January 23

Mizerabilii. Sau Les Miserables, cum preferaţi!

Tom Hooper a făcut un film pe care l-am iubit, un film care este şi o să rămână pentru totdeauna printre preferatele mele, un film la care am plâns şi în care, în sfârşit, mi-a plăcut cu adevărat Helena Bonham Carter, un film despre care s-a vorbit şi o să se mai vorbească!

Dar filmul ăsta nu e Mizerabilii ci King’s Speech.

În seara asta am fost la Mizerabilii, văzut în avanpremieră graţie Oxygen PR . Sala plin ochi. N-aveam nici un dubiu că e o ecranizare bună de tot. Şi e. Ştiam că e muzical. Şi e. Dar… de aici s-a rupt filmul. Pentru că nu e ceea ce îndeobşte e considerat un muzical în lumea filmului, gen Mary Poppins sau Sunetul Muzicii, doar primele exemple care-mi vin acum în minte şi filme care îmi plac mult şi ale căror cântece le fredonez cu plăcere oricând.

Nu. E genul de muzical în care orice replică e cântată, lungită, silabisită, pusă pe nişte note care pe mine nu m-au sedus. Hugh Jackman (Valjean), Russel Crowe (Javert), Anne Hathaway (Fantine), Sacha Baron Cohen (Thenardier) şi Helena Bonham Carter (Mme Thenardier) joacă, toţi, absolut toţi, admirabil. Şi toţi cântă. Cu vocile lor, şi cântă pe bune, on set, aşa au şi fost înregistraţi, pentru autenticitate (mai multe detalii la Vlad Dulea).

Când cântă, adică atunci când fiecare are cântecul lui, “aria”, poftim, singur sau în duet, e impresionant. Chiar e. Formula de la poarta Cosettei, când o vizitează Marius, în trei, alături de Eponine (Samantha Barks), mi-a plăcut mult de tot, de exemplu. Şi momentul din han. Şi I Dreamed a Dream, cântat de Anne Hathaway, unul dintre cântecele mele favorite din muzicaluri. Şi Javert, pe marginea zidului.

Toate momentele astea sunt minunate. Şi după aia, în loc să ma lase să le savurez până la următorul, ei continuă să spună replicile tot cântat. Ceea ce ar fi suportabil dacă filmul n-ar avea aproape trei ore şi dacă n-ar fi film ci o operă, în care muzica să primeze. Dar aici nu primează muzica, pe mine nu m-au sedus toate partiturile şi nici toate vocile şi au fost momente în care am zâmbit după o scenă (cum a fost cea de la poartă, de exemplu) ca după aia să-mi revin şi să nu mai zâmbesc fiindcă iar venea lălăiala. Ceea ce poate fi perfect live, dar pe peliculă, sorry, mie mi se pare că nu a avut destulă forţă.

Hugh Jackman

(poate n-am auzit eu destulă muzică, în general, sau aia care trebuie. asta e!)

Filmul e impresionant şi, fără îndoială, îşi va fi meritat Oscarurile. Mizeria Parisului, revoluţia (mie mi s-a părut uşor cartonată, dar cred că a fost intenţionat), Gavroche (care cântă şi el – cum altfel! – în engleză, cu accent irish. Pe bune!), fix ştrengarul la care te aştepţi citindu-l pe Hugo, toate personajele sunt de acolo (Cosette e singura care nu mi-a plăcut), actorii sunt exact cum şi unde trebuie să fie, iar finalul e o bucurie! Atât pentru că e impresionant (à l’américaine, all right!), cât şi pentru că, în fine, se termină filmul!

And that’s all, folks!

Ba nu. Încă ceva. Susan Boyle la Britain’s Got Talent mi-a plăcut până la lacrimi, de fiecare dată când reascult varianta ei (de la 2′ 7”) mi se face pielea găină. Şi vorbim de o femeie şleampătă pe o scenă goală, fără decoruri, fără regie, fără nimic. Anne Hathaway în Mizerabilii, deşi după dramaticul moment al tunderii (cred c-a plâns pe bune, au sluţit-o!) şi scoaterii dinţilor nu a reuşit asta. Şi nu, nu e vorba de voce. E vorba de emoţie, pur şi simplu!



Tags: , , ,

Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 23/01/2013 by ruxandra in category "Filme

9 COMMENTS :

  1. By Bogdan on

    Sa-nteleg ca din toata lista de nominalizari la oscaruri asta este preferatul tau?

    Reply
  2. Pingback: Mizerabilii, un film de referinţă, după umila mea părere • Republica Culturală Chineză

  3. By Vlad Dulea on

    e ciudat că vorbești despre Mary Poppins sau Sunetul Muzicii. Acestea au fost mai întâi filme muzicale și apoi transformate în spectacole musical pe West End și Broadway, pe când Mizerabilii este exact invers. Este o adaptare cinematografică a musicalului de scenă. Ultimele filme de referință care au făcut exact același lucru au fost Fantoma de la Operă, Chicago și Mamma Mia. Tot musical de cinema a fost și Moulin Rouge… și în toate acestea pe care ți le-am dat exemplu se cântă cap-coadă… iar ca așteptări de stare, să compari Sunetul Muzicii cu Mizerabilii este ca și cum te-ai aștepta ca The Green Mile să îți dea aceeași stare ca The Hangover…

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      Moulin Rouge mi’a placut. Mamma Mia, la fel. Fantoma, de asemenea. la Hangover n’am avut rabdare, asa ca nu am termen de comparatie.
      Recunosc un film bine facut, iar Mizerabilii e, dar mi’a si testat rau limitele

      Reply
  4. By Andreea on

    Inca nu am vazut versiunea asta, dar din ce am vazut in trailer si in recenziile de pe bloguri fimul pare a fi foarte fain. Ecranizarea mea preferata a cartii e o miniserie cu Gerard Depardieu si John Malkovich, de prin `99 cred. E minunata, serios – si Malkovich vorbeste in franceza :)

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      o stiu. aia mi’a placut fara rezerve. dar nu se poate face comparatie, sunt alte dimensiuni.

      Reply
  5. By O Oană on

    Am fost și sunt atât de fascinată de seria cu John Malkovich încât nici nu vreau să mă uit prea curând la ăsta. Prea mult mi-a plăcut seria aia…

    Reply
  6. Pingback: Les Mizerables

  7. Pingback: Les Miserables

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *