August 20

Alexandria e gri cu verde. Oraşul tău cum e?

La Ideo Ideis, pe lângă spectacolele de teatru – din competiţie sau invitate – sunt şi ateliere: dramaturgie, educaţie vizuală, coregrafie, asta ca să nu mai spun de lecţiile povestitorilor sau cele de la MasterClass-uri. Deşi, ca expresie artistică, sunt mai degrabă atrasă de teatru-dans, deci de coregrafie, am ales să urmăresc mai atent cursurile de dramaturgie şi pe cel de educaţie vizuală, mai ales că participanţii au lucrat împreună pentru realizarea unei expoziţii.

Continue reading

August 18

Gândurile lui Marcel Iureş

Marcel Iureş este un actor care nu are nevoie de nici o introducere şi, în contextul Ideo Ideis, unul dintre susţinători, încă de la prima ediţie a festivalului. Astăzi a susţinut un MasterClass la Festival, eveniment moderat de Cătălin Ştefănescu. Cu alte cuvinte, Garantat 100%!

Foto: Adi Bulboacă | Ideo Ideis 2012

– Poţi fi cumplit de talentat dar să n-ai o bază de cultură? Poate un actor să funcţioneze aşa?

– Am auzit c-ar exista asemenea cazuri, dar eu nu cunosc. Sigur că există un animal pur, care se preface, e histrion fără să fi auzit de Commedia dell’Arte. Chiar mi-ar plăcea să cunosc un asemenea personaj!

Continue reading

August 17

Sub Pământ, dar nu SRL

Spectacolul care mi-a plăcut, de departe, cel mai mult (până acum) la Ideo Ideis se numeşte SubPământ şi face parte dintr-un proiect mai amplu despre Valea Jiului după 1989 care cuprinde interviuri cu mineri, soţii de mineri şi oameni care au lucrat sau încă lucrează în industrie, un spectacol de teatru făcut pe baza acestor interviuri, un turneu şi dezbateri în oraşele din zonă, Petroşani, Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani.

Mina Petrila

Printre altele, proiectul îşi propune (sursa) “reprezentarea poveştilor comunităţilor minereşti din perspective multiple, care să construiască o hartă socială a Văii Jiului, recalibrarea percepţiei despre mineri şi Valea Jiului, despre muncitori în general, în zona artistică românească, punerea în discuţie a situaţiei muncitorilor şi locuitorilor din Valea Jiului în contextul în care închiderea şi privatizarea minelor, conform acordurilor cu FMI şi UE, sunt iminente”.

Continue reading

August 16

Ideo Ideis: celor mari, celor mici, ne e drag tuturor!

Ieri n-am apucat să mai şi scriu pe blog pe motiv de bâlci (la Orbeasca de Jos, o să vă povestesc), apoi musafiri, apoi spectacol, Zâna Lacului, apoi masa de prânz, documentare, împreună cu cei care sunt la cursul de Dramaturgie, până pe la şase, apoi alţi musafiri, vizită la clovnii din parc, apoi iar teatru şi, în fine, de pe la 11 seara, am asistat la conferinţa lui Cristian Lascu, speologul, geologul şi redactorul şef de la National Geographic. Când am ajuns în cameră, eram atât de obosită încât n-am mai fost în stare nici să-mi descarc pozele!

Dar nu mă plâng, nici pe departe, îmi place fiecare moment de la Ideo Ideis, mereu se întâmplă câte ceva şi, dacă vrei, iar eu vreau, îţi găseşti ceva de făcut, un curs la care să asişti sau o altă comună din împrejurimile Alexandriei în care SIGUR se întâmplă ceva! De exemplu, ieri am aflat că suntem la doar 12 kilometri sau aşa ceva de Buzescu, localitatea devenită faimoasă din pricina palatelor şi castelelor şi blocurilor din localitate şi a faptului că, până recent, acolo a locuit, în viaţă, domnul Dan Finuţu. Mi se pare tentant să mă duc să fac o vizită şi acolo, mai ales că am priceput că au o biserică unică în România, dar nu ştiu cât e de sigur pentru mine.. Mai vedem.

Revenind la Ideo Ideis, ieri, c-a fost zi liberă de la stat (şi dacă nu era, tot s-ar fi stat!), păriţii şi-au scos copilaşii la teatru pentru copii, imediat după prânz, de la ora 13. Inevitabil, ne-am dus şi noi, cu Nico Gavrilă, PR-ul Ideo Ideis, şi Andreea Burlacu, care a venit în vizită la festival ieri. Sala era plină de copiii, ba pictaţi pe feţe, ba cu toate maşinuţele şi urşii de pluş din lume după ei, care se foiau şi comentau de mai mare râsul.

Spectacolul a fost o adaptare după povestea Fraţilor Grimm, o combinaţie de actorie, musical şi teatru cu marionete, foarte simpatică, atât pentru noi, cică adulţi, cât şi pentru copilărimea din sală care a cântat, a aplaudat şi a interacţionat cu actorii. Am plecat cântând de-acolo, Zâââânaaaa Laaaculuuuui, şi presupun că bucăţica asta o să fie aşa, un fel de refren festivalier, pe lângă cel de la Suede :)

După teatru şi masa de prânz, am plecat prin oraş cu cei de la cursul de Dramatugie într-o misiune de observare a tuturor detaliilor întâlnite în cale, detalii care, mai târziu, vor sta la baza unor scenarii scrise de participanţii la curs şi, apoi, am asistat la întâlnirea lor cu coordonatoarea, Mihaela Michailov, cea care îi învaţă pe copii cum se construieşte un text. A fost interesant să văd ce anume au observat ei – azi mă duc din nou la acelaşi curs ca să văd continuarea.

Pe seară am fost în parcul de lângă Casa de Cultură unde nişte fete talentate pictau copiii pe faţă, ba prinţese, ba supermani, ba fluturaşi, apoi le-au făcut tot soiul de figuri din baloane şi s-au jucat cu ei, spre veselia şi încântarea celor mici, dar şi a părinţilor, care au scăpat un pic de supravegherea odraslelor.

Cu regret, că era prea mare coada de copii ca să ne pictăm şi noi, am plecat spre Casa de cultură unde, de la ora 20.30, am văzut un spectacol intitulat SubPământ, surprinzător din mai multe motive, şi despre care vreau să scriu separat pentru că merită.

Ziua s-a încheiat cu prelegerea lui Cristian Lascu, geolog şi pasionat speolog, care ne-a vorbit şi ne-a arătat imagii din peşteri, unele cu adevărat împresionante, cu pasiune dar şi cu umor, fără explicaţii savante sau termeni pe care n-am fi putut să-i identificăm prin vocabularul propriu. Am aflat aşa că între 1980 si 1989 s-au decoperit cam 10.000 de peşteri în România (numărul e ajutat un pic de extazul uneori nejustificat însă potrivit vremurilor de raportare excesivă la hectar), detalii despre ecosistemul de la Movile ori poveştile căutătorilor de comori.

Fascinat.

foto: Adi Bulboacă

Şi cam aşa e fiecare zi aici, plină de ritm, de culoare, de oameni faini. Mă bucur de fiecare moment! Şi, ca un făcut, deşi am auzit că interimarul e îngrijorat, nu ştiu de ce şi nici nu-mi pasă! Îmi pare rău, totuşi, că nu ajung la concertul Lady Gaga diseară, sunt sigură că o să fie un spectacol de neuitat. Pe de altă parte, însă, eu mă întâlnesc cu Magicianul aka Marian Râlea, sic!

Category: Teatru | LEAVE A COMMENT
August 2

Program de toamnă. Ordeană!

Dacă n-aveţi program la toamnă, vă face unul – şi încă bun! – Toamna Orădeană, un festival cum trebuie, care creşte de la ediţie la ediţie! Cu vreo două excepţii, Gabriel Dorobanţu printre ele, deşi probabil m-aş distra de numa’ şi la un concert al trubadurului din “gara noastră mică”, propunerile Toamnei Orădene sunt de bifat, fie că vorbim de muzică clasică, dans contemporan, show de improvizaţie, rock, jazz… de toate pentru toţi! Felicitări organizatorilor pentru alcătuire şi ne-om vedea sănătoşi la Oradea cândva între 1 şi 14 octombrie! :)

Apropo de asta, pentru că vin şi cei de la Ternipe, la al căror spectacol din Bucureşti am fost şi eu acum câţiva ani, am intrat pe vechiul meu blog şi am extras postul referitor la asta, fiindcă e cu un vis de care uitasem, dar care mi-a smuls hohote de râs!

am visat! dupa nici nu mai stiu cat timp, am visat – sau imi aduc aminte ce’am visat.

am visat ca promisesem unui client institutional (real) ca alifantis si cu mine vom pilota avioanele care ii duc intr’un team building si ca eu uitasem sa’l anunt pe alifantis. dimineata, suna telefonul (chiar suna, era alarma) in draci si eu nu raspundeam pentru ca nu stiam ce sa zic dar si pentru ca faceam ordine in frigider. in frigider, unde erau numa’ cutii cu pantofi si sandale.

oamenii aia erau imbracati tiganeste si asteptau cu arme si bagaje, ma’ntelgeti, sa vina alinfatis sa le piloteze avionul. si cu mine, care io stiam sa pilotez, cica, da’ nu mai facusem asta de ceva vreme. kind of naspa. cumva, nush cum, ma uit la ceas, se schimba cadrul.

mai multi artisti de la Folk You se aflau in bucataria mea, era foarte mare, exact bucataria aia unde poa sa stea prietenii la povesti, si faceau salata de vinete. au gatit asa de prost ca m’am trezit.

pe seara am fost la ternipe, la polivalenta, cu tiganci dansand. foarte fain. eu, ca de obicei, atenta la public. mi’ar fi placut in aer liber, poate la arene, ca miroase a tei (“lasa’ma sa te miros ca mirosi frumos”), da’ a fost ok si’asa.

July 4

Bestfest Summer Camp şi Mika

Deşi am avut abonament, n-am putut merge decât sâmbătă la Bestfest, aşa că am văzut doar Mika. Ah, da, şi Asian Dub Fundation, un soi de electric jungle cu influenţe punk (sau aşa ceva!) care nu se auzeau, totuşi, deloc rău.

Câteva vorbe despre Summer Camp-ul organizat în Tunari: un perimetru generos, cu tot soiul de atracţii şi variante de petrecere a timpului, de la parc de distracţii clasice, cu carusel şi maşinuţe buşitoare (da, fireşte că m-am dat, şi încă de vreo câteva ori!!!), cu magazine găzduite prin corturi mai mari sau mai mici, cu teren de baschet (poate erau şi de altele, dar eu pe ăsta l-am văzut), cu Expirat (acelaşi ca în Vamă, da), cu mici şi bere (eu fără alcool), mâcare libaneză şi clătite, cu disco şi cort jaggermeister, cu fete de la Camel care nu m-au câştigat de clientă (sorry, ramân la “cuiele” mele!), cu hărmălaie, bloggeri, alţi cunoscuţi şi localnici mulţi, că au avut acces gratuit – super mişcare emagic şi Primăria, apropo!

Mika fu mişto tare, fix cum mă aşteptam, un concert pozitiv, vesel, care a încălzit mulţimea, în ciuda faptului că se cam lăsase răcoarea în Summer Camp, că, deh!, era un pic trecut de miezul nopţii când artistul s-a urcat pe scenă. O oră şi 20 de minute, atât a durat concertul lui, timp în care am prestat la unison cu cei din jurul nostru… Mai de voie, mai de nevoie, fiincă ne-am aşezat la vreo 10 metri de scenă :)

Preferatele mele, live, au fost Happy Ending şi Rain, poate şi pentru că acolo toată lumea părea să ştie versurile şi s-a cântat mai mult. Au fost toate piesele cunoscute, atât de pe Life in Cartoon Motion cât şi de pe The Boy Who Knew Too Much, cu Lollypop la bis. Am plecat tropăind vesel de la concert şi poate că aş fi întreprins chiar şi pasul ştrengarului dacă n-ar fi fost, totuşi, teren accidentat!

Una peste alta, a fost mişto la Bestfest. Mi-ar fi plăcut mai multă lumină la toalete şi un lineup mai zdravăn, aşa cum a fost în anii trecuţi la acelaşi festival, dar sper că pentru ediţiile viitoare Laura & Co se vor descurca mai bine din punctul ăsta de vedere.

În altă ordine de idei, prin blogosferă şi presă nu prea am auzit mare lucuru de Rock the City, doar câteva articole rătăcite pe ici şi pe colo. Mă rog, poate că a fost şi de la promovarea destul de slăbuţă. Mi-ar fi plăcut să nu se suprapună, totuşi, asta ca să nu spun şi de Jamiroquai, la Mamaia, în fix acelaşi weekend. Hai, că nu sunt aşa mulţi organizatori importanţi de spectacole pe la noi. Nu ne vorbim şi noi mai din timp, ce ziceţi?! Nu de alta, dar aceeaşi mulţime de plătitori de bilete împărţită la mai multe evenimente în acealaşi timp nu are cum să fie ok pentru nimeni. Numa’ zic…