Nu mă dau în vânt după ecranizări (Pe aripile vântului ar fi prima într-un top personal al celor bine făcute), dar pe asta am vrut s-o văd. Pentru că mi-a plăcut mult cartea și pentru că eram curioasă cum au văzut-o alții. M-am dus, deci, să văd Parfumul cu scepticismul și rezerva cu care mă duc să văd/citesc/ascult orice chestie ???la modă???.
Și tot așa, cu scepticism, am încercat să privesc și amestecul amețitor de imagini ce descriau mirosul din piața de pește (da, știu cum ???sună??? asta), felul în care s-a născut Jean-Baptiste și adulmecarea fără nesaț a lumii abia descoperite.
Mi-au plăcut, într-o ordine absolut aleatoare: cum a învățat să vorbească, frenezia cu care a creat Love and Psyche, faza cu distilarea pisicii, cuprului și fierului, firescul cu care a omorât prima femeie și disperarea de după, părul roșu al Laurei și privirea întoarsă pentru umăr când fugea spre mânăstire (mi-au dat impresia că aproape nu-și regretă moartea iminentă ca preț pentru a fi nota de vârf a parfumului perfect), piața plină de oameni îmbătați de dragoste și trezirea ???de după???, câmpul de levănțică, măgărușul și căruțul de lemn al precupeței care a adus tuberozele, trandafirii luați cu lopata, felul în care Baldini și, mai apoi, Jean-Baptiste însuși adulmecau parfumurile, cu o fluturare bruscă a batistei, felul în care și mișca mâinile pe eșafod, ca un dirijor frenetic, costumele, decorurile, străzile Parisului, cu oameni, culori și mirosuri, muzica.
Nu mi-au plăcut: zgomotul de dop al nașterii, prinderea fermă a degetului la orfelinat, faptul că era gol până la brâu când afară era zăpadă (mi se pare mai logic ca un patron inuman să-și protejeze cât de gât angajații ca să nu moară, într-o vreme când orice infecție făcea ravagii în populație) pe când lucra la vopsitorie, ngenunchierea călăului și, mai apoi, a tatălui Laurei, faptul că realizatorii au adăugat la titlu și ???The Story of the Murderer??? – chiar nu despre asta e vorba!
Mi-au plăcut foarte mult fructele tăiate în două și felul în care se desprindeau jumătățile una de alta, parcă cu regret…
Să-l vedeți, că merită. Dar după ce citiți cartea.
________
NB Textul ăsta a fost scris în 2007, după ce am văzut filmul, și recuperat de pe vechiul blog.
Leave a Comment