum câteva zile, Karl Lagerfeld, designerul Chanel de origine germană, s-a dat cu părerea asupra câtorva persoane din întreaga lume, de la regina Elisabeta la Michlle Obama pe care a spus că o admiră pentru răspunsul curajos la întrebarea: “Nu vi se par cam strâmte fustele dumneavoastră?”, şi anume “Dar ce nu vă place la fundul meu mare şi negru?!”. Ulterior, şefa comunicării primei doamne a SUA a spus că Michelle Obama nu a făcut niciodată o asemenea declaraţie. Lagerfeld a mai spus despre bărbaţii ruşi că sunt foarte urâţi, iar despre italieni şi greci că au obiceiuri dezgustătoare.

Totuşi, ceea ce i-a adus lui Lagerfel oprobiul public a fost declaraţia despre Adele: “e puţin cam grasă, dar are un chip frumos şi o voce cu adevărat minunată”, una care a ajuns rapid în toate publicaţiile. Fanii artistei au reacţionat foarte dur la această remarcă ameninţând chiar cu boicotarea casei Chanel atâta timp cât designerul german rămâne acolo.

În replică, artista a declarat că e mândră de imaginea ei ca reprezentantă a majorităţii femeilor şi că nu şi-a dorit niciodată să arate precum modelele pe care Lagerfeld le trimite pe podiumul de prezentare”:

I’d lose weight if I was an actress and had to play a role where you’re supposed to be 40 pounds lighter, but weight has nothing to do with my career. Even when I was signing (a contract), most of the industry knew if anyone ever dared say (lose weight) to me, they wouldn’t be working with me. (People)

Într-o declaraţie mai recentă, de ieri, adică, Lagerfeld şi-a cerut scuze pentru “scoaterea din context a declaraţiei sale de admiraţie faţă de Adele”, adăugând că este un mare fan al acesteia şi că abia aşteaptă următorul ei CD.

Nu e prima dată când Herr L. face declaraţii scandaloase, dar e prima dată, cred, când se confruntă c-o asemenea reacţie. Poate şi pentru că majoritatea femeilor nu arată, într-adevăr, ca modelele din prezentările de modă, iar Adele, dincolo de vocea ei într-adevăr specială (şi cu care a avut probleme grave, suferind, nu cu mult timp în urmă, şi o operaţie), reprezintă un model tocmai pentru că a devenit star internaţional fără să arate ca un fotomodel!

Oricine şi-a spus, la un moment dat în viaţă, “nevermind, I’ll find someone like you”, dar nu toată lumea visează să poarte Chanel! :)

foto

Când nu poartă perucă afro, Vlad Petreanu (blog/ FB/ twitter) pare un tip serios, are, vorba aia, chiar  şi ghiocei pe la tâmple. Vlad e mucalit chiar dacă la serviciu poartă cravată şi mină serioasă ca orice ştirist respectabil, iar scriitura lui e unanim recunoscută ca fiind printre cele mai bune din online-ul autohton, iar asta am auzit-o de la oameni din online, ceea ce, zău, nu e puţin lucru. Nici unanimitatea, nici recunoaşterea!

(Petreanu, ştii ce-am vorbit de berea aia? Make it double!)

Aşa stând lucrurile, Vlad părea cumva o alegere firească pentru proiectul Nokia cu Şcoala de blogging, unul în care, alături de Victor Kapra, a acceptat să se implice, motiv pentru care l-am întrebat câteva lucruri despre tineretul din ziua de azi şi despre anii lui de liceu.

Credit: Foto Union. Mai multe foto cu Vlad aici

Cum percepi tu “tineretul din ziua de azi”?

De ce crezi c-ar trebui să-şi facă blog?

Tu ţi-ai fi făcut blog când erai elev de liceu?

Cu siguranta, si sigur as fi intrat si in bucluc cu el, ca as fi publicat extrem de agresiv si nu m-ar fi iertat nimeni. Asta cred ca trebuie sa le fie foarte clar elevilor care-si deschid blog acum, asta le spun si eu si insist – sa aiba mare grija ce scriu si cum scriu, sa se puna in locul subiectului lor de fiecare data, pentru ca-s minori si la scoala si in puterea unor profesori care, prea adesea, n-au nici umor, nici deschidere, nici mare cultura si nici cine stie ce rabdare, asa ca risca belele mari, care le pot schimba ireversibil viata.

Mulţumesc, Vlad, pentru răspunsuri!

Ieri scriam despre Brad Pitt şi cât de tare mi s-a părut că a blocat, în computerele celor şase copii pe care-i are cu Angelina, posibilitatea ca aceştia să caute pe net numele părinţilor lor, pentru a nu-i expune la milioanele de bârfe şi neadevăruri cu privire la viaţa şi relaţia lor. Când am scris asta, habar n-aveam că azi, pe 7 februarie, Uniunea Europeană a decretat că este Ziua siguranţei pe Internet.

În România, această zi este marcată, pentru al patrulea an consecutiv, de Cosmote, ca promotor al navigării sigure pe Internet pentru copii: Scopul nostru este să ajutăm copiii şi familiile acestora să înţeleagă pericolele utilizării internetului la întâmplare, să îi învăţăm cum să le recunoască şi să le evite, astfel încât să poată naviga în spaţiul virtual în deplină siguranţă. Educaţia şi prevenirea sunt paşi necesari în demersul de a-i ţine pe copii şi adolescenţi la adăpost de pericolele internetului, demers în care COSMOTE şi-a asumat un rol activ, spune Ruxandra Vodă, Corporate Affairs Manager, Cosmote România.

Tu ştii sigur ce face copilul tău pe Internet?

Poate noi nu ne dăm seama, fiindcă, deh, avem ceva mai mult discernământ şi experienţă de viaţă, dar copiii cu acces la Internet sunt expuşi multor rele. Să ne imaginăm, spre exemplu, pe Lucian, elev în clasa a doua. Lucian îşi face temele şi apoi intră – nesupravegheat! – pe Internet. El caută mai ales informaţii despre… nu ştiu ce mai e cool la vârsta asta, să zicem Transformers, şi intră pe diverse forumuri de discuţii despre subiectul ăsta.

E, cam cât de greu i-ar fi unui individ cu intenţii dubioase – şi sunt mulţi, pe cuvânt! – să intre în vorbă cu Lucian momindu-l cu vreo ofertă super, cerându-i date personale, adresa, şcoala unde învaţă sau, de ce nu, cerându-i chiar să se întâlnească? Nu i-ar fi greu deloc, fiindcă Lucian nu ştie la ce se expune, e copil, iar tentaţia unui “premiu” e cât se poate de mare.

Sigur, Internetul poate fi varianta facilă pentru unii părinţi de a scăpa de veşnicele şi nelimitatele “de ce”-uri pe care le pot avea uneori copiii dar poate fi, în măsură egală, dacă nu chiar mai mare, şi un pericol. Un studiu realizat în UE arată că 56% din părinţii ai căror copii au fost expuşi la mesaje şi comportamente neplăcute ori dăunătoare pe Internet nu ştiu acest lucru. Asta înseamnă mai mult de jumătate! (eurobarometru aici)

Ce-i de făcut? De unde putem învăţa?

Ei bine, aflaţi, de la Cosmote, cele mai utile sfaturi pentru a vă proteja copiii de pericolele Internetului. De la cum să nu vă treziţi cu facturi astronomice la telefonul copilului, până la felul în care li se poate restricţiona accesul la diverse site-uri ori numere de telefon. Citiţi-le şi apoi puneţi-le în practică! Altfel, personajul libidinos căruia îi plac foaaarte mult copilaşii, are toate şansele să ajungă, ei, da!, chiar şi la copilul vostru!

Şi, pentru numele lui Zuckerberg, vă rog, nu mai puneţi, pe Facebook sau aiurea, poze cu copiii voştri despuiaţi! Sunt frumoşi, să vă trăiască!, dar… pe bune, chiar există mulţi oameni defecţi în lumea asta mare!

Începând de astăzi am plăcerea de a fi blogger oficial al spectacolului Cirque du Soleil în România, o serie de nouă reprezentaţii care încep pe 8 februarie, cu un singur spectacol, şi continuă până pe 12 februarie, cu câte două show-uri pe zi, ceea ce face ca Saltimbaco, cu 36.000 de spectatori, să fie cel mai bine vândut spectacol în sală din România. Cel puţin până în acest moment.

Sunt la sediul Events, organizatorul acestui turneu în România, unde febra pregătirilor se simte şi face abstracţie de codul portocaliu de afară. Sună telefoanele ca la … Gară, iar jurnaliştii vin să-şi ia acreditările. O parte dintre ei vor avea, ca şi mine, acces în backstage în ziua primei reprezentaţii, vor putea asista la repetiţii şi vor putea pune întrebări.

Apropo de asta, mi se pare foarte tare felul în care se pregătesc PRii Cirque du Soleil pentru întâlnirea cu presa, cerând fiecărui jurnalist detalii despre unghiul de abordare în aşa fel încât cei mai potriviţi oameni din staff să fie pregătiţi să răspundă fiecăruia la întrebări.

Toate tirurile cu echipamente au venit în România, 19 în total, dacă vreţi să vă faceţi o idee, iar la “locul faptei”, adică Romexpo, pavilionul central, se află echipa de producţie şi aproape 100 de voluntari care se ocupă, alături de organizatori, de bunul mers al lucrurilor.

Voluntarii sunt asiguraţi de Brigada de voluntari, un ONG care s-a specializat în genul ăsta de serviciu pentru marile evenimente din România. Am stat de vorbă un pic cu Ionuţ Tunaru, cel care coordonează activitatea lor la spectacolele Cirque du Soleil şi am aflat că voluntarii au între 18 şi 27 de ani, majortatea fiind studenţi, majoritatea fiind fete. Unii dintre ei au mai lucrat cu Events, la concertul Aerosmith.

Printre rolurile pe care aceştia le au în impresionanta producţie se află cele de translatori, asistenţi ticketing, garderobă, presă şi chiar plasatori – apropo, omuleţii cu tricouri verzi sunt acolo pentru voi, să vă ajute să vă găsiţi locurile.

Brigada de voluntari este o iniţiativă ce-i aparţine lui Ionuţ Tunaru care, în 2008, după Summit-ul NATO, a identificat această lipsă pe piaţa evenimentelor iar acum BdV participă la majoritatea evenimentelor mari din România. Tot de la Ionuţ am aflat că pentru Cirque du Soleil s-au cerut mai mulţi voluntari decât de obicei, şi chiar şi persoane din afara bazei de date, care, în acest moment, numără 400 de nume. La finele fiecărui eveniment, voluntarii primesc câte o diplomă ce atestă participarea lor şi cred că nu le prinde deloc rău la CV :)

Emerson Souza Neves, unul dintre protagoniştii show-ului, la machiaj.

Credit foto: Cirque du Soleil

Spuneţi-mi dacă vreţi să ştiţi lucruri despre acest turneu în România, despre Cirque du Soleil şi despre Saltimbanco. În această săptămână vor fi multe de văzut, multe de povestit şi, în consecinţă, multe de citit!

Premiez cea mai interesantă întrebare! :)

Luna aprilie din calendarul Super Fete este rezervată unei prezenţe binecunoscute în online: Elena Cîrîc, încă ştiută şi sub numele de cod Minxieee – Blog/Twitter/Fb. Elena face mult sport, merge la cursuri de dans şi la multe întâmplări şi e mereu cu zâmbetul pe buze.

Pentru calendar, a ales ca obicei sănătos mersul pe bicicletă: Plăcerea mea cea mai mare la prima oră a dimineţii e drumul spre birou, pe bicicletă: cu razele calde de soare în ochi, de obicei într-o rochiţă lungă şi vaporoasă, pe bicicleta mea cea galbenă, zâmbindu-le celor care vor să vadă un zâmbet.

Elena Ciric from razvanbb on Vimeo.

Sigur, cu codul ăsta galben de ger estimez că bicicleta ei cea galbenă stă cuminte acasă iar Elena a recurs la un al mijloc de transport, aşa că am rugat-o să mai spună un obicei sănătos, unul care poate fi păstrat tot anul, şi iată ce am aflat:

Acum vreo zece zile apărea un hashtag misterios, #ziuaz, despre care se ştia doar că e legat de o super petrecere cu cinci teme diferite şi de… încă ceva! Mister total! Pregătiri, peruci, perle, ochelari a la John Lennon şi alte accesorii numai bune pentru ca fiecare invitat/ă să se potrivească la marele fix cu tema aleasă de gazde (au fost cinci teme muzicale diferite). De asemenea, multe speculaţii despre pretextul ce urma să adune în jur de 150 de onlineri la misterioasa zi Z!

În fine, seara mult aşteptată a venit şi toată lumea a aflat că petrecerea a fost organizată cu ocazia lansării, de către trilulilu, a Zonga.ro, o aplicaţie ce oferă acces utilizatorilor din România la cea mai mare colecţie oficială de muzică – mai multe detalii aici: Comunicat de presa zonga.ro sau direct pe site.

Deocamdată, Zonga e în private beta, au acces doar 500 de utilizatori, urmând să devină acesibil publicului larg cândva prin aprilie. Între timp, se strânge muzică. Nu că n-ar fi şi acum destulă: 1737 de ore şi 5840 de artişti, dar intenţia este ca în perioada lansării pentru public să fie peste un milion şi jumătate de melodii din toată lumea!

Zonga

Vezi mai multe video din reclame

Am trei coduri de acces în varianta beta si le ofer, prin tragere la sorţi, dacă este cazul, celor trei comentatori care îmi spun numele albumului pe care l-ar asculta şi l-ar tot asculta. Nu o piesă, ci tot albumul. Titlu şi artist. Atenţie: adresa pe care o treceţi la comentarii este cea pe care o să primiţi codul. Dacă nu e validă, aia e!

În fine, avem zonga (FB/twitter), şi, de asemenea, amintiri faine de la super petrecerea organizată de fetele de la The Practice, un eveniment la care, admit, mi-a fost destul de greu să recunosc unele figuri, altfel destul de familiare… numai închipuiţi-vă cum arată Make sau Vlad Petreanu cu perucă afro… Aham! Cam aşa a fost! De fapt, nu trebuie să vă închipuiţi, fiindcă sunt multe poze aici şi aici şi aici.

Great party, all!

Pe vremea mea, în liceu, la vârsta la care te formezi şi cea la care (ar trebui să) înveţi o mulţime, şi nu mă refer doar la programa şcolară ci la viaţă, în general, nu şi-a bătut nimeni capul să ne înveţe lucruri care ne-ar fi putut folosi cu adevărat în viaţă: la orele de dirigenţie, de exemplu, făceam tot chimie…

Sigur, lucrurile s-au mai schimbat între timp, dar încă nu pot scăpa de impresia că şcoala românească e lipsită de componenta ei vocaţională şi că nu-şi bate capul cu faptul că elevii sunt şcoliţi, dar nu şi învăţaţi.

Tocmai de asta mi se pare super ideea celor de la Nokia şi DC Communication, şi anume aceea de a face o Şcoală de blogging, e un lucru bun învăţat cu care rămâi. Deocamdată, un proiect pilot. Dacă rezultatele vor fi bune, însă, va continua. Pentru mai multe detalii şi pentru că mi s-a părut foarte mişto ideea, am trimis câteva întrebări la care mi-a răspuns Monica Stanciu, Marketing Activation Manager, Nokia Romania. 

Ce este, cum este si de ce este “Scoala de blogging????
Scoala de blogging Nokia pentru tineri este un proiect dedicat liceenilor, pentru a le oferi un cadru sistematic de a invata despre blogging, despre cum poti scrie bine, atractiv, indraznet, relevant – in spatiul online. Daca vrei, este o completare a educatiei primite la orele de limba romana, de aceasta data cu o atentie speciala pentru mediul online.

Care este geneza acestui proiect si ce sperati sa obtineti?
Totul incepe de la celebrul “Connecting people???. Nokia ajuta oamenii sa sa fie in contact permanent cu lucrurile relevante si cu oamenii dragi. Proiectul nostru face exact acelasi lucru pentru o categorie de varsta care, altfel, trebuie sa “fure meserie???, pentru ca nu are inca o matrice asezata de predare despre online. Ne-am gandit sa oferim un cadru sistematizat in care tinerii sa primeasca informatia necesara pentru a putea comunica online cu nerv, creativ, inspirat si civilizat, de la bloggeri cu experienta.

Cati copii sunt in acest proiect si cum (pe ce criterii) au fost selectati?
Procesul de selectie  a avut o prima etapa de “chemare???. Celor care au raspuns, li s-a cerut sa compuna un mesaj de tip “postare??? in care sa spuna de ce doresc sa urmeze acest curs, ce asteptari au etc. De aceasta etapa au trecut 21 de elevi.

Cum de s-a ales Gheorghe Lazar ca liceu in care sa fie implementat si care au fost reactiile profesorilor de limba si literatura romana?
Este un liceu cu traditie, se afla in Top 5 licee bucurestene si am identificat in conducere un profesor de limba si literatura romana. Era important pentru proiect sa primim sprijin pentru a orienta cursul catre continutul comunicarii, ca o completare a disciplinei clasice, mai degraba, decat spre latura tehnica. Am prezentat proiectul si am primit sustinere instantanee.

Cum au fost alesi “dascalii????
Ne-am gandit la persoane experimentate in interactiunea specifica unui atelier de pregatire, cu experienta in activitatea de blogging, cu background si in sfera jurnalismului- pentru a putea fundamenta informatiile despre selectarea subiectelor si din acest unghi. Si Victor si Vlad corespund profilului si, in plus, au zone de excelenta care se completeaza.
De asemenea, au acceptat sa se implice in proiect si alti bloggeri experimentati*, care vor face la randu-le prezentari, in linie cu tematica si vor raspunde la intrebari, astfel incat experienta cursantilor sa fie cat mai diversa.

Cateva detalii despre lucrurile pe care urmeaza sa le invete copiii si cum decurge o “ora???? se face prezenta? Se dau note? :)
Sunt pregatite 8 module care acopera pasii de realizare a unui blog, de la alegerea temei si domeniului,  informatii despre interactiunea online, despre stil si scriere pana la elemente de grafica si viziual, strategie editoriala si ritm.
Modulele se desfasoara sambata, timp de aproximativ 3 ore. Da, se va face o prezenta – desi nu este obligatorie. Implicarea serioasa va fi unul dintre criteriile de acordare a premiului pentru cel mai bun cursant- un smartphone Nokia N9.
Cei doi coordonatori au elaborat, pe baza unei colaborari intre toti cei implicati, o structura de curs dedicata. Tinerii cursanti isi vor deschide sau ajusta blogurile in direct, cu asistenta si sprijin. La finele sesiunilor, bloggerii contributori, invitati ai celor doi traineri, propun un punct de vedere in linie cu la tema zilei si raspund la intrebari.

Daca proiectul va atinge obiectivele pe care vi le propuneti, este posibil sa-l extindeti la un alt nivel?
Da, exista intentia extinderii acestei experiente la mai multe licee din Bucuresti sau din tara. Partea de proiect pilot ne va ajutam sa aducem structura cursului cat mai aproape de interesul tinerilor si sa il perfectionam. Ulterior, cu toate lectiile invatate, intentia este sa il multiplicam.

Care sunt valorile brandului Nokia pe care v’ar placea sa si le insuseasca generatia elevilor de liceu?
Proiectul exprima deja valorile Nokia: implicare directa, reusita impreuna, pasiune pentru inovatie si abordare umana. Selectia s-a facut dintre tinerii care au optat sa invete ceva nou, sa se implice. Intregul proiect este un demers de colaborare intre companie, trainer, agentie, liceu. Raspunde ideii de a oferi ceva nou in educatia tinerilor si asigura un mediu deschis, incurajator.  Daca numai una dintre aceste idei se adauga informatiei din curs, este un bun castigat.

In fine, care este cea mai descarcata aplicatie Nokia (sau joc) pe aceasta grupa de varsta, 14-18?
In mare, cele mai cautate aplicatii specifice sunt din categoriile “Utilities??? si “Entertainment???: Talking Cat, Talking Hamster, YouTube downloader, eBuddy messenger.

* Cristina Bazavan, Bobby Voicu, Cristian Manafu, Cristi Lupsa, Alex Negrea, Dan Dragomir.

Maine, pe blog, cateva vorbe despre acest proiect de la cei doi “diriginţi”, Victor şi Vlad.