Pe Bulevardul Gh. Duca din Bucureşti, la doi paşi de Guvern şi la alţi doi paşi de fostul sediu al Primăriei de sector, sunt numai blocuri vechi. Unele de prin anii ’30, altele mai noi, dacă pot spune aşa, având în vedere că aniversează deja vreo cinci decenii, dacă nu şi mai bine!
Tot pe Duca sunt trei dispensare, stomatologic, de adulţi şi de copii, o clinică privată, o bibliotecă publică, un CEC şi un BRD, un Gipo şi încă vreo câteva prăvălii, mai mici. Duca e cel mai scurt bulevard din Capitală şi acolo, undeva, e blocul în care am crescut.
Primele clădiri de pe partea cu soţ sunt vechi ca vremea, fostul magazin Sora, deasupa căruia se înălţa, elegant cândva, hotelul Dunărea. Acum e o ruină la geamul căruia cresc copaci (exact aşa!) şi pe care proprietarii, nişte oameni de afaceri israelieni, cer nici mai mult nici mai puţin decât 2,7 milioane. De euro.
Acum vreo două luni, colţul cu Sora şi nefericitul hotel era împrejmuit de bandă alb-roşie pe care, din loc în loc, atârnau foi pe care scria că pică tencuiala. N-a ţinut mult avertismentul, presupun că cineva avea nevoie de banda aia alb-roşie. Iar azi, asta:
Ghinion pentru bietul posesor de maşină. Dar dacă pica în capul cuiva?!
***
În fiecare an primesc o scrisoare – dare de seamă de la primarul Chiliman din care aflu ce chestii grozave s-au întâmplat în sectorul meu. Cred că în curând o să-i scriu şi eu o scrisoare, aici, printre rânduri. Nu de alta, dar vin alegerile şi poate vrea să ştie de ce nu prea l-aş vota. Nici pe el şi, cu siguranţă, nici pe Oprescu.
Ingineria şi contabilitatea, iată cel puţin două domenii de activitate care par să aibă relativ puţine, spre deloc!, legături cu creativitatea. Mă rog, nu că n-aş fi cunoscut destui maketeri lipsiţi de acest atribut. Sau PRi, sau chiar artişti… De jurnalişti nu mai vorbesc! Contabil n-am găsit (am cunoscut aseara unul care pretinde că e creativ, dar e prea târziu pentru serialul ăsta!) însă inginer aveam de-acasă, şi chiar unul care e destul de creativ în viaţa lui… civilă! Un dubios, în sensul bun, dar nu mai puţin inginer. Ce zice şi ce crede el despre ingineria creativităţii şi creativitatea ingineriei, vă invit să citiţi mai jos.
Tu esti inginer de felul tau! Cum se impaca un spatiu relativ strict si riguros, surubul 13 langa piulita cu acelasi numar, cu creativitatea? Si cam cum se manifesta creativitatea asta intr-un asemenea domeniu?
1 si 2 pentru a iti face o analogie intre surub + piulita si alte obiecte din alte domenii as spune ca surubul + piulita sunt in inginerie ceea ce:
– pixul si mina sunt pentru literatura
– produsul si brandul sunt pentru publicitate
– mesajul si publicul sunt pentru PR
– proiectorul si ecranul sunt pentru cinematografie.
E adevarat ca ingineria pare si este un domeniu foarte riguros. Aceleasi rigori insa se intalnesc in orice alte domenii de activitate. Creativitatea incepe exact dincolo de aceste rigori dar cu conditia ca rezultatul final sa fie cel putin functional. Daca vrei, ia de exemplu un soft de facut animatie.
Artistul animator are posibilitati neasfarsite. Poate combina infinit forme si culori, miscare si sunet. Nimic insa nu este posibil fara calculator, iar calculatorul nu ar exista fara soft, fara electricitate, fara componente. In interiorul intregului univers mentionat mai sus nu exista decat doua piese suficiente si necesare, doi biti: 0 si 1. Adica trece curent sau nu trece curent, adica adevarat sau fals.
Un inginer creativ este un individ care gaseste solutii la niste nevoi concrete folosindu-se doar de ce are la indemana. De asemenea, o alta componenta cel putin la fel de importanta a creativitatii in inginerie este inventarea acestor nevoi. Adica formularea, descoperirea lor.
Curentul electric a fost inventat, produs si utilizat de ingineri. Racheta, avionul, foenul, hidrocentrala. Exista chiar si o inginerie a sistemelor tehnologice care se refera la un domeniu aparent mai abstract si anume de creearea, descoperirea, formularea de nevoi de sisteme de productie, de creativitate daca vrei.
Ingineria nu este numai a strange suruburi. Asta se numeste asamblare, mentenanta si intr-adevar, prea multa creativitate nu gasesti. Ingineria este a sta cu plansa goala in fata, sau cu un servetel de hartie si de a trasa primele linii ale unui mecanism (sistem) ce raspunde/rezolva o problema existenta sau imaginata dar totusi reala.
