Cică azi e Ziua Internaţională a Pisicii, da, exact, aşa se scrie cu P mare, de la Perfecţiune, pentru că noi suntem fiinţe superioare! Am căutat pe internet despre ce şi cum vine treaba dar n-am găsit nici o explicaţie, nici măcar pe Pisipedia sau cum i-o zice.
Motivul, cred, e destul de simplu, şi anume că nu e nevoie să spună oamenii că avem şi noi o zi personalizată, fiindcă, în mod internaţional, ziua noastră e în fiecare zi!
Oricum, azi am primit cadou un plic de Royal Canin Intense Beauty – observaţi, da?, că a vrut să fie ironică, de parcă eu ar trebui să mănânc preparate d’astea ca să fiu intensiv de frumos! Şi de deştept, da, corect, mulţumesc! Preventiv, însă, l-am mâncat pe tot! Nu mai sunt nici eu tânăr, deh… Prevenirea e mama frumuseţii intensive!
Deci, la mulţi ani pisicilor internaţionale din toată lumea universală! Miau!
Probabil ştiţi deja: de la anul o să avem un card de sănătate despre care citesc acum că nu o să aibă scrise nici bolile cronice, că aşa vor asociaţiile de pacienţi, nici CNP-ul, că nu e sigur, şi nici măcar grupa de sânge, decât dacă asiguratul dă cu subsemnatul în acest sens.
Dar, de departe, cea mai tragicomică obiecţie referitoare la bucata de carton s-a referit la cuvântul “card”, şi asta pentru că mai multe organizaţii religioase (nenumite) au observat ca, scris invers, CARD devine DRAC. Iar Casa Naţională de Asigurări şi Ministerul Sănătăţii au ţinut cont de această obiecţie!
Ne prostim pe zi ce trece, zău dacă nu! Auzi tu, drac! Şi mai ce?!
Când colocatara mea bipedă a fost plecată pe la variate evenimente culturale, am primit şi eu un cadou: o plasă de pânză cu motan pe ea, perie dublă şi mânuşă pentru acelaşi scop mârşav, chinuitul pisicesc (nu suport periatul, nu-l suport!), o altă gentuţă în care să fie depozitate dispozitivele de chinuit Domnul Sony (adică eu!), o conservă şi un plic de la Purina (folosite în scop de mituire de către cat sitter! miam miam) şi, în fine, o carte! Mi le-a trimis pe toate acasă din deplasare, mai puţin cartea, pe care a citit-o ea întâi şi abia pe urmă am reuşit să pun şi eu labele pe ea. Deşi, vă daţi seama, era pentru mine!
Pe carte o cheamă “Dewey. Pisoiul din biblioteaca unui mic oraş cucereşte lumea” şi e povestea unui pisic, aşa ca mine, care chiar a cucerit lumea şi care mie mi se pare că şi seamănă un pic cu mine – vedeţi mai jos.
Când era mic, într-o iarnă rece-rece, brrrr!, Dewey a fost aruncat în cutia de colectare a cărţilor din librăria din Spencer, un mic oraş american din statul Iowa, şi pentru că a dat de o “mamă” bună, a fost adoptat şi a devenit pisoiul bibliotecii. “Mare chestie!”, o să ziceţi, voi, pisoii cititori, dar Dewey, pe numele lui întreg, Dewey Readmore Books, chiar a devenit faimos în toată lumea fiindcă, datorită lui, oamenii din Spencer au început să vină mai des la bibliotecă ca să stea la sfat cu motanul şi, între timp, mai puneau mâna şi pe o carte.
Fiindcă Dewey era foarte prietenos şi avea intuiţie pisicească, el ştia clar cine e supărat şi la cine trebuie să meargă şi să se aşeze în poală, fie că era vorba de cineva din personalul bilbiotecii sau de abonaţi. Încet, încet, deşi la început unii erau potrivnici, a cucerit oraşul iubind comunitatea, iar comunitatea i-a răspuns cu aceeaşi dragoste. Vestea despre acest motan sentimental, alintat şi prietenos s-a dus în toată America, apoi în Europa şi, în fine, până în Japonia, de unde o echipă TV a venit să facă un reportaj despre el, poftim dovada:
Ce v-am spus?!
