Mă amuză apocalipsele, atâta timp cât nu se exagerează cu spaimele, mai mult sau mai puţin reale. Mi se pare oricum destul de apocaliptic viitorul ca să mai inventăm şi ameninţări suplimentare, da’ dacă unii au considerat amuzant să mai streseze nişte pesimişti cu terminarea lumii la dată fixă, de ce nu?!

Aşadar, iată ce putem face în caz de apocalipsă (traficul de dinainte de Crăciun nu se pune, nu?):

Când eram mică, pe la şcoala primară, cred, visul meu era ca de Revelion 2000 să fiu prinţesă la Cota 2000. Fatalitate, însă! În noapte de dinainte de anul 2000 eu nu urma să am vârsta rotundă de 20 de ani, iar ziua mea e în martie, nu pe 31 decembrie. Şi întrucât rochia mea de prinţesă (era de mireasă, desigur, dar la vremea aia nu-mi era clară diferenţa între una şi alta!) trebuia să fie diafană şi subţire, iar treaba asta nu cadra câtuşi de puţin cu peisajul arctic de la cota 2000, am renunţat de tot la această fantezie.

Ştiu că e greu să ai succes, că e zgomot mult, şi atenţia e furată în câteva fracţiuni de secundă de o poză mai mare, mai bună, dar nu uitaţi de sentimente şi de sufletul fanilor vostri, că au şi ei suflet, da, nu sunt nişte roboţi uşor de manipulat! (#suntironică!)

Ei au dat Like paginii voastre pentru că sunt, cu adevărat, fanii produsului nu pentru că au auzit de el la TV, îl consumă, tânjesc după el, şi fiecare vorbă pe care o postaţi pe facebook se bucură în mod natural, neforţat, de multe aprecieri. Fanii pe care îi aveţi se mândresc cu apartenenţa la comunitatea voastră. Dar să vedem cum trebuie să procedaţi pentru asta!

Dragi prieteni din blogosferă, piarosferă, marketosferă, agenţiosferă, clientosferă şi alte sfere înrudite cu acestea, se cuvine să ştiţi că între 13 şi 16 decembrie are loc, la Pârâul Rece, o nouă ediţie de Social Media Snow Camp by Revista BIZ, şi vă spun asta doar fiindcă-mi sunteţi simpatici (unii dintre voi, în orice caz!) iar locurile sunt limitate.

Indiferent dacă aţi mai participat sau nu, ar trebui sa veniţi pentru că lucrurile s-au mai schimbat la capitolul Agendă, nu mai discutăm, doar, ci facem şi nişte workshopuri, punem la cale o campanie, adică, un exerciţiu util, fiindcă la teorie poate mai ştim, dar c-o practică toţi suntem datori! Tocmai de aceea, am alcatuit o cerere-tip pentru şefii voştri, cu zece motive pentru care ar trebui ca voi să veniţi la SMS Camp iar ei să plătească şi să vă dea două zile, atenţie!, doar aparent libere: joi şi vineri! Restul, sâmbătă şi duminică, sunt de la voi, bonus!

Circul cu taxiul de mulţi ani, aşa căƒ, vrând-nevrând, asist la desfăşurarea diverselor tipologii umane. cred că aş putea să scriu şi-o carte despre taximetrişti… dacă aş avea timp să scriu. Unii sunt haioşi, alţii tăcuţi, morocănoşi, au chef de vorba, te lasă ori nu să fumezi şi aşa mai departe.

Cel de azi dimineaţă trăia o dramă sentimentală. Cu Aurica. Iar eu am asistat, fără să vreau, la întreaga discuţie. Elucubranta pe alocuri, am şi zâmbit a râs, uitandu-mă încăpăţânat pe geam, că să nu se observe. Nu c-ar fi fost atent la mine.

Făt Frumos, acest Prince Charming autohton, e păcatul imaginaţiei tinerelor de pe toate meridianele: un el care e musai aşa şi aşa şi aşa [insert top qualities here] va să vină negreşit la ea, călare pe un cal alb, maşină super tare, măgar sau tractor, după cum e specificul locului. Uneori vine, cel mai adesea când nu te aştepţi, alteori prinţesele se ofilesc ca nişte flori lăsate-n soare, fără apă. Că, deh, imaginaţia nu ţine loc de… chestii!

Cum stăteam eu la discuţii cu Beşliul la Casa Tiff, despre Chameleon – animal, siglă şi ziar de festival*! – şi despre alte festivalisme de la Comedy Cluj, am observat cum ne dădea târcoale o jivină mică, blondă şi păroasă, aparţinătoare a familiei felidelor, subspecia Catus Cinematograficus.

Fiindcă îmi e foarte dor de Catus Casnicus aka Domnul Sony, prietenul vostru, am încercat să iniţiez o conversaţie cu pisoiul în cauză, doar că acesta a reacţionat cu, pardon!, fundul la pis pis, fiind, însă, mult mai interesat de stat la pozat. Adică atunci când am scos telefonul să-i fac poze, ţuşti la prim plan, c-o labă ridicată, de parcă se aştepta să mă aplec şi să i-o sărut sau aşa ceva! Şi, pentru că a fost obraznic, i-am pus câteva vorbe în… bot lui Tiffuţ, că aşa îl cheamă!

În caz că nu ştiaţi, la Tarom există cam 15% însoţitori de bord bărbaţi. Restul, de bună seamă, sunt doamne şi domnişoare. Asta am aflat azi, zburând spre Oradea, o premieră atât în ceea ce priveşte destinaţia mea aeriană şi faptul că am dat de un domn însoţitor de bord, cât şi prin faptul că a fost cam primul (meu) zbor intern fără zduncinături. Mă rog, mai puţin la aterizare… deşi e bine şi aşa, mai apăsat, parcă simt că mi s-a pus la loc o vertebră cervicală! Iar bagajele mele au ieşit primele, tan ta na!

Oradea mă aştepta… Haide, mă! Cum să mă aştepte Oradea taman pe mine? Mă aştepta Nebuloasa, care e timişoreancă via Sibiu, împrumutată acum de oraşul cu toamnă festivalieră. Şi mă mai aştepta “boy”-ul de la hotel: cum am tras maşina, cum a apărut! Am scăpat şi de completat fişa aia, ştiţi voi, că aveau datele mele în sistem – am mai stat aici, acu’ vreo 10 ani sau aşa ceva! Doar am semnat şi am primit cardul de acces în cameră!

Din care (cameră) se vede aşa:

Şoferul maşinii cu care am fost ieri la bâlciul de la Orbeasca e un tip destul de tânăr, până în 30 de ani. Pe drum, n-am putut să nu observ că a vorbit, cam la fel, cu două tipe diferite, care l-au sunat la un intervat destul de scurt una faţa de cealaltă. “Eşti însurat?”, îl întreb, şi ca să fac conersaţie, dar mai ales pentru că mă intrigase un pic dialogul similar cu două voci diferite.

– Aaaaa, nuuuu, zice el. Îmi place să mă bucur de viaţă!

– Păi ce, dacă te-nsori, e gata viaţa?

– Nu ştiu. Dar acuma am două iubite. Dacă mă însor nu ştiu cum e…

– Două?! Şi ştiu una de alta?

– Nuuuuu. Cum să ştie?

– Păi Alexandria e oraş mic. Ieşi cu una de mână sigur te vede cineva, află şi cealaltă.

– Nu, că una e la Alexandria şi e măritată. Nici ea nu vrea să se afle.

– Şi cealaltă?

– Cealaltă, oficiala, e la Bucureşti. Mă duc eu pe la ea.

– Da’ nu te încurci? La telefon, adică?

– Nu mă încurc, am o metodă! Adică le zic la amândouă la fel: Guriţă. Şi asta e. Nu mă mai chinui cu nume şi aşa şi n-am cum să greşesc!

Aşadar, în caz că vă tentează ideea, acum ştiţi metoda! :))

De vreo lună de zile fac duş cu apă rece. De nevoie, mai ales, fiindcă apa caldă e oprită. Ca pe vremea împuşcatului, dar nu de la revizie ci pentru că ar lipsi nisciva finanţe la socotelile blocului cu Radetul, şi pentru că, la noi pe scară, e un nene care nu şi-a plătit întreţinerea de vreo doi ani. Nu, vă rog, nu-mi spuneţi ce i s-ar putea întâmpla omului – legal sau nu – am vise despre asta, jur, şi nici o idee nu e neapărat pacifistă!

Mai întâi cu strigături, oh şi ah, şi vaaaaaaaaai, duşurile reci au devenit, după vreo două săptămâni, aproape suportabile, unde mai pui că-ţi întâresc până şi… dinţii din care strângi vitejeşte când jetul rece îţi injectează pielea cu mii de ace. Cică e sănătos, face sângele să circule mai iute şi mai voios şiiiiiii… dăunează grav depresiei. Sigur, nu eram în depresie, nu ştiu cum se face asta, însă o schimbare de tonus tot am observat.

Cum se explică asta? Căutăm pe interneeeet! Stilul nostru de viata „modern??? a facut sa dispara un mare numar de factori de stres fiziologic – printre care si socul termic –, stres la care corpul nostru se adaptase de-a lungul evolutiei si de care ar avea nevoie in continuare pentru a se autoregla cat se poate de fiziologic.

Este stiintific demonstrat faptul ca dusul rece activeaza (ahaaaa!!!) sistemul simpatic* (n.r. – sistem nervos format din ganglioni si din fibre nervoase care regleaza, sub controlul scoartei cerebrale, functiile glandelor si ale organelor interne), ducand la eliberarea de noradrenalina (n.r. – hormon asemanator adrenalinei) si endorfine care pur si simplu ar inlatura depresia (sursa)

Problema e că acum a venit apa caldă şi, teoretic, nu mai am nici un motiv să ah, şi uh şi oh când fac duş. Dar dacă mă deprim?! :))))))

PS aici mai găsiţi nişte beneficii ale duşurilor reci, ceva a la James Bond şi mai multe nu! În caz că vi se opreşte şi vouă apa caldă, măcar să vă motivaţi! :))