June 7

TIFF 2017, film: La Pazza Gioia (Like Crazy) – a priceless reminder!

Într-o lume atât care se străduiește atât de mult să fie și să impună political correctness-ul pe post de bun simț și empatie, să faci un film despre două nebune ar putea părea aproape lipsit de inspiratie, bașca trist, ”săracele de ele”. Doar că La Pazza Gioia nu e trist, iar Beatrice, una dintre cele două eroine, vorbește ca o contesă, cu toată politețea și manierele aferente. Mă rog, minus faptul că are obiceiul de a împrumuta lucruri. Irelevant!
Și, în definitiv, cam pe unde e linia aia care ne-ar putea despărți? Toți, vă promit, avem manii, fobii și ciudățenii de neînțeles pentru cei din jur. Toți!
Continue reading

Category: Filme | LEAVE A COMMENT
May 25

Cum poate să-ți placă foarte mult ceva ce nu-ți place… deloc!

Cu două excepții*, mie nu-mi place oțetul. Nu-l suport. Și nu doar în salate. Pe vremuri, când mai era folosit în scopul ăsta, trebuia să iau distanță de tantiile care-și limpezeau părul cu oțet, altfel riscam un expozeu detaliat al stomacului.
Și nu-mi plac nici gutuile.

Cu toate astea, am încercat oțet de gutuie din vin Tokaj. Și mi-a plăcut atât de mult încât mi-am luat și-acasă – la plic! Ca să vezi! Nu eram eu defectă, era oțetul prost!
Dar mai bine vă povestesc!
Continue reading

March 26

Bun pentru uituci ca mine: mâncare cu notificare

Ieri, în plină răceală de primăvară, m-am târât până-n piață și mi-am luat un kilogram de urzici. Am curățat vreo două ore la ele, cu mânuși, desigur, probabil n-am eu metodă de durează atâta, le-am gătit după bunul meu gust – au ieșit la marele fix!
Când s-au răcit nițel, le-am transferat într-o caserolă, dar nu le-am pus direct în frigider. Mi-am zis că mai mănânc o porție pe seară și după aia. N-am mai mâncat și am uitat, desigur, să le pun la rece, chiar dacă m-am tot preumblat prin bucătărie.
Continue reading

March 12

Manifest pentru apreciere. Și-un concurs!

De ce iubim femeile? – dacă n-ați auzit, măcar, de cartea asta, probabil că locuiți undeva foarte departe, fără acces la net, și citiți postarea asta imprimată pe o hârtie adusă de un porumbel călător.
Sunt înșirate acolo o grămadă de chestii drăgălașe, motive numai bune de redat pentru orice femeie care are nevoie de citate pentru a se (auto)motiva, pe sine și pe alții. Chestii izvorâte din imaginația unui scriitor. Bang! Succes de piață, că doar de-aia a și fost scrisă. O felicitare pentru orice ocazie.
Dar ce vor femeile? Hm?
Continue reading

September 23

iPhone 7 de la Vodafone? Se poate!

Singurul motiv pentru care m-am dus vreodată la o lansare de noapte a fost unul dintre volumele din seria Harry Potter fiindcă voiam să știu cât mai repede ce urmează să se mai întâmple cu personajele.
La asta mă gândeam aseară, în Centrul Vechi, încercând să apreciez ”ochiometric” numărul de persoane prezente la evenimentul de lansare iPhone organizat de Vodafone cândva aproape de miezul nopții: Black is the new black. A fost prea du-te-vino pentru o apreciere pe care să mă bazez, dar era multă lume, oricum!
Continue reading

June 29

Cum e să lucrezi la IKEA

Săptămâna trecută, după o perioadă de intensă culturalizare, m-am lăsat sedusă de propunerea de a încerca un alt fel de cultură, și anume una mai… corporatistă: să lucrez la IKEA. Pentru o zi, am purtat uniforma și am semnat condica în patru departamente diferite ale magazinului: Logistică, Sales, Food și Communication & Interior Design.
N-a fost deloc simplu, fiindcă a fost multă informație și chiar ceva treabă, dar aș repeta oricând experiența fiindcă m-a sedus mediul lor de lucru și, mai ales după o perioadă ușor haotică, organizarea!
Continue reading

June 27

De neprețuit: Zece ani alături de TIFF!

Știu ce înseamnă să faci un festival mare și cu câtă atenție trebuie să socotești un buget, pentru că ai vrea să pui în program cât mai multe și mai variate, să ai cât mai multe locuri în care publicul poate veni, invitați mulți și prestigioși, ateliere, petreceri și alte evenimente. Banii nu sunt niciodată destui, dar te poți socoti totuși norocos când știi că ai niște parteneri de cursă lungă care vin spre tine, în mod tradițional deja, care te ajută să faci lucruri în spiritul evenimentului tău și sunt mai degrabă îndreptați către public când vine vorba de activări. În cazul de față vorbim de TIFF și de MasterCard care, anul ăsta, au aniversat 10 ani de când colaborează pentru bunul mers al celui mai mare festival de film din zonă.
Continue reading

June 3

TIFF 2016, jurnal de festival: experiențe de neprețuit!

În timp ce-mi admiram ieri noii mei converși cu steluțe mi-a trecut prin minte ca o cometă (sic!) faptul că noi, tiff-arii cu badge (eu ne zic, generic, badger-i, desigur, dar nu cred că i-ar mai plăcea altcuiva!), exerimentăm festivalul un pic diferit față de public. Ne știm între noi, avem glume, amintiri comune, informații din și de culise, petreceri și-alte lucuri care îmbogățesc și ne completează experiența.
Prin urmare, pentru mine, deși sunt onorată și recunoscătoare în fiecare an pentru invitație și pentru că sunt aici, evenimentele speciale și toți oamenii ăștia minunat de creativi și de mișto la care am acces, sunt, cumva, o parte firească din experiența asta – uneori nici nu-mi mai dau seama ce norocoasă sunt!
Continue reading

Category: Filme | LEAVE A COMMENT
February 9

Succes înseamnă și primul pas pe drumul tău

Succesul. E în firea noastră să-l căutăm. Dar prea mult timp am așteptat să ni se spună unde-l găsim. Am zis că e pus de-o parte pentru unii. Sau undeva prea sus ca să-l atingem. Că trebuie să pleci din țară. Sau să rămâi, dar la putere.

Admit că nu-mi sunt străine câtuși de puțin gândurile astea. Că m-am gândit să plec. Dar, în timp ce luam în considerare varianta asta, nu m-am oprit din a mă ambiționa să merg pe drumul meu, în felul meu.
Continue reading

October 29

Care sunt micile voastre momente frumoase?

Ieri ar fi fost aniversarea bunica-mii și, chiar dacă, în fapt, ziua n-a fost dintre cele pe care le-aș repeta neapărat, pe seară, când mailurile s-au mai liniștit, internetul a fost reparat, stomacul calmat și un pahar cu vin a apărut pe măsuța de lângă canapea, mi-am găsit tihna necesară pentru a asculta unul dintre cântecele ei preferate, La vie en rose.

Și până la urmă a fost o zi bună, în felul ei, că pe seară au venit și niște poze cu pădurea nebună de la munte, pe care n-am apucat s-o văd decât așa, fotografiată, anul ăsta. Dar am zâmbit, oricum ar fi.
Și-am adăugat asta la momentele mele, că așa m-a învățat bunică-mea, să am mereu o colecție de lucruri mici care mă fac să zâmbesc.
Prin urmare, dau din casă!
Continue reading