Am ajuns acasă de vreo două zile, tot cu gândul la FITS, ăsta care tocmai s-a terminat, ăla care urmează. A fost una dintre cele mai bune ediții pentru mine, cu mult frumos, cu mult drag, cu multe de făcut și de îngrijit, prieteni noi și mai puțin noi, bucurii, minunări și nelipsitul dans în ploaie la Clubul festivalului.
Festivalul de teatru de la Sibiu este despre toate astea și multe altele, dar în primul rând e despre public și echipă, despre implicare, pasiune, respect și empatie.
Am fost curioasă ce-i cu spectacolul ăsta chiar de când l-am văzut în program. Mă gândeam, inițial, nu știu exact de ce, că e un spectacol potrivit pentru scena din Piața Mare, dar a fost la Sindicate. Și n-a fost deloc rău, mai ales că ideea e foarte generoasă și propune o nouă formă de… (în lipsă de alt termen, o să-i spun) ???danspațiu???.
Dacă unul dintre cele mai așteptate filme de la TIFF s-a concentrat asupra vieții lui Curt Cobain, solistul și liderul trupei Nirvana, la FITS am avut parte de un spectacol polonez construit în jurul soției sale, Courtney Love.
Venit în festival cu recenzii foarte bune, se pare că a făcut și aici impresie. Eu nu l-am văzut, dar am pentru voi un guest-post scris de bunul meu prieten Cristi Clita (supranumit, cu drag, ???dictatorul cultural???) în care povestește ce și cum la Courtney Love.
Nu știu cum se face, dar la ediția asta, printre lecții, am reușit și să văd spectacole destul de multe, cam două pe zi, dar și să am parte aproape doar de spectacole bune și foarte bune! Nu că în alți ani ar fi fost program mai slab ci cred că pur și simplu am făcut eu și alegeri greșite. Sau n-am avut dictatorul cultural cu mine, cine știe? Oricum, e o ediție superlativ de FITS și-ar trebui să vă ofticați plenar că nu sunteți aici!
Dar mai aveți vreme, totuși, până duminică!
Ieri am trăit unul dintre cele mai frumoase și mai intense momente dintre cele petrecute vreodată la FITS. Și au fost multe asemenea, să știți!
Totul s-a întâmplat la finele spectacolului de teatru coregrafic, Imagine All the People, pus în scenă la Opera Națională din Iași de către Gigi Căciuleanu. Spectacolul a fost foarte frumos, mi-a plăcut mult, mergeți să-l vedeți dacă aveți ocazia, dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre ce a fost după.
Ieri, în sfârșit, am prins și un pic din stradă, pe pietonală, aproape până să înceapă ploaia de la amiază. Veneam alene de la minunatul concert susținut de Maria Berasarte la Biserica Romano-Catolică, Mai presus de fado, și mă duceam spre Conti. Deja începuse să picure, dar, na, dacă mă citiți suficient de des, știți că mie îmi place ploaia, așa că nu mă deranja. În plus, încă aveam în suflet muzica frumoasă tocmai ascultată, așa că puțin îmi păsa mie de ploaie!
Ieri am văzut doar dans la FITS, chiar dacă mi-aș fi dorit muuuuult să ajung și la Gospel, la americani. N-a fost să fie, că, uite, am și lecții la Sibiu, cum ar fi să scriu poveștile astea festivaliere. Pe care știu că nu toți le citiți, că nu pe toată lumea interesează teatrul și atmosfera de aici, dar eu le scriu, pentru că mi se pare important să insist cu cultura asta și s-o aduc mai aproape de oameni, cat pot eu de mult!
Cat despre dans, vorba Pinei, ???dacă nu dansăm, vom muri???.
Nu e vreo replică dintr-un spectacol văzut ieri ci o concluzie a celor două spectacole în limba germană văzute ieri, respectiv ???Moscova mahmură???, la amiază, la Gong, și ???Vizita bătrânei doamne???, seara, la Sindicate. Și care, deși nu mi-au furat avântul dat de primele zile cu spectacole absolut minunate, mi-au tăiat un pic din entuziasm*. Chiar dacă știam oricum că n-o să-mi placă tot ce voi vedea la FITS!
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a rămas așa, cu tilulatura asta, de ani de zile, dar, în fapt, nu mai e, de ceva vreme deja, doar de teatru. Nu doar pentru că spectacolele au loc în locuri neconvenționale, în catedrale, cafenele, librării și pe stradă, ci și pentru că vorbim de dans, literatură, muzică și alte dimensiuni integrate în ceea ce numim, generic, ???artele spectacolului???.
Iar faptul că FITS s-a dezvoltat atât de mult în zona asta neconvențională e un semn de empatie, iar eu prețuiesc foarte mult asta.
Ieri vă povesteam că în prima zi de FITS am văzut trei spectacole, și toate bune. Ei bine, seria de succes a continuat cu alte două producții excelente: Carmen și Dervish – Dansul călugărului. Dacă primul mi-a fost recomandat de cineva în care am mare încredere, că eu nu plănuiam să merg, pe al doilea n-aveam eu de gând să-l ratez. S-a dovedit că amândouă au fost foarte bune!