Dewey a trăit 18 ani la biblioteca din Spencer, fără să iasă prea mult la plimbare de capul lui, cu o singură excepţie, când s-a speriat atât de tare de maşini că a tremurat sub o roată de camion două zile, până a fost găsit. Povestea nu e spusă de el ci de Vicky Myron, directoarea bibliotecii din Spencer (pensionată acum), “mama” lui Dewey, pentru care motanul din carte a fost un bun prieten şi consultant pe probleme de suflet.
Uitaţi încă un video:
Acestui pisic american îi plăceau brazii de Crăciun şi detesta să fie atins pe burtică, avea un maimuţoi preferat şi un fir roşu de lână cu care îi plăcea să se joace, era foarte mofturos, se căţăra pe cele mai înalte rafturi şi îi plăcea, ca şi mie, să se bage în cutii până îi rămânea fundul afară. Haha, el credea că dacă stă cu botul ascuns nu se vede, ca struţii!
Oricum, cartea asta e doar prima, ştiu că mai e una, fiindcă am văzut la el pe site că mai e una, sper s-o scoată cei de la Humanitas şi pe a doua, că vreau să mai citesc despre el. Dacă nu, mă uit la film, că se face şi film cu el, na!, cu Meryl Streep (vorbesc serios!) în rolul lui Vicky.
Mă rog. Ideea era că pisicile sunt foarte mişto şi că luaţi-vă o pisică. Data viitoare când scriu aici o să vă spun şi de ce suntem noi mai meseriase decât căţeii! Pa!
Marţi am fost la avanpremiera Ice Age 4: Continental Drift, la invitaţia celor de la TVR2, care s-au străduit ca, pe lângă vizionare, să pună la cale o mulţime de chestii amuzante şi trataţii pentru mulţimea de copilaşi prezenţi la eveniment: demonstraţie de măiestrie într-ale patinatului cu un grup de fetiţe nu mai mari de 10 ani, fragile şi drăguţe ca nişte păpădii, un nene care a sculptat în gheaţă ghinda lui Scrat, baloane şi multăăăă îngheţatăăăă!
Ca să fiu sinceră, nu aveam aşteptări prea mari, fiincă Ice Age 3 m-a cam dezamăgit, şi, la fel, recent vizionatul Madagascar 3. Totuşi, această continuare a aventurilor din Epoca de Gheaţă e haioasă, personajele noi sunt simpatice şi ele, interacţiunile sunt neforţate, dialogurile amuzante. Era şi mai amuzant, cred, dacă nu-l vedeam dublat, dar pentru cât m-au distrat observaţiile copilaşilor din preajmă în timpul filmului, cred că pot să le fac această concesie.
De exemplu, un băieţel care stătea chiar lângă noi s-a întors spre mama lui şi i-a zis, referindu-se la leneşul Sid: “ăsta e plost. plost lău”. Asta nu l-a oprit, însă, să se distreze foarte bine şi la fel păreau că fac şi ceilalţi pici din sală.
Pe scurt, probabil că ştiţi deja, veveriţoiul Scrat, preocupat să-şi pitească preţioasa ghindă, provoacă un cataclism care duce la formarea continentelor, iar amicii noştri animaţi se trezesc separaţi de familia lui Manny, Peaches, Ellie şi cei doi oposumi, plutind în derivă pe o plută de gheaţă când se întâlnesc cu nişte piraţi conduşi de ceea ce pare a fi un urangutan, Gutt pe numele lui. Şi de aici, aventuri şi poante, personaje noi, Shira (voce Jennifer Lopez) şi cei mai simpatici hyracşi, adică ei:
Fireşte, totul e bine când se termină cu bine, filmul e 3D iar floricelele sunt calde! :)
Am mai văzut bărbaţi care cară poşeta partenerei, unii stingheri, alţii nebăgând de seamă că în viaţa de cuplu ei au rolul de… măgar. Treaba lor! Dar să-i cari sandalele… Ei, asta e al’ceva, nu vi se pare?!
Oare e Făt Frumos care o aşteaptă pe prinţesă cu condurii magici în mână? – mă rog, era în faţa terasei de la Caru cu bere, dar na, e o poveste modernă :)) O fi antrenor al vreunei fete care o să participe la concursul de alergat pe tocuri, în weekend? Habar n-am! Voi ce poveste credeţi că are domnul cu sandale?
Nu, de fapt perlele de la BAC 2012 n-au apărut încă. Doar Realitatea şi Antena3, ca să dea ceva în sensul ăsta, s-au apucat să reşapeze unele din anii trecuţi. Că aşa se face jurnalismul, deh…
Adică aia cu “Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu”, de care zice Realitatea că e de anul ăsta (dar nici Antena 3 nu e mai prejos), apare pe alte site-uri, aici, de exemplu, din martie 2012, şi aş paria că nici celelalte nu-s mai proaspete. Iar dacă perlele cu pricina sunt copiate de la alţii, măcar o sursă, ceva, punem şi noi? De bun simţ, aşa…
După cum apar orele de publicare, primii care au dat invenţia sunt cei de la antena3. Cinste lor, ce să zic, măcar au inventat primii ştirea!
PS aş da sursa pozei, dar e atât de copiată încât nu pot să-mi dau seama care e!
Nu ştiu dacă am reuşit să reţin chiar tot, dar aproximativ astea sunt ştirile serii la o televiziune naţională. Ordinea de mai jos e dupa cum îmi amintesc eu, nu cea din Jurnal.
1. un infractor care era sa evadeze a fost împiedicat să facă asta, 2. un copilaş a ajuns la spital cu esofagul opărit de nush ce substanţă de curăţat găsită prin casă, 3. Iurie Darie, tremurând, aproape descărnat, pe patul unui spital, cu diagnosticul de hidrocefalie, 4. Şerban Ionescu plângând pe un al pat de spital, 5. am intrat în recesiune economică, 6. încă un ministru al educaţiei o dă de gard, 7. fructele româneşti de sezon sunt foarte scumpe, 8. un nene de la Sibiu (parcă) a murit în urma unei muşcături de căpuşă, 9. avem un nou şef al Poliţiei, 10. becurile economice au mercur, care poate duce la tot felul de boli periculoase şi chiar mortale.
Da, o să murim de la becuri. Şi toate ştirile astea au fost difuzate doar până la publicitate. Nici măcar una pozitivă.
Care e treaba?! Suntem prea mulţi? Tre’ să se mai sinucidă unii dintre noi?! Trebuie să fim atât de disperaţi, de demoralizaţi, de lipsiţi de speranţă încât să putem fi manipulaţi cât mai uşor, încât orice leu în plus la salarii şi pensii, orice piramidon adăugat pe lista de compensate să devină sărbătoare naţională?!
Am mutat pe VH1. E George Michael cu Freedom. Se potriveşte perfect!
În caz că se rămâne vreodată în pană de ştiri nasoale, aş vrea să amintesc că au murit Michael Jackson şi Liz Taylor, au dispărut dinozaurii, eu mi-am spart una dintre cănile favorite de cafea săptămâna trecută şi am auzit că unei vecine de la mine din bloc i s-au terminat sacii de gunoi seara, când toate magazinele erau închise.
TRAGEDIAAAAA! (a se pronunţa telenovelistic: trahedia)
PS Într-o notă ceva mai serioasă, vă daţi seama că eu trebuie să fac PR pentru un Festival de Teatru?! Na, acuma cine mai râde?!
Azi am fost cu tata la poşta să-şi plătească o amendă pentru depăşirea vitezei, că el nu se descurca cu IBAN-uri şi alte detalii din astea tehnice. Nici eu nu mă descurc, da’ sunt prietenă cu unu’, Google, aşa că mi-a explicat el ce şi cum. Şi prietena mea, A., că şi ea ştie!
La poştă, o tanti foarte amabilă ne explică ce şi cum să completăm, unde CUI, unde IBAN. În fine, după ce am stricat două cartonaşe din alea – pe bune, voi aţi văzut în ce spaţiu minuscul trebuie să încapă ditai IBAN-ul?! – am nimerit-o corect şi lizibil.
“Aici trebuie să scrieţi pentru ce sunt banii”, observă tanti lipsa informaţiei. “Bine”, zic, deci “amendă de circulaţie, serie, număr şi dată proces verbal. E bine aşa?”. E bine. Cât scriu, tata îi explică tipei de la tejghea:
– Să vedeţi. Eram în localitate, şi era un tip care mergea foarte încet, da’ foarte încet! Încurca circulaţia, ce să mai vorbim! Aşa că a trebuit să-l depăşesc şi, na, ca să fac asta, am accelerat puţin. Cred că atunci m-au prins.
Ca să întelegeţi de ce e mai bine să nu-mi iau permis, ar trebui să mai spun că amenda era pentru 84 kmh. În localitate, da? Are umor tata! :)
Şi cum io-s fi’sa, credeţi că aş merge doar cu viteza legală?!
(apropo, merge cineva exclusiv cu viteza legală?!)
Mi-a plăcut ideea cu OBR – Organizaţia Bărbaţilor din România, eforturile domnilor de a se remarca sunt amuzante. La fel şi regulile lor, de care noi nu prea o să ţinem cont, oricum. Dar e ok, cred, să aibă o ocupaţie, în definitiv uneori prea se exagereaza cu discriminarea femeilor, iar regulile astea de la OBR mai echilibrează un pic balanţa.
Yeah, right! :)))))))))))
M-ar fi bucurat, însă, ca OBR, să se ocupe un pic şi de chestii mai serioase, cum ar fi un pic de educaţie a domnilor, fiindcă unii dintre ei mai au şi obiceiuri rele. Poate urmează, cine ştie…
În rest, rămâne cum am stabilit. Cum am stabilit noi, adică :p
Intimacy, honesty, commitment… sounds familiar?! Şi zice şi de bere, poftim!
Data de 1 Mai a ajuns să fie sărbătoare internaţională a muncii de pe la finele secolului al XIX-lea, mai precis în 1886, când sute de mii de manifestanţi au protestat pe întreg teritorul Statelor Unite pentru a impune ziua de muncă de opt ore. La Chicago, în Haymarket, câteva zile mai târziu, lucrurile s-au încins, astfel că s-a lăsat cu morţi şi răniţi (sute!) atât de partea muncitorilor cât şi de partea forţelor de ordine.
În SUA, în 1888, s-a stabilit că ziua de 1 Mai avea să rămână dedicată susţinerii programului de lucru de opt ore, însă în Internaţionala a II-a a cârmit, destul de rapid semnificaţia acestei zile, de la program spre “cererile de clasă ale proletariatului şi pacea universală”. De manifestările comuniste n-are sens să mai discutăm, poate doar nostalgicilor comunismului să le lipsească!
Ce e ironic în povestea asta?! Faptul că astăzi sărbătorim Ziua Muncii prin nemuncă (oficial, cel puţin, că eu muncesc azi) şi că programul de lucru de opt ore e legal dar nerespectat, în sensul că ştiu destul de puţini oameni care lucrează doar opt ore pe zi, asta ca să nu mai spun că telefoanele deştepte te ţin legat de birou cu mult mai mult de-atât!
Altfel, încingeţi grătarele, tovarăşi, puneţi micii şi hălcile la pârlit, ridicaţi tricourile peste burţi şi pantalonii de training peste glezne, dezlegaţi decibelic maneaua şi puneţi-vă-n cap cu bere la pet! Make some noooooise!
Cică azi e Ziua Internaţională a Pisicii, da, exact, aşa se scrie cu P mare, de la Perfecţiune, pentru că noi suntem fiinţe superioare! Am căutat pe internet despre ce şi cum vine treaba dar n-am găsit nici o explicaţie, nici măcar pe Pisipedia sau cum i-o zice.
