Te bate lumea din bula ta la cap să ieși la vot, hm?
Artiștii preferați îți spun același lucru: Ieși la vot! Obsesiv, de două luni. Ieși la vot. Votează. Oamenii exasperați de lipsa de implicare civică tot repetă asta. Nu-i interesează cu cine votezi, e alegerea ta, numai vor să vadă că-ți pasă și ție destul cât să faci acest minim efort. Sunt supărați pe tine că n-ai votat și uite unde s-a ajuns.
Dar pe tine nu te interesează chestiile astea. Înțelegi că e nasol cu actuala conducere, te plângi și tu toată ziua de neajunsuri, le vezi la tot pasul, le simți, te enervează și pe tine chestiile care se întâmplă și n-ar trebui sau alea care nu se întâmplă și ar trebui. Că ți s-au promis. Da, și ție. În ciuda faptului că nu-ți pasă și nu te interesează.

Șoferii de taxi se simt amenințați de UBER și Bolt și-au făcut atâtea proteste încât onor Guvernul, dintr-un simplu calcul electoral, le-a pus în brațe o OUG prin care schimbă legea în defavoarea companiilor de ride-sharing. Că ăștia de foloseam serviciile UBER și Bolt oricum nu prea votam PSD, deci n-au pierdut nimic de la noi.

Taximetriștii o dau cu legea în sus și legea în jos, însă uită să compare calitatea serviciilor, faptul că orice ban în plus – și cine nu lasă ceva în plus la taxi?! – e venit nefiscalizat, că o ard în stații și nu fac curse decât unde, când, cu cine și cu cât au chef, că mașinile lor sunt adesea neîngrijite iar atitudinea lor e de rahat.
Vor lege? Păi să vedem ce zice legea!

La finele anului trecut, BASG – autoritatea austriacă însărcinată să vegheze la siguranța îngrijirii sănătății, un fel de ANM de la noi – a dat un comunicat și a zis că AurDerm, o cremă românească pretins naturală, ar conține substanțe care sunt cât de poate de chimice. Comunicatul lor e în germană, dar, chiar și dacă ți-e lene să-i dai un google translate, tot recunoști substanțele chimice la care fac referire: Diclofenac (antiinflamator), Lidocain, Benzocain, Procain (anestezice locale, toate trei), Clobetasolpropionat (un corticosteroid) und Ketoconazol (antifungic, substanța activă din Nizoral).
Ieri, autoritatea română, ANM, a catadicsit să facă o informare în acest sens, avertizând că pomada-minune nu e deloc ce pretinde a fi. Au postat și pe pagina lor de FB, iar reacțiile românilor la această postare ne arată foarte clar că probabil nu ne mai facem bine.

Dragnea nu suferă de nici un delir, hai să ne potolim cu asta. Dragnea nu ni se adresează nouă, celor anti-PSD, și mi se pare aproape trist că oamenii educați, care gândesc cu mintea lor, încă au impresia că Dragnea vorbește cu noi. Nu o face și nici nu are de ce să facă cel mai mic efort să ne convingă pe noi de orice-ar spune, vreodată. Se adresează exclusiv simpatizanților PSD, atât pulimii cât și „aparatului??? pe care l-a construit la nivel de instituții locale și naționale. Primării, biserică, MAI, Justiție.

Și, oricât mi-ar fi ridicat mie tensiunea fragmentele din discursul lui pe care le-am văzut la tv, ca om de comunicare nu pot să nu admit că a fost aproape ireproșabil.

Am fost la Lidl în seara asta. Eram pe chill, chiar veselă, că taman ridicasem cel mai mic mouse de la emag – am fost așa de încântată că l-am (re)găsit, încât nici n-am mai avut răbdare să vină curierul.
Deci pe mulțumire, așa, în drum spre casă am intrat la Lidl-ul din Crângași să-mi iau niște chestii din gama Deluxe și niște haine tehnice d-alea de schi, că a venit iarna.

Și stop joc și zen, că m-au enervat compatrioții de-mi vine să împachetez pisica și să emigrez cu primul avion!
Pentru că ne credem buricul pământului, dar nu suntem decât niște animale îmbrăcate fără urmă de civilizație sau educație – și să mă scuze animalele, că am văzut unele cu mai multă empatie decât românii.

Odată cu paranghelia de ieri s-a reluat în spațiul public discuția despre catedrală vs ceva de care chiar avem nevoie. În principiu, spitale, că suntem vai de capul nostru (și) la capitolul ăsta, ???campioni??? la morți care puteau fi prevenite. Și nu, oricât at fi credința de mare în God, sfinți și alți făcători de minuni, medicii – buni sau răi – rămân, totuși, varianta la care, până la urmă, apelează toată lumea. Chiar și Olivia Steer.
Totuși, problema nu e neapărat că avem catedrală și nu avem spitale, deși, dacă aveam de ales, e clar ce-aș fi ales eu să facem din bani publici.

Acum vreo lună, administrația blocului în care locuiesc a făcut o mică investiție în bloc, respectiv a înlocuit oglinda unuia dintre lifturi, făcută țăndări nici nu mai țin minte când. Chestie de ani, în orice caz.
Nu c-aș fi cochetă, dar cât de cât de la șase până la parter mai vezi dacă nu cumva ți-a fugit părul din coadă sau ai vreo urmă de cafea pe obraz sau mai știu eu ce treburi care te fac de râsul lumii. E utilă. Plus că acoperă peretele din placaj pe care, nu știu de ce, dar toată lumea ține să scrie ceva cu cheia.

La începutul lunii octombrie, Declic și Accept au avut o campanie de boicotare a votului la referendum cu un clip făcut de Papaya – Copiii referendumului – cu trimiteri evidente și asumate la distopia Handmaid’s Tale. La momentul ăsta are peste 140.000 de vizualizări și vreo 2800 de comentarii de la tot felul de postaci care-l critică, dar asta e mai puțin relevant.
Acesta e spotul cu pricina:

Ieri, Fundaţia Friedrich Ebert România, împreună cu Syndex România şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii au făcut publică o cercetare privitoare la coșul de consum al românului – practic cam câți bani ne trebuie ca să trăim minim decent. Pentru o familie formată din doi adulți și doi copii minori, prețul traiului zilnic + ceva economii, o zecime din venituri, e aproape de 7000 de lei. Pentru o singură persoană costurile sunt estimate la peste 2500 de lei. Asta înseamnă că brutul salarial al acelei persoane ar trebui să se apropie de 1000 de euro.

Iar e 30 octombrie și iar ne aducem aminte de Colectiv. Suficient de ironic și trist, mi se pare că tocmai asta nu mai reușim să fim: un colectiv. Fie ne-am calmat și ne-au luat valurile vieții, coșul zilnic, grijile, nevoile, invidia, fie pur și simplu am uitat furia, am uitat să mai fim împreună pentru că fiecare e pre(a)ocupat de ale lui, uitând că multe, de fapt, sunt ale noastre și numai împreună le putem schimba. Doar că trebuie să ne mai și pese de ceilalți…