Săptămâna trecută am avut ocazia să revin la Big Build, evenimentul anual organizat de Habitat pentru oameni faini și muncitori dar care nu au condiții decente de locuit. Bonus, pentru că excursia a fost organizată de VEKA România, am avut parte și de un veritabil How It’s Made, de data asta episodul cu ferestre PVC. Prin urmare, primul popas spre șantierul Big Build 2018 a fost Ceptura, la fabrica Aplast unde am învățat cuvinte noi precum debavurare – cu plăcere!
Profilele vin din afara țării, la noi se fac ferestrele. Și se fac bine, ca dovadă că fabrica la care am fost noi exportă destul de mult în țări care au niște standarde în construcții și nimănui nu-i trece prin cap să nu le respecte pentru că amenzi. Ce-i drept, exportă și pentru că VEKA nu are decât clasa A, adică grosimea de 3mm pentru pereții de exterior ai profilelor – deși standarul minim pentru clasa asta ar fi 2.8mm. Na, nemți: mai bine să fie siguri că e ce trebuie! Și doar v-am spus că au 50 de ani durabilitate!
Cum se fac ferestrele de la VEKA
Am căscat gura la un robot care ia ditai foaia de sticlă și la cel care o taie la mărimea necesară – laser, frate! – și la mașinăriile care lipesc foile de sticlă – aici trebuie și oameni, sîc! – și la cele două laboratoare de testare, a sticlei și a ferestrelor. Primul arată fix ca un laborator, dar al doilea e o coproducție om-robot care stropește sau suflă și suflă, ca lupul din poveste, să vază dacă fereastra rezistă – a rezistat.
Cu ocazia asta am aflat, cu surprindere, că nu toți producătorii au robot din ăsta de testare. De fapt, cei mai mulți nu au. Doar că legislația permite să dai o declarație pe propria răspundere că n-ai greșit nicăieri la asamblare și că fereastra e conform cu ce scrie pe documente că e. Pe încredere…!
Mai lămuritor decât pot descrie eu în vorbe e filmul făcut de Răzvan Baciu, deci să urmărim împreună How It’s Made:
După lecția de inginerie am pornit către Constanța pe o ploaie torențială care a avut, totuși, bunul simț să se oprească fix când am ajuns în parcarea hotelului – am avut vedere la mare, ura! – și, după un somn bun, ne-am pornit către locul faptei, șantierul Big Build de la Cumpăna. Care, spre finele zilei în care am fost noi, a doua din cele șapte, arăta cam așa (by Răzvan):
Opt locuințe pentru opt familii, construite de 240 de voluntari într-o săptămână
Pe șantier, ce mai freamăt, ce mai zbucium, n-ai voie fără cască – asta a fost partea mai puțin amuzantă pentru mine, fiindcă, chiar și dacă era strânsă dincolo de maxim și lipită cu bandă adezivă, să țină, casca tot s-a dovedit prea largă pentru capul meu, așa că stătea cum trebuie câteva minute, apoi îmi pica pe(ste) ochi – bine, naibii, că nu m-am făcut inginer!
Apropo, aici pare că râdeam, dar nu era fix râsul meu, pentru că ferestrele, chiar și astea mici, erau grele pentru mine și la fiecare pas mi-a fost super teamă că îi las pe oameni fără geam la baie! Și-am cărat cinci din cele opt necesare, puteam să fac destul damage! Dar n-am făcut, yay! În total, VEKA România a donat pentru Big Build 40 de ferestre pentru cele opt case. Profile, de fapt, că unele aveau câte două geamuri, ca să zic așa. Și echipele care le-au montat. Și pe noi, care le-am cărat.
Chiar în spațiul în care ne-am lăsat lucrurile, ca să nu ne încurce, era un banner cu una din cele opt familii beneficiare, familia Constandache și mi-a plăcut tare mult moaca puștiului – am aflat că-l cheamă Robert – așa, pusă pe șotii, și-am vrut să-l cunosc. Nu s-a putut, pentru că cei mici nu au voie pe șantier când se lucrează, dar pentru adulți e chiar o condiție în proiect să participe la construcție, așa că am cunoscut-o pe mama lui Robert. Am mai întâlnit beneficiari Big Build de când e proiectul în România, vă recomand și vouă, sunt atât de fericiți, plini de speranță și nerăbdători să înceapă noua lor viață, dar, dincolo de asta, sunt extrem de recunoscători și umili, cumva, pentru tot ajutorul pe care îl primesc, când văd zeci de străini care muncesc, voluntar, ba chiar și plătesc pentru asta!, ca să le construiască lor case.
Iar atmosfera de pe șantier e minunată! E un du-te vino permanent, dar unul organizat, în care fiecare echipă știe ce are de făcut, se glumește și se lucrează cu spor, nu ca la stat, când șapte oameni măsoară și dezbat și doar bietul Dorel dă cu târnăcopul!
Cu montarea a fost un pic mai greu decât se așteptau meșterii, pentru că lemnul are și el un pic de personalitate, însă până la urmă fiecare fereastră a fost pusă cu brio în locul ei. De-acuma casele, chiar și fără izolare sau tencuială, unele și fără acoperiș terminat, arătau mai… a case. Iar la finalul proiectului, cele patru duplexuri arătau așa:
Fără să fie nici pe departe locuințe de lux, sunt bine și cu drag construite de oameni care și-au donat timpul, energia și banii pentru ca aceste opt familii să aibă un viitor mai bun. Nu se vor muta imediat în ele, deși sunt finalizate complet pe-afară și 80% pe interior pentru că mai răman de tras utilitățile și alte detalii mai mult sau mai puțin birocratice, winter is coming, e frig, așa că abia la primăvară casele vor fi locuite și cele opt familii se vor putea numi vecini. Dar sunt convinsă că vor trece cât de des se poate să-și viziteze casa, chiar înainte de a se muta, sunt convinsă că deja s-au legat prietenii în acest mini-cartier. De altfel, așa cum am aflat din poveștile de la Cumpăna, copiii s-au împrietenit deja înainte să înceapă șantierul, iar săptămâna trecută cred că i-a unit ca-ntr-o familie mai mare și pe părinți.
Am scris zâmbind textul ăsta, rememorând cu drag experiența de șantier și gândul că, oricât de puțin, am ajutat și eu. Mă repet, știu, dar e o experiență mi-nu-na-tă să ajuți. Încercați, o să vă placă! :)
Mulțumesc mult de ocazie, #GașcaVEKAlaBigBuild a fost fix cum trebuie. Să mai facem, zic!
***
Detalii despre ferestrele VEKA (puteți să le răsfoiți postările, găsiți multe informații interesante despre cum trebuie să fie o fereastră ok și, mai ales, la ce să fiți atenți când e montată… și eu n-am fost, că nu știam!)
Leave a Comment