Nu, n-ați citit greșit, reiau: la fiecare 40 de secunde un om reușește să-și pună capăt vieții din propria voință. 800.000 de oameni anual, a doua cauză de deces la tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, 79% din sinucideri au loc în țările cu venit mic și mediu, însă problema este globală. De asemenea, e de luat în calcul că acestea sunt cazurile celor cu tentativă finalizată. Pentru fiecare dintre acestea, potrivit estimărilor, mai sunt 20 de alți adulți a căror tentativă eșuează.
Practic, la fiecare două secunde cineva încearcă să-și ia viața. Ai clipit? S-a întâmplat! Ai clipit iar? Din nou.
Vă șochează? De ce? Câtă atenție dăm, în realitate, celor din jur?
În realitate, s-ar putea să fie și mai multe, pentru că unele sunt atribuite accidentelor și sunt chiar țări în care tentativa de sinucidere este considerată un delict și pedepsită legal iar cei din jur se feresc să declare sinuciderile ca atare pentru a nu fi considerați complici.
În țările civilizate, există planuri de acțiune pentru indentificarea persoanelor aflate în situații de risc, linii telefonice speciale, gratuite, pentru cei care au gânduri negre, asistență medicală de specialitate accesibilă și chiar traininguri pentru media, pentru că s-a constatat că felul în care presa acoperă cazuri de sinucidere, în special când e vorba de celebrități, poate avea un impact negativ asupra celor care iau deja în calcul această variantă. Prin urmare, dacă tot viețuim în era rețelelor sociale, când fiecare dintre noi reprezintă un mic (sau mai mare) canal media, vă rog mult să citiți materialul ăsta despre
Cum trebuie să vorbim responsabil în legătură cu acest subiect
Pe scurt:
DA, oferiți informații corecte și complete despre locurile în care se poate găsi ajutor în sensul ăsta, încercați să educați publicul cu informații verificate despre suicid, scrieți despre oameni care au trecut prin gânduri de suicid și cum au reușit să de depășească, aveți grijă cum relatați despre sinuciderea celebrităților, aveți grijă cum îi intervievați pe cei apropiați celui care și-a pus capăt vieții.
NU, nu relatați cazuri de suicid cu litere de-o șchioapă, nu repetați, din nou și din nou, astfel de știri, nu prezentați suicidul ca pe o chestie extraordinară, dar nici ca pe ceva normal, și, în nici un caz, ca pe o soluție la probleme, oricare ar fi acelea, nu descrieți în detaliu metoda sau locul, nu folosiți titluri senzaționale, nu postați imagini sau video de la momentul descoperirii.
Între durere și rușine
Deși probabil vă așteptați ca depresia să fie principalul factor de risc în suicid, ei, bine, se pare că nu e depresia ci mai degrabă alcoolismul. Cele mai multe suiciduri apar impulsiv mai degrabă decât ca o decizie îndelung cântărită. Ratele de suicid sunt ridicate în cadrul grupurilor vulnerabile care au parte de discriminare, refugiați sau migranți ori LGBT.
În România, cf stats WHO, rata e sub media zonei, 10/100000 față de 15/100000, dar ar trebui să ținem cont și că e o rușine să vorbești despre gândul de a-ți lua viața, într-o țară atât de profund ortodoxă, în care oamenii care se sinucid își fac de rușine familia, sunt îngropați la marginea cimitirelor, iar preoții refuză să le facă slujbă de înmormântare, așa că e posibil ca unele cazuri să nu fie raportate ca atare ci ca accidente.
Dacă simt că ajung la capătul puterilor, pur și simplu o fac. Să vorbești despre gânduri suicidale la noi e aproape un factor de risc. Nu cred că am cum să demonstrez, nu există un studiu pe reacții la o astfel de mărturisire în România, dar aș putea să pun pariu că în majoritatea cazurilor ori ți se spune că ești nebun sau laș, ori ești trimis la popă, care îți spune că e un păcat, ori ești pur și simplu ignorat – la tăți ni-i greu.
Am pus aici un document cu informații despre suicid, cu mai multe statistici și cateva lucruri la care să fim atenți, câteva măsuri pe care WHO le recomandă la nivel național. De asemenea, mai găsiți resurse și sfaturi despre cum să vă purtați și cum să recunoașteți astfel de cazuri cu accent pentru câteva categorii de profesii, medic, dascăl, polițist șamd – AICI.
De azi ești mai atent la semne?
Azi e ziua sănătății mentale și, chiar dacă cea mai gravă problemă din punctul ăsta de vedere o reprezintă depresia – o să scriu și despre asta cândva – am vrut azi să scriu despre suicid pentru că, sincer, încă mi se pare uluitor de mult – un om la fiecare 40 de secunde, și alții 20 care încearcă, dar nu reușesc. Oricum sunt genul care se oprește și întreabă dacă poate să ajute când vede om plângând pe stradă, dar vă spun foarte sincer că, de când am aflat cifra asta, acum vreo trei săptămâni, mă simt cumva datoare să fiu (și) mai atentă în jur.
Toți avem zile sau perioade nasoale, în care ne tună și fulgeră și plouă torențial numai deasupra noastră. Știți ce bine e atunci să primești un zâmbet sau un gând bun sau pur si șimplu atenție de undeva de unde nu te aștepți? Uitați-vă în jur. Cineva are sigur nevoie de un zâmbet, un gând bun sau pur și simplu atenție. Uneori asta poate face diferența între are sens și nu mai are sens. Și puteți să mă credeți pe cuvânt. Am fost acolo.
Leave a Comment