Azi la Sibiu am hoinărit pe străzi, prin centru. Nu erau spectacole, ba chiar a început şi ploaia, destul de repede. E fain că pe pietonală (dar nu numai) sunt terase una lângă alta şi te poţi adăposti imediat ce apar primii stropi. Iar spectacolul străzii continuă şi în ploaie, într-un fel sau altul, deşi marţi, pe la 11 şi ceva, oraşul nu e chiar aşa de animat.
Însă, cu puţină imaginaţie, poţi să întâlneşti un personaj din filmul preferat al copilăriei. Pentru mine şi, cred, pentru foarte mulţi din generaţia mea, acesta se numeşte Arabela, iar cel din fotografia de mai jos poate fi foarte bine Rumburak:
Cumva, FITS e prezent peste tot. Chiar şi tinerii teribilişti de la masa alăturată discutau despre unul dintre spectacolele de stradă: ai văzut, bă, ce instrumente aveau ăia în orchestră? ia şi tu ceva de la mă-ta (“mă-ta are cratimă”, da?) din bucătărie şi poate te primesc în trupă!
Sigur, chiar şi cu cratimă, exprimarea nu a fost cea mai elevată. Dar ideea e că poate dacă azi le place o trupă de stradă, mâine îşi fac curaj şi intră la un spectacol în sală. Şi chiar dacă nu mereu pare că e aşa, orice experienţă artistică te îmbogăţeşte, te face mai curios, îţi arată perspective diferite asupra unor lucruri.
Mai târziu am stat un pic la poveşti cu dom’ Brylu, care, printre altele, se ocupă şi de TIFF-ul sibian şi uite aşa am aflat că zilele viitoare, la Teatrul “Radu Stanca”, în foaier, o să puteţi găsi de cumpărat DVD-ul cu filmul Undeva la Palilula. Cum e unul dintre preferatele mele româneşti făcute în ultimii ani, recomand cu căldură!
După cafea, ce mergea mai bine decât o vizită la cofetăria de pe Bălcescu, în căutarea plăcintei cu rubarbă, acest Sfântul Graal al plăcintelor, bag seama. Adică am apucat să gust o înghiţitură vineri seara şi de-atunci mă duc în fiecare zi să văd dacă mai au. Nu mai au şi, în ciuda faptului că eu – şi nu numai! – tot întreb, plăcinta continuă să nu fie. Poate mâine…
Foto: Sebastian Marcovici | FITS 2013
Cum îmi păcăleam pofta de rubarbă cu un banal strudel cu mere, numai ce se opreşte ploaia şi apar nişte Cupidoni. Caraghioşi şi pupăcioşi, au săgetat – cu privirea, cu săgeata, cu pupicii – toate doamnele pe care au reuşit să le prindă la înghesuială. Nu cred că mi-ar fi plăcut să mă aflu în centrul atenţiei lor, dar recunosc că m-am distrat să le urmăresc eforturile asupra altor doamne – citiţi despre asta la Oltea, care a fost actriţă cam fără voie în spectacolul celor trei! :)
Dar nu actul artistic în sine e ideea ci cum au venit oamenii în fugă să asiste la el. În câteva minute, nu ştiu de unde şi cum, s-a strâns o mulţime mică pe pietonală, şi spectatorii n-au plecat nici când a apărut ploaia nesuferită. Cred că avem nevoie de teatru şi spectacol chiar mai mult decât ni se pare că am avea. E destul spectacol la TV, dar e prost. Ieşiţi pe stradă, mergeţi la teatru, indiferent de care, că e la Naţional sau în vreo sală de sport, că e text clasic sau contemporat, dans sau orice altceva!
În fine, înainte să revin în cameră ca să-mi încarc telefoanele şi să scriu postul ăsta, am fost la expoziţia de costume semnate Liliana Levintza. Dar despre asta şi despre cele două spectacole văzute în seara asta, mâine. Vă arăt doar un preview:
Poate vă place. Sau Cum vă place. Mâine în FITS se joacă Shakespeare. Şi multe altele!