Zece cărți care mi-s dragi. Sau mai multe.

Umblă leapșa prin oraș c-o găleată cu cărți, mai precis zece care te-au marcat, care au însemnat ceva pentru tine, cândva sau acum, poate chiar și mâine. Eu m-am decis să le ???azvârl??? pe blog, că aici rămân, nu ca pe FB. Și nu știu câte vor fi, dacă sub sau peste zece, dar știu că mă bucur mult că pe unele le-am văzut prin listele prietenilor.

Ia să vedem…

Legendele Olimpului, de Alexandru Mitru. Citite și răscitite. Și folositoare, întrucât încă mă întâlnesc cu tot felul de simboluri din mitologie. Din păcate, n-au supraviețuit, nu știu pe unde sunt exemplarele mele. Dar erau ca astea:

Cireșarii lui Chiriță. Nu neapărat o serie care să te marcheze ori să-ți schimbe viața dar pe toți cățeii de la moșie i-a chemat Țombi. Tre’ să însemne și asta ceva, zic!
(dintr-un motiv sau altul, Darly, bunică-mea, le-a zis la toți Țumpi)

La Medeleni, de Ionel Teodoreanu, pentru că niciodată nu mă pot gândi la carte sau personaje fără să zâmbesc. Și Lorelei pentru ???Mi-e inima sura ca o minge de sare lucrată în ocne. Cine nu cunoaște truda și setea închise într-un bulgăre de sare să stea la o parte???.

Teatru, de IL Caragiale, pentru că a fost începutul unei mari iubiri.

Pânza de păianjen, de Cella Serghi. E o carte care a însemnat mult pentru mine, nu neapărat prin vreo construcție impresionantă, ci mai ales pentru că, datorită ei, am cunoscut-o pe Diana. Diana mea, nu Diana din carte. Iar asta, da, mi-a schimbat viața.

Micul Prinț, de Saint-Exupery. Una dintre cele mai iubite, ieri, azi, maine și oricând.

Ai toată viața înainte, de Romain Gary. Am mai scris despre ea, o iubesc, iar cine are cartea asta de la mine tre’ să știe că înseamnă ceva pentru mine.

Daniel Martin, de John Flowes. Cu mențiunea că am impresia că o să-mi placă mai mult Magicianul la următoarea recitire. Dar până atunci…

Arcul de triumf, de Erich Maria Remarque. Pentru atmosferă, personaj principal și calvados!

Spuma zilelor, a lui Boris Vian. Din tot ce am citit eu, probabil cea mai frumoasă poveste de dragoste. Și de tot. O iubesc!

Ion, romanul lui Rebreanu. Mi-a plăcut atât de mult încât am fost convinsă să merg la olimpiada de română. Și, da, Ion mi-a picat. Și la Bac, la scris, tot Rebreanu.

Moromeții lui Marin Preda. Și Jurnalul lui Sebastian. Nu cred că e cazul să argumentez pentru oricare dintre ele.

M-am hotărât să devin prost, de Martin Page, pentru că uneori cred că ar fi mai confortabil, dar și pentru că m-a făcut să caut și să citesc Corespondența lui Flaubert.

Și ar trebui să mai spun de multe. Dar am depășit deja limita de zece și, oricum, dacă nu-mi place o carte, nu merg înainte cu lectura ei, prin urmare, sunt multe care mi-au plăcut. Chiar dacă e obligatorie, cum a fost cazul cu Hortensia Papadat-Bengescu. Sau cu Sadoveanu. Adevărul e că n-am reușit niciodată să termin Frații Jderi!

Nu dau leapșa mai departe. Cine vrea să scrie, să scrie!