Unul dintre of-urile mele festivaliere este că văd filme foarte mișto dar care nu ajung să fie distribuite în cinematografele românești și pe care eu le recomand pe blog deși știu că uneori vizionarea lor necesită oaresce lucrări nu taman ortodoxe. Nu e cazul, totuși, cu Roxanne, film românesc lansat nu cu mult timp în urmă și pe care, ce bine!, îl puteți vedea și voi cât de poate de legal, la cinema, sau pe DVD, când o apărea.

Roxanne n-a intrat în vreun top personal al producțiilor cinematografice autohtone, probabil pentru că nu am racorduri emoționale cu povestea, dar e un film ok, care are la bază o idee foarte bună, inspirată din istoria personală a regizorului Valentin Hotea. Pe scurt, Tavi Ionescu (Șerban Pavlu) își cere dosarul de la Securitate și astfel află că fiul cel mare al fostei iubite din liceu, Roxana (Diana Dumbravă) s-ar putea să fie fiul lui. Roxana este măritată acum cu Sandu (Mihai Călin, bun!), tot cu un fost coleg, medic cunoscut, și a devenit, din punkerița de odinioară, o adevărată doamnă, coafată, aranjată, rece și tristă. Sau cel puțin așa am văzut-o eu.

Ce te faci când te împrietenești, fără să știi, cu fosta nevastă a noului tău iubit? Și, când îți dai seama ce și cum, e cam aiurea să-i spui, mai ales că ea îți povestește despre el diverse chestii pe care ai cam vrea să le auzi, și nici lui nu vrei să-i spui pentru că, de fapt, fosta nevastă e o tipă mișto și îți place prietenia cu ea.

Ei bine, Eva, eroina din Enough Said, filmul care a deschis, aseară, cea de a cincea ediție a Comedy Cluj, dar și competiția acestui Festival, a găsit și ea destul de dificil faptul că trebuie să aleagă între noul iubit și noua prietenă, așa că a tăcut mâlc… până când, toată treaba i-a cam explodat în față, și a pierdut și prietena și iubitul, pe Albert, interpretat de James Gandolfini în ceea ce avea să fie ultimul său rol.

Sau poate că iubitul, totuși, nu l-a pierdut, poate mai primește o șansă…

Anul trecut am fost la Toamna Orădeană, şi mi-a plăcut şi am adus multe poveşti faine de acolo. Anul ăsta nu s-au aliniat agendele (nici măcar aia a festivalului cu pricina, dar asta e altă poveste) şi planetele, dar Oradea are, în perioada asta, un festival de teatru, internaţional chiar, şi de-asta s-a dus acolo Oltea Zambori aka Nebuloasa, şi a avut amabilitatea să scrie următorul guest-post – foarte mulţumesc!!!
Drept răsplată, Olteo, mănâncă o brioşă d-aia cu stafide de la Conti în numele meu! :))

Avem tot felul de măşti pe care le purtăm în funcţie de împrejurări, atât de multe încât, uneori, nici noi nu mai ştim cum suntem în realitate. Aproape că a devenit natural să ne ascundem sentimentele ca să nu fim răniţi, să ne ascundem părerile ca să nu fim judecaţi ori să zâmbim când nu avem motive, iar unii dintre noi am dus îndeletnicirea asta a disimulării la rang de artă.  Şi nu, nu mă refer la actori.

Trăim într-o junglă, pe repede înainte, ţipăm după autentic, dar consumăm aparenţe.

Cu siguranță, prezența la concerte live se numără printre obiceiurile mele sănătoase, fiindcă cele mai multe dintre aceste evenimente sunt experiențe care te încarcă cu o minunată energie pozitivă. Ășa a fost și concertul pe care l-a susținut Patrice aseară la festivalul Plai.

Frigul și ploaia de ieri n-au ajutat prea mult la cheful de concert, însă Maia Vidal, artistul rezident la Plai și, mai alex, Vieux Farka Toure, un artist din Mali cu un sound special – căutați și ascultați că nu vă zic de rău. După o pauză nu prea lungă pentru un scurt sound check, pe scena Plai a apărut Patrice, probabil cel mai așteptat artist de la această ediție a festivalului, asta cu toate că a fost aici și anul trecut. Sau poate tocmai de-aia!

Azi la Plai a plouat mărunt şi, în consecinţă, nici gradele Celsius nu prea s-au înghesuit la încălzit atmosfera. Ca să fim în ton cu vremea, probabil, am stat la cortul chill şi măcar nu ne-a plouat. Ba chiar i-am admirat pe cei care au avut suficient avânt şi energie pentru un curs de yoga!

Pe la prânz am văzut spectacolul de teatru al celor de la Penitenciarul din Timişoara. Din păcate, ploaia nesuferită şi faptul că detest umbrelele m-au alungat din faţa scenei după vreo 20 de minute. Am fost acolo suficient, însă, ca sa-mi dau seama că eroul principal nu doar că memorase bine textul, dar îi şi plăcea să joace, să fie acolo, pe scenă şi în faţa publicului.

După ce ieri incinta de la Muzeul Satului Bănăţean era animată doar de voluntarii Plai, azi pe la amiază au început să apară şi spectatorii.

N-a trecut prea mult timp până când atmosfera s-a însufleţit, iar căsuţele, corturile, barurile s-au umplut de muşterii. Ba chiar şi campingul, căci sunt unii curajoşi care s-au cazat acolo, deşi noaptea se anunţă mai degrabă răcoroasă.

Nu cred că mai știu să spun care e primul eveniment în organizare căruia am fost implicată, cel mai posibil a fost vreo serbare școlară pregătită pentru 8 martie, știți modelul, “E ziua ta, mămico, în dar ți-am adus inimaaaaa”. Nici măcar n-aș putea spune că atunci a început să-mi placă să fac asta. Dar îmi place!

E ceva legat de toată bucătăria unui eveniment care nu se compară cu nici un alt soi de experiență, o energie bună care vine de la oamenii implicați. Ei se implică pentru că le place, cred în eveniment, artiști, public, loc în comunitate, sunt sumedenie de motive! și datorită acestei implicări apare o energie care nu are asemănare: faptul că munca ta, oricât de mare sau mică, e importantă.

După ce am văzut în Fringe câteva spectacole pe care cu siguranță o să le țin minte, am decis să îmi petrec restul timpului cunoscând oameni noi, de la băieții care conduc o ricşă și cu care descopăr că am prieteni comuni în România, la studenți români și regizori sau actori de peste mări și țări.

Am urcat ieri cu o mână de oameni din ăștia noi nouți pe Arthur Seat, un vulcan mititel (251m) care delimiteaza orașul și de pe care se vede TOT. Toată seara se califică ușor printre cele mai frumoase amintiri pe care le-am strâns până acum.

Acesta este un guest post by Adi Bulboacă, aflat, pentru câteva zile, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburgh, cel mai mare din lume! Mai multe imagini şi poveşti, la Adi pe site şi pe Facebook.

Căci nimic nu e mai răcoritor decât un spectacol bun, de oricare ar fi el, dar în cazul de faţă, spectacol de teatru, şi nu doar unul, ci 28, reunite frumos sub semnul lui UnderCloud, festivalul independent de… orice! Căci cum-necum, UnderCloud şi-a continuat călătoria prin şi cu producţii independente de teatru independent, ajungând, iată, la ediţia cu numărul şase!

În 2013, UnderCloud se întâmplă la Muzeul Ţăranului Român, cu intrare pe Monetăriei, lângă Piaţa Victoriei – în caz că nu ştiţi, şi găzduieşte multe spectacole faine, alese pe sprânceană, practic cele mai bune producţii independente din stagiunea 2013!