Ieri am văzut doar dans la FITS, chiar dacă mi-aș fi dorit muuuuult să ajung și la Gospel, la americani. N-a fost să fie, că, uite, am și lecții la Sibiu, cum ar fi să scriu poveștile astea festivaliere. Pe care știu că nu toți le citiți, că nu pe toată lumea interesează teatrul și atmosfera de aici, dar eu le scriu, pentru că mi se pare important să insist cu cultura asta și s-o aduc mai aproape de oameni, cat pot eu de mult!

Cat despre dans, vorba Pinei, ???dacă nu dansăm, vom muri???.

Nu e vreo replică dintr-un spectacol văzut ieri ci o concluzie a celor două spectacole în limba germană văzute ieri, respectiv ???Moscova mahmură???, la amiază, la Gong, și ???Vizita bătrânei doamne???, seara, la Sindicate. Și care, deși nu mi-au furat avântul dat de primele zile cu spectacole absolut minunate, mi-au tăiat un pic din entuziasm*. Chiar dacă știam oricum că n-o să-mi placă tot ce voi vedea la FITS!

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a rămas așa, cu tilulatura asta, de ani de zile, dar, în fapt, nu mai e, de ceva vreme deja, doar de teatru. Nu doar pentru că spectacolele au loc în locuri neconvenționale, în catedrale, cafenele, librării și pe stradă, ci și pentru că vorbim de dans, literatură, muzică și alte dimensiuni integrate în ceea ce numim, generic, ???artele spectacolului???.

Iar faptul că FITS s-a dezvoltat atât de mult în zona asta neconvențională e un semn de empatie, iar eu prețuiesc foarte mult asta.

Ieri vă povesteam că în prima zi de FITS am văzut trei spectacole, și toate bune. Ei bine, seria de succes a continuat cu alte două producții excelente: Carmen și Dervish – Dansul călugărului. Dacă primul mi-a fost recomandat de cineva în care am mare încredere, că eu nu plănuiam să merg, pe al doilea n-aveam eu de gând să-l ratez. S-a dovedit că amândouă au fost foarte bune!

Nu e o noutate: în fiecare an, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu debutează, la finele primei zile, cu un foc de artificii impresionant.

Foto: Sebastian Marcovici | FITS2015

Așa a fost și aseară, și m-am bucurat ca un copil de ele. Dar artificiile, de fapt, începuseră mai devreme, odată cu primul spectacol pe care l-am văzut în festival, Mameloschn – limba în care să ne înțelegem cu toții, o producție Deutsches Theater Berlin.

Ca în nici un an, la această ediție de TIFF mi-am propus să văd competiția fiindcă la fiecare gală de premiere, dincolo de bucuria faptului că există o gală și fast si covor roșu în industria cinematografică autohtonă, numele câștigătorilor nu reprezentau mare lucru de vreme ce nu apucam să văd toate filmele și, astfel, să am favoriți.

E un maraton care în unele zile a presupus patru vizionări și chiar dacă inițial mi-a părut un pic rău, fiindcă ȘTIU că am ratat niște filme mai bune decât cele din competiție, acum nu regret nici un pic. Iată câteva lucruri despre fiecare dintre ele. N-am reușit să am favoriți chiar la fiecare secțiune, dar măcar o să știu de unde să-i iau pe câștigători și dacă să mă bucur sau nu! :)

Unul dintre filmele văzute ieri în cadrul competiție a fost un pic diferit față de ce mă așteptam să fie după ce am citit descrierea lui. Mă pregătisem pentru ceva cu oarece accente comice, o discuție părinte-copil despre tot calabalâcul care se strânge în casa unor părinți trecuți bine și de prima și de a doua tinerețe și cum viața e complicată de toate obiectele inutile strânse într-o viață de om.

În fapt, Radiator (UK) este o dramă despre bătrânețe și sacrificii, dar una în care duioșia și accentele comice nu lipsesc.

Așa cum am spus, anul ăsta mi-am propus să văd toate filmele din competiție… cu un pic de părere de rău că, astfel ratez alte filme si evenimente din TIFF, dar așa e la festivalurile mari: niciodată nu poți vedea tot! Așadar, duminică două, ieri patru, azi tot patru, mai am încă două, cred, zilele viitoare și gata, ies din cinema Victoria spre restul festivalului, expoziții și alte evenimente!

În principiu, planul e să nu scriu de filmele din competiție fiindcă mi se pare că nu e treaba mea să le judec, ci a juriului, dar n-am putut să nu fac comparație între două cupluri (și filme) propuse din două colțuri diferite de lume: Iran (Melbourne) și Argentina (Incendiul).

TIFF e printre festivalurile de la care pleci, după 10 zile, cu părerea de rău că mai e un an întreg până la următoarea ediție! Și nu doar pentru filme, ci și pentru atmosferă, oraș, oameni faini și toate celelalte evenimente incluse pe agendă. OK, bine, și pentru petreceri!

În fiecare an, înainte de TIFF, provocarea majoră e să aleg câteva propuneri pe care să le recomand înainte să ajung acolo. Fiindcă, oricum, fără programul Festivalului în față, pe print, mie îmi e imposibil să mă decid! Anu’ ăsta, totuși, știu sigur că voi încerca să văd toate filmele din competiție, cât mai multe din cele românești, să ajung la Bonțida și la Depozitul de filme, la expoziții, niște ateliere și, musai, să ajung la o întâlnire EducaTIFF cu ocazia zilei de 1 Iunie! Și să vă povestesc, desigur, ce se întâmplă pe-acolo, cu interviuri și surprize plăcute de care, sunt convinsă, voi avea parte din plin, ca în fiecare an! Și, opțional, să și dorm din când în când! :))

Probabil unul dintre cele mai așteptate evenimente de la Comedy Cluj în acest an, spectacolul de teatru-dans al celor de la Kamea Dance Company din Israel a umplut aseară (minunata!) sală a Teatrului Național din Cluj-Napoca spre bucuria mea – știți că sunt fan declarat al acestei forme de expresie artistică iar israelienii sunt buni, frate! Probabil cei mai buni!

Iar înainte de spectacol am avut ocazia să cunosc o parte din trupa de dansatori și pe Tamir Ginz, coregraful, motorul și sufletul acestei companii.