V-am povestit acum câteva zile despre Baletul Naţional din Georgia, faimoşii dansatori din trupa Sukhishvili care sunt (un motiv de) mândrie naţională pentru georgieni. Cu mişcări preluate din dansurile populare georgiene şi mai apoi adaptate în coreografii moderne, cei de la Sukishvili au făcut furori peste tot pe unde au avut spectacole, fără excepţie.
Dincolo de mişcare, de dansul pe vârfuri şi de săriturile înalte ale bărbaţilor, care spun poveşti despre curaj, de graţia dansatoarelor, atenţia la fiecare detaliu e un ingredient al succesului de care se bucură în întreaga lume. Costumele, adevărate opere de artă, armele războinicilor-dansatori sau muzica live întregesc armonia mişcărilor unice până într-acolo încât au fost numiţi a opta minune a lumii. La faimoasa Scala din Milano, au fost chemaţi la aplauze de 14 ori – un record!
Energia pe care o emană orice spectacol al lor trece de marginea scenei şi ajunge la public, într-o generoasă expansiune a emoţiilor. Iar când spun “balet”, că aşa e numele companiei, cu balet, vă rog să nu vă gândiţi, de data asta, la vreun lac al lebedelor, că nu e cazul. Georgienii sunt mândri de ţara lor iar dansul lor e unul care vorbeşte despre luptă şi rezistenţă, e energie multă! Aşa cum s-a întâmplat odinioară, când soarta trupei era incertă din pricini de partid şi de stat, iar Iliko Sukishvili i-a urcat pe toţi în câteva vagoane de tren şi a organizat reprezentaţii în fiecare oraş.
Concurs
Dansatorii georgieni vin la Bucureşti pe 20 noiembrie ca să ne încânte cu povestea lor coregrafică. Găsiţi bilete aici dar mă bucur să vă spun că vă ofer şi eu o invitaţie dublă la acest spectacol. Şi, pentru că e vorba de un dans tradiţional, m-am gândit la o provocare legată de asta, şi anume să-mi spuneţi care sunt tradiţiile româneşti care vă plac!
Concursul durează până marti, 19 noiembrie, la ora 11!
LE: And the winner is… Justina! Stai pe langa mail :)
Totuşi, sper că v-am convins pe toţi să-i vedeţi pe georgieni. N-o să regretaţi!
Paştele în Bucovina – curățarea casei, înnoirea hainelor și o baie rituală înainte de mersul la biserică sunt toate mărci ale noului început. Toată lumea, bogată sau săracă, se îmbracă în hainele sale cele mai bune (multă lume poarte costumele naționale) și merge la slujba de la miezul nopții.
Daca ma gandesc la traditii ma inunda bucuria pe care o traiam in copilarie in ajunul Craciunului cand in satul bunicilor se adunau toti tinerii, mereu peste 200 la numar si faceau un sir lung colindand din poarta in poarta. Mereu ma gandesc la cat de norocos am fost ca m-am nascut pe meleagurile astea mioritice unde spiritualitatea e vie si il duce pe om mai aproape de echilibru, de o desavarsire tainica.
În unele regiuni ale ţării, de ziua Înălţării, bărbaţii îndeosebi poartă la brâu foi de nuc, întocmai cum a purtat şi Hristos când s-a înălţat, iar femeile împart azime calde (pâine de aluat nedospit coaptă pe vatră), ceapă verde şi rachiu sau ţuică pentru sufletele morţilor despre care se spune că se înalţă şi ele la cer şi trebuie să aibă merinde pe drumul spre veşnicie.
Şi, pentru că tot am amintit de cei trecuţi la cele veşnice, tradiţia creştină spune că oamenii care mor în ziua de Ispas (Înălţare) ajung în Rai. Se mai spune din popor că semănatul după Ispas nu rodeşte şi că nu este bine să dai, în această zi, sare din casă, existând credinţa că vacile nu vor mai da lapte bun.
Păzitul Usturoiului era o petrecere menită să îndepărteze spiritele rele, la apropierea iernii. Avea loc în aşa-numita Noapte a Strigoilor, care, conform calendarului creştin, cădea în Noaptea Sfântului Andrei, 29 spre 30 noiembrie.
Ecouri ale unor astfel de sărbători se găsesc în toată Europa, ele celebrând înnoirea timpului, în cadrul unui ciclu anual jalonat de momente speciale, ceremoniale, precum solstiţiile şi echinocţiile sau, mai târziu, anumite sărbători din calendarul creştin.
Craciunul este in primul rand momentul in care se strang toti membrii familiei, chiar daca unii sunt plecati departe. Membrii familiei incep sa se stranga pe langa gospodina casei. Aceasta imparte sarcinile: “tu alegi orezul???, “tu toci carnea???, “tu cerni faina???, tu tii ligheanul la framantat??? etc. Oricum se creaza o zarva si o agitatie placuta. Una sau doua zile sunt dedicate coptului colacilor, cozonacilor, prajiturilor. De obicei Ajunul si in preziua ajunului se pregatesc mancarurile.
hm! buna intrebare! ii invidiez pe toti cei care au raspuns si care stiu in detaliu traditii locale atit de frumoase. pentru un orasean get-beget, ele au ceva fascinant si inaccesibil. daca e sa ma limitez strict la sarbatori, mie imi place mult martisorul, cu acele maruntisuri, ba chiar tinichele, pe care ni le daruim (inclusiv fetele si femeile intre ele!) si ni le agatam in piept, cu o anumita candoare, mi se pare mie. dar cuvintul traditii mie imi stirneste in minte si altceva, gindul la produsele noastre lactate de la munte (traditia oieritului), la tirgurile satesti saptaminale (si chiar la traditia Oborului din Bucuresti), cu ingramadeala lor de tarani (si tigani, eventual) veniti sa vinda sau sa cumpere… dar ma lungesc. multumesc, mi s-a parut o initiativa frumoasa.
Pomul de Craciun, substitut al zeului adorat in ipostaza fitoforma, care moare si renaste la sfarsit de an, in preajma solstitiului de iarna, sinonim cu Butucul de Craciun. Impodobirea bradului si asteptarea de catre copii a “Mosului”, numit, in sud-estul Europei, Craciun, care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a patruns de la oras la sat, incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Pomul de Craciun s-a suprapus peste un mai vechi obicei al incinerarii Butucului (zeul mort) in noaptea de Craciun, simbolizand moartea si renasterea divinitatii si a anului la solstitiul de iarna,