Ex: cum ar fi sa nu trebuiasca sa ma duc pana la televizor daca vreau sa schimb canalul sau sa dau mai tare? Mi-ar trebui fie sa aduc butoanele in pat, prelungite cu fire, fie daca nu vreau sa am fire prin casa sa gasesc ceva intangibil. O lumina? (asa au aparut telecomenzile cu infrarosu), o unda radio? (asa au aparut telecomenzile cu bluetooth sau prin wi-fi). Dar as putea folosi puterea gandului sau alte gesturi? (asa au aparut si sunt in teste dispozitive fie citesc curentii din creier la anumite ganduri fie miscarile globului ocular si sunt folosite in aplicatii militare. Deocamdata).
Alt ex: cum as putea sa spal rufele si sa imi iasa aproape uscate? (asa a aparut centrifuga de la masina)
Abia dupa ce toate aspectele inventarii, folosirii si producerii acestor dispozitive au fost puse la punct, se trece la fabricarea lor, la asamblarea lor deci la surub + piulita.
In afara de a se scarpina in crestet, ca noi toti, ce face un inginer cand ajunge in pana de creativiate?!
Cand un inginer e in pana de creativitate incepe sa nege tot ce a afirmat si a stabilit in prealabil. Doar ca negarea tb facuta in asa fel in sa fie coerenta si perfect supusa regulilor fizice, matematice etc si bineinteles sa fie plauzibila.
Daca nici asa nu iese nimic isi noteaza toate ideile, isi inventarieaza toate insemnarile si declara problema deschisa.
El nu renunta niciodata.
Nu pot să editez textul în titlu, că puţin ăsta ar fi fost scris cu italice, fiindcă e ironic.
Azi am pus pe FB link către povestea tristă a unui copil care e tare bolnav şi ai cărui părinţi ar vrea să-l vadă sănătos şi cineva a reacţionat deplasat (şi neaşteptat), de parcă ar fi vina cuiva că copilul e bolnav sau că părinţii n-au sute de mii de euro în bancă!
După aia am plecat de-acasă în papuci. Noroc că erau unii cu care am putut defila pe stradă, fără să se uite lumea dubios la mine. Că ştiam eu că sunt papuci.. ei, asta e altceva! După aia m-am întâlnit cu cineva care mi-a povestit că într-un proiect în care suntem amandoi implicaţi iar s-au modificat modificările. A ţâşpea oară, de-a ajuns omul să ia rudoteluri, şi cred că nici eu nu mai am prea mult!
La radio era o discuţie despre cancer şi despre sistemul sanitar din România care e aşa cum e. Vorbit la rece, fără melodrame, sec, cu cifre şi statistici, de mi s-a ridicat părul în cap. Brrr!
Am reuşit să ajung un pic mai târziu la întâlnirea de încheiere a Creative Fitness Studio însă, pentru vreo două ore, lumea a căpătat culori mai rozalii. Deşi… concluzia era că multora le era teamă de creativitate. Eu chiar am lovit-o cu logica peste cap, biata creativitate! Şi am rezolvat problema cu un măr şi cu un LEGO, poftim! Şi am cunoscut un contabil creativ. Şi m-am simţit un pic precum Alice în Ţara Minunilor.
Şi nu mai plec la mare, că nu se aliniază corespunzător planetele. Şi nici la Homoseea.
În drum spre casă am decis să fiu normală ca oamenii normali şi să nu iau taxiul ci troleul. Eram în centrul oraşului, pe Kogălniceanu vizavi de Mec. Safe area. Dincolo de faptul că am aşteptat de mi s-au lungit urechile, în staţie erau tot soiul de personaje. Un om la vreo 40 de ani, c-o sticlă de bere într-o mană, c-o ţigară în cealaltă, afumat bine, care le spunea, clar şi limpede tuturor celor din staţie, că el a ales viaţa. Chiar aşa. Fără să ridice tonul, fără să declame asta, dar foarte convins, exact aşa: “Am ales viaţa”. Mda. Nu părea ca şi cum, aşa că mi-am mutat privirea. Un tânăr tuşea şi strănuta de mama focului, fără să pună mana sau vreo batista la gură. Un alt nene, chiar binişor îmbrăcat, servietă, cravată, pantofi ok, se clătina nesigur pe picioare. Afumat şi el. Rău!
Chiar în faţa mea, un el şi o ea. Ea e blonda, el e înalt. Se sărută, el îi pune mâna pe fund. Heh, amorul.. Când se mişcă un pic, observ că ea nu e majoră, el e. De ceva timp, vreo 15 ani cel puţin.
Un cerşetor inspectează coşul de gunoi, un câine se îndreaptă în aceeaşi direcţie. Face pipi, şi pe stâlp şi pe cerşetor. Ăla râde.
