Ne cunoaștem fie printr-o recomandare, fie ne vedem întâmplător, aiurea, și îmi place de tine. Și vreau să te cred. Și vom avea o primă expriență care, dacă e frumoasă, o să fie urmată și de altele. Și așa se clădește încrederea. Ne petrecem timpul împreună, tu îmi povestești ce mai faci, îmi zici că suntem frumoși împreună, prietenii ne invidiază relația, ajung să-ți cunosc familia și prietenii, împărtășim aceleași valori.

Ești alături de mine și la bine și la greu, îmi faci mici cadouri, surprize plăcute, simt că relația noastră contează pentru tine. Și anii trec și într-o zi te prind cum tragi cu coada ochiului spre alții, ba chiar începi să ai texte special concepute pentru le a atrage lor atenția și văd cum începi să uiți de mine, cum promisiunile tale încep să nu mai fie respectate mereu, cum a început să fie din ce în ce mai dificil să dau de tine la telefon sau pe mail și ți-ai restricționat pagina de FB în așa fel încât eu nu mai pot posta acolo.

Acum vreo zece zile, convinsă de Maxine Jazz, care n-are altă treabă decât să dea jos fardurile care stau cuminți (și) pe policioara din baie (mi-a făcut praf o pastilă de blush), m-am apucat să fac niște ordine printre produsele mele de îngrijire, surprinsă cumva că erau și acolo, pe policioară, și în trusa de călătorie, prin genți, în dormitor, sub oglindă… Hm!

Așa am descoperit că am vreo cinci sau șase fonduri de ten, însă nici unul nu e dintre preferatele mele. Două le am de la Londra, cumpărate anul trecut într-o repriză frenetică de shopping, unul că era la ofertă, un altul că eram plecată la nush ce festival și cel din kitul de călătorie se termina, un altul… nici nu mai știu! La fel, vreo cinci mascara, dintre care două erau uscate. O cutie de farduri de pleoape era expirată. Oricum n-o mai folosisem de cel puțin un an.

An de an, reclamele de Crăciun sunt așteptate de către devoratorii de publicitate din toată lumea pentru că unele dintre ele sunt adevărate bijuterii, de la idee până la realizare. Munca la ele începe de prin vară, uneori chiar mai devreme, iar rezultatul final e menit să ne intrpducă în atmosfera sărbătorii ce va să vină. John Lewis și Coca-Cola sunt printre abonatele la titlul de Cea mai bună/frumoasă dar nu mi-ar fi rușine nici cu altele.

Am strâns câteva dintre cele mai bune de anul ăsta, și o să mai adaug ce mai găsesc frumos! S-aveți o cutie cu șervețele în zonă și bucurați-vă de ele!

Guest-post by Maxine Jazz.
Noi, pisicile, suntem niște persoane foarte politicoase și amabile. Știu asta pentru că eu sunt excepția care confirmă regula. Sigur, acuma sunt un pui, mă rog, adolescentă, la cele aproximativ șapte luni ale mele, dar încă nu am devenit politicoasă ori amabilă. Sau ascultătoare. Sau cuminte. Cel puțin dacă e să mă iau după ea.

Dar mie îmi place să mă joc. Tot timpul. Cu orice. Și să mă cațăr. Și să dărâm chestii. Și să fur. Brichete. Și pixuri. Și, mai ales, șoricelul cu care se joacă ea la mașinăria asta cu taste.

Azi a fost conferința de presă pe care cei de la Flanco au organizat-o ca să povestească despre Black Friday sau ???shopping festival???, cum i-au zis ei și mie mi s-a părut simpatic.
Pe scurt, totul e mai mult, mai mare, mai amplu. Mai multe oferte, mai multe magazine, mai multe case de marcat, mai mulți consultanți, mai multe reduceri, mai mult spațiu pentru depozitare. Și, da, firește, se estimează o creștere a vânzărilor, numărului de vizitatori și a numărului de tranzacții.

M-am enervat în seara asta, la așa-zisa dezbatere dintre cei doi candidați, pentru că moderatorul a fost o glumă iar Lavinia a fost din cu totul și cu totul alt film. Și pentru că Ponta a depășit orice nivel imaginabil al tupeului. Iar eu am imaginație multă, zău! Un tupeu gros, ca o flegma, împuțit, un tupeu de pui de țigan cerșetor de mahala care te scuipă, pe la spate, după ce ai trecut de el și nu i-ai dat un ban. Probabil cei mai mulți s-ar întoarce să-i ardă o scatoalcă ori chiar o mamă de bătaie și știu că și eu aș fi tentată să fac la fel. Dar n-aș face-o, fiindcă bătaia e ceva mult mai rău decât un scuipat, fiindcă ăla e copil, fiindcă e ilegal și, nu în ultimul rând, pentru că eu sunt bătăioasă nu bătăușă.

Pe 21 octombrie vă povesteam despre programul ediției 2015 a Festivalului George Enescu, încântată de prezența Filarmonicii berlineze dar dezamagită de absența spectacolelor de balet, mai ales că, la edițiile trecute, JTI a sponsorizat aducerea unora dintre cele mai bune trupe și artiști de dans contemporan. Îmi exprimam atunci speranța că poate o să avem parte de-o minune, și nu una oricare ci una pe nume Akram Khan.

Cred că aveți idee cum e când te duci la coafor ori la mecanic, iar doamnele și domnii care lucrează acolo știu mai bine decât orice profesionist care sunt noile reglementări europene sau cum trebuie să te porți cu angajații pentru ca aceștia să aibă randament sporit. Și, oricât de buni ar fi în ceea ce fac, pentru altele nu le acceptați sfaturile fiindcă știți că există oameni care se pricep infinit mai bine pe domeniul lor de activitate.

Până la urmă nu lași secretara să conceapă contracte, chiar dacă știe să scrie la computer, și nici pe doamna de la curățenie să aranjeze birourile, chiar dacă le face să străucească lună!

Pentru sfaturi profesioniste apelezi la profesioniști, fiindcă altfel s-ar putea să nu te încânte rezultatul! Iar la Zilele BIZ, săptămâna viitoare, vreme de cinci zile, vin să vorbească despre experiența lor cei mai buni profesioniști din Antreprenoriat, Inovație, Management, CSR, Media & Marketing.

Recent, Maxine Jazz a jucat rolul principal, normal!, într-un scurtmetraj care a fost, de altfel, și remarcat – deja! – în cadrul unei competiții de profil. Am profitat de buna relație pe care o am cu vedeta pentru a face un scurt interviu pe care vă invit să-l citiți în exclusivitate printre rânduri! Pentru întrebări suplimentare și autografe, MJ are o pagină specială.

Vecina mea, una din babe, aia simpatică, mi-a explicat ieri de ce l-a votat pe Ponta: măi, Ruxăndrica, mi-a zis ea cu oarece teamă că ne-am strica bunele relații, l-am votat pe Ponta pentru că măcar ăsta ne dă o speranță cu pensiile alea. Ăilalți nici atât!

Pe net văd tot felul de argumente pentru care electoratul roșu își votează candidatul și îmi dau seama că oamenii sunt atât de speriați de ziua de mâine și de convinși de minciunile premierului încât orice argumente logice n-au cum să le dărâme crezul. Iar când se vor convinge ca totul a fost o minciună va fi fost, vai!, prea târziu. Și nu sunt proști, terminați cu teoria asta! Sunt săraci, speriați și, între timp, au dezvoltat Sindromul Stockholm.