Mi se pare că trăim niște vremuri dubioase în care ne penetrează ???grija??? față de lucruri care n-ar trebui să fie – și nici nu sunt! – problema noastră. În unele cazuri, expresia acestei preocupări nefirești ia forme de isterie în masă, cu petiții semnate de milioane (milioane, mă, totuși!!!) de oameni, în alte cazuri își spune feedback.

Să urmărim, vă rog, următorul material didactic:

Aseară mi-am dat pauză o oră și ceva și-am fugit la concertul lui Alexandru Tomescu de la Catedrala Sf. Iosif, parte a Turneului Stradivarius Experience 2.0.
A fost plin, s-a stat și în picioare, spre bucuria mea, și au fost și destui copii. Care au stat cuminți și, la final, s-au rânduit frumos și emoționați pentru autografe.

Conform obiceiului, public extrem de rar comunicate de presă printrerânduri pentru că ăsta e un blog scris de mine, nu de (alți) PRi. Fac uneori excepții, iar ce o să citiți mai jos e una dintre aceste excepții: comunicatul despre TIFF 2016, trimis azi, după confeerința de presă. Sunt atât de multe evenimente la această ediție aniversară, și atâtea lucruri de cuprins, încât cel mai bine și mai sigur să aflați de ele e fix așa, via comunicatul oficial.

Eu voi fi la TIFF întreaga perioadă, alături de un partener tradițional al blogului pentru acest regal cinematografic, cu povești, interviuri și reportaje de atmosferă. Și, sincer, abia aștept!!!
Imaginea e de azi, de la conferința de presă: Mihai Chirilov, Tudor Giurgiu și Cristian Hordilă.

Am văzut multe poze de la Met Gala, unele cu ținute faine, altele cu formule horror deși tema a fost generoasă: Manus x Machina, mână și mașina, handmade și techmade. Mno, pentru unii n-a fost să fie.

Totuși, ce e Met Gala asta, de ce și ce vrea ea de la noi?

Mie îmi plac poveștile, să le aflu, să le spun, să le dau mai departe. Am crescut cu povești, iar curgerea unei istorii, mai ales dacă era bine spusă, mă făcea să dau paginile cu nesaț. Nu știu dacă altfel aș fi ajuns să citesc așa mult, așa de repede, tot, și, fără asta, probabil aș fi sfârșit prin a bifa meseria de medic la care am visat până am descoperit magia vorbelor – rostite și nerostite – prin vremea primilor ani de liceu.

Și încă mi se pare că e o magie acolo, în alesul vorbelor perfect și perfecte, în aranjarea lor, în tonul cu care le rostești, pentru că tonul face muzica, în puterea pe care o au când sunt bine rostuite.

Taman citesc despre o campanie pentru Knorr, făcută după un studiu… Pauză de aprofundare. Da, sunt unele branduri care fac niște studii pe baza cărora gândesc campaniile, ce chestie, nu?!

Deci un studiu, ziceam, la care au luat parte 12 mii de oameni din 12 piețe și care a analizat potriveala de cuplu după potriveala de gusturi culinare. Eh? V-ați fi gândit – încă vă gândiți? – că treaba asta contează în context?!

În ultimele luni, și mai ales de când am ???brățara nazistă??? (de-aia de fitness care se scandalizează dacă ai stat prea mult timp cuminte), merg mai mult pe jos. Îmi impun(e) să fac mișcare așa că din regina comodității am început să ajung din punctul A în punctul B prin oraș cu metroul, dacă e nevoie, sau pe jos, și mai puțin cu taxiul.

Totuși, în ultimele zile, astea ploioase, interacțiunea cu băieții în mașini galbene mi-a amintit de ce prefer formule alternative de transport. Și că UBER a făcut recent niște chestii cool, printre care și să-și micșoreze tarifele.

V-am mai povestit de babele mele, cele două vecine 80+ usă-n ușă cu mine, amândouă. Una e mai simandicoasă, Drama Queen și o idee mai egoistă. Culmea, e cea mai educată. Cealaltă, câteva clase de școală, om-pâinea lui Dumnezeu. Dacă are o ulcică de ciorbă mă cheamă la masă dacă mă vede. Nu contează că ciorba aia ar trebui să-i ajungă vreo două zile.
– Haide, Ruxăndrica, am o ciorbă bună, poftim la masă.
(nu suport diminutivele și, cu atât mai puțin diminutivarea numelui meu, dar la ea sună… duios, cumva, și nu-i zic nimic)

Cred că ediția asta de PR Forum a fost cea mai mișto de până acum. Asta, sau amintirea celorlalte s-a mai estompat, deh, nici (unii dintre) noi nu mai suntem chiar foarte tineri și cu memoria intactă la purtător.
Dar chiar a fost mișto!

Cititorii mei m-acuză
(și eu dau vina pe muză)
Că pe blog nu am mai scris
Ca s-alung al lor plictis.

Scuze aș avea, zic drept,
Dar nu musai de efect.
Și, oricum, nici n-ar conta,
Cititorii-ar comenta!