Nu mai sunt o tipă foarte sportivă, dacă nu punem la socoteală tenisul şi boxul pe Wii. Dar în liceu am jucat o grămadă de baschet, mergeam în curtea liceului de Informatică unde erau multe coşuri şi jucam până nu mai vedeam mingea. În plus, liceul pe care l-am terminat, Ion Neculce (nu mă întrebaţi în ce an – a fost în secolul trecut, cândva), se clasa mereu printre cei mai buni în Cupa Liceelor la baschet. Deh, îl aveam pe Amăriucăi (2.03 m) în echipă. Era mişto, făceam ca toţi dracii în galerie.
De-aia n-am ezitat nici o secundă când Tiţa, venită în Bucureşti cu cei de la BC Timişoara, ne-a întrebat dacă vrem să venim la meci. Cum naiba nu? Şi ne’am dus: Cristina, Diana, Alina. Ni s-au alăturat: Anca, Cristi şi Andrei – consultant de specialitate pentru mine şi Cristina, care a scris şi ea aici – mulţumim!
Mie mi-a plăcut, chit că timişorenii n-au câştigat până la urmă, deşi au condus lejer în prima jumătate a meciului cu BC Otopeni. Prefer – am mai zis pe undeva – experienţele live celor transmise la TV, emoţia, implicarea parcă nu se compară cu statul confortabil pe canapea.
Dar m-au enervat niţel spectatorii. De fiecare dată când jucătorii de la Timişoara aveau de executat aruncări libere, mitocanus otopensis, încerca să le atragă atenţia, să le strice concentrarea. A şi huiduit, de-mi venea să-i ard vreo două peste chelia înroşită şi transpirată!
Apropo, unde mai sunt fairplay-ul şi plăcerea (urmăririi) jocului în sportul de azi? Mai e loc de aşa ceva printre blaturi, gesturi nesportive, huiduieli şi aranjament de culise? Mai jucăm de plăcere, cum făceam odinioară în curtea liceului, sau sportul a devenit doar o altă fabrică de interese şi bani?
PS găsiţi poze mai multe şi mai mişto la Anca pe FB
Fan de basket: “U” Cluj.
Nu mi se pare ok ca si practica, dar nu numai mitocanus-otpensis o practica. Am vazut prin tari straine inclusiv lasere in ochii celui care arunca loviturile libere. Asta prin Franta,Spania unde campionatele sunt mult “prea puternice”
oribil, oribil! si de ce nu’i invata/pedepseste cineva?