September 29

Copii, câini, oameni, priorităţi

Am citit azi un articol din Gândul despre copiii instituţionalizaţi, despre cât e de greu să înfiezi, câţi sunt, cu cifre, sume şi detalii. E aici. Dincolo de faptul că o adopţie poate să dureze şi până la doi ani, am mai aflat că sunt peste 32.000 de oameni care lucrează în acest sistem al copiilor instituţionalizaţi şi 60.000 de copii. Practic, ceva mai mult de un adult la doi copii. Şi la calculul ăsta nu se pun la socoteală ONG-urile, acţiunile de CSR şi alte ajutoare din afara sistemului de stat, da?

Nota de plată este de 150 de milioane de euro pe an, cam 32 de lei pentru fiecare copil. De fapt, doar şapte lei ajung la copii, însă, restul se întorc în buzunarul statului, o parte ca salarii, o parte ca impozite pe aceste salarii. Iar îngrijirea copiilor nici măcar nu este dintre cele mai bune, aşa cum ştim cu toţii.


Statusul cu care fusese pus linkul pe Facebook spunea şi că e trist că pentru copii nu se iese pe stradă. Am lăsat şi eu un comentariu în care am spus cam acelaşi lucru – nu am făcut un secret din faptul că am o problemă cu priorităţile protestelor din această toamnă. Din două replici, o tanti mi-a cerut argumente pentru care copiii sunt mai importanţi decât câinii. I-am dat block, pentru că mi se pare o retorică idioată şi nu văd rostul pentru care să-mi pierd timpul cu oricine pleacă de la premisa semnului “egal” pus între copii şi câini.

Am pus un status legat de discuţia asta pe FB şi s-a mai găsit o tanti care îmi dă următoarea replică (agramată): noi iubitori de animale am adoptat…..tu?????, “argumentul” fiind întărit de link la o poză şi de un status care nu-i aparţin:

copil
I-am dat, de asemenea, block, şi, dacă sunt prea radicală, aia e! Nu pot, nu vreau şi nu voi sta la discuţii cu cineva, oricine ar fi, care nu e în stare să gândească suficient cât să-şi dea seama că, dincolo de dificultăţile procesului, adoptarea unui copil presupune responsabilităţi şi cheltuieli incomparabile cu adoptarea unui câine şi că, oricum, ăsta nu e un argument pentru care problema câinilor maidanezi este prioritară în faţa problemelor pe care le au copiii în România – şi nu mă refer doar la cei instituţionalizaţi, ci şi la cei bolnavi sau la cei care sunt supuşi, într-un procent îngrijorător, abuzului şi violenţei în familiile lor. În colaborare şi cu aprobare de la statul român.

Înţeleg, principial, opoziţia faţă de eutanasierea câinilor maidanezi, e o rezolvare crudă a omului nepăsător care i-a lăsat să ajungă pe străzi şi acum e depăşit de situaţie, pentru că locul câinelui e fie în sălbăticie, pe post de lup sau dingo sau alte neamuri canide, fie pe post de câine de companie, nu în haită pe asfalt. Sunt de acord că ăla de la B1 care a spus că  plăteşte pentru orice blană de câine jupuit i se aduce ar trebui să fie dat afară din mass-media ca un dinte stricat.

Dar mă înspăimântă ideea că există oameni care au nevoie de argumente ca să vadă că un copil e mai important decât toţi maidanezii la un loc!

© Oksun70 | Dreamstime.com
© Oksun70 | Dreamstime.com

Important: Mi se pare inutil să precizez că nu cred că asta e limita de gândire a tuturor celor care se luptă să salveze maidanezii de la eutanasiere. Nu generalizez. Doar am avut eu ghinionul să întâlnesc această mentalitate la doua persoane care au acest scop, şi încă la scurt timp una după alta.



Tags: , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 29/09/2013 by ruxandra in category "ţara mea de d'oh!

4 COMMENTS :

  1. By GCM on

    Am zis ca nu ma ma enervez pe chestia asta, dar n-am cum sa trec pe lana subiect. Problema e ca iti racesti gura degeaba cu oameni care sunt in stare sa compare, asa cum ai spus si tu, viata unui om cu cea a unui animal. Iar daca macar la nivelul asta nu resuseti sa gasesti un minim de logica e clar ca e sortit esecului din start orice dialog referitor la traiul intr-o societate, la prioritati si alte asemenea.
    N-am vrut sa pun linkul in comentariu ca sa nu sune a autopromovare mascata, dar daca ai rabdare poti merge direct pe linkul din formular care te va duce la o parere de-a mea veche de exact 2 ani de zile in care faceam aceeasi comparatie. Ironia e ca nimic nu se schimba…

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      haha, am vazut titlul :))
      eu am depasit momentul in care mi se pare ironic ca lucrurile nu se schimba. ma enerveaza, si ma enerveaza si acel ridicat din umeri, “ce sa faci, asta’i romania”. noi suntem romania. noi schimbam. noi decidem. noi votam. noi. fiecare in parte.

      Reply
  2. By Oana on

    Mie mi se pare ca in Romania oamenii habar nu au in ce conditii cresc copiii institutionalizati. Partea si mai proasta e ca nici nu-i intereseaza, reprezinta un subiect usor de maturat sub covor. Si spun idiotenii gen ”adopta si tu unul” de parca un copil e un caine pe care-l poti lasa doua saptamani pe an la parinti cand pleci in vacanta, inchis in curte singur cand esti la job, 3 zile la prieteni ca sa fugi un weekend la munte and so on… Ca sa nu mai zic de faptul ca in tara noastra procedura adoptiei nu e tocmai facila si copiii devin adoptabili extrem de greu.
    Ma rog, is multe de zis pe subiect, dar mi s-a urcat tensiunea cand am vazut ce balarii spun unii si altii.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      “nu e tocmai facila” e o imblanzire serioasa a realitatii. uite si tu ce povesteste tanti din articol, cea care a incercat sa adopte. si e evident ca statul nu face nimic pentru a sprijini adoptia, cu toate ca ar trebui s’o faca. insa, la fel precum cainii maidanezi, copiii institutionalizati inseamna un venit relaxat pentru unii din sistem :(

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *