December 31

douămiișaișpe

N-a fost cel mai greu, din punct de vedere al cotidianului, dar a fost cel mai crunt în relația dintre mine și… mine. Am fost puternică pentru alții, însă… am cam uitat de mine, iar asta m-a prins și cu garda la pământ.
Sumarizat într-o singură imagine, ar fi așa:

2016
Mi-am petrecut ziua asta ca niciodată, cu o retrospectivă. Am plâns, cu gândul la ce nu mai pot schimba și trebuie să accept așa cum e, și am zâmbit când am conștientizat că am rămas, chiar și în anul asta rău, sinceră cu mine. Cu ce sunt, unde sunt.
Știu ce am de făcut în continuare, fără rezoluții și promisiuni, fără strâns din dinți și ambiții stupide. E ce trebuie. Și-o să fie bine.

Ceea ce vă doresc și vouă, firește. Imediat ce se sfârșesc aplauzele care acompaniază Radetzky March, desigur, adică exact momentul în care, pentru mine, începe cu adevărat un nou an!


April 18

Lalelele

V-am mai povestit de babele mele, cele două vecine 80+ usă-n ușă cu mine, amândouă. Una e mai simandicoasă, Drama Queen și o idee mai egoistă. Culmea, e cea mai educată. Cealaltă, câteva clase de școală, om-pâinea lui Dumnezeu. Dacă are o ulcică de ciorbă mă cheamă la masă dacă mă vede. Nu contează că ciorba aia ar trebui să-i ajungă vreo două zile.
– Haide, Ruxăndrica, am o ciorbă bună, poftim la masă.
(nu suport diminutivele și, cu atât mai puțin diminutivarea numelui meu, dar la ea sună… duios, cumva, și nu-i zic nimic) Continue reading


October 16

Sfaturi pentru Ruxa de la liceu

Am fost provocată* să scriu ceva despre vremea anilor de liceu sau poate să-mi dau câteva sfaturi, de la mine cea matură (deși nu m-aș baza pe asta!) pentru mine cea de la vârsta adolescenței. M-am gândit mult la abordare, ce mi-aș spune să fac și să nu fac dacă m-aș întâlni cu mine, cea de acum… hm, mulți ani!

Prima pornire a fost o listă relativ lungă de DOs and DON’Ts, că nu e ca și cum n-aș fi făcut și prostii, dar pe urmă m-am gândit mai bine și am ajuns la altă concluzie!
Continue reading


August 16

Acasă

– Am crezut ca te-ai mutat, imi zice Coana Florica, brânzăreasa, cu un început de reproș în voce. Uite copiii, au fost în Corfu, vrei sa vezi poze? Îți dau brânză de vaci din aia dulce, de care îți place ție? Mi-a mai rămas puțină, parcă știam că vii azi!

***

– Vaaaai, domnișoară, da’ stiu ca v-ati luat ceva concediu!, imi zice si nenea de la care cumpar pepeni de ani de zile, în fiecare vară. Dar n-ați fost la mare, că nu sunteți bronzată. Vă dau unul galben, nu-i așa? Ăsta are tot soarele în el!

***
Continue reading


April 28

Revoluția din balcon

Fără să fiu vreo pasionată de decorațiuni interioare ci mai degrabă comodă și preocupată de confortul în propria casă, răsfoiesc uneori pagini virtuale cu idei de aranjat spațiile nu prea întinse din casele oamenilor. Apartamentul meu are două camere dar, cumva, în timp, a devenit neîncăpător, mai ales din pricini de haine, cărți, pantofi și încăpățânarea mea de a păstra biblioteca desenată de mine. E drăguță, dar complet nepractică, așa că a trebuit să pun rafturi suplimentare pentru cărți în altă parte!

Prin urmare, prea multe schimbări nu am a face: oricât de bine aș încerca să organizez lucrurile pe aici și oricât aș arunca din ele din când în când (vine acuma o tură serioasă de golit casa, ca în weekend mi-am propus program administrativ), spațiul e tot cât e!

