October 29

Cel mai iubit dascăl din Oradea: Doiul nu era doi, era “lebădă”

Fără îndoială, oricare dintre noi păstrăm dragă şi preţioasă amintire unor dascăli ce ne-au format în anii de şcoală, făcându-ne să prindem drag de materia lor dar, mai ales, făcându-ne să devenim oameni buni, la fel ca ei, ne-au motivat, cu drag şi cu bândeţe, să ne autodepăşim.

Când am fost la Oradea, am întrebat în dreapta şi-n stânga de un dascăl special al oraşului (în fiecare loc există un asemenea om care îşi pune amprenta pe câteva generaţii) şi am fost îndreptată către profesorul de română, Dorel Tifor, pentru care nu am auzit decât vorbe de laudă, atât înainte cât şi după ce am stat de vorbă cu dânsul. De altfel, a acceptat cumva rezervat întâlnirea noastră fiindcă, zice domnia sa, “eu doar mi-am făcut treaba”.

A preferat să ne întâlnim în holul amplu de la Continental, pentru o cafea şi o apă minerală, şi am stat la poveşti preţ de vreo două ceasuri, şi aş mai fi stat, dacă nu trebuia să fug la o altă întâlnire. Profesorul Tifor e volubil şi vesel şi extrem de natural. Nu foarte înalt, cu păr alb, şi cu un zâmbet ce nu i-a părăsit expresia aproape deloc, până la finele discuţiei profesorul Tifor m-a făcut să-i invidiez pe orădeni (şi) pentru a fi avut un dascăl atât de minunat! A intrat la Gojdu ca elev, a plecat la facultate, a revenit apoi profesor, tot la Gojdu, şi, mai târziu, a fost director. Aproape jumătate de secol în acelaşi liceu!

– Conform unor declaraţii, se zice că sunteţi unul dintre cei mai iubiţi dascăli din oraş, deşi sever. Cum vine asta?
– Deunăzi, o colegă, profesoară şi ea, zicea că fiul ei se tot întreabă cum Dumnezeu, dacă am fost atât de sever cu ei, copiii m-au iubit în neştire. Nu ştiu, poate că şi relaţia era alta. Adică şi atunci când luau un 2 – doiul se numea lebădă – îl luau cu zâmbetul pe buze, pentru că ştiau că pot să vină după aia şi să ia şi zece, şi că supărarea mea nu ţine mult.
– Dar cum reuşeaţi să păstraţi relaţia asta? Eu am făcut şcoala mai pe vremuri şi exista un respect faţă de dascăl, faţă de învăţătură, un respect care acum pare că nu mai există.
– Acuma e o tristeţe fără măsură, da.
– Şi, totuşi, cum aţi reuşit?
– Eu cred că e şi o chestie de vocaţie. Şi mereu le-am spus şi elevilor să meargă la o şcoală pentru care să simtă chemare, că asta e cel mai important, nu la ce vor părinţii. Şi părinţii mei ar fi vrut să mă îndrept spre ceva mai ştiinţific, dar eu nu, am spus că vreau filologie şi asta am făcut.
– O… chemare?
– Prin anul trei, profesorul de română mi-a propus să o cotesc spre jurnalism, şi era tentant, aşa, dar până la urmă mi-am dat seama că aş scrie despre îndeplinirea planului exemplar la cota de lapte şi alte chestii de-astea şi nu m-am dus, chiar dacă ar fi fost nişte avantaje, primeai casă… Dar nu, am făcut meseria de dascăl, am avut chemare.
Eu am predat mereu la liceu, dar am luat clasele din gimnaziu. Erau adorabili. Chiar îmi aduc aminte de o inspecţie, când o profesoară de la Eminescu m-a întrebat ce naiba le făceam, că se termina ora şi ei erau coadă după mine până la sala profesorală.
Într-un moment de nebunie ne-am apucat să facem şi teatru de păpuşi. Am chemat pe cineva de la teatru să ne înveţe, am luat premii la Cântarea României, dar nu asta era miza. Miza era plăcerea cu care făceau copiii asta. Ne duceam la grădiniţe să dăm spectacole, ţin minte şi acuma, era o piesă care se chema Alina şi Gâscănelul, ăia mici erau atât de fericiţi! Astea sunt nişte satisfacţii pe care nimeni nu ţi le poate oferi, doar viaţa de dascăl.

Am văzut evoluţia educaţiei în România!

Când am intrat eu în şcoală era perioada aia neagră, sinistră. Învăţam în săli de clasă fără nici un pic de încălzire, într-o clădire mamut, iar la internat trebuia să-ţi aduci paie ori saltea de acasă. Era cumplit. Din păcate, acum sunt condiţii şi nu sunt dascăli.
Când m-am întors la liceu, după facultate, directorul de atunci ne-a spus că ne aruncă în gura leului şi dacă ne descurcăm, bine, dacă nu, La revedere! Ne-a obligat să facem performanţă! Şi mai era ceva: în facultate noi făceam metodică, metodică pe bune. Acum orele astea de pedagogie sunt vai de capul lor. Noi am învăţat să ne fie drag de elevi. Pe vremuri, dacă nu aveai planul de predare, dacă nu erai stăpân pe materie, nu intrai la clasă!
– Bine, materia ca materia, dar disciplina?
– Ei nu vor să fie neastâmpăraţi, dar aşa sunt, prin natura lor. Şi atunci mi-a venit o idee, pentru cei de la gimnaziu! Am găsit o carte, Minunatele aventuri ale căpitanului Corcoran, era cu tigri, prin India, cu prinţi, cu prinţese, nemaipomenită. Şi în fiecare oră, la început, le spuneam că, dacă sunt cuminţi, mai citim un pic din ea, aşa că stăteau de-o sfinţenie nemapomenită, erau atâta de drăguţi!
– Ca în scrierile lui Băjenaru, „Bună dimineaţa, băieţi!”…
– Da, da. Aşa.
– Cum era profesorul dumneavoastră de română?
– Oh, au fost minunaţi, toţi. Şi nu doar la liceu ci şi la şcoală, eu am avut norocul să am profesori universitari, mutaţi la ţară cu domiciliu forţat, vă daţi seama ce carte ştiau!
Aveam un profesor de istorie care ne-a fost şi diriginte, şi după ce drumeţeam cu el să strângem diverse cioburi, şi ne povestea o grămadă de lucruri, veneam la clasă şi citeam din manualul lui Mihai Roller (n.m. un super comunist care a ajutat mult la „mânărirea” trecutului românilor în manualele şcolare), vă daţi seama că nici nouă nu ne plăcea şi săream toate citatele alea, ale lui Stalin, ale lui Dej… Iar profesorul nu ne certa. Înţelegea şi el că preferăm istoria lui, nu pe cea a lui Roller.

Copiilor nu le mai e drag nici de Creangă

– Cum putem să-i învăţăm pe părinţi să-şi înveţe copii să le fie drag să citească?
– Punctul nodal rămâne dascălul, el trebuie să-l înveţe pe copil asta, trebuie să-i stârnească interesul pentru citit. Unii nu au nici lecturile obligatorii parcuse. Eu eram sever la lectură. Dacă nu citeau, primeau „lebede”, şi ştiau clar că de asta le-au primit. Şi la fel era şi cu nota 10, dar pentru asta trebuiau să demonstreze că au citit mai mult decât manualul şi lecturile impuse.
– Dar oare ce face o carte bună?
– Plăcerea lecturii, să vrei să vezi ce e scris în pagina următoare. Opera merge spre cititor, nu spre critică.
– Ce ar trebui să citească cei mai tineri pentru a descoperi plăcerea lecturii?
– O problemă ar fi şi faptul că nu prea mai avem literatură pentru copii… Le-aş pune în mână Legendele Olimpului, povestite, aşa, nu Iliada în versuri… Cântă zeiţă, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul … cum să le placă asta? Nici Creangă nu le place, nu mai e savurat de ei.
– Cum a fost ca dascăl de limba română într-un oraş cu un procent destul de mare de etnici maghiari?
– Eu n-am simţit procentul ăsta… În fine, nu ca dascăl. La începutul carierei am predat un pic şi la Liceul Maghiar, o colega avea nevoie de înlocuitor. Şi au fost copii foarte buni, chia dacă eu pe atunci nu ştiam o boabă maghiară. Ţin minte şi acum, că aveam în programă o poezie de Goga, cu cerdac, şi a trebuit să le desenez, ca să priceapă, chiar dacă sunt antitalent la desen, fiindcă nu ştiau cuvântul. Dar voiau să înveţe română, erau interesaţi de limbă, şi academic, dar şi social, pentru că se făceau multe activităţi comune, se legau prietenii. Acum s-a mai pierdut interesul. Dar nu ungurii de rând sunt problema, vârfurile lor sunt.

Plata per capita e o catastrofă!

– O viaţă de om la catedră… Cum aţi reuşit să nu vă blazaţi?
– Pasiunea şi dragostea pentru elevi.
– Cam ce lipseşte astăzi…
– Da. Dar sunt mai mulţi factori pentru scăderea calităţii educaţiei: dascăli, părinţi, elevi. Părintele nu mai are vreme de copii, dascălul nu mai are pasiunea aia pe care ar trebui s-o aibă, elevul e atras de altele… Dacă nu se va schimba ceva radical nu ştiu unde o să ajungem. Noi pregătim vârfuri pentru export. Din penultima mea clasă de dirigenţie trei sferturi sunt plecaţi afară, eminenţe în diverse domenii, şi vor rămâne acolo. La ce să vină?! Ce le oferă ţara asta? Caragiale n-a greşit, el a văzut Lanţul slăbiciunilor numai într-o direcţie, dar acum e la nivel macro. E eternă toată povestea. Şi a văzut-o el, care, culmea!, nu era român, era grec.
– Cum a fost perioada de director de liceu?
– Când m-au numit director, eu am spus că nu sunt făcut pentru asta, dar se pare că, totuşi, am fost, fiindcă unii spun că a fost una dintre cele mai bune perioade ale liceului. De altfel, când m-au chemat la inspectorat, iniţial am refuzat. Până la urmă, am spus că accept, dar cu o singură condiţie, să-mi păstrez clasa de dirigenţie, îmi erau atât de dragi! Nu eram obligat, puteam să „scap”, cum s-ar zice, dar eu n-am vrut. Cu asta cred că rămân în analele inspectoratului, că pentru dirigenţie urma să nu mai fiu plătit.
– Ce aţi schimbat, fiind în această funcţie?
– Relaţiile dintre profesori şi elevi, aici am lucrat mult şi am avut pretenţia să fie mai apropiate şi mai calde, să nu fie acel ex cathedra ci copiii să simtă că pot veni către profesor, că pot să pună întrebări, că există deschidere. Chiar mi s-a reproşat că făcusem o şcoală a copiilor, dar eu am spus că fără copii şcoala nu există, nu am avea unde şi cui să predăm.
– Apropo, de asta, aş vrea să vă întreb cum ajung să fie trecuţi clasa copii care nu ştiu nici măcar să scrie corect gramatical?
– Păi… Iar nu vreau să fiu răutăcios, dar sunt cadre didactice care nici ele nu stăpânesc prea bine limba… Când eram inspector am intrat odată într-o clasă şi am întrebat cine e tăntălaul care a scris pe tablă cu asemenea greşeli, iar elevii mi-au răspuns în cor „doamna dirigintă!” – ce să mai spun!?
Există şi o indolenţă. Ştiţi că acum nu se mai verifică temele la clasă? Se dau, dar nu se verifică! Văd la nepotul meu asta. Nu i se controlează, şi ştie asta, aşa că nu-şi mai bate capul. Dar şi asta e o hibă a sistemului, cred. Plata per capita e o catastrofă! Te obligă să-i ţii acolo, cât mai mulţi, ştiu, nu ştiu, trebuie să-i păstrezi acolo, în clasă! Nu contează dacă se face performanţa sau nu!

***

Am stat ceva la poveşti cu Profesorul, o adevărată plăcere, vă spun!, intrând până în detalii de analiză gramaticală pe textele lui Marin Preda şi autori preferaţi – am descoperit că aveam în comun, printre altele, dragul de Rebreanu, am vorbit despre oraş, despre împărţiri şi linii nevăzute trasate între oameni, despre vrajbă, iertări şi împăcări. Şi sper că povestea asta, adusă printrerânduri de Cosmote, să vă amintească cu drag de anii de şcoală şi, de ce nu, dacă sunteţi dascăli, să vă amintească de ce sunteţi, de fapt, acolo, la catedră – şi nu, nu e vorba de a încasa un salariu!



Tags: , , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 29/10/2012 by ruxandra in category "Interviuri

84 COMMENTS :

  1. By smurdbihor on

    Domnul profesor TIFOR este parte din “istoria “liceului Gojdu :)Ascult si citesc cu placere cam tot ce se spune&scrie despre liceu chiar daca nu i-am fost elev :( .Am descoperit,de mult,ca viata de elev acolo este un fel de “CISMIGIU & Comp ” .

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      exact la asta m’am gandit si eu, la cismigiu & Co. – a fost o reala placere sa’l intalnesc pe domnul profesor! avei oameni faini la oradea, sa aveti grija de ei, SMURD! (si sa reveniti, fiindca mai am un articol din “curtea” voastra de postat, cu dl Carţiş! :)

      Reply
  2. By Bogdan Pater on

    O singură completare aș avea: copiii sunt copii; tot timpul vor fi distrași dacă vor avea o alternativă mai plăcută. Ține de dascăl să își facă ora mai atractivă decât internetul, fotbalul și altele. :)

    Eu am prins perioada în care a fost director, și cum am fost 8 ani în același liceu pot să zic că fost cea mai frumoasă perioadă. Felicitări!!!

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      felicitari voua, ca aveti asa oameni faini in oradea si ca si voi, la randul vostru, ati crescut numa’ bine cu asa dascali!

      Reply
  3. By o eleva on

    Domnul Profesor Tifor un om la care nu poti sa ii uiti pasiunea care se manifesta din fiecare celula in momentul in care intra in clasa.
    Mi-a fost profesor in cei mai frumosi 4 ani de liceu pe care ii poate avea un copil. Si acum dupa ce am terminat o facultate ce a tinut 6 ani ma trezesc vorbind de amintirile din liceu care majoritatea sunt legate de acest frumos om.
    Nu pot sa uit ca am fost si eu chemata in fata clasei pentru a merge cu Ionut in Imperiul Otoman(trebuia sa povestesc pasajul di Fratii Jderi) si fiindca am zis ca nu stiu drumul am prins o lebada si m-am intors in banca, ce nu pot sa imi explic e ca luasem doi intr-un fel…nu prea stiu cum sa explic…ideea e ca nu am fost suparata.
    Nu vreau sa lungesc acest comentariu pentru ca probabil ca date fiind toate amintirile legate de acest om as depasi lungimea articolului. :)
    A fost si este si va ramane cel mai bun si iubit profesor de romana! Si dragostea lui pentru elevi a fost nemarginita si e trist ca in ziua de azi nu mai axista astfel de profesori care sa te faca sa iubesti a merge la scoala!!!

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      :))))))
      ca pont, sa stii ca mi’a spus ca va incuraja sa spuneti ceva, orice, la clasa, ca nu’i totuna o lebada cu un 3 sau un 4! altel, iti multumesc mult pentru ganduri, o sa incerc sa fac cumva sa ajunga articolul si comentariile voastre la dansul. mi’as fi dorit sa’l am profesor!

      Reply
  4. By Mirela Pater on

    Sunt dascăli care depăşesc barierele de timp, generaţii, vremuri, fiind la fel de iubiţi de bunici, părinţi, copii pe rând. Felicitări domnului Dorel Tifor – într-adevăr cel mai iubit profesor, pe tot parcursul carierei domniei sale. Noi gojdiştii ştim asta, indiferent de promoţie … :)

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      deci mi’e drag de voi si de comentariile voastre frumoase cum nu pot sa va spun! minunati elevi a avut dom’ profesor si mi’s mandra pentru doua ceasuri de stat la povsti cu domnia sa!

      Reply
  5. By Negrut Traian on

    Intr-adevar un om pe care n-ai cum sa-l uiti.ce mai..e o parte din adolescenta noastra.sper sa-l intalnesc si eu intr-o zi.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      pai, sanatosi sa fiti!, caci cred ca ai toate sansele, mai ales la final de an scolar… doamna maricica mi’a spus ca domnul profesor e negresit invitat la fiecare intalnire de promotie :)

      Reply
  6. By Corina on

    Dl. Tifor a fost un profesor extraordinar. Orele de limba romana au fost o placere, chiar daca luam “lebede”. Au fost cateva ocazii in care efectiv a umplut catalogul de 2. :) Aveam geografie (cu diriginta) dupa ora de romana si tin minte ca intra in clasa, deschidea catalogul, il frunzarea un pic si intreba: “Ce-ati facut iar la romana? ” Desi eram la clasa de matematica-fizica, am avut intotdeauna o dragoste fata de citit si i-o datorez si domnului Tifor. Am apreciat faptul ca nu urmarea programa mot-a-mot si era o adevarata placere sa-l asculti povestind despre scriitorii cenzurati in vremea aceea. :)
    Au fost si niste faze demne de “Cismigiu & Co.” de-a lungul celor 4 ani. Sunt departe de tara acum, dar sper sa pot parrticipa la urmatoarea intalnire a promotiei mele si sa am ocazia sa-l reintalnesc si pe dl. Tifor.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      corina, iti multumesc ca ai gasit ragaz sa lasi amintirile astea aici. o sa incerc sa fac cumva ca toate randurile si gandurile voastre sa ajunga la dansul, cred ca o sa se bucure ca l’ati pastrat atat de frumos in ganduri! :)

      Reply
  7. By smurdbihor on

    Cuvintul de ordine este :cismigiu&comp. :) Locatia liceului este ideala :parcuri,crisul,orasul ..Am citit citeva carti despre liceu:toate pareau ireale daca nu stiai ca e realitate pura,nu fabulatii :)

    Reply
  8. By Sarbu Alexandru on

    Mie imi pare rau de modul in care a fost schimbat domnul Tifor, eu eram redactor la revista scolii si trebuia sa publicam un interviu cu domnul profesor, dar urmatorului director nu i-a convenit si l-a sters.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      nu cunosc imprejurarile dar, oricare ar fi fost, se pare ca domnul profesor e multumit cu ce i se intampla acum, cu dragul de elevi si de limba romana, cu amintirile frumoase pe care le pastreaza. iar daca urmatorul director este diferit, e inca un motiv pentru care domnul tifor ramane atat de apreciat, deci cu atat mai bine! :)

      Reply
  9. By Zburatoarea ;) on

    Da.. Observ chiar din acest articol că acea amintire a domnului profesor cu “tantalaul” se regaseste si in varianta actualizata pe aici. Pana la urma, cum putem sa ii blamam pe profesori daca noi la randul nostru nu suntem mai presus? Adică, prima oara sa devenim noi cei mai buni ca dupaia sa avem pretentii de la altii. Sigur am observat aceasta idee in relatarea ta si sunt si mai sigur ca domnul profesor a punctat-o “printre randuri”.
    Iar daca te gândești că “prima oara trebuia ca cineva sa ne invete ca sa stim” exista ceva ce se numeste autoeducare si care este continua pe parcursul vietii. Asa ca chiar daca nu dam in viata de persoanele care ne pot invata, putem reusi si noi pe cont propriu. Pacat ca din toata intalnirea cu el nu ai reusit sa lasi decat feedback-ul “dragul de el” cand el ti-a oferit atat de multe.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      dupa cum spui, fiecare alege sa citeasca ce doreste printre randuri. daca partea respectiva e ce ai ales tu sa pastrezi, aia e… :)

      Reply
  10. By Corina on

    Zburatoarea, autoeducarea vine mai tarziu in viata. Ca sa ajungi acolo, trebuie sa fii, mai intai, educat. :) Un copil care nu stie sa scrie si sa citeasca nu se va putea autoeduca, in veci.
    Mai departe, asa e, autoeducarea continua pe parcursul intregii vieti.
    Ruxandra, multumesc pentru articol, mi-ai trezit amintiri foarte frumoase, “dosite” intr-un colt de memorie la care n-am mai umblat demult, din cauza vitezei cu care traim. Si tocmai mi-am mai amintit ceva – e o amintire frumoasa, dar si trista in acelasi timp – si anume ca la serenada de sfarsit de liceu, cand umblam cu clasa pe la fiecare profesor, la domnul Tifor ne-am simtit cel mai bine. Unul dintre colegi, un baiat plin de viata si iubit de toata lumea, a spus atunci “Cand ne-o fi mai rau, asa sa ne fie, ca acum”. Din pacate, s-a dus mult prea repede dintre noi :( de aceea este o amintire trista pentru mine.
    Eh, m-au apucat melancoliille, cu articolul asta.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      eh, se intampla sa plece si cei mai tineri, e parte din viata. dar eu ma bucur daca interviul ti’a strnit si amintiri placute :)

      Reply
  11. By Zburatoarea ;) on

    Culmea.. Cunosc cazuri reale in care unii copii de la tara au învățat sa scrie si sa citeasca singuri pentru ca profesorul venea sa spuna bancuri, sa piarda vremea sau nu venea deloc. Sau copii de la licee si gimnazii care faceau scoli relativ slabe, deci profesorii erau si ei acolo ca aveau nevoie de un loc de munca, dar erau olimpici pe tara. Ei cum au reusit oare?? Ca nu cred ca s-au nascut învățați. Nu vreau sa tai pe nimeni, insa imi pare rau cand vad ca incepe lumea sa strige “taiati-i pe profesori”. Problema nu este sa ii taiem ci sa punem pe picioare sistemul nostru bolnav. Si cum altfel decat prin faptul ca noi trebe sa devenim mai buni, atat ca sa le dam altora exemplu cat si ca sa fim in stare sa ne conducem tara asa cum trebuie. Iar draga Ruxandra n-ai inteles nimic din ce am zis.. Dar oricum nu ma pun eu acuma sa va predau “ora de romana”:).. Care era mai mult decat o analiza a unui text…

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      zburatoarea, autoeducatia asta de care zici contine si autoprezentarea cumva sau e doar pentru olimpici? :)
      pricep ca tu citesti printre randuri la modul propriu, altfel ai fi observat ca domnul profesor spune, si pe drept cuvant!, ca inainte, daca nu stiai materia, nu intrai la clasa. rolul unui dascal, si motivul pentru care ia un salariu – bun, rau, dar il ia! – este acela de a educa si invata elevii materia pe care o preda. pe langa asta, si altele. si, personal, nu vad nici o scuza pentru cei care au acceptat aceasta responsabilitate fara sa fie in stare s’o duca.
      sau hai sa te intreb altfel: ti’ar placea sa te taie un chirurg autoeducat, unul invatat de profesori care veneau si ei la facultate/spital ca aveau nevoie de un loc de munca?!

      Reply
  12. By xiiC1990 on

    Am avut privilegiul de al avea pe d-l Tifor diriginte in perioada ”86-90.Pot sa spun ca pentru noi a facut din liceu ”Tara visurilor noastre”.Un om deosebit care si-a pus amprrenta asupra a mii de elevi care au avut privilegiul de al avea la catedra.A trezit in noi placerea de a citi,de a cunoaste.De multe ori la clasa ne capta atentia citind din opere care nu le cunosteam.Nu uit ca odata ne-a citit niste versuri mai ”deosebite” si la sfirsit am aflat cu stupoare ca erau scrise de Marin Sorescu.Hmmm si cite alte amintiri sunt legate de d-l Tifor.Îi purtam cu totii,fostii lui elevi ,un respect deosebit.Si in sufletul nostru ne bucuram….fiindca ii vom ramine toata viata elevi.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      si pentru mine liceul ramane o perioada cu amintiri pretioase, desi abia in clasa a XII-a am avut o profesoara asa cum trebuie la romana. insa se facea carte, noi ne respectam profesorii, iar acestia isi cunosteau bine menirea :)
      ma bucur ca ti’am dat ocazia sa’ti aduci aminte de “digu” – asa’i spuneati, nu?

      Reply
  13. By Ioan on

    In vremurile de trista amintire, ne-a citit in clasa, in episoade, un fragment absolut incendiar din Balanta lui Baiesu, carte cenzurata pe atunci. Era vorba despre “problema taranului roman”. Il adoram acest gen de intamplari care ne scoteau din monotonia de zi cu zi: excursiile, taberele, intalnirile in afara scolii, piesele de teatru organizate de dansul (Greierele si furnica), etc. A ramas acelasi revolutionar care a dorit sa faca lucrurile mai bine pentru copii, in ciuda opozitiei colegilor domniei sale. Ii multumim si ii dorim sanatate.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      ma bucura nespus amintirile voastre lasate aici, in comentariile la interviu. sunt, cu adevarat, valoare adaugata pentru bucuria de a’l fi cunoscut pe dascalul vostru!

      Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      fara ajutorul celor de la Cosmote nu as fi ajuns sa scriu povestile astea de la Oradea. Deci au mare legatura :)

      Reply
  14. By ionut on

    D-l profesor TIFOR face parte din pleiada de strluciti profesori care au au activat la Liceul EMANOIL GOJDU,care au facut renumele acestui liceu.Sunt gojdist si ma mandresc cu acest lucru.Cand am fost copil si le spuneam ca sunt la Gojdu tota lumea se uit cu admiratie la mine.Cea mai mare parte dinte profesori erau ca D-lul prof.TIFOR.Pentru asta este frumos si bine la GOJDU.Eu am acum 59 de ani si observ ca si actuala generatie de profesori duc spiritul gojdist mai departe

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      va multumesc pentru comentariu si va felicit pentru tineretea spiriului! nu stiu multi oameni de varsta dumneavoastra care sa se plimbe pe internet si sa citeasca bloguri :)

      Reply
  15. By ioana on

    Ce amintiri frumoase, ce spectacol de emotii au fost in acei frumosi ani de liceu. Din pacate anii nu se intorc inapoi dar amintirea lor ne face viatza mai frumoasa iar PROFI ca Tifor, Cucer, Moga, Moza, Grajdeanu as dori sa aiba toti copii din zilele actuale, lumea ar fi diferita, a invata ar fi o placere. Vor mereu in amintirile mele cele mai frumoase!!!

    Reply
  16. By Cristina Graur on

    Da, a fost si sper ca mai este o figura pe cinste! Jos palaria, domn profesor!

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      eu numai acum l’am intalnit si zic ca a ramas o figura pe cinste! va invidiez pentru asa dascal! :)

      Reply
  17. By a on

    Am onoarea sa fi fost in clasa de dirigentie la care domnul profesor nu a putut renunta, desi au trecut 10 ani de atunci amintirile sunt dragi si prezente :) au fost niste ani de poveste, nu sunt cuvinte sa-i multumim domnului Tifor! Sper ca stie si dansul ca ne-a fost foarte drag.

    Reply
  18. By ,,CEFALOPODA - CARDINALE" on

    Toti l-am iubit si il iubim in continuare – Noi fostul XII A – generatia 1988 – E. Gojdu – Noi ii scriam poezii! Si primeam … ore…de vis! Daca toti dascalii ar fi precum d-l Tifor…azi …noi romanii nu am fi unde suntem…din pacate..pentru unii…, cel putin cei ca si mine… avem termen de comparatie si avem la ce raporta situatia actuala! E pacat ca elevii zilelor noastre nu cunosc elementara expresie ,,scara valorilor” si ,, buna educatie” – dar ce ne miram de liceeni daca unele persoane din actualul invatamant nu cunosc termenii… in sfarsit! NOI…,,INJILERII”…Va iubim si va multumim ca existati!

    Reply
  19. By Angela Chiorean on

    Un om deosebit și un profesionist desăvârșit! Felicitări, domnule profesor, din partea unui coleg de breaslă!

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      felicitari si dumneavoastra, doamna, sunt sigura ca, daca il apreciati pe dl profesor Tifor, sunteti un dascal la fel de minunat! :)

      Reply
  20. Pingback: Cu blogul printre rânduri… de carte! | printreranduri.eu

  21. By Dana Berindea on

    Desi sunt departe de tara,amintirile din liceu ma fac sa ma simt acasa.Nu pot uita cind Domnul profesor Tifor ne-a predat Eminescu,in clasa era asa o liniste ca nu am auzit ca a sunat de pauza ,nici de iesire nici de intrare doar ne-am trzit cu Domnul profesor de fizica ,Ieschel in clasa.Cind ne-a recitat ,aproape cintat -pe linga plopi fara sot-efectiv vedeai si simtei.Un profesor ca Domnul Tifor nu mai este.

    Reply
  22. By Delia on

    Eminescu,Blaga(am facut un trimestru intreg doar Blaga…ce dar minunat!),Paraschivescu…N-o sa uit niciodata,,Mistretul cu colti de argint”,nici orele ,,TIP”,ha,ha! astea erau ceva de groaza.Dl Tifor devenea un profesor tip,cu ore tip,dictari tip si multe lebede.Cam asta era perioada cand incasai o lebada, dar din fericire nu tinea mult,nu putea fi suparat mult timp pe noi,iar noi niciodata…ce vremuri! Tin minte ca ne-a citit intr-o ora din ,,La tiganci” a lui Eliade,era interzis atunci (abea mai tarziu a aparut cate un fragment in ,,Secolul XX”) si toti am vrut sa citim cartea, asa ca a trebuit sa ne castigam dreptul de-a ne fi imprumutata.Asa i-am cunoscut pe Eliade,Noica,Sorescu….Ce amintiri! Pane si culesul de porumb devenea mai suportabil cu dl. profesor alaturi….excursiile noastre,mersul la o inghetata,toate erau aventuri minunate,pline de rasete si discutii aprinse.Dar tezel,oh tezele! Un 10 la Tiforu era o victorie.Am avut si eu cateva,eu care in cls.a IX-a era sa raman corigenta( nu mi-au placut carturarii) si daca am prins drag de citit si de scris,asta o datorez d-lui profesor.Il pastram cu drag in inimile noastre,cei din XII A,promotia 1978, si ne revedem cu placere cu dascalul nostru de suflet si in ziua de azi.Mi-e dor sa mai incasez o creta,DOMNULE PROFESOR.Noi nu i-am putut spune niciodata tovarase profesor.Pentru noi cuvantul tovaras a avut alt inteles.Domnul profesor Tifor ne-a fost un tovaras bun pe o portiune din drumul vietii noastre si acea parte eu nu o voi uita niciodata.Multumesc DOMNULE PROFESOR!

