Probabil că mulţi dintre voi ştiţi deja: prin acordul părţilor, Prefectura Municipiului Bucureşti a anunţat încetarea contractului de muncă avut cu Viorica Pavlu, doamna care se ocupa de comunicarea instituţiei şi care a trimis către presă un mesaj agramat, cu greşeli de sintaxă, formulare, litere şi spaţii puse aiurea, o “capodoperă” Aşa NU în comunicare!

Eu, una, m-am săturat de tot felul de şefi şi şefuţi de comunicare la instituţiile publice! E plin netul de istorii ilare cu asemenea specimene, venite cu pluta nu se ştie cum, nu se ştie de unde, iar lumea le comentează şi le uită. La fel cum uită că oamenii ăştia sunt plătiţi din bani publici ca să faciliteze comunicare instituţiei pe care o reprezintă cu publicul acesteia.

Nu vreau să generalizez, ştiu PRi destoinici la stat care-şi fac treaba ca nişte profesionişti ce sunt (bine, acum îmi vine în minte doar unul dar sunt mai mulţi, zău!), însă azi am un exemplu care mi se pare mult prea strigător la cer ca să tac. Să privim cu atenţie imaginea următoare:

A fost, zilele trecute, o campanie cu biroul de blogger. Fain, frumos, cu capsatoare, copiatoare şi alte chestii utile bloggerului. Apropo, biroul meu e cu laptop, agende (două, da, una cu întâlnirile şi una cu ideile), telefon, sticla cu apă, ceai sau ness. Uneori şi cu domnul Sony, purtător de coadă şi băgător în seamă.

Dar ce fel de birou au oamenii cu un pic mai multă notorietate, cum ar fi Richard Branson sau Arianna Huffington? În caz că vă ardea curiozitatea, iată-le mai jos.

Mi-a plăcut mult provocarea cu rochia de vis şi cred că de-acum am suficient avânt pentru a porni la vânătoare de materiale întru transformarea în realitate a rochiei făcută din cer şi mare.  Sigur, poate că n-o să arate ca-n vis, că eu nu sunt designer şi nici măcar pricepută în croitorit, dar e suficient, pentru început, că ştiu cum vreau să arate şi, mai ales, cum vreau să mă simt eu în ea.

Există, totuşi, zece rochii semnate Rhea Costa şi, dacă aveţi blog, una dintre ele, pe alese, poate fi a voastră dacă povestiţi cititorilor despre ea.

… şi nu prea. Am văzut cele aproape 90 de spoturi difuzate aseară în cadrul Super Bowl la americani, un eveniment care la ei e un soi de sărbătoare naţională şi pe care, la cum merg campionatele interne pe la noi, e destul de greu să-l pricepem ca audienţă. Tocmai pentru că sunt zeci de milioane care urmăresc finala, e de-a dreptul de bun simţ ca mintul de publicitate în finală să coste semnificativ şi un fel de “noblesse oblige” pentru multe branduri să facă spoturi speciale pentru seara cu pricina. Ceea ce, multe dintre ele, au şi făcut.

Am urmărit Silver Linings Playbook zâmbind aproape tot timpul, e genul de  film care îţi dă o stare bună şi când te uiţi la el, şi după, când ţi-l aminteşti. Şi nu e vorba doar de o fază sau alta, în special, deşi are momentele lui, e vorba de toată povestea, de felul (excelent) în care joacă protagoniştii, de concluzie. Da, e cu un final fericit şi, cel mai probabil, chiar previzibil, dar drumul până acolo m-a dus cu gândul la vorba aia care zice că Viaţa se întâmplă în timp ce tu eşti ocupat să-ţi faci planuri!

N-am fost niciodată fan Coke Light, gustul ăla, cu oricât de puţine calorii, mi se pare prea diferit de Coca Cola, şi nici dintr-asta nu mai consum decât răzleţ. Dar îmi place aproape tot ce fac ei în materie de publicitate, campanii, PR, CSR, toata gama de comunicare, şi îmi place mult!

Adică… trebuie să recunoaşteţi că-ţi trebuie curaj să lansezi o campanie împotriva obezităţii, în condiţiile în care eşti , pe faţă!, una dintre ţintele CSPI,  ba chiar să dai o astfel de replică oficială: “This is irresponsible and the usual grandstanding from CSPI. It won’t help anyone understand energy balance, which is key according to recognized experts who’ve studied this issue — a group that doesn’t include CSPI. Enough said”

Nu sunt fan Blackberry, nu am folosit niciodată, habar n-am dacă performanţele sunt mai bune sau mai puţin bune decât în cazul celor două branduri de care m-am bucurat până acum (Nokia si Samsung), dar cred că picajul de la 20% marketshare la doar 6% în ultimii trei ani e mai mult decât grăitor în termeni de performanţă, iar acţiunile lor sunt în scădere chiar şi după anunţarea noilor telefoane.

Booon! Ce face compania? Păi face aşa: îşi schimbă numele din Research in Motion în Blackberry, lansează, cum ziceam, o serie nouă de BB, dar care, înţeleg, n-a dat pe nimeni pe spate, o anunţă pe Alicia Keys (Alis Taste, cum ar veni, nu?) drept noul Creative Director, iar MD-ul lor european, Stephen Bates, răspunde incredibil, dar incredibil!, de prost la întrebările unui reporter BBC, după cum urmează:

Aseară, în drum spre concertul Robin and the Backstabbers din Fabrica (foarte mişto, btw, şi o foarte plăcută surpriză trupa de deschidere, PIMP, chiar nu mă aşteptam să sune aşa bine!), s-a vorbit un pic de Alex Velea, motiv pentru care mi-am adus aminte de nefericita virgula tatuată între omoplaţii domnului fix într-un loc în care virgula n-ar avea ce căuta.

Îmbracă-te gros, că e frig rău afară!

Dacă aş primi un Like pentru fiecare dintre dăţile în care am auzit vorba asta, probabil aş avea milioane, sau aşa ceva.

Pune-ţi căciulă, nu mai umbla brambura! De ce n-ai mânuşi? Ce-ai mîncat azi? Ai mâncat azi?

Mă enervau tare când eram mică, mă enervează şi azi, că nu s-au oprit, nici gând! Şi, totuşi, n-ar trebui să ne enerveze – ştiu că şi pe voi! E felul lor de a arăta că le pasă, de a se raporta la copilul lor ca şi cum încă l-ar avea în grijă, a lor şi numai a lor, ca pe vremea când încă locuiam cu ei şi, da, uitam căciula şi pierdeam, frecvent, mânuşile! Şi, pe urmă, mai ales dacă sunt pensionari, cu ce să înlocuiască alea opt ore de job?! Cât să vorbeşti la telefon?