October 28

Viața în roz

Sunt printre cei norocoși care au avut un profesor de fericire. Fiindcă fericirea – dacă nu știați – se învață. Sigur, asta nu e tot, trebuie să te antrenezi tot timpul, necontentit, fiindcă nu e chiar ca mersul pe bicicletă. Dacă uiți să te bucuri de lucrurile simple prea mult timp o să descoperi că ești din ce în ce mai nefericit și, mai rău!, că răspândești nefericire și în jurul tău.

Eu am avut cel mai minunat dascăl într-ale fericirii: bunica mea, Darly. De la ea am deprins știința de a lăsa lucrurile mici, detaliile, să-ți umple viața cu momente frumoase, chiar dacă tabloul întreg nu pare pictat neapărat în tonuri de roz. Momentele astea mici, ele sunt amănuntele care ne pot schimba starea, fie că vorbim de cum cade lumina într-o încăpere, de un cântec, de o frunză colorată frumos, de zâmbetul întors cuiva, aiurea, pe stradă, de ultima bucățică de prăjitură pe care cineva a păstrat-o pentru tine.
pink
Darly nu mai e, fizic, lângă mine, de câțiva ani, și îmi lipsește adesea, când i-aș mai povesti una-alta. Dar cred, sper!, că știe că n-am uitat nimic din cum mi-a arătat să fiu, nu într-un stil didactic ci prin propriul exemplu, stăpânind la perfecție arta de a face aproape orice experiență una savuroasă. N-am mai cunoscut și, probabil, n-am să mai cunosc pe nimeni în viața asta care să se bucure cu atâta poftă de micile detalii pline de farmec, cele peste care trecem adesea, din grabă, ori din orbire, sau să provoace amănuntele să apară, cumva, nu știu cum! Magic!

Astăzi ar fi fost ziua ei și, deși aproape că-mi dau lacrimile de drag și dor, prefer să-mi amintesc ce încântată desfăcea cadourile, netezind hârtia și panglica, cum respira parfumul crizantemelor primite sau cum bătea din palme atunci când noi aduceam tortul.

Și e mai mult decât în ADN, ca mamă a mamei, amintiri și gânduri, e în ceea ce sunt ca om, fundamental, și poate e chiar mai mult decât oricine altcineva, căci i-am moștenit și foarte bunele dar și mai puțin bunele. Și, de multe ori, când zâmbesc și mă bucur de ceva aparent neînsemnat, e și acolo, în fericirile mele. Fiindcă, fără ea, n-aș fi știut cum să le am, să le văd, să le simt. Și ”mulțumesc!” e prea puțin, așa că o să pun cântecul ei preferat, pe care îl ascult în fiecare 28 octombrie.

Și n-o să fie nici cu Louis și nici cu Edith ci cu Cindy! Știu că i-ar fi plăcut, fiindcă și mie îmi place!



Tags: , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 28/10/2014 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

2 COMMENTS :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *