În premieră absolută, proiecție specială, unica, deocamdată pe un mare ecran, am fost regalați aseară cu ???încă un film despre comunism???, ca să fiu folosesc o sintagmă prea-iubită de unii cronicari de film. Doar că, deși apucăturile de grandomanie maniacală prezente în film sunt recognoscibile de oricine a trăit ori și-a bătut capul să se documenteze cu un minim de responsabilitate în legătură cu vremurile epocii de aur în frumoasa Românie, filmul surprinde – cu nesfârșit umor absurd – ipocrizia vremurilor și a oamenilor, de asemenea.

Mi-a plăcut la nebunie că e o comedie despre vremurile de tristă amintire fiindcă eu cred cu tărie că umorul te ajută să înțelegi si să depășești mai bine – ca generație (generații) – epoca aia. Iar noi avem MARE nevoie să acceptăm că s-a terminat comunismul și că e cazul să depășim mentalitățile din vremurile alea!

O nouă ediție a festivalului cel vesel, o nouă evadare la Cluj și, în chiar prima seară, o comedie la care zâmbești și chicotești, iar la final aproape că-ți dau lacrimile. Așa a debutat anul ăsta Festivalul Internațional Comedy Cluj, cu covor roșu la cinema Florin Piersic și cu un Mickey Rourke în formă și în rol.

Până în 2050, se estimează că numărul celor care vor avea peste 60 de ani se va dubla, ajungând la două miliarde de oameni, și 80% dintre ei vor trăi în țări cu venit mic și mediu. Descoperirile medicinei, tehnologia, au făcut posibilă prelungirea vieții populației, dar lumea trebuie să găsească soluții pentru adaptarea la aceste realități, iar conceptul de ???îmbătrânire activă??? este o preocupare constantă în câteva organizații la nivel mondial.

Sigur că avem faimosul proverb ???Cine n-are bătrâni, să-și cumpere???, dar, pe de altă parte, prea adesea ne plângem că-i ???ținem??? pe pensionari, de parcă oamenii ăștia n-ar fi muncit niciodată și de parcă noi vom rămâne pe veci tineri!

Am fost provocată* să scriu ceva despre vremea anilor de liceu sau poate să-mi dau câteva sfaturi, de la mine cea matură (deși nu m-aș baza pe asta!) pentru mine cea de la vârsta adolescenței. M-am gândit mult la abordare, ce mi-aș spune să fac și să nu fac dacă m-aș întâlni cu mine, cea de acum… hm, mulți ani!

Prima pornire a fost o listă relativ lungă de DOs and DON’Ts, că nu e ca și cum n-aș fi făcut și prostii, dar pe urmă m-am gândit mai bine și am ajuns la altă concluzie!

Ieri, Mădălina și Manafu au făcut publice rezultatele finale ale studiului privind salariile în Social Media, ediția 2015. Studiul a fost prezentat și la Webstock, dar cum panelul respectiv a reprezentat doar o treime din temele propuse în partea a doua a conferinței, nu toată lumea a putut fi prezentă.

Reacțiile de ieri s-au consumat, în mare parte, în jurul salariului mediu, 713 euro, în creștere cu 33 față de anul trecut, dar au vizat și salariul-record, de 3400 de euro. Sumă, pe care, apropo, cam toată lumea o consideră aproximativ paralelă cu realitatea. Alex și Hoinaru, ca să nu zic Alex și Alex, au scris mai pe larg despre subiect, dar dacă sunt și alte opinii, vă rog să le lăsați în comentarii. În masura în care mi se par relevante, o să adaug linkurile în text.

L-am văzut duminică, în varianta 3D, și, ca să nu existe nici un dubiu, îl recomand. E un film mișto, bine făcut, bine jucat. Dar, dincolo de toate astea, nu poți nega că e un spot de două ore și 22 de minute pentru NASA și, mai mult, îți mai arată și că ???science geeks??? pot fi la fel de cool ca un Matt Damon bine lucrat.

Deci nu, anunțarea descoperirii apei pe Marte chiar în perioada lansării filmului NU a fost o coincidență ci doar o parte a unei campanii foarte bine executată.

Joia trecută am avut prilejul să-l ascult pe unul dintre vorbitorii de la The Power of Storytelling într-un eveniment restrâns organizat de UniCredit, partener al conferinței. Cel care a stat în fața noastră și ne-a vorbit despre scimbare a fost Chris Jones (US Esquire și ESPN Magazine) și toată audiența a fost cucerită de poveștile sale, dar și de cât de bine a știut să le livreze, captivând întreaga audiență.

Mai mult de jumătate din părinții români, adică 63%, își bat copiii. Fiindcă, vorba aia, ???bătaia e ruptă din rai???. Și chiar dacă n-am copii, pot să pricep că uneori îți pierzi răbdarea, iar dacă ăla mic nu pricepe de vorbă bună sau pedeapsă, altfel decât fizică, îl dai naibii de parenting și-i aplici o corecție fizică. Dar cu ce preț?

Am mai spus în câteva rânduri că am o admirație profundă pentru Apple, chiar dacă toate device-urile mele nu țin de marea companie. Nu pot să nu apreciez, însă, că la ei toate se leagă, e un sistem în care, odată intrat, nu prea ai motive să ieși. Iar iPhone, mai ales dacă e cel mai recent lansat pe piață, e un statement. De-aia nu mă miră câtuși de puțin isteria și discuțiile pe marginea lansării iPhone 6 și iPhone 6 Plus. Dar ce aduc ele în plus, în afară de un boost la ego-ul posesorilor?

În cazul în care n-a fost destul de evident că nu sunt printre cei care susțin predarea religiei în școli o să repet, apăsat, și clar: Nu sunt de acord cu predarea religiei în școli. Consider că partea asta ține de educația de acasă și e o opțiune pentru părinți felul în care o abordează, dacă o abordează. Mi se pare o prostie să impui unui copil să aibă o relație cu divinitatea (și, mai ales, cu pedepsele ei, din câte am văzut prin manuale) printr-un sistem care trebuie să aibă cu totul și cu totul alte priorități, doar pentru că instituția BOR se teme că rămâne fără închinători și pupători de moaște.