August 28

Fata lui tata

Când s-a îmbolnăvit tata, nu știam că e începutul sfârșitului și încă ne închipuiam că e doar un AVC minor, pentru că așa spusese neuroloaga de la Elias, și avea să-și (mai) revină. Deși, după mâna dreaptă cu care nu mai putea apuca nici o cană plină, piciorul drept ceda și el, odată cu echilibrul. Dintr-un munte de energie și vitalitate, my hero fusese redus la o persoană care abia pășea cu ajutorul unui baston. Totul, într-o săptămână.
Continue reading


August 20

Ordine și dezordine

Să spui că ”Ruxandra e dezordonată” e așa, aproape un alint, în comparație cu realitatea în care potențialul meu de a deranja o incintă personală se măsoară mai degrabă în grade seismice. Camerele mele de hotel se ocupă în proporție de 80% în primele cinci minute. Sigur, eu cam știu ce și pe unde e fiecare lucru. Mai puțin cheile. Și, uneori, cardul cu care fac plăți online, pe care Max, cum îl prinde, cum îl ascunde bine! Astă iarnă l-am refăcut pentru că am crezut că l-am pierdut. L-am găsit la câteva zile băgat sub covor.
Și, pentru că Murphy trebuie să se distreze și el cumva, pe lângă acest talent desăvârșit mi-a dat și o oarecare doză de OCD – eu sunt genul ăla care îndreaptă tablourile dacă-s ușor strâmbe pentru că mă irită prea tare ca să nu.
Continue reading


July 15

21 de întrebări și 21 de aproximative răspunsuri

Mi se face uneori dor de vremurile antice de blogăreală în care scriam mai des chestii personale, mai ales într-o notă autoironică, mi-e dor uneori să mai fiu Ilinca Dima. Nu c-aș avea musai ceva de ascuns (nu avem totți?!) doar că nu prea mai pot să scriu ca atunci. Cumva știu că acum văd mai mulți oameni ce postez și mi se pare că exersăm Miranda Rights și când nu e cazul: Orice spui poate și va fi folosit împotriva ta. Dar era pe lista de postări ”de scris” cu inspirație de la un text al Lianei Popa în care ea a adunat 21 de întrebări. La care o să răspund mai jos.

Continue reading


December 31

douămiișaișpe

N-a fost cel mai greu, din punct de vedere al cotidianului, dar a fost cel mai crunt în relația dintre mine și… mine. Am fost puternică pentru alții, însă… am cam uitat de mine, iar asta m-a prins și cu garda la pământ.
Sumarizat într-o singură imagine, ar fi așa:

2016
Mi-am petrecut ziua asta ca niciodată, cu o retrospectivă. Am plâns, cu gândul la ce nu mai pot schimba și trebuie să accept așa cum e, și am zâmbit când am conștientizat că am rămas, chiar și în anul asta rău, sinceră cu mine. Cu ce sunt, unde sunt.
Știu ce am de făcut în continuare, fără rezoluții și promisiuni, fără strâns din dinți și ambiții stupide. E ce trebuie. Și-o să fie bine.

Ceea ce vă doresc și vouă, firește. Imediat ce se sfârșesc aplauzele care acompaniază Radetzky March, desigur, adică exact momentul în care, pentru mine, începe cu adevărat un nou an!


April 18

Lalelele

V-am mai povestit de babele mele, cele două vecine 80+ usă-n ușă cu mine, amândouă. Una e mai simandicoasă, Drama Queen și o idee mai egoistă. Culmea, e cea mai educată. Cealaltă, câteva clase de școală, om-pâinea lui Dumnezeu. Dacă are o ulcică de ciorbă mă cheamă la masă dacă mă vede. Nu contează că ciorba aia ar trebui să-i ajungă vreo două zile.
– Haide, Ruxăndrica, am o ciorbă bună, poftim la masă.
(nu suport diminutivele și, cu atât mai puțin diminutivarea numelui meu, dar la ea sună… duios, cumva, și nu-i zic nimic) Continue reading


October 16

Sfaturi pentru Ruxa de la liceu

Am fost provocată* să scriu ceva despre vremea anilor de liceu sau poate să-mi dau câteva sfaturi, de la mine cea matură (deși nu m-aș baza pe asta!) pentru mine cea de la vârsta adolescenței. M-am gândit mult la abordare, ce mi-aș spune să fac și să nu fac dacă m-aș întâlni cu mine, cea de acum… hm, mulți ani!

Prima pornire a fost o listă relativ lungă de DOs and DON’Ts, că nu e ca și cum n-aș fi făcut și prostii, dar pe urmă m-am gândit mai bine și am ajuns la altă concluzie!
Continue reading


August 16

Acasă

– Am crezut ca te-ai mutat, imi zice Coana Florica, brânzăreasa, cu un început de reproș în voce. Uite copiii, au fost în Corfu, vrei sa vezi poze? Îți dau brânză de vaci din aia dulce, de care îți place ție? Mi-a mai rămas puțină, parcă știam că vii azi!

***

– Vaaaai, domnișoară, da’ stiu ca v-ati luat ceva concediu!, imi zice si nenea de la care cumpar pepeni de ani de zile, în fiecare vară. Dar n-ați fost la mare, că nu sunteți bronzată. Vă dau unul galben, nu-i așa? Ăsta are tot soarele în el!

***
Continue reading


April 28

Revoluția din balcon

Fără să fiu vreo pasionată de decorațiuni interioare ci mai degrabă comodă și preocupată de confortul în propria casă, răsfoiesc uneori pagini virtuale cu idei de aranjat spațiile nu prea întinse din casele oamenilor. Apartamentul meu are două camere dar, cumva, în timp, a devenit neîncăpător, mai ales din pricini de haine, cărți, pantofi și încăpățânarea mea de a păstra biblioteca desenată de mine. E drăguță, dar complet nepractică, așa că a trebuit să pun rafturi suplimentare pentru cărți în altă parte!

Prin urmare, prea multe schimbări nu am a face: oricât de bine aș încerca să organizez lucrurile pe aici și oricât aș arunca din ele din când în când (vine acuma o tură serioasă de golit casa, ca în weekend mi-am propus program administrativ), spațiul e tot cât e!

Totuși, există un loc în casă unde pot să mă joc cât de cât (deși nici acolo prea mult): balconul.
Continue reading


February 17

Stângăcii

Sunt dreptace. Atât de dreptace încât până și stângăciile mele sunt comise tot cu dreapta. Prin urmare, o să înțelegeți și iertați pauza de scris pe blog dacă vă spun că mi-am rupta mâna dreaptă acum zece zile, nu?

Toată lumea mă întreabă cum am reușit. Să știți că nu e greu. Trebuie doar niște lipsă de atenție și de considerare pentru varianta în care s-ar putea să cazi dacă te urci pe un scaun și nu te asiguri că ăla stă pus ca lumea, că raftul pe care te sprijini suplimentar, că unghiul, că… Putea să fie și mai rău!
Continue reading


September 3

Un pachet de șervețele

Sunt probabil tipul cel mai bun de om pe care vrei să-l ai în preajmă la crize majore. Nu plâng, nu urlu, îmi păstrez mintea limpede, compasiunea si autoironia intacte. Iar când te duci după cineva drag la spital, treburile astea sunt de ajutor. Am stat cuminte vreo două ceasuri așteptând, în fața unor uși albastre, la UPU, să aflu ceva vești despre mama, intrată pe la cinci dimineața acolo.

Continue reading