Ieri am primit două veşti rele, una mai tristă decât alta.
Prima e legată de plecarea dintre noi a unei tinere fete, despre a doua chiar nu vreau să vorbesc. Ambele, însă, dincolo de tragic, de tristeţe, m-au făcut să mă gândesc că ar trebui să ne preţuim mai mult viaţa şi pe cei din jur, şi să încercăm, pe cât posibil, să nu mai amânăm lucrurile care ne fac mulţumiţi şi care ne fac să ne simţim ok cu noi şi cu ceilalţi.
Şi să fim ceva mai recunoscători pentru lucrurile pe care, prea adesea, le luăm de bune, nu doar să spunem că facem asta. Nu! Chiar s-o facem. Fiindcă, uneori, mâine poate să fie… Sau nu.
