Joia trecută am avut prilejul să-l ascult pe unul dintre vorbitorii de la The Power of Storytelling într-un eveniment restrâns organizat de UniCredit, partener al conferinței. Cel care a stat în fața noastră și ne-a vorbit despre scimbare a fost Chris Jones (US Esquire și ESPN Magazine) și toată audiența a fost cucerită de poveștile sale, dar și de cât de bine a știut să le livreze, captivând întreaga audiență.

Schimbarea, după Chris, poate căpăta variate sensuri, e bună sau nu e bună, înseamnă adaptare la o nouă realitate sau, dimpotrivă, înseamnă să păstrezi metode de lucru care sunt vechi dar care funcționează și au rezultate excepționale.

Astfel, schimbarea poate fi o formă de adaptare, uneori chiar la realități fizice, când pierzi o abilitate dar aceasta e înlocuită de altele care devin mai acute, mai prezente, ca în povestea lui Roger Ebert.  Sau poți vedea schimbarea ca unghi diferit din care poți privi o problemă, ca în povestea lui Pat Venditte, un puști fără talente speciale pentru sport, dar al cărui tată a văzut în faptul că acesta era ambidextru o șansă de a practica baseball așa cum n-o mai făcuse nimeni până la el – treaba asta l-a făcut campion.
În fine, schimbarea care nu e neapărat necesară, așa cum a considerat Robert Caro, cel al cărui muncă de a realiza biografia lui Lyndon Johnson se întinde pe o perioadă de patru decenii, dar ale cărui metode de a scrie și a face documentare nu s-au schimbat în tot acest timp, în ciuda noilor tehnologii. Robert Caro scrie în continuare cu creionul pe hârtie, iar cărțile sale sunt culese la mașina de scris. Și rămâne, totuși, un bestselling author.
(
dacă urmați linkurile cu pricina, o să găsiți și poveștile respective)

Toate astea sunt povești despre oameni care nu s-au lăsat, care au știut ce vor și care au avut suficientă încredere în ei că pot să se schimbe sau, dimpotrivă, că nu e cazul s-o facă. Dar pentru mine nu au fost decât pretext să vă ofer linkuri la poveștile de mai sus și să mă laud că am fost acolo (sic!). În realitate, însă, ce mi-a rămas în minte a fost ce ne-a zis Chris răspunzând la o întrebare foarte meșteșugită a Soranei despre storytelling și empatie și obiectiv vs subiectiv.

anca si chris

Nu poți rămâne obiectiv când cunoști un om și scrii o poveste despre el. Da, adevărul trebuie să rămână intact, cu orice preț, asta e important, dar, altfel, fuck objectivity! Empatia e cel mai bun instrument pe care îl am ca storyteller!

Și înainte să vină eticii internetului cu spume la gură, vă reamintesc: Chris Jones nu scrie știri ci povești despre oameni și locuri. Iar din secunda în care urmărești, în scopul ăsta, un subiect, nu mai poți rămâne obiectiv. Și nici nu trebuie. E ok să-ți placă unele subiecte mai mult decât altele și e ok să-ți placă persoanele cărora le iei interviu. Altfel rămâi un simplu observator, rece și deferent, un robot care se rezumă la niște note impersonale, care nu înțelege și nu poate reda emoții.

Și cine vrea să citească povești scrise de roboți?!

PS Trips & Tricks of the trade aici. Sigur, nu sunt livrate într-o manieră în care îți dau lacrimile de râs. Dar ajută!

Share: