Amintiri din copilărie şi o oră de istorie

Oricine a auzit, în copilărie, un “Tineretul din ziua de azi!” rostit pe un ton îmbufnat, cel mai adesea de vreo tanti prea împrietenită cu murăturile. Zâmbesc atunci când îmi amintesc neastâmpărările generaţiei mele, mai ales dacă le compar cu haosul de azi… Iată! Păcătuiesc şi eu prin a mă uita dojenitor spre tineret şi prin generalizare. Dar ieri, aici, la Toamna Orădeană, am dat un pic în mintea copiilor!

Întâi pentru că ne-am întâlnit cu actorii-liceeni de la Drama Club, Botoşani, pe care i-am (re)cunoscut (de) la Ideo Ideis, de astă vară, câştigătorii Marelui Premiu cu un spectacol după Îmblânzirea scopiei, piesa lui Shakespeare, şi cel mai simpatic Petruchio pe care l-am văzut, şi mai apoi pentru că ne-am dus, după prânz,  în micul parc de distracţie organizat la Oradea în cadrul festivalului.

Şi am mâncat vată de zahăr (unii dintre noi!), ne-am dat în maşinuţe buşioare şi în alte zăpăceli învârtitoare, am chiuit şi am râs fără griji, ca nişte copii… sau poate chiar mai abitir, fiindcă, la o vreme, ajungi să preţuieşti altfel momentele în care-ţi permiţi să dai în mintea copiilor.

Iar mai apoi am fost la un atelier de făcut hârtie unde am aflat nu doar cronologia hârtiei şi cum se face, dar şi o istorie foarte interesantă despre una dintre cele mai vechi şi importante tipografii din Oradea, Sonnenfeld, găzduită de palatul (foto) cu acelaşi nume.

Proiectat de Frigyes Spiegel, ca multe alte clădiri istorice din Oradea, şi nu numai, Palatul Sonnenfeld este, în fapt, un ansamblu de clădiri în stil art nouveau, ridicat din banii industriaşului Adolf Sonnenfeld, între 1910 şi 1913.  Cea mai mare parte din ansamblu găzduia afacerea familiei, o tipografie, iar restul erau apartamentele private ale familiei şi locuinţe pentru medici, aritecţi, artişti, mulţi dintre cei care au format boema orădeană locuind la palat.

În timpul celui de-al doilea război mondial, bărbaţii familiei, Andor, fratele, Gusztav, şi fiul acestuia, au fost deportaţi la Auschwitz. Datorită cunoştinţelor despre tipar a reuşit să scape cu viaţă din calvar, fiind obligaţi să participe la planul Germaniei de a falsifica importante cantităţi de valută, dar rămânând în viaţă. Curând după revenirea acasă, bătrânul industriaş şi fratele acestuia mor, iar moştenitorul Sonnenfeld întră în vizorul Securităţii. În 1947, acesta este arestat şi obligat să “doneze” palatul, dar şi afacerea familiei, către statul român, iar după eliberare se tot mută prin ţară, din oraş în oraş, în aşteptarea vizei care să-i permită plecarea în Israel.

După Revoluţie şi 19 ani de procese, Palatul Sonnenfeld reintră în proprietatea familiei, însă starea sa nu mai este nici pe departe strălucită după deceniile de comunism dar, mai ales, după cei câţiva ani în care Palatul a fost “cotropit” de oameni fără casă care au distrus şi furat tot ce s-a putut.

În momentul de faţă, clădirea Sonnenfeld a fost cât de cât refăcută de proprietar, însă necesită în continuare investiţii, mai ales pentru renovarea interioarelor, unele pe care moştenitorul nu şi le permite. Să sperăm că se vor găsi, totuşi, banii necesari…

Pe seară, Toamna Orădeană şi muzicală şi-a reintrat în drepturi cu o serie de concerte în aer liber. Publicul ordădean (şi musafirii) s-au întâlnit cu Ternipe şi, mai apoi, cu Bosquito (nu ştiam că ştiu atâtea piese de-ale lor) în formulă adăugită, cu Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Ionuţ Contraş, cântând, spre veselia generală şi nostalgia unora, piese din repertoriul celor de la Phoenix. Am tropăit şi ţopăit pe Fată verde cu părul pădure mai ceva ca-n liceu!

Seara s-a încheiat cu un moment pentru oamenii mari, o băută cu echipa şi prieteniiFestivalului, într-un club în care muzica nu prea a fost pe fază. Mă rog, unii ar zice că duţi duţi e muzică, da’ mie nu mi se pare. Aşa că m-am grăbit să recuperez ceva somn! :)

Deşi se termină în seara asta, Toamna Orădeană de printrerânduri nu e gata, nici pe departe. Poveştile pe care vi le aduc de aici, alături de Cosmote, aşteaptă cuminţi să fie scoase din fişierele audio unde sunt interviurile şi apoi scrise pe blog. Puţintică răbdare, doar! Şi un preview, o pagină a unei altfel de istorii a oraşului, semnată Ion Caramitru:

________________________