Marcel Iureş este un actor care nu are nevoie de nici o introducere şi, în contextul Ideo Ideis, unul dintre susţinători, încă de la prima ediţie a festivalului. Astăzi a susţinut un MasterClass la Festival, eveniment moderat de Cătălin Ştefănescu. Cu alte cuvinte, Garantat 100%!

Foto: Adi Bulboacă | Ideo Ideis 2012

– Poţi fi cumplit de talentat dar să n-ai o bază de cultură? Poate un actor să funcţioneze aşa?

– Am auzit c-ar exista asemenea cazuri, dar eu nu cunosc. Sigur că există un animal pur, care se preface, e histrion fără să fi auzit de Commedia dell’Arte. Chiar mi-ar plăcea să cunosc un asemenea personaj!

***

Actoria: una din condiţii e să-ţi fie bine. E o meserie atât de grea încât dacă te otrăveşti singur e rău.

***

– Te uiţi sau nu la ce s-a mai făcut înainte pe un rol?

– Te uiţi, cum să nu te uiţi. Că înţelegi, că nu înţelegi, ceva tot se prinde.

***

E obligatoriu, ca actor, să cunoşti toată dramaturgia românească şi măcar 70% din cea universală. Lucrezi pe ogorul cuvintelor, al limbii. (…) Că-şi dă sau nu seama, un actor e un model duce după el o trenă, asta nu poate să fie din hârtie igienică.

***

Pentru actori există întrebarea asta “inteligentă”: Dom’le, da’ uiţi de tine acolo, pe scenă? Nu uit, cum să uit, Doamne Fereşte! Joc rolul, dar eu rămân eu, altfel ar fi un caz clinic. Pentru aşa ceva există pastile, electroşocuri, proceduri

***

Măsura vine pe o bază de bun simţ. Eu sunt foarte timid. Şi isteric. Ca actor, zic. Şi fricos. Dar dau senzaţia că sut rapid, deştept, grozav!

Cum se poate construi pe timiditate?

Construieşti o relaţie cu ceea ce te intimidează.

***

Au fost 90 de minute în care actorul ne-a împărtăşit din sine. Şi mi-a plăcut fiecare moment, l-am savurat poate chiar mai mult decât dacă aş fi asistat la un spectacol de teatru. Sau, cine ştie, poate chiar asta a şi fost… :)

Share: