Ieri, Guvernul a făcut publice listele cu chiriaşii din locuinţele de stat, unii pe funcţie, cei mai mulţi, însă, pe pile. Le-am parcurs destul de atent şi sunt sigură că există nepotriviri pe-acolo, atât la chirii cât şi la suprafeţe, dar nu asta e ideea acum ci faptul că o pleiadă întreagă de consilieri personali (cei mai mulţi dintre ei numiţi politic) se bucură de avantajele unor locuinţe de trei, patru sau chiar cinci camere, cu suprafeţe extrem de generoase, pe nişte sume mai mult decât decente din care, o parte, sunt oricum achitate de stat. Adică de mine, de tine, de noi.

Cu două zile înainte, eu am primit pe mail asta:

Trăim vremuri în care dăm Like la rochii dar purtăm pantaloni, fiindcă-s mai comozi, şi suspinăm cu gândul la escapeni cu tocuri ameţitoare dar purtăm cizme de cauciuc din motive practice. Nici eu fac excepţie de la comod sau practic, în definitiv, nu trăim pe catwalk ci pe străzi, cu tot cu traficul şi poluarea lor – vara, de exemplu, nu poţi purta o cămaşă albă decât o singură dată, şi nici măcar nu vorbesc de o zi întreagă, vreo două ceasuri sunt de ajuns!

Chiar şi aşa, cu comoditate cu tot,  în garderoba mea, piesele favorite nu sunt pantalonii ci vreo câteva rochii şi o fustă, toate în alb/negru, gri sau combinaţii, între care favorita e, desigur, rochia alb cu negru pe care am purtat-o la revelionul 2012 . Zic desigur pentru că, de vreo câţiva ani, cele mai multe haine sunt albe, negre sau in aceasta combinaţie.

Însă rochia de vis, perfecta, că despre asta voiam să povestesc, nu e nici albă, nici neagră.

Singura şi unica ocazie când am mers pe drumul propus de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de asigurări de Sănătate, fără să scurtcircuitez sistemul sunând pe la prieteni medici, a fost când am făcut sinuzită. Fără să ştiu că parcursul clasic impus de sistemul de asigurări avea să dureze aproape şase luni şi că putea să mă omoare.

În mod normal, când eşti suferind, trebuie să mergi la medicul de familie care îţi indică specialistul la care să mergi şi-ţi dă şi o trimitere în acest sens, că parcă fără trimitere nu eşti bolnav! Am văzut specialistul, o doctoriţă de la policlinica Povernei, care m-a trimis să fac radiografie şi mi-a indicat în acest sens o policlinică cu plată, cea de pe Batişte. Cu filmul în mână, mi-a prescris ampicilină. Fireşte că aia a avut fix efectul de frecţie la picior de lemn, o duioasă palmă după ceafă pentru sinuzita mea. Dar eram mică şi tâmpită pe vremea aia, şi am respectat tratamentul prescris. Distracţia mea începea…

Ne-am întâlnit la mall, într-o iarnă. A fost dragoste la prima vedere, mi s-a accelerat pulsul. Nici măcar nu căutam aşa ceva, dar n-am putut să-mi iau privirea de la el, a fost dincolo de orice logică, explicaţii şi cuvinte. Ştiţi senzaţia aia?! Când pur şi simplu nu poţi trece mai departe, nu te poţi desprinde dacă el nu vine cu tine, trebuie să fie al tău, să te duci cu el acasă, să-l alinţi, să-l iubeşti! O ştiţi, nu?!

Am plecat împreună de acolo – cum altfel?! – fericită că ne potrivim atât de bine, că pot purta tocuri înalte când sunt cu el fără să-mi fac griji că e nepotrivit,  îl simţeam în jurul meu, mă încălzea, mă proteja şi era… amplu de la talie în jos. Exista pentru mine, ştiam asta, am simţit-o în secunda în care am respirat cu faţa băgată în gulerul lui – senzaţia aia,  mmm!

Aproape gata noaptea mea albă pentru Globurile de Aur în acest an. Scurt, că introducerile sunt deja scrise, Nominalizări, Red Carpet şi Ceremonia, aşa că pentru cine nu vrea detalii, iată lista câştigătorilor:

CEL MAI BUN FILM (DRAMĂ) – ARGO

CEL MAI BUN FILM, COMEDIE SAU MUZICAL – Les Miserables

CEL MAI BUN ACTOR, DRAMA – Daniel Day-Lewis în Lincoln

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ, DRAMA – Jessica Chastain în Zero Dark Thirty

Gata cu covorul roşu, ţinute faine şi mai puţin faine, oricum o să se tot vorbească de asta până la Oscaruri şi încă ceva! Amy Poehler şi Tina Fey sunt cele două prezentatoare în această seară, glumele sunt ok – până acum. Un an grozav pentru femei în televiziune şi film…

“Când vine voba de tortură am încredere în femeia care a fost măritată trei ani cu James Cameron” – îmi iau înapoi vorba cu glumele! Toată sala a râs! Se refereau la Kathryn Bigelow.

Meryl Strep nu e cu noi în seara asta, are o răceală şi arată fabulos chiar şi aşa!

Ca de obicei – deja! – noapte albă pentru Globurile de Aur, de la primii paşi pe covorul roşi şi cât m-o ţine cafeaua! Îm mod ironic, deşi în ultima vreme am tot rătăcit nişte nopţi, măcar până la 4 dimineaţa, acum e abia trecut de miezul nopţii şi deja îmi dă târcoale somnul. Sper să rezist! :)

Apropo, nominalizările sunt aici, iar dacă vreţi să aflaţi direct care sunt câştigătorii, fără alte detalii, poftim, se poate şi aşa!

A început, deocamdată covorul roşu e populat de vedete mai mititele care vin mai devreme ca sa aiba parte de ceva atenţie. Am aflat ce au fetele în poşetele lor mici, mici: gloss şi telefonul. Toată lumea dă e pe twitter, e imposibil să urmăreşti ce se scrie pe hashtaguri.

Nunu, asta nu e vreo rugăminte politicoasă de a mă ajuta să sfârşesc petrecerea, ci numele unei colecţii… de modă pentru domni. Sau păpuşi Muppets, nu-mi dau clar seama. Am dat peste creaţiile cu pricina azi dimineaţă şi mă gândesc că un titlu mai potrivit nu exista! Îmi amintesc de nebunia emo de acum câţiva ani, cu Dream Theater pe toate gardurile, agendele, tricourile şi câte şi mai câte. Dar Please Kill Me cică e inspirată din punkul newyorkez (poate doar cu titlul!), deşi abundă de culori de bebeluş care sunt punk numai în cadă când le face mama lor creste din spumă! Aş vrea să-l văd pe Iggy Pop, na!, purtând o căciulă de-asta!

Colecţia vine de la Sibling London şi cei trei designeri ai săi, Joe Bates, Sid Bryan şi Cozette McCreery, şi pricep că tendinţa e “peste măsură”. Aş putea să fiu de acord dacă n-ar fi exemplificările de mai jos! Ei au depăşit pestemăsura, oho! Dar, mă rog, băieţii de sub maldărele de mohair cred că încă mai pot fi salvaţi!

Azi e Ziua Internaţională a lui Mulţumesc şi aveam în minte un draft despre asta. Între timp, cred că m-am ciondănit cu cineva, am văzut cel mai recent episod din Anatomia lui Grey, care e trist, şi am terminat de citit o carte. Tristă şi aia, aşa că ce aveam eu de scris nu se mai potriveşte cu starea mea de acum.

Dar n-aş vrea să las ziua asta să treacă fără să scriu, ca un reminder, cât de groaznic de nerecunoscători suntem uneori, şi pentru ce avem, ceea ce, probabil, e mult faţă de ceea ce au mulţi alţii, şi pentru oamenii din jur, celor cărora chiar le pasă de noi şi pe care, de (prea) multe ori îi considerăm un “bun” la care avem dreptul şi nu le spunem atât de des Mulţumesc că eşti acolo, mulţumesc că îţi pasă pe cât ar trebui.

Se termină ziua în câteva minute. Şi totuşi am găsit răgaz, aproape de ceasul al 12-lea, să spun un Mulţumesc şi să sper că a ajuns la destinaţie.

Tocmai au fost anunţate nominalizările pentru cea de a 85-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film. Fără prea multe introduceri – o să avem vreme să vorbim până la premii, pe 24 ianuarie, vă mai spun că au fost anunţate, cu umor, de Seth MacFarlane şi Emma Stone. Iată-le!

BEST PICTURE
Zero Dark Thirty
Argo
Lincoln
Life of Pi
Django Unchained
Amour
Beasts of the Southern Wild
Silver Linings Playbook
Les Miserables