În fine, vine troleul. În faţa mea urcă două doamne. N-am cum să nu aud ce-şi spun. Una dintre ele vorbeşte despre credinţa în Dumnezeu şi curăţenia sufletească. Peste două staţii se urcă patru voci. “Să moară familia mea” s-a repetat mult prea des. “Bag cuţitul în el” a intervenit mai rar, dar hărmălaie au făcut în tot troleul. Mă făcusem mică în scaun, gândindu-mă că s-ar putea să coborâm la aceeaşi staţie. Mă gândeam ce dracu’ am prin geantă care ar putea funcţiona ca armă. Când m-am dus la usă, m-am uitat spre ei. Nici unul nu cred că avea mai mult de 14 ani.
În bloc, liftul a coborât până să-l chem eu. Din el a ieşit un bărbat care m-a salutat, politicos.
– Bună seara.
– Bună seara.
Primul semn de normalitate dintr-o zi întreagă. Cred c-am să citesc ceva. Poate nişte Fraţii Grimm. Cred c-ar merge. Sau un cântec vesel. Ca de exemplu:
V-am promis săptămâna asta o serie de articole despre creativitate şi mă ţin de cuvânt. Am stat de vorbă cu profesionişti din mai multe domenii pentru a afla daca şi la ce e bună creativitatea în domeniul lor şi pentru a ne inspira din felul în care îi ajută pe ei acest proces.
Apropo de proces, după ce ieri am discutat cu o profesoară, Mihaela Mureşanu, azi aflăm ce şi cum de la o avocată, Adriana Puşcaş, partener la SPV Legal, care a răspuns celor trei întrebări despre creativitatea… juridică! Fără dubii, unde e lege nu prea e tocmeală şi, în consecinţă, probabil că nu e nici loc de prea multă inovaţie atunci când vine vorba de a proteja sau impune drepturile legale. Dar să vedem ce spune avocatul…
Se zice ca unde e lege nu e tocmeala. Dar creativitate? Are loc asa un termen printre articole de lege?
Creativitatea in domeniul serviciilor juridice (caci nu doresc sa vorbesc de creativitatea puterii legislative sau a celei executive in domeniul legilor – toti stim cat de periculoasa a devenit concentratia de “minti creative” cu apetit exagerat de legiferare) nu e tocmai o virtute din punctul meu de vedere. Si asta pentru că legea nu prea lasa loc pentru creativitate.
Totusi, acolo unde legea permite spatii mai largi de manevra este loc si de inovatie si de orginalitate DAR cu masura si cu acceptul clientului. Asadar, sursa de creativitate si inovatie este cel mai adesea clientul, caci numai el e in masura sa decide daca demersurile pe care doreste sa le urmeze le doreste orientate spre originalitate sau spre rezultat.
Trebuie sa precizez ca atunci cand serviciile juridice ajung sa fie prestate in directa legatura cu cei care spun dreptul (magistratii), originalitatea unei argumentari de natura juridică este adeseori tratata cu suspiciune, deoarece inovatia nu prea face casa buna cu dreptatea si cu atat mai putin cu adevarul si cu echitatea. Oricum originalitatea de dragul originalitatii e la fel de periculoasa si in drept ca si in orice alt domeniu, mai ales ca misiunea principala a unui jurist este aceea de apara drepturile si interesele legitime ale clientului sau, in scopul de a-i fi recunoscute sau protejate.
Cand vorbim de originalitate cred ca in zilele de azi originalitatea consta tocmai in simplitatea si claritatea expunerii, sintetizării si argmentarii unei probleme de natura juridica.
In ce maniera poate fi creativ un avocat? E vorba de interpretarea legilor, sau, in fine… Cum functioneaza asta?
Cred ca orice jurist care castiga un proces poate fi considerat creativ, deorece un proces e similar unui conflict militar in care cel mai bun tactician si strateg (nu neaparat si cel care detine cele mai performante si scumpe echipamente) reuseste sa tina piept unui adversar cu multe “decoratii”.
Din pacate, si pe acest teren apar teroristii, acei juristi care se arunca in lupta cu orice pret, chiar si cu cel al originalitatii sau, mai rau, al popularitatii, fara sa-si doreasca sa poarte tratative de pace si fara sa fie dispusi sa faca minime concesii pentru ca pacea sa triumfe. Teroristii sunt putini, dar au multi adepti inflacarati. Deseori sunt apreciati si de catre magistrati si de catre puterea executiva si administrativa pentru ca ei lupta cu arme menite sa aduca teama. Asa incepem sa ne facem ca-i iubim pentru ca ne intimideaza si, mai periculos, pentru ca ne temem sa le spunem cine sunt cu adevarat.
Care ar fi legislatia autohtona in vigoare care protejeaza oamenii creativi?
Legea nu protejeaza oamenii creativi, ci operele originale, marcile, desenele si modelele industriale, inventiile si descoperirile etc. Pentru a beneficia de protectie operele originale trebuie publicate (in orice medii), iar marcile, desenele si modelele industriale, programele si aplicatiile de calculator si telefonie, inventiile si descoperirile trebuie inregistrate.
Legislatia care reglementeaza protectia drepturilor de autor si a celor de proprietatea intelectuala este deosebit de vasta si ar fi nevoie de cateva pagini pentru a fi prezentata♦
Ei bine, nu avem câteva pagini pentru asta şi, cu siguranţă, nici nu cred c-ar folosi la ceva simpla menţionare a legilor şi normelor care reglmentează aceste aspecte! Bag seama, ca o concluzie, că infractorii şi “teroriştii” dau dovadă de mai multă creativitate decât le este permisă avocaţilor, în litera şi spiritul legii :)
Cu o sapitamana in urma am fost la Universitatea Bucuresti, la invitatia Mihaelei Mureşanu, pentru a discuta cu masteranzii de la cursul ei despre cum să abordezi un blogger. În mod corect. Si pprietenos. Şi am primit un mail.
Cu vreo doua saptamani in urma (sau aşa ceva( am primis de la Coca cola HBC si Nect advertising următoarea provocare
Cum se leaga toate astea? se leaga. Fiindca scriu blond acum, si asta e si motivul petru acare am renuntat la diacritice, sa pricepeti, totusi, ceva din ceea c escriu. sper!iar subiectul de care vreau sa scriu e taman felul in care anordezi bloggerii.
de exemplu, next si coca cola hnc – ASA DA! mi/au oferit o experient, respectic posibilitatea de a intra la Targsor, puscaria de femei. apoi mi’au trimis informatii despre resursele limitate de apa ssi banca de apa. apoi scrisarea pe are o vedeti mai sus, insotita de cea mai simpatica blind ceva, chestia aia care se [une l ochi sa impiedice lumina sa te deraneze dimineaa. stiti voi ce zic! apopo, cea pe care am primit’i eu are pisici pe ea, deci cu atat mai eprsonalizat. si, poftim, scriu despre asa, chit ca scriu, sunt sigura, cu o tona de greseli.si pe urma am primit, tot e la ei, o invitatie, si si aia avea schepsis.
exemplu de Assa NU vine de la o adresa de yahoo, foarte profi, un butic de cratie, sapte idei prenumele sau, care mi’a trimis un mail nepersonalizat, atat de nepersonalizat ca nici macar nu are o formula de adresare! i mail sunt anuntata ca sapte idei astia s’au desis sa fie alaturi de cultura iar eu sunt intrebata aca stiu de noaptea muzeelor si daca as vrea sa fac parte din campania de promovare online a evenimentului. tot ce am d facut e sa scriu un articol frumusel si sa’l postez pe blof.
dara alte detalii despre evniment in afara de o harta cu muzeele implicate. si data. fara link la un site, fara semnatura, dara nimic. si, promit, fara alt efect in aara acestui post. sper ca e destul de frumusel! :D
vreti sa stiti ce le’am spus celr de la mster depre felul in care se construieste relatia cu un bloffeR? le’am zis asa: personalizai si targetati. cu exemple concrte. asa cum a remarcta si mihaela, profesoara lor.
linkurile l/am pus uitandu’maa, nu de alta, dar imi era teama sa nu sterg tot postul!
PS am mai scriu despre asta si aici, tot ca reacţie la un mail foarte inspirat.
V-am mai povestit, când şi când, de Fundaţia Friends for Friends – FFFF – şi de isprăvile lor inspirate şi inspiraţionale. Cea mai recentă dintre ele se numeşte Creative Fitness Studio, un training de patru săptămâni întru întărirea muşchilor creativi, serie la care am participat şi eu. Mă rog, cam la jumătate din cele opt întâlniri, dar premisele nu se schimbă, provocarea rămâne, aşa că m-am gândit ca în această săptămână să vă ofer, zilnic, până vineri, câteva gânduri despre creativitate din variate perspective profesionale.
Atfel, am întrebat un avocat, un PR, un inginer, un profesor şi un specialist HR despre cum se strecoară creativitatea în munca lor şi vă spun şi vouă ce am aflat, cu speranţa că o să vă inspire pentru idei out of the box, iar când ne întoarcem din mini vacanţa de 1 mai, închidem seria cu poveştile despre creativitate ale unui artist şi, cum altfel, o răsplată (şi o provocare!) pentru voi!
Până atunci, însă, azi vorbeşte despre creativitate Mihaela Mureşanu, Cadru didactic asociat, Master Modele de Comunicare si Relaţii Publice la Universitatea Bucureşti, pe care am întrebat-o despre creativitatea în activitatea didactică. O fi, n-o fi, ne trebuie sau nu, vedeţi ce-a răspuns Mihaela – mulţumesc, doamnă! :)
Cum se manifestă – sau ar trebui să se manifeste! – creativitatea în spaţiul didactic? E loc de ea sau urmăm litera manualului şi gata?!
Categoric! Creativitatea este trăsătura de baza a unui bun pedagog. Chiar dacă ai o materie care nu evoluează, deşi puţine sunt acestea, în fiecare domeniu apar lucruri noi de la zi la zi, nu poţi să predai ca o maşina informaţia şi atât. Fiecare participant la curs este unic, vine din zone diferite de învăţământ, are acces la alte resurse şi surse de informaţie, prin urmare trebuie să te adaptezi publicului astfel încât să nu plictiseşti, dar nici să nu laşi în urmă pe cineva.
În plus, orice materie poate deveni atractivă pentru elev dacă profesorul este pasionat de ceea ce predă şi reuşeşte să transmită această pasiune şi auditoriului său. Şi da, aici e nevoie de multă creativitate.
E vorba mai ales despre o creativitate ce are legătură cu felul în care expui informaţia studenţilor sau despre cum îi faci pe aceştia să fie interesaţi şi implicaţi în timpul cursului?
Un curs este un act de învăţare, nu o ocazie de a ţine o prelegere şi a-ţi etala cunoştinţele în faţa unui public. Trebuie să-ţi manifeşti creativitatea în ambele momente ale actului comunicarii, şi atunci când transmiţi informaţia, dar şi când ceri feedback, pentru a te asigura că mesajul a ajuns ca atare şi receptorul a procesat corect informaţia.
Prin implicarea auditoriului în actul de predare a informaţiei, te asiguri că atenţia acestuia va rămâne tot timpul alertă şi va recepta mai bine mesajul pe care vrei să-l transmiţi. Ai nevoie de creativitate când încerci să aduci cât mai mult în zona practică teoria şi trebuie să le arăţi studenţilor cum pot utiliza ei informaţia pe care le-o predai, făcând împreună exerciţii sau dându-le teme în urma cărora pot vedea un rezultat imediat.
De exemplu, unul din cele mai bune cursuri pe care le-am urmat la masterul de comunicare de la SNSPA a fost cel de Mass Media, ţinut de dl. prof. Paul Dobrescu. Acesta ne-a cerut să urmărim campania electorală atunci în derulare şi să urmărim cum este aplicată teoria pe care o învăţăm din carţi într-un caz concret. Acelaşi lucru încerc să fac şi eu la cursul meu şi aloc un procent mare din timp studierii realităţii imediate a presei şi a mediilor de comunicare în momentul în care predau cursul, cu exerciţii aplicate sau aplicabile unor situaţii reale.
3. Care crezi că sunt consecinţele lipsei de creativitate în activitatea didactică la nivelul studiilor universitare?
Lipsa de interes pe care studenţii ajung să o manifeste pentru materii pe care în alte împrejurări le-ar considera poate foarte interesante şi utile, neasimilarea unor informaţii şi de aici lacune în nivelul de cunoştinţe al absolventilor, viitori specialişti în diferite domenii.
Pentru a ilustra situaţia învăţământului din acest punct de vedere, cred ca s-ar putea face o paralelă cu trecerea la manualele alternative. Aceste manuale aveau scopul de a grada şi adapta informaţia la nivelul elevului, dar şi de a o face mai interesantă şi interactivă. Din pacate, aceasta trecere de la forma clasică de învăţământ nu s-a facut şi la nivelul pedagogilor, aceştia predând materia ca după vechile manuale fără a valoriza cum ar fi trebuit ce le oferea structura celor alternative.
Această tară se manifestă îndeosebi la nivel universitar, unde se consideră că nivelul intelectual şi de maturitate al studenţilor este ridicat şi nu mai ai nevoie de nici un artificiu pentru a-i face interesaţi de materia predată, iar simpla alegere de a urma cursurile unei facultăţi atestă interesul pe care studentul îl va manifesta pentru acestea. Lucrurile nu stau chiar aşa şi asta conduce la blamarea unui sistem universitar cu profesori bine pregătiţi, dar care nu reuşeşte să atragă, mulţi studenţi dorind să-şi continue studiile post-universitare la şcoli din afara ţării.
Don’t think. Thinking is the enemy of creativity. It’s self-conscious, and anything self-conscious is lousy. You can’t try to do things. You simply must do things– Ray Bradbury
Nu-mi place deloc muzica duţi-duţi, aşa că am avt nişte dubii când a fost vorba de petrecerea Sensation în România – prima de până acum, şi nu oricare, ci chiar White Sensation! M-am dus, totuşi, ca să văd şi eu cum e atmosfera şi cum devine cazul cu 15.000 de oameni îmbrăcaţi toţi în alb, cum poate să arate Romexpo costumat pentru cea mai tare petrecere dance din lume.
De fapt, pe măsură ce treceau zilele, abia mai aveam răbdare până la începerea petrecerii!
Încă de pe la Arcul de Triumf, grupuri grupuleţe de oameni îmbrăcaţi în alb se îndreptau spre locul faptei şi mi s-a părut mişto, toată chestia asta cu îmbrăcatul în alb bagă lumea în aceeaşi poveste şi e cool. Am parcat pe lângă Casa Presei, de teamă că locurile din Romexpo vor fi fost deja ocupate şi, ca să fiu sinceră, mă aşteptam şi la ceva înghesuială la intrări, dar n-a fost cazul… cel puţin nu când am intrat noi, devreme ce-i drept, înainte de ora 22.
Locul decorat futuristic-oceanic (pot să zic aşa?! uite că pot!), cu nişte meduze uriaşe din plastic transparent, cu sfere, cu lumini, iar show-ul a avut şi el parte de efecte speciale şi mai puţin speciale – aici mă refer la domnişoarele care au urcat din când în când pe scenă, fiecare moment cu coregrafia lui, fiecare moment cu costumele lui.
Mă aştepam să nu rezist mai mult de-o oră, hai, două, după ce ar fi început să-mi curgă sânge din urechi, DJ-eala chiar nu e genul meu de muzică, dar… a fost chiar mişto! Adică (acum am aflat şi eu, vă daţi seama că mă pierdeam în amănunte din astea!) a fost mai mult trance decât house. DJ White a deschis, apoi au fost românii Greeg şi Onuc, apoi Pete Tong şi, în fine, ultimul la al cărui program am asistat eu, Fedde Le Grand. Preferatul meu a fost Pete Tong, care m-a cucerit cu intro-ul, şi pentru că Pitong! – habar n-aveam de la ce vine, acuma ştiu!
Activarea Durex! Funny!
Şi gata, stimaţi cititori, că mâine (azi!!!) trebuie să mă trezesc la 7.45 pe motiv de dat o fuga la vecinii bulgari! Am fost la White Sensation! Şi ştiţi ceva?! A gost grozaaaaaav! Asta nu înseamnă că se schimbă ceva în preferinţele mele muzicale sau c-o să ies prin cluburile cu duţi duţi, nu. Dar pentru o seară a fost super, atmosferă and all!
PS Nu pricep de ce pe scenă au defilat numai fete, mi se pare nedrept şi voi să protestez! Adică de ce doar bărbaţii să-şi clătească ochii, ha?! De altfel, în afară de MC, sau ce naiba titlu o fi purtând domnul care s-a urcat din când în când pe scenă (unul şi acelaşi!), n-am văzut nici un domn după care să întorc capul. Too bad!
Aşteptam de (prea) multă vreme un film românesc care să-mi placă mai mult decât Balanţa (1993) lui Pintilie şi, în fine!, miercuri seara l-am văzut! Şi nu oricum, ci chiar la avanpremiera-i de gală, dimpreună cu toată echipa de producţie şi toată distribuţia, alături de câteva sute de alţi invitaţi! Se numeşte UNDEVA LA PALILULA, iar scenariul şi regia poartă semnătura (şi amprenta) lui Silviu Purcărete! (un interviu, aici)
Aveam ceva emoţii dar şi aşteptări foarte mari, pe de-o parte pentru că ştiam că regizorul nu e pe deplin mulţumit de rezultat (nu cred că e vreodată!) şi, pe de altă parte, pentru că am o mare admiraţie pentru munca sa în teatru – cine i-a văzut spectacolele ştie despre ce vorbesc, iar cine nu… Să facă bine să le vadă!
UNDEVA LA PALILULA (site | FB | twitter | YT) mi-a întrecut cu mult aşteptările, însă, poate şi pentru că, în afara de ceea ce ştiam despre film de la regizor însuşi şi de la o parte dintre cei implicaţi în producţie, nu m-am uitat, înainte de proiecţie, la trailer, poze sau interviuri, la nimic, de fapt, pentru că am vrut să fiu influenţată. Filmul este, fără îndoială sau exagerare, o super realizare cinematografică şi, indiferent de reacţia pe care publicul mai puţin cult(ivat) o va avea, unul dintre cele mai mişto pe care le-am văzut!
Palilula asta e o amărâtă de comună din Dolj în care a primit repartiţie medicul pediatru Serafim (??ron Dimény cu vocea lui Marius Manole), cel care are dublu rol, de personaj, dar şi de povestitor. E noapte, ninge de rupe, iar Serafim se îndreaptă către Palilula, urmând o linie de tren din mijlocul nicăieriului. O locomotivă veche se opreşte milimetric până la el şi din ea coboară Ilie Tudorin (George Mihăiţă), administratorul spitalului, care a venit, cu locomotiva, să-l recupereze şi transporte la destinaţie pe bunul doctor.
De aici păşim pe tărâmul imaginaţiei realizatorilor filmului şi orice legătură cu realitatea pe care o (re)cunoaşteţi voi se cam întrerupe. E bine să ştiţi asta ca să nu căutaţi repere liniare, facile, banale şi meschine, pentru că o să vă stricaţi, voi înşivă!, plăcerea de a urmări acest film. Locomotiva în care intră Serafim e anticamera Palilulei, cu o parte din personaje, cu leandru şi lăutari, absolut orice te-ai aştepta să NU existe într-o locomotivă care traversează nicăieriul într-o noapte!
Odată ajuns la destinaţie, încet-încet, aştepările lui Serafim sunt alterate de Palilula şi personajele locului iar tu, ca spectator, cu logica ta de-acasă, cauţi nişte repere, cât de cât! Le găseşti şi nu prea, aşa cum v-am avertizat, dar dacă accepţi să intri în jocul propus, nu te mai poţi opri din zâmbit şi din râs. Nu că fresca imaginată de Silviu Purcărete ar fi neapărat o comedie, însă comicul nu lipseşte deloc, întocmai ca la Caragiale. Totul e o băşcălie mustind a balcanism, dar o băşcălie ale cărei tuşe sunt perfect trasate, uneori dramatică, alteori chiar duioasă, presărată cu frunze de leandru, futuluşi în poeniţă, un spectacol de operă ori un festin pantagruelic cu pui de baltă.
Fiecare caracter are povestea lui şi nu vreau să vă iau din plăcerea de a le descoperi singuri, în felul vostru dar nu pot să nu notez distribuirea Ofeliei Popii* în rolul Leana Mică, cea care tentează bărbaţii cu tocăniţă şi alte bunătăţi, “ba chiar şi cu icre”.
Altfel, oricât ar putea părea de aberante personajele sau întâmplările, nimic nu e nerotunjit sau lăsat la voia întâmplării, disecţia (nu autopsia!) acestui organism se face complet, plenar, iar lumea Palilulei se închide aproape matematic, ca o miniatură ce redă la scară un univers complex şi complet. Smintit, poate, dar nu mai puţin perfect.
La senzaţia asta contribuie din plin muzica lui Vasile Şirli dar şi extraordinarele soluţii scenografice şi decorurile propuse de echipa Dragoş Buhagiar – Helmut Stürmer, şi costumele Liei Manţoc. Filmările s-au realizat la Republica (alt univers!), într-o uriaşă hală dezafectată: acolo a trebuit să încapă toată Palilula, cu tot cu lac, prăvălii, Grandiflora, Boema, spitalul sau maternitatea, ba chiar şi locomotiva, măgarul şi broaştele!
Nu pot să vă spun că un actor joacă mai bine decât altul, fie pentru că distribuţia e fără greş, fie pentru că actorii aleşi oricum au intrat atât de bine în pielea personajelor pe care le interpretează. Mie mi-a plăcut în mod special Constantin Chiriac, dar s-ar putea să fiu un pic subiectivă, poate şi pentru că-l cunosc pe omul din spatele actorului***, şi mă gândesc că nu i-a fost deloc uşor să compună rolul tovarăşului Trotzky, idiotul secretar de partid al spitalului.
Apropo de comunism, care nu putea lipsi, fiindcă filmul e plasat, temporal, în perioada “luptei pentru pace” (cât de aberant sună sintagma asta?!), Silviu Purcărete nu se fereşte de el, ba dimpotrivă!, dar nici nu-l transformă în balaurul dialectic al vremii ci îl umple de un ridicol… multilateral dezvoltat şi dus pe cele mai înalte culmi ale progresului, absolut delicios***, care ajunge până la certări de genul “Înjuri partidul de lup?!”sau anunţul: “Din cauza vremii nefavorabile, lupta pentru pace se ţine la morgă”.
Aş putea să scriu încă pe-atât**** despre universul palilulian (sic!) însă nu vreau să ridic decât un pic cortina pentru a vă lăsa, fiecăruia dintre voi, plăcerea întâlnirii, descoperirii şi îndrăgostirii de acest loc, de vremea şi de oamenii săi. Şi când vă duceţi, fiindcă o să vă duceţi la Palilula, mai devreme sau mai târziu, să-mi trimiteţi şi mie o vedere de-acolo!
Începând de azi, filmul e pe ecrane, atât în cinematografe cât şi, atenţie!, în unele teatre. Eu vă urez drum bun spre Palilula! uuuu huuuuuu!
____________________
* Ofelia Popii a jucat rolul Mefisto într-unul dintre cele mai apreciate spectacole puse în scenă de Silviu Purcărete, Faust, la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu.
** Constantin Chiriac, directorul celui mai important festival de teatru din România (FITS), joacă în filmul produs de Tudor Giurgiu, directorul celui mai important festival de film din România (TIFF), ha! :)
*** spre deosebire de cei mai mulţi dintre regizorii autohtoni care au făcut filme despre România din perioada comunistă şi care, în opinia mea, legându-se prea mult de trista realitate şi de moştenirea ideologică, au exagerat şi, astfel, eşuat lamentabil din punctul ăsta de vedere.
**** nu pot să nu felicit organizatorii pentru evenimentul de miercuri. În ciuda faptului că am îngheţat niţel în hala aia, detaliul cu broscuţele de hârtie primeşte o mare bilă albă!
Vă ziceam că săptămâna trecută am experimentat o perioadă mai albastră, nu neapărat în sensul vreunei tristeţi abisale cât a unei lehaminte de mărimea postului ce tocmai s-a terminat! Nu ştiu (decât vag) de la ce mi s-a tras, însă unul dintre momenele care m-au făcut să mă extrag din starea dubioasă a avut loc vinerea trecută, în Starbucks-ul de la Victoriei.
Eram acolo să mă întâlnesc cu Diana, aflată deja la o masă, pe terasa cafenelei, şi când mă pregăteam să merg să-mi iau şi eu o cafea, poc-poc, cineva din interior bate în geam. Ridic privirea, era Tudor Chirilă. Abia ce ne văzusem la Creative Fitness Studio, super-năzbâtia celor de la FFFF, dar m-am bucurat să-l revăd, aşa că m-am dus până la masa lui.
Tudor era foarte încântat fiindcă abia ce primise pe mail clipul de promovare a concertului din 28 mai, cel care marchează lansarea lui 2012. Nu, nu se schimbă data Revelionului, ci chiar ăsta e titlul noului album Vama. Mi-a pus căştile, a dat drumul filmuleţului: Îţi place?!, m-a întrebat.
Da, mi-a plăcut, şi mi-a plăcut chiar mult. Dincolo de clip, însă, entuziasmul lui faţă de acest nou album, de piese, de concert şi de toate pregătirile e atât de mare încât m-a molipsit şi pe mine în ziua aia, într-o aşa manieră că nici nu mai ştiu de la ce mi s’a tras starea imaterială de plictis! Nu i-am zis atunci că-i mulţumesc pentru asta, dar îi zic acum, poftim! :)
Pe 28 mai eu sunt la frumosul Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu, aşa că n-am să pot merge la acest concert, după cum nici la Pink Martini nu pot ajunge. Dar voi să vă duceţi, fiindcă s-a pus în el multă pasiune şi multă muncă, iar piesele de pe noul album sunt mişto! Nu le-am ascultat pe toate, dar o să am ocazia să mai ascult câteva înainte de concert, şi asta e valabil şi pentru doi cititori de printre rânduri. Dar să nu anticipam!
Şi, dacă vă roade talentul, vă mai spun că cei de la Vama fac un concurs pentru a alege trupa care o să cânte în deschiderea acestui concert-eveniment! Aşa că… Succes!
FB | twitter – aici îi gasiţi în caz că vreţi să le trimiteţi vreun gând bun care să le mai potolească emoţiile! :)
Richard Branson, Sir Richard Charles Nicholas Branson, ca să folosim titlul corect, este unul dintre cei mai de succes antreprenori britanici, şi deţine locul patru în topul Forbes, cu o avere estimată la vreo 4,2 miliarde de dolari, avere pe care a făcut-o cu Virgin Airlines şi încă vreo 400 de alte companii, mai mici sau mai mari, din variate domenii.
“Screw it, let’s do it!” este titlul uneia dintre cărţile sale şi adună o serie de experienţe profesionale ale antreprenorului, pornind de la ideea că în loc să construieşti o argumentaţie pentru a respinge ideile de new business (şi nu numai, chestia asta se aplică şi în viaţă, în general), mai bine încerci să găseşti acele motive şi modalităţi care să te ajute s-o pui în practică. Ceea ce, dacă stai să te gândeşti, e chiar logic şi de bun simţ, doar că… e un model de gândire pe care cei mai mulţi oameni nu-l adoptă, preferând să meargă pe căile bătătorite şi sigure.
Cu siguranţă, eu nu am gena antreprenorială. Faptul că am reuşit să construiesc nişte lucruri în cariera-mi de comunicator nu mă duce acolo, însă mi s-a întâmplat, şi nu doar o singură dată, să spun, articulat, clar, “La naiba! Hai să-i dăm drumu’ şi vedem noi!”, parte pentru că multe din proiectele în care am fost implicată s-au făcut pe bandă rulantă, în timp scurt, cu bugete care adesea erau doar pe hârtie nu şi în conturi! Aşa am făcut lansarea American Village, aşa am făcut cel puţin o ediţie de Folk You şi tot aşa am făcut şi primul concert Leonard Cohen în România, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la lansarea JN.
Tot pe sistemul ăsta am învăţat să înot şi să schiez (aruncat în lac, respectiv pe pârtie), fără să-mi propun să fac performanţă în oricare dintre cele două sporturi, dar ştiind să nu mă duc nici la şi nici în fund, aşa am trăit unele dintre cele mai mişto experienţe, gen “Hai să… – Hai!”, şi fără regrete. Ce regret, însă, sunt alte ocazii în care am ezitat prea mult, cum ar fi momentele în care aş fi putut să plec din România, fie la Miami, fie la Toronto, şi pe care le-am ratat cu graţie din pricină de prea mult gândit şi răzgândit!
V-aş încuraja şi pe voi să încercaţi asta: măcar din când în când, să nu spuneţi “Nu” ci “La naiba, hai s-o facem!”. Garantez surprize plăcute, întocmai ca cea pe care sper s-o am eu în cadrul concursului organizat de Portal HR cu premiu constând într-o invitaţie la conferinţa pe care Sir Branson o susţine la Bucureşti pe 9 mai! Să-mi ţineţi pumnii! :)