November 9

Zece motive pentru care ar trebui să mergi la SMS Camp by BIZ

Dragi prieteni din blogosferă, piarosferă, marketosferă, agenţiosferă, clientosferă şi alte sfere înrudite cu acestea, se cuvine să ştiţi că între 13 şi 16 decembrie are loc, la Pârâul Rece, o nouă ediţie de Social Media Snow Camp by Revista BIZ, şi vă spun asta doar fiindcă-mi sunteţi simpatici (unii dintre voi, în orice caz!) iar locurile sunt limitate.

Indiferent dacă aţi mai participat sau nu, ar trebui sa veniţi pentru că lucrurile s-au mai schimbat la capitolul Agendă, nu mai discutăm, doar, ci facem şi nişte workshopuri, punem la cale o campanie, adică, un exerciţiu util, fiindcă la teorie poate mai ştim, dar c-o practică toţi suntem datori! Tocmai de aceea, am alcatuit o cerere-tip pentru şefii voştri, cu zece motive pentru care ar trebui ca voi să veniţi la SMS Camp iar ei să plătească şi să vă dea două zile, atenţie!, doar aparent libere: joi şi vineri! Restul, sâmbătă şi duminică, sunt de la voi, bonus!

Continue reading

October 27

Amorul trece prin stomac?

Circul cu taxiul de mulţi ani, aşa căƒ, vrând-nevrând, asist la desfăşurarea diverselor tipologii umane. cred că aş putea să scriu şi-o carte despre taximetrişti… dacă aş avea timp să scriu. Unii sunt haioşi, alţii tăcuţi, morocănoşi, au chef de vorba, te lasă ori nu să fumezi şi aşa mai departe.

Cel de azi dimineaţă trăia o dramă sentimentală. Cu Aurica. Iar eu am asistat, fără să vreau, la întreaga discuţie. Elucubranta pe alocuri, am şi zâmbit a râs, uitandu-mă încăpăţânat pe geam, că să nu se observe. Nu c-ar fi fost atent la mine.

Continue reading

October 18

Despre prinţese şi Feţi Frumoşi în zilele noastre

Făt Frumos, acest Prince Charming autohton, e păcatul imaginaţiei tinerelor de pe toate meridianele: un el care e musai aşa şi aşa şi aşa [insert top qualities here] va să vină negreşit la ea, călare pe un cal alb, maşină super tare, măgar sau tractor, după cum e specificul locului. Uneori vine, cel mai adesea când nu te aştepţi, alteori prinţesele se ofilesc ca nişte flori lăsate-n soare, fără apă. Că, deh, imaginaţia nu ţine loc de… chestii!

Continue reading

October 18

Interviu printre… scaune şi mese la Comedy Cluj!

Cum stăteam eu la discuţii cu Beşliul la Casa Tiff, despre Chameleon – animal, siglă şi ziar de festival*! – şi despre alte festivalisme de la Comedy Cluj, am observat cum ne dădea târcoale o jivină mică, blondă şi păroasă, aparţinătoare a familiei felidelor, subspecia Catus Cinematograficus.

Fiindcă îmi e foarte dor de Catus Casnicus aka Domnul Sony, prietenul vostru, am încercat să iniţiez o conversaţie cu pisoiul în cauză, doar că acesta a reacţionat cu, pardon!, fundul la pis pis, fiind, însă, mult mai interesat de stat la pozat. Adică atunci când am scos telefonul să-i fac poze, ţuşti la prim plan, c-o labă ridicată, de parcă se aştepta să mă aplec şi să i-o sărut sau aşa ceva! Şi, pentru că a fost obraznic, i-am pus câteva vorbe în… bot lui Tiffuţ, că aşa îl cheamă!

Continue reading

October 8

Primăvara bucureşteană la Toamna Orădeană!

În caz că nu ştiaţi, la Tarom există cam 15% însoţitori de bord bărbaţi. Restul, de bună seamă, sunt doamne şi domnişoare. Asta am aflat azi, zburând spre Oradea, o premieră atât în ceea ce priveşte destinaţia mea aeriană şi faptul că am dat de un domn însoţitor de bord, cât şi prin faptul că a fost cam primul (meu) zbor intern fără zduncinături. Mă rog, mai puţin la aterizare… deşi e bine şi aşa, mai apăsat, parcă simt că mi s-a pus la loc o vertebră cervicală! Iar bagajele mele au ieşit primele, tan ta na!

Oradea mă aştepta… Haide, mă! Cum să mă aştepte Oradea taman pe mine? Mă aştepta Nebuloasa, care e timişoreancă via Sibiu, împrumutată acum de oraşul cu toamnă festivalieră. Şi mă mai aştepta “boy”-ul de la hotel: cum am tras maşina, cum a apărut! Am scăpat şi de completat fişa aia, ştiţi voi, că aveau datele mele în sistem – am mai stat aici, acu’ vreo 10 ani sau aşa ceva! Doar am semnat şi am primit cardul de acces în cameră!

Din care (cameră) se vede aşa:

Continue reading

August 16

Cum te descurci cu două iubite în acelaşi timp

Şoferul maşinii cu care am fost ieri la bâlciul de la Orbeasca e un tip destul de tânăr, până în 30 de ani. Pe drum, n-am putut să nu observ că a vorbit, cam la fel, cu două tipe diferite, care l-au sunat la un intervat destul de scurt una faţa de cealaltă. “Eşti însurat?”, îl întreb, şi ca să fac conersaţie, dar mai ales pentru că mă intrigase un pic dialogul similar cu două voci diferite.

– Aaaaa, nuuuu, zice el. Îmi place să mă bucur de viaţă!

– Păi ce, dacă te-nsori, e gata viaţa?

– Nu ştiu. Dar acuma am două iubite. Dacă mă însor nu ştiu cum e…

– Două?! Şi ştiu una de alta?

– Nuuuuu. Cum să ştie?

– Păi Alexandria e oraş mic. Ieşi cu una de mână sigur te vede cineva, află şi cealaltă.

– Nu, că una e la Alexandria şi e măritată. Nici ea nu vrea să se afle.

– Şi cealaltă?

– Cealaltă, oficiala, e la Bucureşti. Mă duc eu pe la ea.

– Da’ nu te încurci? La telefon, adică?

– Nu mă încurc, am o metodă! Adică le zic la amândouă la fel: Guriţă. Şi asta e. Nu mă mai chinui cu nume şi aşa şi n-am cum să greşesc!

Aşadar, în caz că vă tentează ideea, acum ştiţi metoda! :))

August 9

Demonstrat ştiinţific: sunt o simpatică! :))

De vreo lună de zile fac duş cu apă rece. De nevoie, mai ales, fiindcă apa caldă e oprită. Ca pe vremea împuşcatului, dar nu de la revizie ci pentru că ar lipsi nisciva finanţe la socotelile blocului cu Radetul, şi pentru că, la noi pe scară, e un nene care nu şi-a plătit întreţinerea de vreo doi ani. Nu, vă rog, nu-mi spuneţi ce i s-ar putea întâmpla omului – legal sau nu – am vise despre asta, jur, şi nici o idee nu e neapărat pacifistă!

Mai întâi cu strigături, oh şi ah, şi vaaaaaaaaai, duşurile reci au devenit, după vreo două săptămâni, aproape suportabile, unde mai pui că-ţi întâresc până şi… dinţii din care strângi vitejeşte când jetul rece îţi injectează pielea cu mii de ace. Cică e sănătos, face sângele să circule mai iute şi mai voios şiiiiiii… dăunează grav depresiei. Sigur, nu eram în depresie, nu ştiu cum se face asta, însă o schimbare de tonus tot am observat.

Cum se explică asta? Căutăm pe interneeeet! Stilul nostru de viata „modern” a facut sa dispara un mare numar de factori de stres fiziologic – printre care si socul termic –, stres la care corpul nostru se adaptase de-a lungul evolutiei si de care ar avea nevoie in continuare pentru a se autoregla cat se poate de fiziologic.

Este stiintific demonstrat faptul ca dusul rece activeaza (ahaaaa!!!) sistemul simpatic* (n.r. – sistem nervos format din ganglioni si din fibre nervoase care regleaza, sub controlul scoartei cerebrale, functiile glandelor si ale organelor interne), ducand la eliberarea de noradrenalina (n.r. – hormon asemanator adrenalinei) si endorfine care pur si simplu ar inlatura depresia (sursa)

Problema e că acum a venit apa caldă şi, teoretic, nu mai am nici un motiv să ah, şi uh şi oh când fac duş. Dar dacă mă deprim?! :))))))

PS aici mai găsiţi nişte beneficii ale duşurilor reci, ceva a la James Bond şi mai multe nu! În caz că vi se opreşte şi vouă apa caldă, măcar să vă motivaţi! :))

August 8

Ziua internaţională a pisicii: ca şi cum!

Guest post by Domnul Sony, adică eu, motanul!

Cică azi e Ziua Internaţională a Pisicii, da, exact, aşa se scrie cu P mare, de la Perfecţiune, pentru că noi suntem fiinţe superioare! Am căutat pe internet despre ce şi cum vine treaba dar n-am găsit nici o explicaţie, nici măcar pe Pisipedia sau cum i-o zice.

Motivul, cred, e destul de simplu, şi anume că nu e nevoie să spună oamenii că avem şi noi o zi personalizată, fiindcă, în mod internaţional, ziua noastră e în fiecare zi!

Oricum, azi am primit cadou un plic de Royal Canin Intense Beauty – observaţi, da?, că a vrut să fie ironică, de parcă eu ar trebui să mănânc preparate d’astea ca să fiu intensiv de frumos! Şi de deştept, da, corect, mulţumesc! Preventiv, însă, l-am mâncat pe tot! Nu mai sunt nici eu tânăr, deh… Prevenirea e mama frumuseţii intensive!

