La fiecare festival, am o zi în care iau pauză de la filmele lungi ca să văd calupurile de scurtmetraje. La Comedy de anul ăsta, ieri a fost ziua de scurtmetraje, prin urmare am fost și la calupul de studențești dar și la cel cu filmele din competiție. Și-am văzut bun, bun de tot!

Asta din titlu e o vorbă pe care o avea și probabil încă o are unul din managerii cu care am lucrat în presă. Zicea asta când eu sau colegul de la Marketing ceream bugete pentru vreo campanie. Că, na, oricâta creativitate ai în traista cu care te prezinți de-acasă, niște buget, acolo, tot iți trebuie ca să faci o campanie. Sigur, provocarea de a face lucruri memorabile cu buget mic e cel mai bun exercițiu pentru antrenarea creativității. Fiindcă, nu-i așa, cu bani poate oricine!

La asta mă gândeam ieri, la workshopul susținut n cadrul Comedy Cluj, de Liviu Neagoe, creativul șef de la Good Hands, o companie care se ocupă de crearea vizualurilor pentru promovare de film: trailere și postere.

Ieri a început cea de a șasea ediție a festivalului Comedy Cluj, cel mai mare festival de (film de) comedie din Europa, motiv suficient pentru a mă afla în frumosul oraș pentru zece zile cu vreme bună, sau cel puțin așa se anunță, și filme la fel de bune.

Pelicula care a deschis evenimentul se numește Hector în căutarea fericirii și nu m-aș fi putut gândi la ceva mai potrivit pentru o primă proiecție într-un festival ce-și propune să aducă în fața publicului nu doar umor ci și bună dispoziție. Genul ăla de stare, știți voi, când ieși de la un film și viața ți se pare mișto, chiar dacă ai o pârdalnică de răceală care nu mai trece naibiului odată!!!

La Oradea e iar toamnă cu teatru, festival cu premii și, prin urmare, premianți! Festivalul de teatru scurt s-a terminat aseară, iar juriul, format din Alexa Visarion – regizor și scenarist- președinte juriu, Maria Zărnescu – critic de teatru, astistent universitar UNATC, Adi Carauleanu – actor și director artistic al Teatrului National Vasile Alecsandri Iași, Mircea M. Ionescu –dramaturg și Elisabeta Pop – critic de teatru, a acordat următoarele premii:

Azi, ultimul spectacol de teatru tânăr de la această ediție Ideo Ideis i-a avut ca protagoniști pe cei de la trupa Mircea Albulescu din Câmpina, care au jucat un text adaptare după Soacra cu trei nurori, de Ion Creangă. Mi-au plăcut mult ritmul și coordonarea lor, și pofta cu care au jucat. Dar cred că cel mai mult mi-a plăcut Ana, o actriță de doar zece ani, mezina trupei, cu rol și replici, nu doar așa, o apariție simpatică!

Miercuri n-aș fi putut rata, pentru nimic în lume, Cioran intim, spectacolul cu gândurile filosofului român, alese și rostite de George Banu, în acompaniamentul lui Francesco Agnello la hang. O să scriu Am scris un post separat despre asta, fiindcă mi-a plăcut prea mult.

Și am ajuns – din nou! – pe străduțele din jurul pietonalei, unde se găsesc tot felul de magazine mici, cu lucruri vechi și noi, din care nu reușesc, aproape niciodată, să plec fără ceva. De altfel, în fiecare an, la FITS, tradiția spune că nu pot pleca fără o pereche nouă de încălțări (cel puțin una, anul ăsta am deja doua!), o pisică de lemn și un accesoriu – am depășit norma și la capitolul ăsta, iar pe Mooza o știți deja!

Știu că scriu mult despre dans de la un festival care se cheamă Festivalul Internațional de Teatru, dar teatru bun mai vad și în afara FITS, în timp ce spectacolele bune de dans se pot număra pe degetele de la o mână – noroc cu Gigi Căciuleanu și d’alde Andreea Gavriliu, autoarea lui Zic Zac, spectacol foarte bun văzut anul trecut la Ideo și care a fost inclus și în selecția FITS din acest an – spre bucuria unora (CC!) care nu apucaseră să-l vadă.

Dar să revenim la jurnal. Ieri am fost la conferința de presă, lucru pe care îl fac mai rar acum decât atunci când eram parte din echipă, recunosc, însă doar fiindcă s-a nimerit ca invitații de la conferință să nu prea fie artiștii ale căror spectacole s-au aflat pe lista mea de văzute. Bine, admit, și pentru că începe la 10! :D

Cred că ăsta e primul comunicat de presă pe care îl public pe blog, ca o excepție, și asta pentru că Adrian Tibu, PR-ul de la TNRS & FITS, a însumat foarte bine oferta festivalului pentru următoarele trei zile. Mai mult, poate așa o să înțelegeți de ce toată lumea vrea să vadă tot (!!!), și, mai ales dacă vă uitați cu atenție la orele de începere, o să înțelegeți că a vedea tot este, practic, imposibil! Iată, deci, ce ni se pregătește și din ce trebuie să alegem! Că nu e ușor deloc!

***

Programul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu continuă în următoarele trei zile (10 – 11 – 12 iunie) cu o agendă ce face o cronică fascinantă asupra umanității și a particularităților omului modern.

Sezonul polonez din cele trei zile îi aduce pe scena de la Sibiu pe regizorii Jan Klata, cu spectacolul „Spre Damasc / To Damascus??? după Sebastian Majewski (marți, ora 18:00, la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu), Jarosław Staniek, cu spectacolul „Eroii lui Julian Tuwim / Tu-Wim??? de Arkadiusz Wójcik (marți, ora 23:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor – intrarea C) și Krystian Lupa, cu spectacolul „Frați vitregi / Siblings??? de Thomas Bernhard (miercuri, ora 20:00, la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu).

Ieri a fost o zi plină la FITS, dar măcar a început cu un mic dejun pe terasa din curtea interioară a hotelului, cu soare și muzică bună (Simply Red și Dire Straits), și cu ness, că altfel mi se pare că aș dormi tot timpul, la cât sunt de în urmă cu somnul! Dar e mai tentant să văd și să experimentez lucruri, iar aici sunt atâtea de făcut!

Tot ieri, pe terasa de la Conti, am revăzut o mică parte dintr-o gașcă mai mare care vine la FITS de vreo trei-patru ani. Mai la final de săptămână, mai furate niște zile de concediu, oamenii își fac planurile de vară cu Festivalul la loc de frunte și bilete cumpărate în avans. Și nu sunt singurii; de doi-trei ani sunt tot mai mulți, inclusiv unii dintre bloggerii care au venit aici acreditați și pe urmă au revenit ca turiști culturali, ba și-au mai adus și prietenii, fiindcă FITS e mult mai fain alături de gașca potrivită!

Mi-a fost dor de Sibiu, de străzile lui colorate și animate, așa cum sunt în timpul Festivalului, de liniștea din Piața Mare, la ore mici, când toată lumea doarme și se aud, când și când, doar pescărușii cibinezi, de oamenii din echipa TNRS și FITS care mi-au devenit atât de dragi, toți și fiecare în parte, de prietenii mei de aici și de-aiurea, toți dependenți de magia acestor zece zile, de priveliștea deja familiară de la geamul camerei din Conti – mereu cu vedere pe față.

(poate înțelegeți mai limpede dacă spun că (si) de Sibiu mi-e uneori dor ca de mare)