Mie îmi place să merg cu trenul. Țăcănitul ala, drumul de fier, cele două șine paralele, ideea de călătorit, cunoscut oameni noi și, firește, gândul bun de a ajunge la destinație, toate astea la un loc au darul de a mă binedispune. Și nici nu eram – până acum – genul care să se plângă, mă rog, nu prea mult, de serviciile CFR-ului. Ba chiar i-am lăudat, acu’ vreun an, când am descoperit serviciul lor de cumpărat bilete online… și reducerile aferente.

Călătoria de ieri până azi pentru a ajunge dintr-un oraș din România în alt oraș din România, și nici măcar (d)în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, m-a făcut să mi se ia. Dincolo de orarul mizerabil care îl făce pe tren să plece la șase jumate din București si să ajungă la patru dimineața în Cluj, făcând astfel aproape inutile vagoanele de dormit și cușetele, că cine se culcă la ora șase jumate?!, vagonul de clasa întâi era de pe vremea lui Pazvante*, înghesuit, mizer, cu spațiu pentru bagaje doar cât să încapă o poșetă de pisi și geanta adibas a vreunui navetist (așa că trollerele au stat pe hol), cu buda defectă, fără priză și cu un “coș” de gunoi care a cedat și s-a răsturnat cu curu’n sus înainte să ajungem la Ploiești. Fără să fie atins. Vagon restaurant nu există, că pe lângă cele 12 vagoane deja existente încă unul era prea mult!
Continue reading