Un festival ca o îmbrăţişare

V-am povestit într-un post anterior despre cum a crescut Ideo Ideis de la o ediţie la alta. Dincolo de festival, însă, sunt oamenii. Am stat de vorbă cu câţiva dintre cei care sunt alături de acest minunat eveniment încă de la prima ediţie. Nişte oameni ca oricare alţii, cu speranţe, bucurii şi probleme personale în viaţa de zi cu zi. Şi cu un vis: Ideo Ideis. Un vis nu aşa, oricum, ci un vis cu principii.

Alex Pavel, trainer

Organizatorii s-au profesionalizat, toate departamentele făcute merg strună, asta e minunat şi face ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine în  fiecare an. Competiţie şi evenimente conexe. E clar că mulţi dintre copii nu vor face teatru, dar poveştile pe care le aud aici sunt inspiraţionale indiferent de cariera pe care şi-o vor alege.

E greu să spui în cuvinte… Nu s-a schimbat, s-a format. S-a format o gaşcă, un grup de oameni care cred toţi în acelaşi lucru. Uite, o îmbrăţişare e aşa, ceva foarte intim, că nu poţi să fii duplicitar când îmbrăţişezi. Aici, festivalul ăsta, e ca o îmbrăţişare.

Vlad Purdel, Şeful Shtanga Boyz aka Departamentul Tehnic al Ideo Ideis

Din perspectiva Shtanga Boyz: În prima ediţie eram maxim 40 de oameni în organizare, nu existau departamente,  fiecare făcea ce era nevoie cnd era nevoie şi a venit o trupă din Iaşi, Mimesis, cu care ne-am împrietenit şi aşa a apărut Shtanga Boyz de la ediţia a doua, primul departament de sine stătător, Departamentul Tehnic. Iar atribuţiile lor nu se rezumă doar la scenă şi spectacole. Shtanga Boyz rămân băieţii buni. La toate!

Din perspectivă personală: Eu sunt din Alexandria, eram în trupa de teatru, de când am început să ne gândim la un festival de teatru tânăr în româna – nu exista aşa ceva şi, mai mult decât atât, nu exista unul care să fie cum ne place nouă. E primul an în care luăm juniori ca să învăţăm şi motivăm o nouă generaţie de “festivalieri”, oameni tineri care să se implice şi să facă festivalul în continuare. Pentru mine asta înseamnă Ideo Ideis: o şansă pe care s-o primească şi alţii, aşa cum am primit-o noi.

Mircea Postelnicu, Coordonator Artistic

E precum copilul ăla care ajunge la şapte ani şi-ţi dai seama că a crescut atât de mare şi nu ştii când a învăţat să  meargă, să scrie, deşi tu ştii că a fost un copil cu potenţia, cu scor Apgar 10. Noi am pornit cu gândul de a fae festivalul pentru Alexandria, să se întâmple lucruri aici, să se dezvolte în Alexandria un interes mai mare faţă de teatru, şi încă mai avem de muncit la asta. Dar creştem, uite, avem spectacole pentru copii, am făcut atelierul de Educaţie Vizuală special pentru copiii din Alexandria.

Ai un copil şi-l creşti, dar acum e pragul ăla când educaţia lui intră în contact cu alţi oameni, cu alţi copii. Acum copilul nostru trebuie să se întâlnească şi cu alţi copii. Nu putem să-l ţinem în casă până la 18 ani, trebuie să iasă în lume, să înveţe mai multe, să-i înveţe pe mai mulţi. Simţim o deschidere şi o susţinere din ce în ce mai mare dinspre oraş. Ieri, eram sus la feedback cu juriul, şi am văzut un ţigan la vreo 17-18 ani care se lua de participanţi, cam agresiv. M-am dus la el să-l potolesc, i-am explicat că facem un festival de teatru şi l-am invitat să intre la următorul spectacol. A stat la toată piesa, atent, cuminte, a râs când a fost de râs. Aşa se schimbă lucrurile, om cu om.

Corina Delea, Sponsorship

Cred că acum, după şapte ani, am devenit mai calmi, a fost “cea mai fără crize ediţie” fiindcă toate departamentele sunt puse la punct, fiecare ştie ce are de făcut şi, în plus, am avut juniorii care ne-au dublat la fiecare departament. E foarte bine cu juniori, suntem cumva liniştiţi că are cine să înveţe, are cine să ducă festivalul mai departe în caz că oricare dintre noi se retrage.

Ne e mai uşor acum să discutăm cu sponsorii, pentru că ne ştiu, au încredere în noi, în faptul că o să continuăm, că facem ce promitem. Cei locali mai ales sunt atraşi de componenta asta de educaţie alternativă pentru că, practic, investesc în potenţiali viitori angajaţi aşa că, într-un fel sau altul, banii se întorc la ei, dar şi noi reuşim să facem festivalul. Creştem. Noi cu festivalul şi festivalul cu noi.

Şi pentru că mulţi dintre seniori au vorbit cu bucurie şi mulţumire de juniori, am luat la înrebări şi un junior, mai precis o junioară, cea care ne-a însoţit în toate zilele pe noi, cronicarii de la Ideo Ideis. Elevă la Sfântul Sava (sau Bălcescu) în Bucureşti, trece în clasa a 11-a şi a definit, într-un singur cuvânt experienţa Ideo Ideis drept “Tare!”.

Ioana Sfura, Junior în Departamentul de PR

– De ce ai venit aici?

– Anul trecut am fost la spectacole, şi pentru că sora mea era implicată în organizare şi am vrut şi eu să mă implic mai mult, să fac ceva, şi când am auzit de chestia asta cu juniorii am vrut şi eu… chiar dacă Mira (sora Ioanei) nu s-a gândit din prima la mine.
Nu înţeleesem prea bine ce face Mira, zicea că e ocupată, dar nu ştiam clar cu ce. Iniţial, noi, juniorii trebuia doar să observăm, dar am avut şi treabă până la urmă.

–  Ce ai învăţat?

– A fost prima dată când am lucrat. Am învăţat să ascult, să fiu mai calmă, să mă stăpânesc. Am făcut monitorizare, am postat statusuri pe Facebook, am însoţit ziarişti şi bloggeri pe la diverse ateliere sau evenimente.

– Vii şi la anul?

– Clar!

– O să te duci mai des la teatru?

– Şi asta. Şi o să încerc să conving trupa de la mine din liceu să participe la festival.

– Ce ţi-a plăcut cel mai mult?

– Oamenii pe care i-am cunoscut şi, în general, toată atmosfera de aici.

Acesta este, dragilor, Ideo Ideis, un festival ca o îmbrăţişare. Aceştia sunt oamenii lui. Unii dintre ei. Dar, pe cuvânt, toţi sunt la fel de frumoşi! Şi sper că o să veniţi să-i cunoaşteţi şi voi la viitoarele ediţii.