Cred că l-am iubit pe Nichita încă înainte să ştiu că vorbele din unele cântece pe care le ştiam şi le iubeam sunt ale lui, iar sentimentul ăsta a rămas cu mine până acum. M-a însoţit blând în dramele şi bucuriile vieţii, în zile cu soare ori cu ploaie, iarnă, vânt, tristeţi şi desfătări, am găsit mereu un gând (ori un semn) care să-mi stea alături.

Până şi la Bac, la română, la scris, unde am avut cele mai mari emoţii la vreun examen, nu că nu-l iau, ci că nu iau notă mare, eram înfrigurată de emoţii în miez de vară, cu mâinile reci, până am văzut că poezia era din Nichita. Deşi mi se pare că la 18 ani n-ai cum să pătrunzi prea bine tainele versuilor din Leoaică tânără, iubirea, dar asta e altceva! :)

E o zi frumoasă azi, e soare pe strada mea, la propriu, dar eu ştiu că azi, acum 29 de ani, Nichita se ducea înapoi printre îngerii lui. Şi iar e Aproape linişte…

Am pus asta fiindcă, în nici o zi, n-aş putea alege un vers, o poezie, doar una, care să fie preferata mea. Aici, la Gând 9, îl puteţi asculta pe Nichita într-o înregistrare făcută în noaptea dintre 12 şi 13 decembrie 1983. A doua zi pleca…