Deci, la mulţi ani pisicilor internaţionale din toată lumea universală! Miau!

August 3

Cardul dracului!

Probabil ştiţi deja: de la anul o să avem un card de sănătate despre care citesc acum că nu o să aibă scrise nici bolile cronice, că aşa vor asociaţiile de pacienţi, nici CNP-ul, că nu e sigur, şi nici măcar grupa de sânge, decât dacă asiguratul dă cu subsemnatul în acest sens.

Dar, de departe, cea mai tragicomică obiecţie referitoare la bucata de carton s-a referit la cuvântul “card”, şi asta pentru că mai multe organizaţii religioase (nenumite) au observat ca, scris invers, CARD devine DRAC. Iar Casa Naţională de Asigurări şi Ministerul Sănătăţii au ţinut cont de această obiecţie!

Ne prostim pe zi ce trece, zău dacă nu! Auzi tu, drac! Şi mai ce?!

July 9

Despre pisici care fac diferenţa

Guest post by Domnul Sony. Adică eu:

Când colocatara mea bipedă a fost plecată pe la variate evenimente culturale, am primit şi eu un cadou: o plasă de pânză cu motan pe ea, perie dublă şi mânuşă pentru acelaşi scop mârşav, chinuitul pisicesc (nu suport periatul, nu-l suport!), o altă gentuţă în care să fie depozitate dispozitivele de chinuit Domnul Sony (adică eu!), o conservă şi un plic de la Purina (folosite în scop de mituire de către cat sitter! miam miam) şi, în fine, o carte! Mi le-a trimis pe toate acasă din deplasare, mai puţin cartea, pe care a citit-o ea întâi şi abia pe urmă am reuşit să pun şi eu labele pe ea. Deşi, vă daţi seama, era pentru mine!

Pe carte o cheamă “Dewey. Pisoiul din biblioteaca unui mic oraş cucereşte lumea” şi e povestea unui pisic, aşa ca mine, care chiar a cucerit lumea şi care mie mi se pare că şi seamănă un pic cu mine – vedeţi mai jos.

Când era mic, într-o iarnă rece-rece, brrrr!, Dewey a fost aruncat în cutia de colectare a cărţilor din librăria din Spencer, un mic oraş american din statul Iowa, şi pentru că a dat de o “mamă” bună, a fost adoptat şi a devenit pisoiul bibliotecii. “Mare chestie!”, o să ziceţi, voi, pisoii cititori, dar Dewey, pe numele lui întreg, Dewey Readmore Books, chiar a devenit faimos în toată lumea fiindcă, datorită lui, oamenii din Spencer au început să vină mai des la bibliotecă ca să stea la sfat cu motanul şi, între timp, mai puneau mâna şi pe o carte.

Fiindcă Dewey era foarte prietenos şi avea intuiţie pisicească, el ştia clar cine e supărat şi la cine trebuie să meargă şi să se aşeze în poală, fie că era vorba de cineva din personalul bilbiotecii sau de abonaţi. Încet, încet, deşi la început unii erau potrivnici, a cucerit oraşul iubind comunitatea, iar comunitatea i-a răspuns cu aceeaşi dragoste. Vestea despre acest motan sentimental, alintat şi prietenos s-a dus în toată America, apoi în Europa şi, în fine, până în Japonia, de unde o echipă TV a venit să facă un reportaj despre el, poftim dovada:

Ce v-am spus?!

Dewey a trăit 18 ani la biblioteca din Spencer, fără să iasă prea mult la plimbare de capul lui, cu o singură excepţie, când s-a speriat atât de tare de maşini că a tremurat sub o roată de camion două zile, până a fost găsit. Povestea nu e spusă de el ci de Vicky Myron, directoarea bibliotecii din Spencer (pensionată acum), “mama” lui Dewey, pentru care motanul din carte a fost un bun prieten şi consultant pe probleme de suflet.

Uitaţi încă un video:

Acestui pisic american îi plăceau brazii de Crăciun şi detesta să fie atins pe burtică, avea un maimuţoi preferat şi un fir roşu de lână cu care îi plăcea să se joace, era foarte mofturos, se căţăra pe cele mai înalte rafturi şi îi plăcea, ca şi mie, să se bage în cutii până îi rămânea fundul afară. Haha, el credea că dacă stă cu botul ascuns nu se vede, ca struţii!

Oricum, cartea asta e doar prima, ştiu că mai e una, fiindcă am văzut la el pe site că mai e una, sper s-o scoată cei de la Humanitas şi pe a doua, că vreau să mai citesc despre el. Dacă nu, mă uit la film, că se face şi film cu el, na!, cu Meryl Streep (vorbesc serios!) în rolul lui Vicky.

Mă rog. Ideea era că pisicile sunt foarte mişto şi că luaţi-vă o pisică. Data viitoare când scriu aici o să vă spun şi de ce suntem noi mai meseriase decât căţeii! Pa!