    Reply
  23. By Un fost elev on

    Personal pot să spun ca nu împartaşesc imaginea romantica asupra profesorului Dorel Tifor. In pofida celor mentionate în articol, dupa 7 ani la Gojdu în care mi-a fost profesor din clasa a cincea pina la terminare, am ramas cu impresia ca el fusese si probabil înca mai este o persoană arogantă, subiectivă si impertinentă. Tifor avea cîţiva elevi favoriti în clasă, favoriţi din punct de vedere subiectiv si nu pentru ca erau foarte talentaţi, erau colegi cu care avea legături personale în afara şcolii; de multe ori în clasă vorbea numai cu ei minute în şir despre episoade din viata lor personală ca şi cum noi ceilalţi am fii facut parte din aceeaşi familie şi ştiam despre ce e vorba.
    Pe lîngă asta stilul lui pedagogic era foarte autoritar, punitiv şi inflexibil. Metoda de învăţămînt şi diciplina consta în a insulta elevii, a-i numi tîmpiţi şi proşti, şi să nu uitam pedepsele corporale, aşa zisele “mînghîeri parinteşti” în care lua capul unui elev între mîini, îl apleca şi îl freca la urechi. Nu, nu erau dureroase însă in ziua de azi, un comportament cu totul inacceptabil.
    Personal am primit o gramadă de note de 2, şi se numeau “nota doi” nu “lebede” aşa cum au fost romantizate în articol. Am fost obligat să învat o gramadă de poezii pe de rost pîna când am ajuns să urasc Eminescu. Când îl citesc in ziua de azi, mă inspira însă un timp îndelungat am ajuns să-i urasc poeziile pentru că eram obligat să le învaţ pe de rost fară să mi se explice ce vroia să spună în diversele poezii. Toate aceste lucruri m-au făcut să cred că sunt incapabil de a învăta o limbă ca lumea şi de a analiza un text în mod obiectiv. Am învătat mult mai mult despre poezie şi literatură dupa ce am părăsit Romania decît la liceu.
    Pe de altă parte aş putea spune că Tifor a fost din punct de vedere academic un om competent, ca şi persoană foarte inteligent dar nu simpatic, nu a fost un profesor care să inspire pe alţii şi să-i ajute în a-şi depaşi limitele personale.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      fara sa vreau sa te contrazic – pe tine sau amintirile tale – imi pare, totusi, ca esti un pic in minoritate. adica… citeste si celelalte pareri si comentarii. basca, eu am stat de vorba pret de cateva ceasuri cu domnul profesor, si impresia pe care mi’a lasat’o e excelenta!

      Reply
      1. By Alt fost elev on

        Cunosc personal foarte multi fosti elevi care nu impartasesc aceasta viziune romantica despre Tifor. Problema nu este competenta lui, ci calitatea de om. Trebuia sa il intrebi despre diversele scandaluri in care a fost implicat, care au fost in mod consistent musamalizate, si care au implicat comportament inadecvat fata de elevi. Am avut colegi care ii frecventau locuinta si cu care se angaja in activitati nedemne de un dascal. Avea preferati, ora lui de romana consta in a dicta comentarii si nicidecum dialog cu studentii. Poate ca a fost eminent prin anii 70-80, dar in anii 90-2000, a fost un profesor sever, arogant, si nicidecum inspirational.

      2. By Cristina Graur on

        Poate tu confunzi profesorul.. eu l-am avut dascal in anii ’90 si pot sa spun ca niciodata nu a dictat un comentariu.. de fapt asta si apreciam noi la el.. in anii aia era deja “moda comentariilor dictate” si era probabil singurul profesor care deschidea discutii despre operele studiate, care doar puncta directiile principale lasand la alegerea noastra cum sa comentam.. de aici si aprecierile celorlalti oameni care au postat anterior si care au vorbit despre dezvoltarea creativitatii.. si tot de aici si notele de 2, care erau direct atribuite celor care nu citeau integral operele care erau in programa… e oarecum normal ca daca nu citesti, nu poti sa comentezi liber.. cred ca asta a traumatizat pe unii elevi care fiind la liceu consacrat ca fiind de real nu reuseau sa citeasca atata literatura si automat nu aveau nici sansa sa promoveze la romana.. f. multi s-au transferat, unii datorita dificultatilor la materiile reale, dar unii tocmai datorita dificultatilor la romana.. si unde s-au transferat au devenit premiantii claselor respective.. dar asta e normal intr-un liceu de elita.. si e in avantajul toturor, si a celor care nu au facut fata, si a celor care au ramas si au pastrat un standard ridicat..

    2. By Ioana Ghirdan on

      Draga “fost elev’ …nu stiu in care realitate a ta ai cunoscut tu un “altfel” de Domn Profesor Tifor, pt ca ceea ce descrii tu acolo este ceva cu totul diferit fata de ceea ce am cunoscut noi, restul fostilor elevi. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, insa parerea mea este ca perspectiva din care ai interpretat tu atitudinea domnului profesor nu face decat sa evidentieze capacitatea ta limitata de intelegere. Iar dupa calculele mele intre clasa a 5-a si final ( cls a 12-a ) sunt chiar 8 ani , nu 7 cum spui tu. Sub nici o forma domnul profesor nu era subiectiv sau partinitor cum spui tu, iar asa zisa agresivitate fizica de care il acuzi era o gluma. Domnul profesor a fost un dascal de exceptie, un om minunat, o fire vesela si jucausa, cu siguranmta un dascal corect si nepartinitor iar pentru exigenta dansului ii multumim astazi cred ca majoritatea fostilor elevi. Si spun asta in caitate de fosta eleva care a avut placerea de a-l avea profesor timp de 8 ani si care la randul meu am avut parte si de destule “lebede”.

      Reply
    3. By Lorelei on

      In sfarsit cineva care imi impartaseste parerile.
      In 4 ani de liceu am ajuns sa urasc lb romana, din eleva pasionata de literatura, am ajuns sa ma simt ca o analfabeta din cauza notelor total aiurea date de dl profesor. Nu consider ca ne-a stimulat imaginatia, creativitatea, libertatea de exprimare….iar apelative gen: porcina mezozoica probabil provoaca amuzamentul unora, dar le consider total nepotrivite la o ora de lb romana…

      Reply
      1. By Cristina Graur on

        Eu din cate imi aduc aminte la 2 erau “abonati” cei care nu citeau cartile care se studiau sau cei care nu puteau cita din poeziile pe care le avea in programa de liceu.. oricum, fata de ceilalti profesori de romana care dictau comentarii si te puneau apoi sa le tocesti ca un idiot, pretentia d-lui Tifor de a putea cita din poeziile care erau in programa imi pare o binecuvantare.. toti, din generatia mea, am luat note bune la bac cu toate ca noi nu am invatat niciodata un comentariu.. asta imi pare cea mai clara dovada posibile de dezvoltare a creativitatii.. in rest lenesii se plang tot timpul de munca.. Pacat insa sa ponegresti un om care chiar a fost un etalon in meseria lui.. inca odata, jos palaria!

  24. By Un fost elev on

    ai dreptate ruxandra, sunt intr-adevar in minoritate, de regula in viata si in special in ziua de azi cei care spun adevarul reprezinta o minoritate. Bineninteles ca Tifor a fost si este un om inteligent, care da o impresie buna la prima vedere, parintii mei erau todeauna impresionati cand stateau de vorba cu el si nu ma credeau ce le spuneam eu. Si asta a fost de fapt adevarata problema, daca era un om incompetent nu m-as fii plins insa a fost un profesor foarte capabil dar si foarte subiectiv, alegand doar citiva elevi din clasa cu care statea de vorba si la care le preda materia de fapt, in acelasi timp ignorandui pe ceilalti.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      esti in minoritate fata de toti ceilalti elevi care au semnat aici cu nume si prenume si care l’au laudat pe domnul profesor – la asta ma refeream. ca sa nu mai spun ca eu parerea nu mi’am format’o pe parerile altora ci intr’un dialog destul de lung cu domnia sa

      Reply
  25. By Daniela Dragan on

    Nu va suparati pe mine, d-l profesor Tifor nu cred ca este/ a fost subiectiv, dar noi eram sute si domnia Sa unul singur. In plus, eu am invatat ca trebuia sa-i atragi atentia, mediocritatea….nu se numeste subiectivism ..cred ca il judeci gresit..si nu e cazul!
    Noi am avut intalnirea de 25 de ani in 01 iunie 2013 si pentru noi d-l profesor a fost minunata intalnirea cu dascalii nostri…si colegii!
    fiti intelegatori! Copiii nostri nu vor mai avea parte nisci de profesori…dar cred ca nici de parinti cum am avut noi! De la Oradea, ganduri bune! D.

    Reply
    1. By Andrea on

      Nu cumva esti si tu parinte? Deci nu esti un parinte bun:)?

      Reply
  26. By Daniela Dragan on

    Cred ca ar fi mai corect sa te semnezi atunci cand iti permiti sa emiti pareri despre astfel de oameni. A ramane in anonimat si sa vorbesti astfel despre d-l profesor Tifor mi se pare nu numai lipsa de educatie, dar tot asa se poate spune despre tine …..vrute si nevrute…..scuza-ma dar esti lipsit de importanta, nu stii sa scrii corect in limba romana, deci nici nu ma mir ca d-l profesor ….nu statea de vorba cu tine! Probabil esti o persoana….,,cum multi altii azi….!!!!!!!!! Dar paote vii cu scuzele de rigoare si te trezesti la realitate! poporul roman a ajuns aici azi pentru ca unii ca tine au ajuns sa vorbeasca sau sa educe copii, viitori adulti …chiar si de departe! Revizuieste-ti cuvintele pentru ca …esti chiar in minoritate, frustat si iti meriti soarta!

    Reply
  27. By Un fost elev on

    @Daniela Dragan
    -Ma fascineaza faptul ca te legi asa de tare de mine si ca te deranjeaza atit de mult punctul meu de vedere. Nu am avut intentia de a fii negativ fata de nimeni ci doar am vrut sa-mi exprim parerea ea despre Tifor care intr-adevar nu este magulitoare la adresa lui. Si cu toate astea cred ca daca ii voi spune toate aceste lucruri in fata nu se v-a scandaliza ca si tine, probabil ca ii voi starni spiritul autocritic.
    -Ma distreaza ca te legi de greselile mele de ortografie. Imi cer scuze, dar de 25 de ani nu am mai fost in Romania si nu am mai scris nici un articol, teza sau alta lucrare in limba romana, pe linga asta ortografia s-a si mai schimbat de atunci. Pe linga asta si tu ai facut niste greseli de ortografie in raspunsurile tale, dar nu ma pling, inteleg ce ai vrut sa spui si pentru mine asta e cel mai important.
    -Ma ingrijoreaza faptul ca ma consideri “fara importanta”. Toata lumea are importanta in ziua de azi, pina si handicapatii sunt respectati ca oameni, a considera pe cineva fara importanta tine de evul mediu sau de Germania nazista.
    -Nu cred ca poporul roman a ajuns atit de rau din cauza mea, cum am mai precizat nu am mai fost in Romania de 25 de ani si nu sunt nici unul din politicienii din UE care a insistat la scaderea nivelului invatamintului din Europa de est.
    -Ceea ce am dorit sa spun e ca, desi situatia pare a fi mai nasoala in ziua de azi, nu imi place romantizarea profesorilor din timpul comunismului in orice caz. Da, au fost vremuri grele si multa lume a trebuit sa faca compromisuri morale insa asta nu scuza comportamentul multor din profesori,nu numai a celui despre care e vorba in articol.

    Flori Doret Beldiman
    Osaka

    Reply
  28. By radu on

    ma enerveaza la culme articolul, draga R.
    si nu pentru elogiile aduse, practic e inutil sa scrii ca Dl. Tifor este bestial, o stie toata lumea, e o tautologie. este si unul din motivele pentru care eu sunt azi dascal.
    ma enerveaza prin futilitatea lui in ansamblu. cu cat esti mai coerent, mai argumentat si mai crud in aprecierea realitatii, cu atat vei fi mai mult ignorat.
    pornind de la faptul ca azi un dascal este cantarit prin prisma kilogramelor de documente pe care le are la dosar [impropriu spus dosar, dulap ar trebui sa fie corect] oare ce om, fie el si talentat, chiar si cu vocatie, mai are vreme sa se ocupe de elevi? invatamantul se vrea o haita de functionari decerebrati, care sa stea bine in statistici.
    @pentru fostul elev= tu esti exemplul de care este nevoie sa aratam ca si Dl. Tifor este om pana la urma, toti avem scapari, prietenii si antipatii. Chiar si asa, cred ca o discutie frontala, amicala, la urmatoarea voastra intalnire va lamuri o mare parte din nemultumirile tale.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      n’o stie toata lumea, asa cum nici eu n’o stiam inainte sa’l cunosc. dommnul tifor e cel mai bun exemplu de “asa da” din dascalime! altfel, sunt convinsa ca viata de dascal nu i’a fost presarata cu covoare persane, ba chiar dimpotriva. poate a avut frustrari, poate a stiut sa nu aiba. aminteste’ti si de lectia asta de la domnia sa, sunt convinsa c’a predat-o la clasa :)

      Reply
  29. By Arcidalia Ghenof on

    foarte reusit articolul.
    Am citit cu interes toate comentariile,mie personal domnul profesot Tifor nu mi-a predat(eu am terminat liceul in 1975) dar l-m cunoscut,era si dinsul mai tanar atunci.Dar vreau sa va spun ca a fost o pleiada de profesori(indiferent de specializare) care au reusit sa ne faca sa avem drag de carte,care si-au respectat elevii determinindu-ne la rindul lor sa-i respectam si sa-i iubim.
    Mi-ai desteptat multe amintiri minunate si chiar daca au mai fost unele mici frustrari(cine nu le are?!! in viata nu e totul roz)pentru mine liceul a fost in totalitate TARA VISURILOR NOASTRE!

    Reply
  30. By Georgiana on

    Domnul Tifor, este definitia dascalului/ profesorului/dirigintelui/directorului, ma simt norocoasa ca l am cunoscut si da are si calitati si defecte, pentru ca asa trebuie sa fie un indrumator..
    Un om frumos care pentru generatia mea va ramane T4.

    Reply
  31. By Ioana Ghirdan on

    Capitanul Corcoran…clar nu il vom uita toata viata!!! La fel cum nu il vom uita niciodata pe domnul profesor Tifor, unul dintre cei mai minunati si straluciti dascali. Orele dansului erau o adevarata placere, chiar daca ne mai decora cu cate o “lebada”. “Lebedele” erau date si primite cu zambetul pe buze. Ii multumim domnului profesor pentru daruire, pentru tot ce ne-a oferit in cei 8 ani in care am avut placerea de a-l avea profesor, ii multumim chiar si pentru “cardul de lebede”, pentru dragostea pentru literatura pe care ne-a insuflat-o si mai ales ii multumim pentru gramatica si ortografia limbii romane, pe care sunt conmvinsa ca toti elevii iesiti din mana dansului o stapanesc la perfectie :)

    Reply
  32. By Sorina on

    Nu l-am cunoscut ca dascal. Stiu ca un dascal model nu-si barfeste fostii colegi si nu se tine cu dintii de scoala de la care s-a pensionat, pentru a face tot felul de interventii. Nu am auzit de rezultate profesionale remarcabile ale dansului, dar exista profesori in Gojdu cu rezultate remarcabile, despre care nu se scrie pe aici. Referitor la “Cel mai iubit dascal din Oradea”…sa fim putin mai rezervati cu aprecierile, ca poate ii jignim pe cei care chiar merita asa ceva.

    Reply
    1. By Lorelei on

      Super raspuns! Vad ca din pacate este mult mai apreciata hahaiala de 2 lei decat adevarata performanta.

      Reply
    2. By radu on

      Sorina, oricine ai fi, din ce am citit eu pe-aici, esti singura care “barfeste”. Adica dintr-o postura anonima lansezi supozitii, care chiar daca ar fi adevarate, ar fi tangentiale subiectului, pentru ca in fata elevilor, dl. Tifor n-a judecat, cu atat mai rau, n-a barfit, pe nimeni. Iar daca in opinia ta exista o persoana mai potrivita pentru acest titlu, te rog s-o promovezi si sa te bucuri de feedback-ul primit pe masura.

      Reply
  33. By Laura Gal on

    Si acum, la doi ani după apariția interviului, l-am (re)citit cu plăcere. Mi-a fost drag profesorul meu, și mă consider norocoasă că l-am avut dascăl, l-am respectat și l-am iubit, chit că am fost și eu printre destinatarii lebedelor care săreau din penița lui ca ciupercile din pământ după o ploaie de primăvară. Mi-a fost drag pentru că m-a învățat să iubesc să citesc dar și să citesc printre rânduri înțelesuri ascunse, să simt parfumul și foșnetul foilor de hârtie, lucruri pentru care țin să îi mulțumesc încă o dată. Este profesorul cu care mi-e drag să mă întâlnesc pe stradă și să depăn amintiri, la fel cum atunci când i-am fost elevă, mi-era drag să-l ascult din bancă.

    Reply
  34. By Stelian on

    Ce ciudat. Citi oameni simt nevoia de-a fi iubiti si se simt frustrati la vederea iubirii ce-o dedicam celui mai iubit dascal din Oradea. In ciuda celor frustrati ca nu sint iubiti Dl. Tifor a fost “cel mai iubit dintre paminteni”. Ne-a ajutat enorm in cei mai frumosi ani.

    Reply
  35. By DANIELA on

    Dragii mei gojdisti,
    celui mai iubit dascal al nostru, pentru care noi am insemnat ceva, celui care a facut pasiune din meseria de profesor, celui care s-a mistuit ca o lumanare pentru a lumina calea noastra, celui care culege si azi roadele muncii sale…. . celui mai drag noua, gojdistilor care il iubim si-l respectam.
    Cu GRATITUDINE ii transmitem un sincer mesaj cu ocazia zilei de nastere:
    SANATATE, BUCURII SI GANDURI MINUNATE alaturi de traditionalul ,, La multi ani!”, stimate d-le Dorel Tifor

    Reply
    1. By Arcidalia Ghenof on

      la multi ani cu sanatate domnule profesor!

      Reply
  36. By aniela petrache on

    Orice Gojdist il stie pe Domnul Profesor Tifor , sau a auzit de el ! Chiar daca nu mi’a predat , am avut norocul sa ne fie Director ! Multumim pentru tot ce ati facut pentru noi

    Reply
  37. By anda on

    Eu am fost eleva domnului profesor Tifor 8 ani de zile si l-am admirat enorm in toti anii de gimnaziu. Am avut si nota 10 in teza la dumnealui, ceea ce e o onoare pentru mine, dat fiind ca era rarisim ca cineva sa aiba nota 10 in teza la limba romana.Am iubit mereu gramatica si ii multumesc domnului profesor ca si dupa 17 ani am cunostinte solide privind notiunile de limba romana, ca toata structura gramaticala a limbii am invatat-o logic si mi-a inlesnit enorm invatarea si aprofundarea altor limbi straine. Marturisesc ca nu am fost niciodata prietena cu literatura.Preferam nivelele, povestirile scurte, ceva ce era redus ca lungime dar cu mesaj relevant si de interes. Peste ani am devenit profesoara de limba engleza la liceu si am ramas tot cu o fobie de a citi romane sau carti din diferite domenii.Analiza in profunzime a textelor, pe care azi cu drag si pasiune o impartasesc cu elevii mei, le-am dobandit in gimnaziu de la domnul profoesor, tehnica de lucru pe text, argumentare, extragerea esentei, analiza, etc.Daca ar fi sa ii reprosez ceva domnului profesor Tifor, din punct de vedere pedagogic, cum as fi facut eu in locul dumnealui, ar fi ca, in loc sa ne umple de “lebede”, poate ar fi trebuit prin alte metode pedagogice sa ne trezeasca pasiunea pentru cititul amplelor romane, de exemplu, sa ne povesteasca dumnealui un episod foarte interesant si elocvent din roman, sa ne aduca rezumate intocmite de dumnealui, macar sa ramanem cu ceva din acele carti, sa ne dea mai mult timp de citit, sa fi primit macar un amarat de 5 sau 6 pentru povestirea continutului romanului. Pe vremea cand eram eleva nu exista internet si nici alte surse care sa ne ajute sa invatam. In opinia mea, domnul profesor Tifor putea sa faca mai mult pentru cei lenesi si fara atractie spre cititul romanelor, deoarece elevul care a primit multe note de 2 pentru necitirea lor va ramane toata viata cu o falsa perceptie ca era un elev slab si mai putin destept, ceea ce e o mare eroare. Un elev care in gimnaziu a reusit sa obtina performanta de 10 in teza, nu poate di un elev idiot, de nota 2, doar pentru ca are o mare dificultate, fobie, blocaj in a citi romane de sute de pagini in timp scurt. De exemplu, pentru mine personal a fost mereu mult mai util sa vizionez romane ecranizate, filme inspirate din literatura sau sa ascult romanele povestite de altii si mai nou, prin audiobooks.Poate as fi evitat multe note de 2 si as fi ramas si eu cu informatiile din romanele de liceu, predate intr-un alt mod decat cel mai comod, ales de domnul profesor. E un mare regret pt mine nu atat sirul de note mici, cat frustrarea mea ca nu am reusit sa demonstrez ca si eu pot mai mult si ca nu am ramas cu mai nimic din literatura de liceu, pentru ca nu am putut citi, asa cum nici acum nu pot citi romane si carti mai lungi de 20 de pagini. Cu regret, sunt un om mai dificil.

    Reply
  38. By radu on

    Cam mare discrepanta intre amintirea mea despre domnul Tifor si elogiile de aici. Si nu e valabil doar pentru el ci pentru multi profesori din Gojdu din vechea generatie.
    Dupa parerea mea un profesor trebuie sa te atraga spre materia lui, sa te faca curios, sa iti impartasasca din cunoasterea lui, sa faca legaturi intre materia lui si alte domenii, sa nu adopte acelasi sistem invechit de dictat cand xeroxul se inventase cu zeci de ani inainte. Dezvoltarea creativitatii, a limbajului, a scrisului, asta trebuie sa faca un profesor de romana.
    Nu dictarea unor idei generale si apoi ascultat elevii, asta fiind toata activitatea domnului Tifor. Din pacate astfel de practici se continua si azi, e mult mai usor sa stai la catedra sa dictezi, sa asculti si sa dai ‘lebede’. Iar daca crezi ca scuza este varsta atunci mai bine lasi pe altii in locul tau.
    Vad scriindu-se aici ca profesorii din Gojdu au pregatit elite, ca multi au plecat afara si asa mai departe. Meritul multora e doar a lor, a elevilor, pentru ca la Gojdu au intrat elevi foarte buni. Iar sistemul din Gojdu, chiar si din momentul de fata este exigenta foarte mare, cerinte mari de la elevi si atat. Poti sa ceri mult de la un elev foarte dotat, dar unde mai pui si contributia ta ca profesor? Sau poate asta o pui la orele suplimentare de acasa. Dar asta e alta discutie deja.
    Dar nimeni nu contesta profesorii, nimeni nu se atinge de ei, Doamne fereste. Si asta arata ca nu am iesit din comunism ca gandire inca.
    Nu vorbesc despre toti profesorii din Gojdu evident. Dar domnul Tifor este reprezentantul acelor cativa profesori la care ma refer. Si Gojdu reprezinta mai mult acesti profesori cu cerinte mari si metode de predat invechite.

    Reply
    1. By Violeta M on

      Nu cred ca ti-a fost profesor! Sa spui ca dicta…! Cred ca-l confunzi cu Dl. prof. Talianu. Confirm si lebedele si note de la 2 la 10 indiferent de elev. Si nimeni nu facea , cel putin in clasa in care am fost eu, ore suplimentare acasa.

      Reply
      1. By radu on

        Confirm ce spui tu Violeta, si chiar daca nu doream sa raspund acestui comentariu, as fi spus exact la fel, ca probabil a facut cu “alt Tifor”. Si da, este adevarat ca in Gojdu venea “crema intelighentiei” si astfel, la o prima vedere, munca dascalilor era mult usurata, dar si pretentiile erau pe masura. Adica alte asteptari erau de la liceele de elita decat de la restul. Pe de alta parte, sa faci curiosi, sa faci sa zambeasca, sa participe, sa astepte ora de romana, cum o facea dl. Tifor, cu astfel de “pretentiosi” inseamna mare pricepere. Iar treaba cu meditatiile, va asigur, la vremea respectiva nu era ca azi, obligat fortat, copilul dat de mic la toate materiile de baza. Erau si atunci, dar pentru obiectele din care dadeai examen la facultate, acolo unde concurenta era imensa. Regret si eu ca azi toti parintii/elevii sustin frecventarea meditatiilor permanente la toate, sau la cat mai multe materii, dar pentru acest pacat cu siguranta nu are nici o vina dl. Tifor.

      2. By radu on

        Memoria mea nu e chiar asa de proasta totusi. Am facut liceul 4 ani intre 97-2001. Intr-adevar nu am spus ca Dl. Tifor dadea suplimentare ci ca multi profersori din Gojdu au si aveau obiceiul de a abuza de orele suplimentare. Fiecare e subiectiv, dar contraziceti-ma cu altceva. Cine i-a fost elev in perioada aia poate sa ma contrazica? Pentru mine a fost un profesor si atat.

      3. By Cristina on

        Tifor, Ardelean, indolenti și subiectivi, departe de a ajuta elevul, doar dacă părinții acestuia aveau destui bani sa le acopere meditațiile care, dacă nu le frecventai, luai 2 și 3, chiar dacă teza era de 10. Urâte vremuri. Nu-i mai ridicați în slăvi.

      4. By Cristina on

        Da, am fost in Gojdu intre ’90-’94, i-am avut profi si pe Tifor si pe Ardelean.. Tifor nici macar nu organiza “suplimentare”.. nu am auzit asa ceva! Ardelean organiza, dar eu nu am participat in tot liceul la meditatii cu profesorii.. si cine zice ca notele aveau o legatura cu asa ceva, inseamna ca si-a gasit aceasta scuza jalnica pt performantele salbe pe care le-a avut.. eu am fost in fiecare an printre primii 5 din clasa ca medie si nici nu stiu unde locuiesc profesorii!! Eu usor sa vi cu prostii d-astea dupa zeci de ani, dar nu e frumos!

  39. By Brisan Nicoleta on

    Intre DOMNUL TIFOR si pasiune trebuie pus semnul egal. A fost pentru mine ,ca parinte ,cel mai pretios ajutor si aliat. Dragostea dumnealui pentru copiii nostrii a fost neconditionata, iar ei au simtit asta. Eu ii multumesc si ii sunt recunoscatoare pentru rabdarea si optimismul pe care mi le-a insuflat, iar rezultatele exceptionale pe care le are azi copilul meu i se datoreaza in mare masura.Probabil ca sunt multi astfel de dascali ,dar cu siguranta DOMNUL TIFOR se afla pe primul loc. Va multumesc!

    Reply
  40. By Remus T on

    Eu am avut marea sansa sa il am diriginte in liceu! L-am indragit cel mai mult dintre toti care mi-au predat vreodata. L-am cunoscut mai intai la depanusat porumb la ferma din Cauaceu.
    Ooo Doamne, imi este dor de el tot mai des!
    Multumesc.

    Reply
  41. By Beldiman on

    “Cel mai iubit profesor din Oradea” sună atît de pompos că, la prima vedere, pare o declarație nesincera. Ruxandra, trebuie să știi că acesta a fost un slogan aruncat de Tifor încă din anii 1980. Nu a fost doar o exclamație care să provoace reacții sentimentale, ci un scop strategic, și anume crearea unei baze politice pentru ca profesorul să obțină postul de director al liceului. În plus, a devenit protector al Fundației Gojdu, care are potențial o avere considerabilă.
    Bineînțeles că nu reproșez nimic despre acest lucru, lupta pentru putere și un fenomen normal în viață, așa cum nu era un dascăl iubit de toți.
    Pentru a face o comparație cinematografică, el a vrut să fie considerat profesor ca si profesorul KETING din filmul “Cercul poeților dispăruți”, dar el era de fapt mai aproape de caracterul lui PAI MEI din Kill Bill.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      si totusi am citit mult mai multe opinii care confirma acest titlu (pe care, de altfel, nu eu i l’am conferit, ci un fost elev)

      Reply
  42. By Dobocan Mihai on

    “Doiul Nu era doi”… Da!!!… Și așa nu am știut niciodată care este valoarea mea. Mare dezamăgire… foarte mare.
    “Doiul Nu era doi”, asta te făcea să nu lupți, nici nu conta nota… e în regulă? Asta m-a făcut pe mine instabil, era că și când aș sta în echilibru pe sârmă, într-un picior, ăla stâng cu glezna ruptă.
    Notele de pe parcursul anului nu aveau nimic comun cu cele de la Bac… e în regulă? Ce reflectă ele, dacă nu contau, de ce le mai dădeau. Pentru ce m-a pregătit dl profesor Tifor?
    Asta nu a fost școală, nici azi nu este.

    Reply
  43. By Beldiman on

    Pe linga toate cele spuse as m-ai adauga ca l-am cunoscut foarte bine pe Tifor, am fost 7 ani la Gojdu si am tinut un jurnal. Fiind un elev cu note mai mici am fost pus in prima banca ca sa pot fii monitorizat. Asa am reusit sa scriu despre o gramada de detalii in jurnal: Imbracamintea si parfumul lui, mimica lui, obsesia lui cu poetii, scriitori si caractere macabre: Edgar Allan Poe, Francis Bacon( dar du Shakespeare),Machiavelli, Charles Baudelaire! Realitatea e ca Tifor a fost si este mult mai mult decit un simplu profesor de literatura…
    As dori sa te felicit Ruxandra pentru articol mai ales cind te gindesti ca sunt 7 ani de la publicarea lui si inca primeste comentarii!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *