Au trecut șase ani de când, nu fără emoție, într-o zi de iarnă așezam online prima postare pe blogul ăsta. Șase ani în care, datorită blogului, am trăit o mulțime de experiențe frumoase, am cunoscut oameni de care am prins drag, am încercat să îndrept strâmbe ori  am adus un strop de bucurie, am primit și am făcut daruri.
Știu că pe la conferințe se zice că e bine să ai o strategie. Eu n-am avut obiective de trafic și nici altă strategie în afara onestității. Am scris mereu ce mi-a plăcut și despre lucrurile în care cred, alea care mă bucură și, uneori, da, alea despre care cred că am putea să le facem mai bune împreună.
Și, ca de obicei, la aniversare, gândurile și darurile sunt pentru cititori. Fără voi, blogul ăsta putea să fie la fel de bine un jurnal pe hârtie sau o colecție de statusuri rătăcite pe rețelele sociale.

As vrea sa spun c-am fost multumita cand am coborat azi de pe scena PR and The Web by BIZ, dar n-am fost.

Am niste motive pentru care n-am fost, motivate si ele, la randul lor. Dar nu vreau sa-mi acord circumstante atenuante pentru ca nu sunt mai putin stricta cu mine decat sunt cu ceilalti. Insa vreau sa reiterez si sa adaug unele lucruri in ceea ce priveste discutia despre freelancer-i (in comunicare).

… nu înțelegi ca există responsabilitate, morală și legală, pentru afirmațiile și acuzațiile pe care cineva le face public
… nu ai nici cea mai vagă idee care sunt rigorile jurnalismului investigativ sau care e diferența între opinie/editorial/păreri/nimic și investigație/anchetă
… nu înțelegi noțiunea de ???etică???
… crezi că bad publicity is still publicity

Azi FB a oferit utilizatorilor posibilitatea de a atașa imaginii de profil un mesaj legat de International Day of Child Girl – Ziua fetelor. Sigur că intenția e foarte bună, aceea de a atrage atenția și a marca ziua (și) în felul ăsta, doar că de data asta posibilitatea de a aseza floricele colorate peste pozele de profil îmi pare cumva mai degrabă (doar) o formă de bifare ???de ochii lumii??? a interesului față de problemele cu care se confruntă fetițe și fete din toată lumea.

Ieri, în Polonia, mii de femei (și câțiva bărbați) au ieșit în stradă împotriva propunerii legislative care ar interzice orice fel de întrerupere de sarcină, indiferent dacă sarcina este rezultatul unui viol sau pune în pericol viața mamei ori a copilului.
Pedepsele propuse, închisoare până la cinci ani, vizează și femeile care fac întreruperea de sarcină, dar și medicii implicați. Mai mult, pe la colțuri, a fost reluată și o discuție mai veche despre interzicerea mijloacelor contraceptive.
Totuși, contextul e mai larg. Și cred că ar trebui să-l cunoaștem, ca să știm de ce să ne ferim. Da, aici, în România.

Îmi place să văd lucrurile din alte unghiuri, mi se pare că genul ăsta de curiozitate, what if-ul, mi-a adus o mulțime de idei valoroase. Și, într-o anumită manieră, sinonimă cu empatia, nu doar profesional.
Unii îi zic ???thinking outside the box???, pentru mine e doar felul în care înțeleg să lucrez, atâta timp cât ieșirea din tipare și provocarea propusă au un sens și un fir roșu. Altfel, ideea (sau efortul) de a fi diferit doar așa, de sanchi, mă lasă mai rece decât icebergul care a scufundat Titanicul. De fapt, de multe ori, aproape mă irită, pentru că, dacă n-are sens, n-are nici autenticitate.

Singurul motiv pentru care m-am dus vreodată la o lansare de noapte a fost unul dintre volumele din seria Harry Potter fiindcă voiam să știu cât mai repede ce urmează să se mai întâmple cu personajele.
La asta mă gândeam aseară, în Centrul Vechi, încercând să apreciez ???ochiometric??? numărul de persoane prezente la evenimentul de lansare iPhone organizat de Vodafone cândva aproape de miezul nopții: Black is the new black. A fost prea du-te-vino pentru o apreciere pe care să mă bazez, dar era multă lume, oricum!

Am crezut că prima zi de septembrie, luni, plus traficul bezmetic asociat cu orice ploaie – că românii își folosesc mașina pe post de umbrelă, ați observat? – o să devină subiectele zilei pentru cârcotași, dar nu, se pare că homeschooling-ul și Olivia Steer fac în continuare agenda.

N-o să comentez și eu dacă cuplul Nălbaru-Bucur a decis bine pentru copilul lor. Nu cred că e treaba mea. Sau a oricui, la o adică.

Prima dată când am ascultat Asaf Avidan a fost, desigur, cu One Day/Reckoning Song în varianta remixată de DJ-ul german Wankelmut și i-am remarcat vocea specială, doar că în varianta aia remixată simți mai puțin cum e vocea lui, de fapt.
Recunosc că nu am căutat să ascult mai mult atunci ci abia mai târziu, acum patru ani, când am dat la o terasă de Different Pulses, am căutat-o cu Shazam și mi-am adus aminte de artistul cu voce ireală.

Evit cât pot interacțiunea cu Poșta Română și serviciile sale, dar de data asta era musai să am confirmare de primire și, în relație cu statul, se pare că serviciile de curierat nu se califică, așa că azi m-am dus la Poștă. Coadă, firește, vreo cinci persoane în fața mea, o singură tanti la ghișeu. Calmă, prietenoasă, răbdătoare. Au ridicat tonul la ea trei din cei cinci clienți de la coadă și pentru motive care nu aveau nici o legătură cu tanti sau cu ce făcuse ea ci mai degrabă pentru neatențiile lor, gen formulare completate greșit.