Tocmai a apărut primul trailer al filmului făcut după minunata carte a lui Antoine de Saint-Exupery, Micul Prinț, și n-aș putea fi mai încântată! Avem de așteptat nițel, cam până pe 7 octombrie 2015, atunci când pelicula va avea lansarea oficială, dar, chiar și așa, o promisiune e o promisiune!
Regia este semnată de Mark Osborne (două nominalizări la Oscar), pe care s-ar putea să-l știți ca regizor al primului film de animație din seria Kung-Fu Panda, iar printre actorii care își împrumută vocile personajelor se află: James Franco (Vulpea), Jeff Bridges (Aviatorul), Marion Cotillard (Floarea), Benicio Del Toro (Șarpele), Paul Giamatti, Ricky Gervais, Albert Brooks. Vocea Micului Prinț îi aparține lui Riley Osborne iar scenariul este semnat de Irena Brignull, care a mai lucrat și la Shakespeare in Love.
Bugetul producției este de 81 de milioane de dolari iar filmul va beneficia de două tipuri de animație, atât 3D, cât și cea clasică, ???imagine cu imagine???, realizate de canadienii de la Mikros Image.
Dacă nu știți Micul Prinț ar trebui s-o citiți. Oricum, pentru că e ceamaifrumoasăpoveste, nu neapărat pentru că vine filmul. A fost desemnată cartea secolului XX în Franța, este tradusă în peste 240 de limbi și dialecte și este una dintre cele mai vândute cărți din lume. Și o iubesc!
PS Filmul are, deja, și pagină de FB!
Leave a Comment