Totuși, există un loc în casă unde pot să mă joc cât de cât (deși nici acolo prea mult): balconul.
Continue reading


February 17

Stângăcii

Sunt dreptace. Atât de dreptace încât până și stângăciile mele sunt comise tot cu dreapta. Prin urmare, o să înțelegeți și iertați pauza de scris pe blog dacă vă spun că mi-am rupta mâna dreaptă acum zece zile, nu?

Toată lumea mă întreabă cum am reușit. Să știți că nu e greu. Trebuie doar niște lipsă de atenție și de considerare pentru varianta în care s-ar putea să cazi dacă te urci pe un scaun și nu te asiguri că ăla stă pus ca lumea, că raftul pe care te sprijini suplimentar, că unghiul, că… Putea să fie și mai rău!
Continue reading


September 3

Un pachet de șervețele

Sunt probabil tipul cel mai bun de om pe care vrei să-l ai în preajmă la crize majore. Nu plâng, nu urlu, îmi păstrez mintea limpede, compasiunea si autoironia intacte. Iar când te duci după cineva drag la spital, treburile astea sunt de ajutor. Am stat cuminte vreo două ceasuri așteptând, în fața unor uși albastre, la UPU, să aflu ceva vești despre mama, intrată pe la cinci dimineața acolo.

Continue reading


December 24

Ajun de Ajun

Detest agitaţia şi aglomeraţia specifică zilelor ce preced Paştele şi Crăciunul, dar parcă acum, iarna, e mai rău decât primăvara. În fiecare an îmi promit că n-o să las ceea ce-mi propun să fac pentru ultimele zile, ci doar câteva detalii.

Ei bine, ultimele zile au fost sub semnul unei veşti rele, sub acela al aşteptării, dragului şi grijii de oameni care sunt importanţi pentru mine. Am fost încordată, aproape incapabilă să fac mare lucru –  suport greu aşteptările alea în care nu poţi influenţa nicicum rezultatul!
Continue reading


February 26

Eu, pacientul problemă!

Urăsc datul ochilor peste cap! Că e vorba de vânzătoare, funcţionari, medici sau oricine care (crede că) ştie mai bine ce simt sau ce vreau, datul ochilor peste cap mă face să-mi urce tensiunea si să simt mâncărimi în palmă!

Când am avut sinuzită şi-am făcut puncţie, îi ziceam medicului că nu simt nici o amorţeală de la xilina aia, deci canci anestezie, nema efect! “Hai, lasă, că nu mori!” a zis ditai profesorul universitar şef de secţie dându-şi ochii peste cap, după care a înfipt marele ac de puncţie perforându-mi osul, că aşa se face puncţia, deh, medieval. N-am murit, ce-i drept, dar am leşinat de durere.

Altă dată, o tanti stomatolog n-a crezut că la mine xilina nu prinde şi a vrut să-mi facă extracţia unui molar de minte pe viu. Tot aşa, cu dat ochii peste cap: “Haideţi, domnişoară, că n-are cum să doară aşa tare!”. Aveam ghemotoace d-alea sterile in gură că altfel… nu rămânea nimic steril pe-acolo!

Continue reading


February 23

Cum era cât pe ce să devin medic!

Ieri, o fostă colegă de şcoală generală mi-a făcut o super surpriză cu o fotografie din antichitatea personală, adică de când am participat, cu echipa şcolii, la concursul Sanitarii Pricepuţi. Pentru cei mai tinerei, ăsta era un concurs practic şi teoretic pe teme de asistenţa medicală primară. Trebuia să învăţăm un manual de profilaxie şi ce trebuie să faci când acorzi primul ajutor în diverse cazuri plus o proba practică în timpul căreia nimeni nu a fost rănit!

Am fost, am şi câştigat ceva premiu, după ce iniţial au vrut să ne descalifice – nu mai ştiu de ce! – şi, culmea!, mai ţin minte şi acum vreo câteva chestii din cele pe care trebuie să le faci ca prim ajutor. Epistaxis, hemoragii, entorse, fracturi, plagi în diverse locuri, ştiu si acum, da, unde şi cum pui garoul, presiune, atele, imobilizare şi aşa mai departe.

Iar poza… e istorie, zău aşa!

Continue reading