Era inevitabil, sper că vă daţi seama, ca în periplul meu prin meandrele creativităţii din variate domenii de activitate, să nu trec şi pe la relaţiile publice. Sigur, poate c-aş fi putut să mă întreb pe mine ce şi cum, dar am preferat s-o provoc pe Sorana Savu să răspundă, pentru că ştiu că unii dintre clienţii Premium nu sunt neapărat în zona în care zburdă creativitatea în comunicare, vezi ALRO sau ArcelorMittal.

Clientii complicati si creativitatea. Cum se impaca? Cum ii facem sa se impace?

Orice client se impaca bine cu creativitatea, doar ca trebuie sa definim ce e aceea creativitate. Pentru noi, creativitatea e un mijloc, o cale inedita de a indeplini mai usor, mai eficient, mai repede un obiectiv. Iar in urma acestei definitii, e clar ca orice client apreciaza creativitatea, doar ca, in multe situatii, ea nu se traduce in evenimente sau mesaje vizibile pentru un public de masa si atunci nu se vede.

Creativitate in PR: e clar ca ne trebuie. Dar exista si niste limite dincolo de care n-ar trebui sa ne avantam? Cat de creativi ne putem permite sa fim, mai ales ca publicurile carora ne adresam, odata cu dezvoltarea canalelor SM, sunt din ce in ce mai variate

Dictonul lui Ogilvy – “We sell or else” mie mi-a intrat bine in cap. Si in publicitate si in PR, creativitatea nu este un scop in sine, ea este cea care ajută să transmitem un mesaj, să modelăm un comportament, să rezolvăm o problemă socială. Nu putem fi “creativi” de dragul creativitatii, pe banii clientului. Orice actiune de comunicare pe care o intreprinzi are un sens si un public tinta.

Social Media creste vertiginos in importanta pentru asa numitele companii “marketing driven”, unde poti “vinde” un produs in 140 de caractere sau intr-un post pe FB. Dar cand business-ul tau consta in sleburi de otel, sau tabla de aluminiu pentru industria aeronautica, nu prea poti sa te bazezi pe cercul de “friends”. Or asta nu trebuie sa uitam. E amuzant cand consultanti locali si internationali sfatuiesc TOATE companiile sa-si lase angajatii sa interactioneze pe Facebook, dar intr-o turnatorie, intr-o fabrica de vopsele sau de textile daca stai sa-ti actualizezi statusul la fiecare cinci minute…

PR-ul in sine e o meserie creativa – ea iti cere zilnic sa gasesti solutii de comunicare SPECIFICE la situatii SPECIFICE. Nu merge cu generalizari.

Exista loc de creativitate in lumea comunicarii corporatiste?!

Sigur ca da – doar ca ea se manifesta in mediul corporatist, pentru ca acestui mediu i se adreseaza. Creativitatea trebuie intotdeauna sa puna in valoare mesajul pe care il avem de comunicat, nu sa-l eclipseze sau, si mai grav, sa-l trivializeze. Intr-o extrema, ne aducem aminte de prezentari sau evenimente corporate pe care nu le-am putut urmari de plictiseala, iar in cealalta avem si exemple de prezentari spumoase din care n-am ramas cu nimic.

Ce incerci sa faci de fiecare data este sa gasesti echilibrul optim (nu indraznesc sa spun perfect) intre mesaj, forma si livrare, in asa fel incat cuvintele tale sa ajunga la tinta, sa fie intelese si asumate. Nu suna deloc spectaculos, dar asta e!

În fine, dacă vă interesează câteva idei şi resurse despre creativitatea în relaţii publice, găsiţi câte ceva într-o carte via CIPR şi în acest document: creativitatea in relatii publice.

Share: