August 24

Fun Kit de la Orange: filme, muzică și cărți bune!

S-a făcut final de august iar eu n-am simțit mai deloc vara asta, și nu mă refer doar la canicula care ne-a cotropit ci și la relaxare. Lasă că oricum nu sunt genul care știe să-și ia vacanță din aia cu telefonul închis și mail cu autoresponse, și oricum toată lumea care știe cât m-am plimbat vara asta crede că am fost într-o vacanță de aproape trei luni – ceea ce, mă credeți sau ba, chiar nu e cazul, că am prestat piarește și/sau blogosferic pe toate coclaurile pe care am fost.

Mai rău, sunt în urmă cu cititul fiindcă seara, frântă fiind, limita era de cel mult o pagină până să-mi pice tableta din mână, iar eu în mașină nu pot să citesc, fiindcă mi se face rău.
Continue reading


May 8

Interviu cu Fred Cook, CEO Golin: Creativitatea e cea mai importantă

Fred Cook nu pare un CEO obișnuit. E relaxat, deși conduce un grup de comunicare cu birouri în multe țări, și e parte dintr-o profesie în care zilnic apare ceva neprevăzut, ceva urgent. Sigur, experiența extinsă de viață și de lucru în agenție își spune cuvântul: are încredere în echipa lui și în faptul că, orice s-ar întâmpla, există o rezolvare.

A avut numeroase joburi, de la portar până la vânzător într-un magazin de pielărie, în Italia, a văzut lumea, a predat engleză, a lucrat pe un vapor și a condus acasă șoferi prea beți ca s-o mai poată face singuri. La 36 de ani, a luat câteva cursuri de PR și a încercat să găsească un job, dar cum asta nu s-a întâmplat, a început să lucreze ca un freelancer, promovând prieteni și mici afaceri. În câteva luni a reușit să aibă o listă de clienți suficient de impresionantă și a primit un job la Edelman: Account Mannager pentru KFC. Șase luni mai târziu, era sunat de un headhunter și recrutat pentru o agenție mică, Berkhemer and Kline, care a fost cumpărată de Golin (pe atunci și Harris) la scurtă vreme.

Așa și-a început Fred Cook drumul spre cea mai înaltă poziție globală la Golin.
Continue reading


January 15

Film: Parfumul

Nu mă dau în vânt după ecranizări (Pe aripile vântului ar fi prima într-un top personal al celor bine făcute), dar pe asta am vrut s-o văd. Pentru că mi-a plăcut mult cartea și pentru că eram curioasă cum au văzut-o alții. M-am dus, deci, să văd Parfumul cu scepticismul și rezerva cu care mă duc să văd/citesc/ascult orice chestie ”la modă”.

Și tot așa, cu scepticism, am încercat să privesc și amestecul amețitor de imagini ce descriau mirosul din piața de pește (da, știu cum ”sună” asta), felul în care s-a născut Jean-Baptiste și adulmecarea fără nesaț a lumii abia descoperite.
Continue reading


Category: Carte, Filme | LEAVE A COMMENT
August 30

Zece cărți care mi-s dragi. Sau mai multe.

Umblă leapșa prin oraș c-o găleată cu cărți, mai precis zece care te-au marcat, care au însemnat ceva pentru tine, cândva sau acum, poate chiar și mâine. Eu m-am decis să le ”azvârl” pe blog, că aici rămân, nu ca pe FB. Și nu știu câte vor fi, dacă sub sau peste zece, dar știu că mă bucur mult că pe unele le-am văzut prin listele prietenilor.

Ia să vedem…
Continue reading


April 16

Prietena Micului Prinţ

Aşa a fost, printre altele, Nina Cassian. Şi poate că încă mai e, de vreme ce ieri a plecat să locuiască pe o stea. Au curs cerneluri şi pixeli mai degrabă despre iubirile ei decât despre versuri, căci şi-a intersectat viaţa şi gândurile cu celebrităţi literare, de parcă rolul ei ar fi fost de muză, nu de autoare. Eu mă gândesc la Prinţul Miorlau şi la Micul Prinţ. Şi la alte versuri scrise de Nina Cassian care mi-au plăcut mult.

Şi la regrete…
Continue reading


Category: Carte | LEAVE A COMMENT
February 24

Oare cum ne vom iubi peste mii de ani?

La finele săptămânii trecute m-am apucat să citesc o carte SF publicată în 1936 de către autorul român Felix Aderca, recenzată, printre alții, de Ion Hobana și George Călinescu, cel care nota așa: “Ceea ce încântă în acest roman este sinteza fantastică, darul de a face enorme jucării… Se adaugă un humor fără cute de zâmbet, englezesc, făcut din enormități și fantezii”.
În prologul romanului Orașe scufundate, pentru că ăsta e titlul cărții, Aderca îi pune cei doi eroi, Ioan și Ri, soț și soție, să discute despre citadela viitorului, iar discuția are loc în Bucureștiul anului 5000!

coperta aderca
Am selectat un pasaj generos legat de dragoste pentru că m-a intrigat felul în care autorul își imaginează transformarea acestui sentiment, pentru că azi e Dragobetele și pentru că mi-ar plăcea să vă provoc să vă gândiți și voi cum o să evolueze iubirea peste mii de ani…
Cele mai faine comentarii vor fi premiate cu câte un exemplar din carte, prin amabilitatea editurii Nemira, dar până atunci citiți cum se gândea un scriitor din 1936 că o să fie dragostea peste câteva milenii!
Continue reading


December 23

Cele mai furate cărţi

La final de an se fac tot felul de topuri, care mai de care mai inedite. Printre ele, şi cel al cărţilor furate din librării. Pe mine m-a distrat până la lacrimi următorul fragment:

volumul “Fii demn”, de Dan Puric, a fost cea mai furată carte, în anul 2013, din lanţul de librării care aparţine Companiei de Librării Bucureşti, au declarat reprezentanţii companiei – de aici.

Deci oamenii nu ştiau cum pot să fie demni, aşa că au decis să fure cartea care, chipurile, îi învaţă acest lucru. Hai, pe bune, tre’ să recunoaşteţi că e de râs. Mai ales dacă vă spun că printre cele mai furate titluri se află şi cartea lui Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste. Probabil că abia după aia, din carte, au aflat că una dintre cele zece porunci era Să nu furi!

Abia aştept! Şi filmul şi cartea!
Abia aştept! Şi filmul şi cartea!

December 20

Fata cu portocale e o provocare

Iarna trecută, la Braşov, într-o cameră maaare a unei pensiuni care mă găzduia pentru o noapte, am stat cocoţată pe pervaz ca să admir oraşul de sus, am mâncat portocale, iar cojile le-am pus frumos la căldură. Fără să-mi dau seama. Atât îmi e de familiar gestul ăsta.

Nu ştiu voi, dar pe mine mirosul de portocale mă duce mereu cu gândul la iarnă, ideea de acasă, siguranţă şi căldură. Poate că se datorează faptului că, în copilărie, mama punea, iarna, coji de portocale pe calorifer, să miroasă frumos. Fac şi eu acelaşi lucru la mine acasă, pentru a retrăi, măcar un pic, vremurile copilăriei, vremurile în care tragedia supremă era obligaţia de a mânca morcovii din supă.

Continue reading


November 23

2 în 1: Andrei Makine şi Gabriel Osmonde la Gaudeamus 2013

Andrei Makine s-a născut în Siberia şi şi-a împărţit copilăria între o casă de copii şi bunica originară din Franţa – sau cel puţin aşa povesteşte uneori, când are chef, despre copilăria sa. De altfel, şi teza lui de doctorat, la Universitatea de Stat din Moscova, avea să trateze literatura franceză, iar după ce a fugit la Paris, a locuit o vreme aproape de mari scriitori francezi, Balzac, Moliere sau Hugo, într-un colţ din cimitirul Père Lachaise. Atât era de sărac.

“Când ai ales drumul ăsta, al scrisului, nu mai ai de ce să discuţi despre chestiile materiale”, explică, şi nu e deranjat sau ruşinat de sărăcia primilor ani în Franţa, atunci când aştepta cetăţenia, scria şi încerca să-şi publice cărţile
Continue reading


November 9

Domnul de la cărţi

Pe Altelierului, chiar înainte să întri în piaţa Matache, stau înşiraţi pe marginea drumului, printre maşini, diverşi târgoveţi. Cei care au marfă prea puţină sau nepotrivită pe tarabele din piaţă, expusă de obicei pe-o navetă răsturnată de bere. Acolo e o mamaie care vinde brânză ceva mai ieftină şi nişte ouă, bătrânul cu linguri de lemn, vreo două-trei fete care vând flori. Acum, că e sezonul lor, tufănele sau “crizante”: Ia crezantema, fromoaso!, uite ce mândreţe!

Mă uit în fugă la bulgării aurii sau roşcaţi dar ştiu deja că nu-mi plac şi că n-o să cumpăr. Îmi plac mai mult tufănelele, mici şi ciufulite, mirosind a toamnă. Şi, oricum, crizantele lor sunt cam trecute, iar eu prefer să cumpăr flori de la bătrânele.

Continue reading