O veste foarte bună pentru iubitorii trupei The Cat Empire: îi avem oaspeți la București, la vară, ce bine, ce bineeee!!!
Revin cu detalii mai pe seară, deocamdată ascultați un cântecel – îl pun pe ăsta cu pam param, vorba lui Alex, că poate nu toată lumea care știe cântecul Lost Song știe și cum se cheamă trupa.

Și poza cu pisici, pentru viralizare :))

Mereu am găsit că e ceva fascinant la umbre şi formele pe care acestea le iau, atât de diferite, uneori, faţă de obiectele cărora le aparţin, iar spectacolele cu umbre pe perete m-au cucerit cu orice ocazie. Combinaţia între umbre, poveste şi dans, însă, îmi pare desăvârşită, cel puţin în interpretarea americanilor de la Pilobolus.

Şi tocmai de-asta mă bucur mult că îi avem în România pe 23 şi 24 februarie, în două spectacole eveniment la Sala Palatului, iar eu am ocazia să vă ofer o invitaţie dublă.

Anul ăsta, la ediţia cu numărul 86 a Premiilor Academiei Americane de Film, altfel mult mai cunoscute drept Oscaruri de către toată lumea, e vorba de eroi. Eroi de pe ecran, din viaţa reală, super eroi, animaţi, populari, atât din trecut cât şi din prezent. Gazda premiilor va fi, din nou, Ellen DeGeneres, iar evenimentul va avea loc pe 2 martie.

Vom mai vorbi despre Oscaruri şi despre pregătiri, dar până atunci iată care sunt nominalizările, abia anunţate de către Cheryl Boone Isaacs, Preşedinta Academiei, şi actorul Chris Hemsworth, pe care il cunoaşteţi mai bine sub numele de Thor. Aveţi şi câteva detalii despre ceremonia de anunţare a nominalizărilor.
De altfel, trebuie să spun că sunt cu adevărat impresionată de felul în care comunică biroul lor de presă, iar eu nu sunt uşor de impresionat de ispravi ale birourilor de presă. Însă oamenii ăstia sunt impecabili!

Andrei Makine s-a născut în Siberia şi şi-a împărţit copilăria între o casă de copii şi bunica originară din Franţa – sau cel puţin aşa povesteşte uneori, când are chef, despre copilăria sa. De altfel, şi teza lui de doctorat, la Universitatea de Stat din Moscova, avea să trateze literatura franceză, iar după ce a fugit la Paris, a locuit o vreme aproape de mari scriitori francezi, Balzac, Moliere sau Hugo, într-un colţ din cimitirul Père Lachaise. Atât era de sărac.

“Când ai ales drumul ăsta, al scrisului, nu mai ai de ce să discuţi despre chestiile materiale”, explică, şi nu e deranjat sau ruşinat de sărăcia primilor ani în Franţa, atunci când aştepta cetăţenia, scria şi încerca să-şi publice cărţile

V-am povestit acum câteva zile despre Baletul Naţional din Georgia, faimoşii dansatori din trupa Sukhishvili care sunt (un motiv de) mândrie naţională pentru georgieni. Cu mişcări preluate din dansurile populare georgiene şi mai apoi adaptate în coreografii moderne, cei de la Sukishvili au făcut furori peste tot pe unde au avut spectacole, fără excepţie.

Dincolo de mişcare, de dansul pe vârfuri şi de săriturile înalte ale bărbaţilor, care spun poveşti despre curaj, de graţia dansatoarelor, atenţia la fiecare detaliu e un ingredient al succesului de care se bucură în întreaga lume. Costumele, adevărate opere de artă, armele războinicilor-dansatori sau muzica live întregesc armonia mişcărilor unice până într-acolo încât au fost numiţi a opta minune a lumii. La faimoasa Scala din Milano, au fost chemaţi la aplauze de 14 ori – un record!

De bună seamă, Ştefan cel Mare nu e chiar exponentul inovaţiei româneşti. Permanent c-o mână pe sabie, în cei 47 de ani de domnie abia a avut vreme să înalţe vreo câteva mânăstiri (pe unele dintre ele le avem şi azi) şi pentru vreo alte câteva chestiuni culturale, că de ştiinţă nu prea putea fi vorba în condiţiile date. În restul timpului a apărat graniţele de tot felul de vecini, care mai de care mai simpatici: turci, polonezi, unguri. A! Şi din când în când, se mai distra şi cu hoardele tătare, că Moldova era o ţară destul de mică  în comparaţie cu imperiile vremii, şi tocmai de-aia tentantă pentru vecinii “prietenoşi”.

Am o admiraţie profundă pentru cei care au avut curajul antreprenorial la o scară mai largă, cei care şi-au asumat un rol în comunitate şi, mai ales, şi-au asumat că nişte oameni – viitorii lor angajaţi – vor depinde, financiar cel puţin, de salariul pe care aceşti antreprenori trebuie să-l producă în fiecare lună, inclusiv cei 80% care pleacă spre stat – încă mă deprimă acest procent, apropo!

Şi nu mă refer doar la cei care croiesc un drum pornind de la o idee către un produs şi, ulterior, la o companie care – vor nu vor! – trebuie să continue inovaţia, ci şi la cei care şi-au asumat rolul de a schimba mentalităţi, percepţii, de a face lumea mai bună şi a ne oferi, nouă, celorlalţi, motive de optimism, la cei care au viziune şi, în fine, la cei fără de care toate acestea nu ar ajunge către public, nu suficient, nu “tradus” pe înţelesul oricui.

S-au pus în vânzare biletele pentru ediţia 2013 a Festivalului Naţional de Teatru, eveniment aflat la ediţia cu numărul 23, care celebrează producţiile autohtone de pe scena teatrelor mai mari şi mai mici din toată ţara, într-o selecţie făcută, din nou, de Alice Georgescu.

Astfel, între 25 octombrie şi 3 noiembrie, teatrele bucureştene vor găzdui spectacole din ţară, însă FNT are şi o ofertă destul de variată de evenimente conexe în cafenele, săli de cinema, librării sau centre culturale.

Vreau s-ajung la festivalul Plai de vreo trei-patru ani, dar abia anul ăsta am reuşit. Şi mi-a plăcut, din multe motive, de la faptul că e o energie buna printre voluntari, că locul e mişto, că am dansat, la şi după concerte cum n-o mai făcusem de ceva vreme (deja!), până la toată atmosfera din incinta muzeului, gazde, vizitatori, artişti… în afară de vreo două dudui pe tocuri şi un câine mic care avea fustă de voal (pe cuvântul meu că avea fustă! am şi martori!), nimic n-a intervenit să strice zenul de (pe) Plai.

Ok, bine, au fost nişte grade Celsius în minus şi nişte ploaie în plus. Şi poate că şi scena mică ar fi putut să fie exploatată mai mult şi mai bine, în beneficiul spectatorilor, fireşte. Dar în rest… chiar a fost ok! Şi să vreau să le reproşez chestii şi nu prea am ce fără să fiu exagerată şi fără să ţin cont că acest festival este realizat în întregime din munca şi energia unor voluntari!

Anul ăsta am fost implicată într-una din surprizele – plăcute, sper! – pe care cei de la Evensys le-au pregătit participanţilor la Webstock, drept urmare am un pic mai multe aşteptări de la aceasă ediţie. Asta, cu toate că am întâlnit, deja!, 15 oameni speciali, o colecţie deosebită de oameni care nu s-au mulţumit să fie ci să facă. Şi nu puţin! Îi veţi cunoaşte şi voi mâine şi sper că vă vor fi inspiraţie, tot aşa cum mi-au fost şi mie.

M-am uitat azi peste ce scriam de la acest eveniment în 2011 şi în 2012, practic, premisele ediţiei de mâine. Aş vrea să cred că am crescut şi că ne maturizăm, fără, însă, a uita că joaca este bună. Citiţi!