Îmi place să văd lucrurile din alte unghiuri, mi se pare că genul ăsta de curiozitate, what if-ul, mi-a adus o mulțime de idei valoroase. Și, într-o anumită manieră, sinonimă cu empatia, nu doar profesional.
Unii îi zic ???thinking outside the box???, pentru mine e doar felul în care înțeleg să lucrez, atâta timp cât ieșirea din tipare și provocarea propusă au un sens și un fir roșu. Altfel, ideea (sau efortul) de a fi diferit doar așa, de sanchi, mă lasă mai rece decât icebergul care a scufundat Titanicul. De fapt, de multe ori, aproape mă irită, pentru că, dacă n-are sens, n-are nici autenticitate.

Singurul motiv pentru care m-am dus vreodată la o lansare de noapte a fost unul dintre volumele din seria Harry Potter fiindcă voiam să știu cât mai repede ce urmează să se mai întâmple cu personajele.
La asta mă gândeam aseară, în Centrul Vechi, încercând să apreciez ???ochiometric??? numărul de persoane prezente la evenimentul de lansare iPhone organizat de Vodafone cândva aproape de miezul nopții: Black is the new black. A fost prea du-te-vino pentru o apreciere pe care să mă bazez, dar era multă lume, oricum!

Am crezut că prima zi de septembrie, luni, plus traficul bezmetic asociat cu orice ploaie – că românii își folosesc mașina pe post de umbrelă, ați observat? – o să devină subiectele zilei pentru cârcotași, dar nu, se pare că homeschooling-ul și Olivia Steer fac în continuare agenda.

N-o să comentez și eu dacă cuplul Nălbaru-Bucur a decis bine pentru copilul lor. Nu cred că e treaba mea. Sau a oricui, la o adică.

Prima dată când am ascultat Asaf Avidan a fost, desigur, cu One Day/Reckoning Song în varianta remixată de DJ-ul german Wankelmut și i-am remarcat vocea specială, doar că în varianta aia remixată simți mai puțin cum e vocea lui, de fapt.
Recunosc că nu am căutat să ascult mai mult atunci ci abia mai târziu, acum patru ani, când am dat la o terasă de Different Pulses, am căutat-o cu Shazam și mi-am adus aminte de artistul cu voce ireală.

Evit cât pot interacțiunea cu Poșta Română și serviciile sale, dar de data asta era musai să am confirmare de primire și, în relație cu statul, se pare că serviciile de curierat nu se califică, așa că azi m-am dus la Poștă. Coadă, firește, vreo cinci persoane în fața mea, o singură tanti la ghișeu. Calmă, prietenoasă, răbdătoare. Au ridicat tonul la ea trei din cei cinci clienți de la coadă și pentru motive care nu aveau nici o legătură cu tanti sau cu ce făcuse ea ci mai degrabă pentru neatențiile lor, gen formulare completate greșit.

Privită de la distanță sigură de client al unei alte bănci*, tevatura de ieri cu ING mi-a fost interesantă mai ales din perspectiva comunicării – deh, defect profesional. Am văzut că-s probleme de pe la primele postări, cred, la prânz, și am intrat pe pagina lor de FB unde ultimul mesaj era despre Creditul pe repede-nainte, ăla în care cică pleci cu banii-n pungă – poate știau ei ceva c-o sa le pice sistemul și banii în pungă vor fi salvarea clienților!

Când cu Colectiv, oamenii care locuiau în zonă au ieșit din casă. Unii au căscat gura, alții au pus mâna să ajute cum s-au priceput. A doua zi unul dintre oamenii ăștia zicea la TV: ???Mă uitam la ei și nu știam cum să-i ajut, ce să fac???. Am mai scris de asta, pentru că neputința și frustrarea omului care asista la o tragedie și nu poate face nimic pentru cei afectați era aproape palpabilă chiar și la TV.

Mi-am adus aminte de asta azi dimineață la conferința de presă prin care Fundația Vodafone România și (Fundația pentru) SMURD anunțau un nou parteneriat dintr-o serie care durează – deja! – de 12 ani și care, până acum, a avut finanțări de 2.2 milioane de euro și 400.000 de beneficiari.
Proiectul cel nou se numește Caravana SMURD „Fii pregătit!??? și o să vă spun de ce ar trebui să vă intereseze.

hotnews.ro publică azi niște concluzii din studiul INS privind calitatea vieții în România. Trec razant pe lângă datoriile la întreținere și utilități, case care stau să cadă, igrasie și alte distracții, și mă opresc la partea despre baie/duș și budă. Pe scurt, una din trei locuințe din mediul urban nu are nici baie nici toaletă. În rural e și mai rău, cu două din trei locuințe fără baie și budă, adică 60%. Șaizeci la sută. O treime din orășeni și două treimi din cei de ???la țară??? n-au baie și budă în casă. Una peste alta, aproape juma’ din gospodăriile din România.

S-a tot dat cu share un spot lansat ieri de Kenzo pentru promovarea noului lor parfum, World. Presupun că-i de fete, că reclama are o protagonistă, dar la fel de bine poate fi și pentru pisici pe amfetamine sau canguri piliți și cu chef de dans.

N-am avut chef și vreme să mă uit până acuma, da’ prea era cu wow și ah, și-n plus, factorul determinant, am vazut la cineva că ar fi un plagiat după Weapon of Choice care e în top zecele meu personal la videoclipuri, așa că am apăsat play în secunda doi.

Poftiți minunea, mai jos, să nu comentăm pe stomacul gol. Material didactic, cum ar veni.

Săptămâna trecută, la Divan, am avut cu mine același troller de la Electric Castle și m-am amuzat să găsesc culcușite cuminți prin el câteva fire de pai pe care le-am adus cu mine de la Bonțida. Așa, pe nostalgie!
Oricum nu cred că am avut obiect de îmbrăcăminte care să fi scăpat de niște ploaie sau noroi la EC. Nu că m-aș plânge vreo secundă, că, vorba reclamei, ???murdărirea este bună???, iar Electricul este electrizant până la ultima picătură de ploaie sau rază de soare.
Iar mie – mă repet – îmi plac și concertele în ploaie, unele dintre cele mai mișto la care am mers au fost acompaniate de nori și stropi.