Ce culoare au sentimentele tale?
Acum două nopţi, pe când Tiţa se uita la The Help, eu terminam cartea după care s-a făcut filmul, un bestseller al cărui titlu a fost extrem de inspirat tradus în română: Culoarea sentimentelor. Apropo, traducerea îi aparţine lui Alin Fumurescu, iar cartea a apărut la Editura Univers.
Subiectul e destul de simplu: Skeeter Phelan, o tânără din Mississippi care visează să ajungă jurnalistă, publică o carte cu interviuri luate femeilor de culoare ce lucrau în casele albilor în America anilor ’60, într-o vreme în care rasismul încă era considerat ca varianta corectă din punct de vedere politic, iar albii se credeau superiori afro americanilor, atitudine poleită cu o aşa-zisă bunăvoinţă. O vor ajuta Aibileen şi Minny, două femei care lucrează în casa prietenelor ei – şi mi-a plăcut mult, mult, mult felul în care a jucat Octavia Spencer rolul lui Minny.
Filmul, care are deja câteva premii la activ şi nominalizări la Globul de Aur, spune povestea acestor femei şi a altora ca ele, dar şi sacrificiile pe care Skeeter le face pentru ca volumul să fie publicat: îşi pierde iubitul şi devine o paria în lumea albilor pentru că a cutezat să spună că aceste femei care le cresc copiii şi le ţin casele au sentimente şi, da, merită mai multă apreciere.
Adevărurile strigate în gura mare. Sau nu?
Sigur, azi, când America are un preşedinte de culoare, pare uşor incredibil că doar în urmă cu 50 de ani rasismul era lăudat în unele state americane iar negrii nici nu aveau drept de vot. Probabil că mentalitatea unora nu s-a schimbat nici acum prea mult, însă legile tranşează problema. Dincolo de acest aspect prezentat în film, mie mi se pare demn de discutat riscul de a spune un adevăr ce nu convine categoriei socio-profesionale din care face parte.
Cei mai mulţi dintre noi trăim social, ne (re)găsim confirmările şi în felul în care cei din jur se raportează la noi şi nu ne place când suntem criticaţi sau ignoraţi. Din motivul ăsta, de multe ori evităm să spunem lucrurilor pe nume. Mă regăsesc şi eu în categoria asta, poate mai rar decât alţii, pentru că aşa sunt construită eu, însă mi se întâmplă şi mie să tac atunci când aş avea chef, de fapt, să spun!
Şi atunci mă întreb…
CONCURS: Pentru că cei de la Editura Univers sunt nişte drăguţi, am pentru voi un exemplar din “Culoarea sentimentelor”. În schimb, voi trebuie să-mi alegeţi ceva de citit, o carte dintre noile apariţii ale editurii, cu justificare, fireste! Primesc recomandări până marţi la prânz. Succes!
Update: în urma tragerii la sorţi efectuată cu ajutorul prietenilor de pe facebook, câştigătoare volumului Culoarea sentimentelor este Andra! Mulţumesc tuturor pentru recomandări şi participare! Mai facem din astea! :)
Pingback: Va recomand cartea "Culoarea sentimentelor" | Sabina Cornovac Online
Daca tot e joi, aleg “Vaduvele de joi seara”:D
multumesc, dar trebuie sa’mi spui de ce crezi ca mi’ar placea mie :)
Unul din motive este succesul international al cartii. Apoi in acea lume “perfecta” apar conflicte care traverseaza toate frontierele de clasa sociala gen : infidelitatea, alcoolismul, infertilitate dar şi căsătoria abuziva. Actiunea continua te va prinde si te va face sa nu o lasi jos din mana pana nu o vei termina, apoi imi vei spune ca ti-a placut :D
Pingback: Campaniile perioadei 25 decembrie – 8 ianuarie din blogosfera romaneasca | refresh.ro
Nu am avut ocazia sa ne cunoastem personal, dar din ce mai citesc pe blogul tau, si din felul cum te prezinti in pagina “despre tine”, cred ca Căpitanii nisipurilor e o carte care ti-ar placea.
Poate pentru ca actiunea se petrece pe plaja, adica aproape de mare. Poate pentru ca si autorul e cumva…dual (studiind dreptul, dar practicand “scrisul”). :)
Incearca “Văduvele de joi seara” pentru ca in Romania avem parte mult prea rar de literatura din spatiul Americii de Sud. Exista un exotism in aceasta literatura de care ma bucur cu fiecare pagina. Lectura placuta!
Trebuie sa fiu de acord cu Gab si sa spun tot “Vaduvele de joi seara”. Blogul, din punctul meu de vedere, te recomanda ca o persoana sincera, care spune lucrurilor pe nume si care surprinde bine anumite aspecte ale mediului in care isi desfasoara activitatea. Asa ca “o analiză nemiloasă a unui microcosmos social aflat într-un proces de decadenţă accelerat” ar putea fi o lectura interesanta. Mai ales ca nu pare departe de realitatile zilelor noastre.
De asemenea, Claudia Piñeiro, cu atatea premii naţionale şi internaţionale pentru opera ei literară şi jurnalistică, imi imaginez ca are un stil de a scrie aparte, util de urmarit si, eventual, analizat.
Iti recomand “Nu te misca”, autor Margaret Mazzantini: lectura ei naste niste trairi emotionale inspaimantator de intense incat ai sentimentul ca totul se sfasie in tine.
In plus, precum “Culoare sentimentelor”, si acest roman a fost ecranizat. Regia filmului este a lui Sergio Castellitto, sotul lui Margaret Mazzantini, si joaca impreuna cu Penelope Cruz. Filmul se cheama “Non ti muovere” si-l recomand fara nici o ezitare!
Chipuc, de data asta vorbim doar de recomandari de carti de la Editura Univers, pentru ca ei sunt cei care ofera, prin intermediul meu, volumul Culoarea Sentimentelor. iti multumesc pentru recomandare, totusi, o sa caut cartea de care spui :)
hahahaha, acum am vazut!
Lectura placuta, nu vei regreta.
Eu ţi-aş frecomanda Căpitanii nisipurilor, pentru că nicăieri în lumea asta nu se îmbină dragostea de viaţă cu pasiunea pentru scris şi simplitatea poveştilor. Brazilia nu e o ţară, e un continent, şi dă lumii cărţi – bijuterii, prin cultura ei. Superb este faptul că şi cărţile scrise de autori non-nativi, dar cu acţiune pe acele pământuri sunt fascinante. Iar subiectul din Căpitanii este atât de personal şi dureros pentru ei, încât te transpune automat în cultura lor. Eu aş recomanda-o de departe pe aceasta :)
PS: Şi mie îmi place foarte mult să citesc cartea înainte să văd filmul, îmi place că ai făcut şi tu aşa!
Ruxa, cum fac sa primesc carticica?
rezolvam, iti scriu :)
dar sa stii ca nu e chiar carticica, are cateva sute de pagini :)