August 10

Două zile pline de aventură

Cum ar fi să pleci pe mal de Dunăre într-un weekend programat, însă, la mijlocul săptămânii?! De marţi până joi, aşa, dar să te întorci la timp ca să prinzi avanpremiera bucureşteană a mult-aşteptatului Dark Knight. Ştiţi cum e? E grozaaaav!

O gaşcă de “directori” cu funcţii care mai de care, unii mai bloggeri, alţii şi artişti, o secretară, nelipsita pilă, şi prieteni care să se îngrijească de casă şi masă (Continental), de organizare (Blogal Initiative), de aventură (Aventuria) şi, nu în ultimul rând, de transport (Renault România) – în aşa fel încât tot ce ai de făcut este să te simţi bine. În mod activ, după cum o să vedeţi!

C-o zi înainte să plecăm, Chinezu zicea c-ar trece să mă pescuiască pe la un 9 dimineaţa, timp suficient pentru bagaj – ştiam că o să fie un weekend aventuros dar în afară de adidaşi eu nu am nici un fel de echipament în sensul ăsta! – numai că m-a sunat pe la 8 şi-un sfert că în 10-15 minute să fiu jos! Nu ştiu ce-am aruncat în geanta aia, dar am fost jos!

Şi-am pornit, tropa trop, până pe la kilometrul 50 unde ne-am reunit, toată gaşca de bucureşteni. O cafea, un o măslină, apă, multă apă, şi haidam să pescuim bloggeriţa din Craiova. Ziceai că suntem ăi mai sportivi din lume, cu biciclete multe şi caiace prinse responsabil pe suporturile speciale de (la) Aventuria, iar din maşină cam aşa se vedea:

Noi am mers cu un Scenic, apropo, Chinezu a povestit despre el aici, mai bine decât aş putea eu, lucru firesc, dacă ne gândim că el a condus, iar eu nu am permis : D

Destinaţia călătoriei noastre, şi gazda aventurii, a fost Motelul Continental Porţile de Fier – suficient de retras pe malul Dunrii, în aşa fel încât să ofere intimitate unui grup măricel, cum am fost noi, dar, la o fugă de maşină de Orşova, în caz că cineva rămâne fără ţigări, de exemplu. Nu c-ar fi nevoie să ieşiţi de-acolo, dacă vă bate gândul unui team building, există sală de conferinţă, restaurant, piscină şi Dunărea, cum ziceam, care se vede frumos din toate camerele, dar e păcat să nu daţi o raită prin împrejurimi şi să rataţi o plimbare pe frumosul fluviu. Asfinţitul văzut din mijlocul întinderii de apă are consistenţa mierii.

Seara, după plimbarea pe Dunăre, am făcut echipele, pornind de la verigile slabe – cei, mai bine zis cele care nu ştiau să meargă pe bicicletă. Printre ele, şi eu. Coechipierii mei au fost Vlad, Cristina şi Augustin. Şi ce mai coechipieri, după cum o să vă povestesc! Ne-am spus echipa PRimii, ca Vlad la bază e programator, Cristina şi cu mine facem PR, iar Augustin… Augustin are mereu o replică PRegătită! Şi după aia am servit o saramură de peşte ca la mama ei!

A doua zi, mai matinal decât mi-ar fi plăcut mie – lucru compensat, însă, de faptul că vedeai Dunărea pe geam, ne-am urcat în maşini şi-am plecat să facem puncte pentru echipele noastre – patru cu toatele! Două au escaladat Ciucarul Mare, alţe două -printre care şi PRimii – am pornit să ne dăm cu bicicletele. Să se dea, adică, fiindcă eu, după cum am zis… Nu ştiu!

Totuşi, mult prea minunaţii mei colegi, ca să fim o echipă şi ca să nu pierdem punctele pentru participare in corpore, m-au căţărat în şa şi m-am ajutat să parcurg traseul, ba chiar fără să dărâm nici un jalon. Ca la carte! Şi cu mine strânsă pe bicicletă ca o pisică într-un copac la rădăcina căruia stă o haită de căţei cu dinţii la vedere! Cam aşa:

Şi nici măcar n-am scos un timp atât de rău! Dar şi dacă se întâmpla asta, eu tot aş fi rămas foarte impresionată de efortul colegilor mei de echipă. Presupun că şi asta ţine de bunele rezultate ale unui team building: eu m-am urcat pe bicicletă deşi îmi era teamă, iar ei m-au ţinut deşi nu le-a fost prea uşor, eu fiind incapabilă să-mi ţin echilibrul pe două roţi! Şi le mulţumesc!

Pe urmă am făcut schimb cu celelalte echipe şi noi ne-am căţărat pe Ciucarul Mare, un drum nici prea prea nici foarte foarte, pantă, pantă, dar domoală, ca să facem o poză creativă. Dar, dincolo de asta, pentru o asemenea privelişte:

(merită toate eforturile, vă spun!)

Mai veseli după asta,că, deh, trecusem de două probe, ne-am înapoiat la Motel, unde am apucat să facem câte un duş şi să mâncăm, apoi am pornit spre ultima parte a aventurii, respectiv concursul de caiac vite(a)ză!

Nu m-am mai urcat niciodată în aşa ceva, dar mi-a plăcut, şi mi-a plăcut la nebunie! Pricep că ambarcaţiunile folosite de noi erau mai pentru începători, aşa, un pic mai late, dar, oricum, m-am simţit foarte bine şi foarte în siguranţă. Eu şi vesta mea de salvare, ca să fim înţeleşi – cei de la Aventuria n-au lăsat nimic la voia întâmplării! Mi-a plăcut atât de tare încât am câştigat întrecerea şi la fel au făcut şi Cristina cu Augustin,

ispravă care, la finele zilei, avea să ne aducă locul I la echipe. Nu că asta ar fi contat cu adevărat pentru cineva! :))

Bonus la toată faza a fost furtuna. Pornită brusc, cu vânt puternic şi o perdea de ploaie care s-a mutat curând spre noi, cu valuri de Dunăre supărată şi cu cer întunecat – o nebunie de vijelie! Mi-a plăcut şi la fel şi furtuna care, odată ajunşi înapoi la motel, se vedea deasupra Drobetei.

Iar pe seară, cireaşa de pe tortul poveştii, concert cu Make şi Vlad, de-am cântat să acoperim ploaia care, între timp, venise şi pe la noi! Şi dimineaţa devreme, nu se luminase încă, atunci când am plecat spre căşile noastre, furtuna ne-a însoţit preţ de vreo 20 de minute, la fel de puternică, de tunătoare şi de fulgerătoare precum fusese cu o seară înainte.

Din păcate, la Bucureşti era soare. Şi tot din păcate, aventura noastră n-a durat decât două zile. Partea bună, însă, e că ne putem întoare oricând!

PS După ce am revenit din povestea asta am decis să păşesc mai des afară din zona mea de confort, chiar şi cu preţul unei febre musculare, aşa că m-am apucat, de curând, de yoga. Şi nu e atât de simplu pe cât ar putea părea. Dar despre asta într-un episod viitor!


Tags: , , , , , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 10/08/2012 by ruxandra in category "dinRomania", "Obiceiuri sănătoase

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *