Azi îmi amintește FB Memories că, acum un an, a fost cel mai greu moment din viața mea. A fost ziua în care l-am lăsat pe tata să plece. Avea să se întâmple, în fapt, peste încă 12 zile. Dar el azi a decis că nu vrea să treacă prin calvarul unui ”tratament” care nu l-ar fi vindecat sau măcar ameliorat, iar eu am ales să respect asta.
Continue reading
Ieri am sunat un prieten așa, de control, și l-am prins când taman se pregătea de parastas de șase săptămâni pentru tatăl lui. Așa mi-am dat și eu seama că e 28 și sunt opt luni de când nu mai e tata.
Azi FB mi-a adus la Memory mesajul ăsta de la el, de acum șase ani:
Continue reading
Nu, n-ați citit greșit, reiau: la fiecare 40 de secunde un om reușește să-și pună capăt vieții din propria voință. 800.000 de oameni anual, a doua cauză de deces la tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, 79% din sinucideri au loc în țările cu venit mic și mediu, însă problema este globală. De asemenea, e de luat în calcul că acestea sunt cazurile celor cu tentativă finalizată. Pentru fiecare dintre acestea, potrivit estimărilor, mai sunt 20 de alți adulți a căror tentativă eșuează.
Practic, la fiecare două secunde cineva încearcă să-și ia viața. Ai clipit? S-a întâmplat! Ai clipit iar? Din nou.
Vă șochează? De ce? Câtă atenție dăm, în realitate, celor din jur?
Continue reading
Mi-am dorit mult să ajung anul ăsta la Electric Castle, în special pentru a mă revedea cu unul din mai noii mei prieteni, un tip pe care l-am cunoscut anul trecut la Jazz TM și cu care am legat o prietenie mai degrabă virtuală, ținând cont de distanța care ne separă în viața reală – domnul locuiește hăăăăt! în Australia! Virtuală, dar prietenie, oricum ar fi. Ne-am revăzut, tot anul trecut, la București, când mi-a tocit pingelele insistând să-i arăt cât mai mult din oraș, și apoi anul ăsta la Cluj/Bonțida.
După TIFF și FITS, însă, ideea de drum dus-întors cu trenul până la Cluj mi se părea la fel de incitantă ca locuitul la etajul 10 într-un bloc fără lift și cu adaos de caniculă, și eram aproape gata să renunț la experiența EC și, mai ales, la revederea cu prietenul meu.
Până la urmă, însă, MasterCard a intervenit și a salvat situația, așa că am ajuns la Cluj într-o oră, după un zbor perfect cu avionul. Mi-am oferit un sejur aproape fițos la un hotel de cinci stele iar la scenă și dincolo de ea, am ajuns cu van-ul care a dus și trupa la Bonțida.
Apropo, trupa e The Cat Empire, iar domnul de care vorbeam e Felix Riebl, solistul lor, cu care puteți citi un interviu mai jos. Mărturisesc că de-acum a trecut nițel timp de la întâlnirea noastră, iar interviul a fost făcut pe email fiindcă amândurora ne-a plăcut atât de mult la EC încât am ajuns înapoi la hotelul din Cluj abia pe la 4 dimineața, cu doar câteva ore înainte ca avionul lor să plece. Și că Felix e încă și mai mișto decât se poate înțelege din răspunsurile lui.
Enjoy!
Tocmai a apărut primul trailer al filmului făcut după minunata carte a lui Antoine de Saint-Exupery, Micul Prinț, și n-aș putea fi mai încântată! Avem de așteptat nițel, cam până pe 7 octombrie 2015, atunci când pelicula va avea lansarea oficială, dar, chiar și așa, o promisiune e o promisiune!
Continue reading
Sigur, un festival, ca orice festival, are o organizare, un program, momente provocate și vreo câteva surprize. Ideo, însă, e, poate cel mai mult, despre oamenii care-l compun, organizatori, participanti, oaspeți. Și despre tot felul de momente pe care le (sur)prinzi din zbor, uneori nici nu-ți dai seama de ele.
Zilele astea îmi fac ordine în gândurile festivaliere, cum ziceam, și îmi dau seama că am tot auzit formula ”Aici și acum” – am notat asta și în agenda mea de cronicar. Întâi a scris-o Vlad Bălan într-un guest post printre rânduri, apoi am auzit-o la traingul trainerilor, cu Mugur Ciumăgeanu, apoi la Seara Povestitorilor, la un Master Class, într-un spectacol, la unul din mentori… Sigur, asta pentru că Ideo e foarte mult despre emoțiile de aici și de acum, dar mie îmi place să știu că e și despre autoconstrucție, despre un eu mai bun cu care pleci acasă pentru atunci și acolo.
Așadar, absolut neordonat ci după cum și câte vin ele în minte, aici și acum, momente de la Ideo!
Continue reading
HONY – Humans of New York – e un proiect minunat de fotografie, cu oameni şi poveşti. Nu sunt mereu pozitive, pentru că lumea nu e doar frumoasă, şi faptul că Brandon Stanton, fotograful şi autorul proiectului, alege să prezinte şi istorii triste face proiectul ăsta cu atât mai autentic şi mai preţios. Pentru că învăţăm mai ales din lucrurile care nu merg bine, din dezamăgiri şi pierderi, mai degrabă decât din lucrurile bune.
Şi, dacă avem noroc de oameni minunaţi în preajmă, învăţăm şi de la ei.
Continue reading
Ieri vorbeam, tangenţial, de copilăria noastră despre care se zice că, vezi Doamne!, ar fi fost mai lipsită de tentaţii, iar noi, săracii, întrucâtva condamnaţi la învăţătură pe motiv de plictis! Ceea ce e o prostie, de vreme ce aveam imaginaţie cât să inventăm zeci de jocuri şi de scuze de ajuns acasă după ora permisă pentru consemnarea la domiciliu!
Iar eu, una, nu mi-aş da la schimb copilăria, aşa, offline, cum era ea!, pe oricâte tablete sau telefoane deştepte, haine de fiţă cu eroii din desene animate, după cum nici atunci, şi nici acum nu cred că aş schimba pe orice Barbie păpuşile de la Arădeanca!
Continue reading
O veste foarte bună pentru iubitorii trupei The Cat Empire: îi avem oaspeți la București, la vară, ce bine, ce bineeee!!!
Revin cu detalii mai pe seară, deocamdată ascultați un cântecel – îl pun pe ăsta cu pam param, vorba lui Alex, că poate nu toată lumea care știe cântecul Lost Song știe și cum se cheamă trupa.
Și poza cu pisici, pentru viralizare :))
Detest agitaţia şi aglomeraţia specifică zilelor ce preced Paştele şi Crăciunul, dar parcă acum, iarna, e mai rău decât primăvara. În fiecare an îmi promit că n-o să las ceea ce-mi propun să fac pentru ultimele zile, ci doar câteva detalii.
Ei bine, ultimele zile au fost sub semnul unei veşti rele, sub acela al aşteptării, dragului şi grijii de oameni care sunt importanţi pentru mine. Am fost încordată, aproape incapabilă să fac mare lucru – suport greu aşteptările alea în care nu poţi influenţa nicicum rezultatul!
Continue reading