Când eram acolo, ieşeam des în oraş. În oraş, adică la Buftea, acolo unde a fugit de nesuferitul Bucureşti. Făceam asta destul de des când rămâneam la ea mai multe zile. În oraş aveam opriri clare: cofetăria din centru, unde serveam, fiecare, o violetă şi-o limonadă, librăria din Complex şi librăria de la şcoală.
Într-una din ieşirile astea, ţin minte ca ieri, deşi aveam doar vreo 9-10 ani, mi-a cumpărat Teatru de I. L. Caragiale. Tot drumul am discutat despre piese şi personaje. Eu eram familiarizată, fireşte, cu Domnul Goe şi cu Bubico, dar ea mi-a prezentat aşa frumos toată pleiada de personaje caragialene încât am decis pe dată să facem un spectacol când ajungem acasă. Zis şi făcut. A ales câteva scene şi am jucat, pe rând, diverse personaje. Ne-am distrat minunat iar Darly cred că a făcut cel mai bune roluri de Trahanache şi Cetăţeanul Turmentat pe care le-am văzut.
Dulceaţa de cireşe albe şi şerbetul de trandafiri
Tot de la ea am am prins drag de Minulescu şi de Rebreanu fiindcă ştia ce fragmente din opera lor să aleagă pentru ca mie să îmi placă. Şi inventa cele mai năstruşnice deserturi, nu ştiu de unde le scotea, dar erau minunate. Păstra ascunse borcanele cu dulceaţă de cireşe albe sau şerbet de trandafiri şi le scotea când te aşteptai mai puţin. Nu mă servea niciodată altfel decât cu farfurioară şi pahar de apă alături, uneori şi pentru păpuşă sau vreun personaj imaginar pe care îl invitam noi la ceai şi cu care purtam nişte discuţii foarte “serioase”.
Suflet de copil şi educaţie de pension
Nu ştiu de unde avea atâta răbdare să-mi spună şi explice de toate, presupun că se distra si ea odată cu mine, dar mereu am avut senzaţia că, dintre toţi adulţii din jur, ea mă trata cel mai puţin ca pe un copil. Probabil fiindcă o parte din ea a rămas mereu copil, cine ştie..
Darly a fost educată la cel mai fiţos pension de domnişoare din Capitală, apoi a vrut să fie – şi a fost – studenta lui Iorga, şi-a cunoscut soţul la un bal şi, pentru că acesta a iubit-o atât de mult, a avut la nuntă, în ianuarie, buchetul de liliac alb pe care şi l-a dorit. O boemă şi o sentimentală, învăţa de drag poezii de Minulescu sau Radu Gyr, şi nu ştia ce să mai facă sau ce să ne mai dea, atunci când mergeam în vizită.
Dar mai mult şi mai presus şi mai important decât orice, Darly m-a învăţat cum să fiu fericită din lucruri aparent mărute: o floare, un zâmbet, un gând răzleţ, şi pentru asta n-am să pot niciodată să-i mulţumesc suficient. E salvarea mea într-o lume invadată de nervi, stres şi negativism.
E foarte bolnavă acum şi nu mai zâmbeşte, nu mai spune poezii. De fapt, abia respiră şi noi ştim că nu-şi va reveni. Eo chestie de zile, poate nici atât. În puţinele momente în care e conştientă, spune, din când în când, Ruxandra, fericita mamii. Îmi face sufletul ţandări când o văd aşa, dar am vrut, mult, să povestesc toate lucrurile astea despre ea la prezent, fiindcă la trecut n-am să pot nicicând. Iată.
Darly este bunica mea :)
Leave a Reply