Se apropie TIFF 2017! Organizatorii sunt în priză, pregătind cele mai faine experiențe pentru participanți, programul e gata, biletele se vând, invitații se pregătesc de evenimentele conexe și petreceri, iar Alain Delon își calcă cămașa aia bună care să-l pună în valoarea ca pe un guest-star ce e la această ediție!
Și pentru că festivalul începe vineri, pe 2 iunie, echipa TIFF s-a gândit să ofere un preview, pe 1 Iunie, de Ziua Copilului!

Am văzut Varekai în seara premierei și mi-a plăcut, așa cum mă așteptam să se întâmple cu un show marca Cirque du Soleil, dar, de data asta, cred că cel mai mult mi-a plăcut povestea (sau scenariul paralel din mintea mea).
Așa cum am zis, Varekai începe cu un zburător, Icar să-i spunem, care își rupe aripile și cade din cer într-un tărâm fermecat, pădurea Varekai.

Am scris de Cirque du Soleil de multe ori pe blog, sunt fan declarat, atenția la detalii și felul în care e organizată compania lor mi se par fascinante, un model de artă… eficientă! Prin urmare, nu pot decât să mă bucur că revin în România cu al patrulea spectacol: Varekai, o reinterpretare a mitului lui Icar.

În Varekai, personajul care zboară prea aproape de soare nu-și găsește sfârșitul în mare, ci ajunge într-o pădure cu creaturi magice, o lume fantastică, vulcanică, la marginea lumii, unde totul e posibil atâta timp cât mintea nu e îngrădită de concret. Iar sfârșitul nu e decât un nou început, așa cum o spune și titlul spectacolului: în romani, Varekai (se pronunță ver·ay·’kie) înseamnă ???oriunde???.  Un tribut adus celor cu dor de ducă, nomanzilor, rătăcitorilor care brăzdează lumea cu povești.

– Hai, mai ia o linguriță de piure. Pentru mămica.
– Dacă mă iubești, o să mănânci toată carnea.
– Dacă nu te miști mai repede, te las aici.
– Dacă mai țipi, te pocnesc, îți iau jucăria, nu te mai las la desene șamd.
– Cutărică nu plânge. Mă faci de râs.

Sigur pierd câteva ceasuri pe săptămână cu serialele. Sunt multe mișto și odată ce-ai apucat să urmărești câteva episoade, gata!, ești prins. Uneori, ani întregi, chiar dacă acțiunea pare că s-a diluat pe alocuri, cum ar fi cazul la Grey’s (mă rog, după ultimele episoade pare să-și revină).
Așa că e un lucru bun faptul că vă recomand unul mișto dar care, în plus, mai are un argument: episoade scurte, de vreo 20 de minute: Search Party | Căutări misterioase.

Probabil știți deja scandalul United, cu pasagerul târât din avion, cu reacția incredibil de proastă a companiei, atât printr-o poziție oficială, cu o declarație a CEO-ului, Oscar Munoz, dar și cu o scrisoare a acestuia către angajații companiei. Ambele sunt un model de pus în manualele de PR la capitolul Așa nu!, și au cauzat reacții puternice în presă și în social media, boicot și o scădere de trei patru procente a acțiunilor companiei la bursă – adică o pierdere de vreo 830 de milioane de dolari. Not good. Mai mult, compania care se laudă ca fiind principalul transportator aerian în relația US-China se ???bucură??? de reacții foarte rele și din partea chinezilor, fiind acuzată de discriminare întrucât pasagerul târât din avion era un medic de origine asiatică.

Pentru mine, teatrul înseamnă enorm, atât ca devenire profesională, fiindcă sunt implicată de aproape zece ani în FITS, dar și personal – am povestit despre cum am ajuns să iubesc teatrul într-un alt text.
Așa că azi, de Ziua Teatrului, spun Mulțumesc! pentru toate clipele cu lacrimi de emoții și respirație tăiată, spun Mulțumesc! tuturor creatorilor, fie că sunt artiști, regizori, dramaturgi sau scenografi, oamenii care montează luminile ori cei care, prin sponsorizări și mecenate, ajută această artă să fie și să rămână aproape de noi.
Ca în fiecare an, în ultimii 55, ITI (International Theatre Institute) – World Organization for Performing Arts organizează o serie de evenimente cu această ocazie și transmit, prin vocea unei personalități cunoscute, un mesaj despre teatru. În acest an, a fost aleasă Isabelle Hubert, una dintre cele mai premiate și apreciate actrițe din Franța.
Iată mesajul ei:

Ieri, în plină răceală de primăvară, m-am târât până-n piață și mi-am luat un kilogram de urzici. Am curățat vreo două ore la ele, cu mânuși, desigur, probabil n-am eu metodă de durează atâta, le-am gătit după bunul meu gust – au ieșit la marele fix!
Când s-au răcit nițel, le-am transferat într-o caserolă, dar nu le-am pus direct în frigider. Mi-am zis că mai mănânc o porție pe seară și după aia. N-am mai mâncat și am uitat, desigur, să le pun la rece, chiar dacă m-am tot preumblat prin bucătărie.

Ah, dragostea! Cum vin feniletilamina, oxitocina, dopamina și endorfina peste noi, puf!, de nici nu știi exact ce te-a lovit, iar obiectul adorației nici măcar nu bifează toate cele de pe listă! Dacă ai avea o listă, dar nu ai, că, pe bune!, cine face o listă cu must have-urile partenerului ideal?! Mai ales dacă a depășit opt ani! Hai, zece!

Și te-apuci și faci chestii, încerci să ții pasul cu preferințele obiectului adorației, doar-doar te observă, mai mult, mai bine, și vede, mai ales, compatibilitatea dintre voi. Sau măcar chimia. Sau măcar că-ți stă bine părul azi. Sau… Dar mai bine să urmărim împreună următorul material dictactic: