Am ieșit târziu la piață azi, mai degrabă într-o scurtă plimbare decât că aș fi avut nevoie de ceva. M-am împrietenit, totuși, cu niște andive și cu niște morcovi subțirei numai buni de ronțăit cruzi!

Cu ocazia asta am constatat că mai am fix doi lei cash, așa că am făcut o oprire și la bancomat, ca să remediez problema. Banca mea e la parterul blocului, deci am acces aproape instant la cash, dacă e nevoie, dar chiar și așa, nu-mi place să-mi știu portmoneul gol.

În fața mea, la bancomat, un el și o ea. Mai mult ea, că el stătea doi pași mai în spate. Eu aștept cuminte, cu muzică în căști. Nu există să fiu pe stradă fără să ascult radio în căști, uneori fredonez și eu sau chiar cânt de-a binelea spre amuzamentul celor cu care mă intersectez pe stradă sau prin magazine. Acum se nimerise Ray Charles cu I Can’t Stop Loving You alături de care fredonam cu spor, așteptându-mi rândul la scos bani.

El, zâmbind, vine un pic mai aproape de mine și zice ceva. Eu dau jos o cască
– Nu te-am auzit.
– Da, știu, am vrut să văd dacă recunosc cântecul din ce fredonezi tu.
– E I Can’t Stop Loving You de… ăăăă… am un lapsus, zic, și scot telefonul din buzunar ca să caut pe Google.
– A, ai și Samsung. Ca mine!
Dau să-i întind o cască, să audă cine cântă, dar mi se spulberă lapsusul și exclam:
– Așa! E Ray Charles!
– He! Bucureștiul ăsta poate fi și magic.
– E, dacă îl cunoști. Dar lasă că nici Timișoara nu e rea, zic.
N-avea accent, habar n-am de ce am zis Timișoara în primul rând, poate fiindcă am vorbit cu Oltea aseară, poate fiindcă mi-e drag orașul, habar n-am de ce. El râde, mai zice odată Magic! și pleacă, împreună cu fata, nu înainte să-mi ureze o zi bună în continuare. Zic și eu la fel, ei pleacă, eu scot banii, mai intru într-un magazin în drum spre casă.

În fața scării mele, adică vreo zece pași mai încolo, tot ei, stau și discută. Îmi scot o cască, îi întreb dacă s-au rătăcit.
Nu, zice el. Eu sunt din Timișoara (deci ghicisem), mai am o oră până pleacă trenul și poate știi vreun loc în care să mai bem o cafea? Am fost la ceva indian până acuma, mai încolo un pic…
I-am trimis la Tekafe, după colț, unde știu că au lucruri bune și o cofetărie cu chestii mereu proaspete.
– Magic!

Am intrat râzând în bloc și încă mai zâmbesc!

Share: