Pentru cine a deschis televizoarele mai târziu, anul ăsta Oscarurile au fost aproape predictibile, mai puțin la categoria Cel mai bun film, unde La La Land n-ar fi câștigat… dacă Warren Beatty n-ar fi primit alt plic, iar Faye Dunaway n-ar fi citit alt nume. Îmi e peste poate să cred că treaba asta, oricât de nașpa, n-a fost regizată, deși pe cuvânt că nu pricep de ce, că a fost de un penibil desăvârșit, ca-n filmele cu proști, cu toată echipa La La Land pe scenă, puzzled: This is not a joke. Moonlight is the Best Picture.
Prin urmare, lista câștigătorilor mai jos, cu speranța că nu se mai găsesc plicuri noi și la alte categorii și nu public fake news!
Acum trei ani, la FITS, am văzut Orchids, un spectacol semnat și jucat de Pippo Delbono și câțiva colegi din trupa lui de teatru. Am bârfit, deconstruit și criticat în minte scene din spectacol aproape pe întreaga sa durată, mi se părea totul prea la vedere, expus, fără subtilități și, pe alocuri, chiar cu tușe mult prea groase pentru gustul meu. La sfârșit, însă, fără ca finalul să fie vreo a doua coborâre, eram mută.
Sunt, azi, patru săptămâni de când am ieșit în stradă ca să spun că planurile Guvernului legate de modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală, dar și cele legate de grațiere, nu mi se par ok*. Mă așteptam, în miercurea aia, la câteva sute de oameni. Era îngrozitor de frig și proiectele doar ce fusesera publicate. Au ieșit mii.
În duminica de după au ieșit și mai mulți, a fost și un marș, și apoi iar, pe 29 ianuarie. Am crezut că a fost suficientă și vădită opoziția populară, că nu vor avea curaj. Au avut. Marti, pe 31 ianuarie, ???noaptea, ca hoții???, au dat deja-celebra ordonanță de urgență cu numărul 13. M-am îmbrăcat și-am ieșit imediat, că nici nu stau departe de mamuți. Și am ieșit, de-atunci, în fiecare seară, ca la program. Muncă-protest. Muncă-protest. Muncă-protest. Obositor, fără îndoială, dar nici nu știu când m-am mai simțit atât de încărcată de energie bună, de conștiința faptului că fac ce trebuie, sunt unde și alături de cine trebuie, în felul ăsta.
Una din schimbările în bine remarcate anul trecut la frumoasa industrie de comunicare autohtonă a fost creșterea calității proiectelor de CSR, atât în formă cât și în fond, și, mai ales, în felul în care au fost aliniate la valorile declarate ale brandurilor cu pricina. Știți voi, damblaua mea cu firul roșu și ???practice what you preach???.
Deocamdată nu sunt multe companii care au muncit vizibil la aspectul ăsta, și, pentru că printre ele se află și unele cu care am lucrat, fie ca blogger, fie ca PR, nici n-o să dau nume. Pentru scopul acestui text e oricum suficient să admit(em) că se fac progrese în direcția asta.
De asemenea, entități respectabile care se ocupă cu studii de profil, Nielsen, Harvard sau Cone (captură) de exemplu, remarcă tendința consumatorului de a ține cont de eforturile de CSR pe care le fac brandurile. E pe bune, și tendința e în creștere:
Se fac statistici și topuri la fiecare ediție a premiilor Oscar, cine, câte, când, cum, și așa mai departe, genul de detalii care, în realitate, nu intereseaza mai pe nimeni (cred!), dar care ar putea face deliciul conversațiilor avizate… sau măcar ar putea câștiga niște pariuri, dacă e. Din motivul ăsta, ca să aveți despre ce discuta, am strâns câteva informații despre nominalizările acestei ediții, după cum urmează:
A 89-a ediție a Premiilor Academiei și-a anunțat astăzi nominalizările. Ceremonia are loc pe 26 februarie, este găzduită de Jimmy Kimmel, dar până atunci avem vreme să vedem tot… ce putem!
Voi reveni cu mai multe detalii despre nominalizările din acest an, dar, până atunci, iată lista completă:
Imediat după învestire, în fata Guvernului. Opresc dubele microbuzele cu noul Guvern (desigur!). Primul care penetrează ușile duble ale Palatului Victoria e un bărbat cu mustață. Strigă scurt, peste umăr, dar fără să privească în urmă: După mine!
Intră în sala de ședinte, se trântește pe scaunul din capul mesei.
– Sorinele, puștiu’, adă tu niște zaibăr d-ăla bunu’, să ciocnim.
N-a fost cel mai greu, din punct de vedere al cotidianului, dar a fost cel mai crunt în relația dintre mine și… mine. Am fost puternică pentru alții, însă… am cam uitat de mine, iar asta m-a prins și cu garda la pământ.
Sumarizat într-o singură imagine, ar fi așa:
Mi-am petrecut ziua asta ca niciodată, cu o retrospectivă. Am plâns, cu gândul la ce nu mai pot schimba și trebuie să accept așa cum e, și am zâmbit când am conștientizat că am rămas, chiar și în anul asta rău, sinceră cu mine. Cu ce sunt, unde sunt.
Știu ce am de făcut în continuare, fără rezoluții și promisiuni, fără strâns din dinți și ambiții stupide. E ce trebuie. Și-o să fie bine.
Ceea ce vă doresc și vouă, firește. Imediat ce se sfârșesc aplauzele care acompaniază Radetzky March, desigur, adică exact momentul în care, pentru mine, începe cu adevărat un nou an!
Am citit analize și opinii despre alegerile care bat la ușă cât să-mi ajungă până la următorul scrutin! A fost o campanie anostă, pe de-o parte pentru că după locale și un an de tehnocrați s-au mai golit visteriile partidelor, pe de-o parte pentru că avem consultanți politici slabi (da, bă, sunteți niște dame de campanie care înghițiți ce primiți de la client – a se vedea clipul Alinuței cu plodul – și cam atât), și pe de altă parte pentru că poți să intoxici votanții neinformați doar cât să nu-i enervezi, totuși, sinucigaș, pe ăia care te detestă deja, că o pățești ca la prezidențiale!
Și, da, nu prea avem de unde alege. Dar…
Au trecut șase ani de când, nu fără emoție, într-o zi de iarnă așezam online prima postare pe blogul ăsta. Șase ani în care, datorită blogului, am trăit o mulțime de experiențe frumoase, am cunoscut oameni de care am prins drag, am încercat să îndrept strâmbe ori am adus un strop de bucurie, am primit și am făcut daruri.
Știu că pe la conferințe se zice că e bine să ai o strategie. Eu n-am avut obiective de trafic și nici altă strategie în afara onestității. Am scris mereu ce mi-a plăcut și despre lucrurile în care cred, alea care mă bucură și, uneori, da, alea despre care cred că am putea să le facem mai bune împreună.
Și, ca de obicei, la aniversare, gândurile și darurile sunt pentru cititori. Fără voi, blogul ăsta putea să fie la fel de bine un jurnal pe hârtie sau o colecție de statusuri rătăcite pe rețelele sociale.
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone