November 26

Decât să sufli în iaurt, mai bine îl mănânci!

Îmi plăcea să fiu răcită când eram mică fiindcă eram încă și mai alintată ca de obicei. În plus, când făceam amigdalită – și făceam destul de des! – luam antibiotice iar mama îmi dădea, obligatoriu, și iaurt. În care – ce bucurie! – era voie să se strecoare și niște zahăr ori ceva dulceață de caise, preferata mea! Oricum nu făceam nazuri la iaurt (dar cu adaos de zahăr aveam voie doar când eram blnavă), dar când luam antibiotice era chiar obligatoriu și am rămas cu obiceiul ăsta până în ziua de azi. Ba mă și amuz, că maică-mea nu prea se înnebunește după produsele lactate, dar când e răcită rău și ia antibiotice îi zic mereu să mănânce iaurt! Ha!

Habar n-aveam eu când eram copil că iaurtul provenit din prima producție industrializată, comercializată în 1919 de către Danone, era făcut cu fermenți de la Institutul Pasteur și se vindea în farmacii, ca ajutor în infecțiile intestinale.
Dar iaurtul nu are printre beneficii doar echilibrarea și protejarea florei intestinale, după cum se vede în imaginea de mai jos

beneficii iaurt
pentru că e bogat în proteine, calciu, vitamina D, B6 și B12, iar anul trecut au apărut și studii potrivit cărora consumul de lactate, inclusiv iaurtul, ar ajuta la scăderea tensiunii. E bun și în diete, desigur, varianta care are conținut scăzut de grăsimi, și pentru prevenirea obezității (studiu), iar pentru cei cu intoleranță la lactoză chiar se recomandă, pentru că bacteriile lactice din iaurt imbunătățesc digestia lactozei.

Toate lucrurile astea le afli dacă te plimbi nițel pe secțiunea ”Research & Innovation” de pe site-ul internațional Dannone. Aproape 1500 de oameni de știință (48 de naționalități) cu un buget de 236 de milioane de euro, 310 prezentări și publicări cu valoare științifică din domenii variate precum: probiotice, imunologie, metabolism sau flora intestinală. Toate astea pentru a asigura produse ale căror beneficii pentru sănătate să fie mai mari. E chiar o lectură fascinantă și vă recomand să vă uitați un pic, inclusiv pe Jurnalul lor de nutriție.

copil
Îmi place preocuparea asta vădită și transparentă pentru nutriție sănătoasă fiindcă sunt convinsă că obiceiurile alimentare sunt vinovate de o seamă de belele care ne trimit la medic în cele din urmă și, dacă am fi nițel mai atenți la ce consumăm, poate că am fi și mai sănătoși.

Nu în ultimul rând, știu că cei de la Danone își fixează standarde de calitate a laptelui și igienă mai înalte decât cele impuse de lege pentru că vor să se asigure permanent că oferă cele mai bune produse. Iar dincolo de mituri e informare și documentare. Totul e să te intereseze adevărul.

Iar adevărul e că mi s-a făcut poftă de un iaurt! Și taman am primit noul Danone Natural, rețeta nouă: doar lapte și fermenți.

danone



Tags: , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 26/11/2014 by ruxandra in category "Obiceiuri sănătoase

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *