Prima data la Divan. Nu stiu la ce sa ma astept. Filme si mancare. Dunare. Cativa cunoscuti. Poezie!

Cu gandurile astea am plecat spre editia a saptea a Divanului degustatorulor de film si arta culinara de la Craiova/Port Cetate. 

Am descoperit un loc un pic aspru la mal de Dunare, cu un conac si doi tei batrani ce-l umbresc, o gara fluviala, oameni (mai multi decat ma asteptam) relaxati si prietenosi, gazde binevoitoare, un un concert, un film, o cina delicioasa, camping, musafiri si filme. Scurte si lungi, documentare si artistice, pentru toate gusturile. 

Si asfintituri spectaculoase! 

E o tihna aproape palpabila aici, in ciuda faptului ca e mereu cate ceva de facut, un film de vazut, un vin de baut, o discutie, oameni noi, Caini, caini si suricata Angela. 

Mai aveti vreme sa veniti pentru finalul de saptamana pentru o portie zdravana de cinema si poante balcanice, la pachet cu atmosfera relaxata. N-o sa regretati! 

A fost o vară festvalieră – și tot îmi pare rău că n-am ajuns deloc la Alexandria, să fac un pic de empatie model Ideo Ideis, poate la anul. Dar vara nu se termină, că mâine plec la Divan, Festivalul degustătorilor de film și artă culinară de la Port Cetate.
Aud lucruri faine și c-ar fi atmosferă grozavă acolo, bașca tema ediției curente (a șaptea, apropo) este cât se poate de pe gustul meu: ???Povești urbane din Balcani???.

E o serie de interviuri/destăinuiri în IQads în perioada asta despre femei ca directori de creație în agențiile de publicitate. Problema, de altfel, nu e doar la noi, și nu doar în domeniul ăsta. Gender gap, știți voi.

Ieri am citit părerea Gabrielei Lungu, una conform căreia femeile ar merita (dar nu cu orice preț și nici așa, doar pentru că sunt femei) măcar șansa de a demonstra că pot face performanță ca directori de creație. Azi am citit opinia* lui Bogdan Naumovici, despre care sper, în continuare și în ciuda evidențelor, că are o și componentă apreciabilă de trolling, altfel nu-mi explic, zău, de ce ar zice că bărbații au mai multă empatie într-un text aproape haios, dar lipsit de empatie.

Locuiesc într-o bulă. M-am înconjurat, pe cât am putut, de oameni mișto, de realitățile îmbucurătoare, de lucruri și întâmplări frumoase, de gânduri bune, de energii pozitive și zâmbete.
Nu e un refuz de a privi realitatea, e doar o simplă alegere despre care îmi place să cred că-mi face viața mai bună.
Totuși, prea adesea mă trezesc cu gânduri nu taman pacifiste, cu dorința de a da replici pe măsura mitocaniei și nesimțirii unora dintre colegii de specie și de nație. Și, pe bune, am obosit!

Sunt, din nou, la Sfântu Gheorghe, pentru o porție generoasă de filme și o cură de destresare în cel mai frumos și liniștitor loc, cu oameni pe măsura locului, și cu gândul că n-aș vrea să revin la viața citadina… vreodată!

Văd filme, cel puțin două, uneori trei, scurt și lung metraje, văd retrospectiva cu filmele invitatului special – redescoperit(e) cu puțin timp înainte să vin aici –  Park Chan-wook. Din ce-am văzut până acum (4/5) preferatul meu ramâne în continuare Sympathy for Mr. Vengeance, dar și premisa de la care pleaca Thirst e foarte mișto, de exemplu. Adică nu vreau să vă influențez, vedeți tot ce puteți* și formați-vă propriile păreri.

* The Handmaiden, prezentat în festival, va fi distribuit in Romania începând cu 4 noiembrie de către Asociația Culturală Macondo.

Când eram copil îmi amintesc că mi-aș fi dorit să pot lua telefonul la mine în cameră ca să nu mai audă ai mei ???secretele??? mele. Al nostru avea firul destul de scurt – probabil era o conspirație părintească sau formula antică a lui ???find my phone???.  Am fost vrăjită, când au apărut, de telefoanele cu butoane, iar mobilele…

Între timp, au apărut atâtea chestii noi în tehnologie că uneori mă și mir că reușesc cumva să țin pasul cu ele și să rămân informată. Și fascinată, în continuare, de ce le mai trece prin cap inginerilor și inventatorilor. Imaginația fără opreliști. Cam ca la regia unor spectacole de teatru sau filme.  Bune!

Printre cele mai mari investiții în R&D (research and development) la nivel mondial și prima în IT&C e compania Samsung. Și cum, dincolo de imaginația inginerilor, îți trebuie și imaginație să comunici toate noutățile într-un domeniu în care azi e deja vechi ce ieri era nou*, am stat un pic la povești despre toate astea cu Roxana Grigorean, Corporate Communication Manager, Samsug România.

Anul trecut pe vremea asta dădeam refresh la ploualabontida.com și mă amuzam teribil de umorul inițiatorilor, iar între timp urmăream discuțiile de pe pagina festivalului dar și cârcotelile și sfaturile prețioase ale unora și altora, de zici ca toți erau, frate!, specialiști în festivologie udată de ploaie! De fapt, am și scris pe tema asta!

Altfel, prefer oricând un duș răcoritor căldurii, deci pentru mine ploaia nu e deloc un capăt de țară. Iar anul ăsta, în ciuda prognozei meteo, nu chiar dintre cele mai prietenoase, ma duc (iar!) la Castel!

Săptămâna trecută, după o perioadă de intensă culturalizare, m-am lăsat sedusă de propunerea de a încerca un alt fel de cultură, și anume una mai… corporatistă: să lucrez la IKEA. Pentru o zi, am purtat uniforma și am semnat condica în patru departamente diferite ale magazinului: Logistică, Sales, Food și Communication & Interior Design.
N-a fost deloc simplu, fiindcă a fost multă informație și chiar ceva treabă, dar aș repeta oricând experiența fiindcă m-a sedus mediul lor de lucru și, mai ales după o perioadă ușor haotică, organizarea!

Știu ce înseamnă să faci un festival mare și cu câtă atenție trebuie să socotești un buget, pentru că ai vrea să pui în program cât mai multe și mai variate, să ai cât mai multe locuri în care publicul poate veni, invitați mulți și prestigioși, ateliere, petreceri și alte evenimente. Banii nu sunt niciodată destui, dar te poți socoti totuși norocos când știi că ai niște parteneri de cursă lungă care vin spre tine, în mod tradițional deja, care te ajută să faci lucruri în spiritul evenimentului tău și sunt mai degrabă îndreptați către public când vine vorba de activări. În cazul de față vorbim de TIFF și de MasterCard care, anul ăsta, au aniversat 10 ani de când colaborează pentru bunul mers al celui mai mare festival de film din zonă.

N-am apucat să scriu de la FITS pe blog. A fost un an plin, în ciuda faptului că am văzut puține spectacole. Din punctul ăsta de vedere, e pe la coada clasamentului, dupa 2010 în care am văzut doar două spectacole. Nu-mi pare rău, cumva mi-era clar că așa o să fie. Îmi pare rău doar de ce aș mai fi vrut să fac, parte din rolul meu acolo, și n-am găsit vreme, scrisul pe propriul blog intrând fix în categoria asta.
Totuși, sunt câteva lucruri pe care nu vreau să le păstrez doar pentru mine, așa că o să le trec aici, ???pe curat???. Primul dintre ele este Lanțul.